Sub titlul Propagandist “acoperit”, bloggerul Marian Hociung aruncă în această seară pe piaţa ipotezelor în “Cazul Turcescu” o idee care ne conduce către o altă idee: dacă Robert Turcescu, unul dintre propagandiştii principali ai actualului preşedinte, a fost executat ca să i se închidă lui Traian Băsescu privind dezvăluirea sa despre un anume candidat prezidenţial care ar fi “ofiţer acoperit”? Ca ameninţare că îi va fi deconspirată întreaga reţea de agenţi, din presă şi nu numai?
În mod cert, dacă Băsescu nu se va mai apuca să dezbrace vreun candidat (cu excepţia Mandelei Macovei şi a Elenei Udrea), această ipoteză privind o răfuială a serviciilor, sau a anumitor fideli ai celor două tabere din cadrul principalelor servicii speciale, poate fi reală. Pentru cine-l cunoaşte pe Băsescu, execuţia lui Turcescu ar putea naşte însă exact reacţia inversă celei aşteptate. Asta daca nu cumva toată povestea e o farsă regizată de Robert Turcescu împreună cu prietenul său, Dan Puric, cum crede Emil Hurezeanu…
Daniel Befu, cunoscut pentru investigaţiile sale cenzurate, avansează presupunerea că Turcescu e doar pionul de sacrificiu pentru salvarea “Reginei” de ruşine planetară şi băgarea ei în pat cu duşmanul, în turul 2 al prezidenţialelor. O (altă) ipoteză, care ţine mai mult de lumea şahiştilor. Care erau aia mai buni la şah de pe-aici, de prin preajmă?…
Oricum ar fi, după părerea mea, dacă Băsescu îl va deconspira pe Ponta, pe lângă faptul că va încălca Legea, se poate trezi ca punerea la zid a “micului Titulescu” se să întoarce în favoarea ofiţeraşului cel viteaz, care va invoca exemple similare de foşti ajunşi presedinti, gen Bush Sr. (nu cred că-l va invoca si pe Putin 🙂 ). Iar dacă Elena Udrea va ajunge în turul 2, prin diverse tertipuri, aceasta va deveni un fel de Vadim Tudor 2. Şi Iliescu dacă ar mai candida din nou, ar câştiga. Părerea mea…
Emilian Hurezeanu a demisionat din funcţia de preşedinte al trustului Realitatea-Caţavencu, a scris Adelin Petrişor pe blogul sau, citat de Reporter Virtual. Printr-un email, angajaţii au fost informaţi că Hurezeanu va rămâne doar realizator tv şi invitat al emisiunilor de la Realitatea TV, scrie si Adevarul.
“Începând de la 15 octombrie, Emil Hurezeanu renunţă la funcţia de Preşedinte al Grupului Realitatea-Caţavencu. Dl. Hurezeanu a deţinut în ultimii doi ani funcţia principală de reprezentare a Grupului în relaţiile interne şi externe, într-o perioadă de transformări şi dificultăţi în activitatea companiei”, se arată în mailul intern trimis angajaţilor.
În mail se mai scrie că “prezenţa si activitatea domnului Hurezeanu au adus valoare profesională, maturitate şi echilibru, atribute care se adaugă loialităţii colegiale de care a dat întotdeauna dovadă”.
Scriitor şi publicist, Emil Hurezeanu (55 ani) este absolvent al Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca (1979). Şi-a început activitatea literară în 1976 la revista Echinox.
În 1983 a plecat la Viena cu o bursă Herder, la recomandarea Anei Blandiana, cu acceptul Securitatii, iar în perioada 1983-1994 a fost una dintre vocile de la Radio Europa Liberă, fiind apropiat si de criticul literar homosexual Ion Negoitescu. Conform informatiilor vehiculate de alti colegi de-ai sai de la Europa Libera, Emil Hureazanu a avut numele conspirativ “Harry”. În 1985 primeşte o bursă la Universitatea Charlottesville din Virginia, Statele Unite ale Americii, unde studiază Ştiinţe politice. Întors în Germania, îşi continuă studiile la universităţi americane din Europa.
Emil Hurezeanu s-a întors în România în 1990, dar şi-a continuat activitatea la Europa Liberă. În primăvara lui 1994, devine director al departamentului românesc pentru scurt timp (până la finele lui decembrie), după care pleacă la Köln (din ianuarie 1995) pentru a lucra ca director al secţiei române de la Deutsche Welle, unde scrie editoriale politice.
Radio Europa Liberă se mută în iunie 1995 la Praga. Hurezeanu continuă să colaboreze cu acest post de radio. Rămâne salariat la Deutsche Welle până în 2002, când se întoarce definitiv în România.
În martie 2003 devine consilier personal al primului ministru Adrian Năstase, pe probleme de analiză politică a unor fenomene externe, demisionând din această funcţie după şase luni.
În România, a publicat două volume de eseuri politice, “Între câine şi lup” (1996) şi Cutia Neagră (1997).
În februarie 2006 a fost numit directorul ziarului România Liberă, iar la 1 februarie 2009 a devenit preşedinte al trustului media Realitatea-Caţavencu.
Înainte de ziua de 6 decembrie 2009, am primit pe mail o întrebare încuietoare, de la Cozmin Guşă, care mă interoga, şmechereşte, că ai săi erau siguri pe victoria lor, „ce-o să fac pe 7 decembrie“? Contextul nu era foarte prietenos, tocmai mai primisem cåteva avertismente şi ameninţări din partea diverselor cadre aflate în solda taberei oligarhilor şi a PSD.
I-am răspuns partenerului de afaceri al lui Vîntu că mă voi aşterne pe băut, ceva tare cu gheaţă şi lămåie. Ceea ce tocmai fac şi acum, din motive similare, privind la Realitatea cum se sparge în figuri gaşca lui Vîntu, aruncată cu spume împotriva lui Băsescu, de parcă Băsescu ar fi hoţul de la FNI. Atunci scriam, la sfårşitul campaniei electorale care a fost un război în toată regula, pe viaţă şi pe moarte, că „Preşedintele tuturor romånilor, fostul căpitan al oceanelor şi mărilor, Traian Băsescu, ne-a făcut o bucurie cu mult peste aşteptări, unora ca mine, oferindu-ne şansa de a aplica o lecţie usturătoare găştii moguliene, lui Ilici, scursorilor din jurul acestora, din servicii şi de aiurea sau din alte bordeluri de presă…“.
Gaşca a turbat de tot acum. Nu se mai sfårşeşte revărsarea imundă, excremenţială cu Vadimi, Diaconeşti, Turceşti, Cetepei, Chirieaci şi alţi carcalaci din solda lui Vîntu, putorile şi jagardelele care s-au tot îmbuibat în ultimii ani cu banii furaţi de la cei peste 300.000 de romåni de SOV.
Compania care isi tot pregateste mandibulele sa-muste din pamantul aurifer stramosesc (zic asa pentru a mi se spune si nationalist) parca ar fi defunctul Comitet Central: convoaca niste ziaristi si-i trimite in actiune de propaganda. Iar ei raspund docil si respectuos. Indiferent daca sunt profesionisti sau nu, mai mult sau mai putin onesti. Nu e de facut de pe acum procese de intentie, vom vedea cum va presta fiecare “nominalizat” la intoarcere. Jenant e ca o firma hrapareata si ciudata face discretionar agenda unor nume de presa care-si pot imprastia mesajul mai generos “ajutati” decat alti de-ai lor. De aici, si responsabilitatea sporita de pe umerii lor (daca tin sa aiba umerii drepti, sira spinarii dreapta – si parte dintre cei din Noua Zeelanda tin la asta).
Actiunea firmei e o forma eleganta de influentare, de corupere. Dar, vorba ceea, barbatul e dator sa incerce, important e cum reactioneaza femeia. Deontologia firmei nu intra in discutie, firma poate fi amorala sau imorala, iar daca gaseste si parteneri oficiali pe potriva si rastalmacesc impreuna legi, afacerea necurata se face. Eventualitate trista, dar trist mai e si altceva.
Cu vizita in Noua Zeelanda, presa din Romania isi mai pierde niste procente de credibilitate. O credibilitate si asa in scadere. Fenomenul nu e exclusiv romanesc. Fascinat de puterea politica si de puterea banului, ziaristul pe cai mari coboara de pe piedestal, presupunand ca acesta exista, si se face sluga, gramofon, tonomat, unealta. Cine sa-l mai creada? Cum sa nu fie dispretuit?
Dar nu aceasta conditie a lui X sau Y, nume notoriu sau nu, ne intereseaza, ci credibilitatea presei, ca a patra putere in stat sau prima contraputere, cum spunea cineva. O instanta morala a presei (si a societatii), cum se vrea ori s-au vrut nu-s ce colegiu de onoare al nu stiu cui sau semnaturi ca Paler, Liiceanu, Patapievici, Dinescu, dar pana si micul invartitor si aventurier Bacanu, nu functioneaza.
Cu vreo 20 de ani in urma, Comisia pentru Cartea de identitate a ziaristilor profesionisti din Franta scria, intr-un comunicat, ca “in fata discreditarii presei in opinia publica, daca dam crezare sondajelor, si tinand seama de conditiile din ce in ce mai scabroase care ghideaza colectarea informatiei – asprimea concurentei, presiunea auditului, cautarea cu orice pret a scoopului, ponderea publicitatii, viteza accelerata a transmiterii stirilor, reducerea timpului necesar pentru verificarea lor etc. – Comisia cheama cei 27 000 de membri ai sai la cea mai mare vigilenta. In fata cascadei de derapaje care macina credibilitatea ziaristilor si a media, Comisia considera ca este de datoria ei sa cheme solemn editorii si ziaristii, fiecare potrivit responsabilitatilor sale, sa-si uneasca eforturile pentru a stavili aceasta periculoasa deriva.”
Cine ar putea stavili in Romania o asemenea “periculoasa deriva” daca “editori si ziaristi” care ar urma sa o faca se afla si printre voiajorii in Noua Zeelanda, unii dintre ei chiar membri ai penibilului consiliu sau colegiu autointitulat “de onoare” al breslei?
Oricum, masa, pentru unii informa si acerebrata, a cititorilor si privitorilor la televiziune nu poate fi inselata, caci simte si respinge minciuna, cat ar fi ea de iscusita. Consumatorul de informatie e un animal cu simturi mai ascutite decat rafinatii sai manipulatori. (“Natiunea”)
E atat amuzament in stirea despre navetistii Gold Corporation din presa romana care cauta situri daco-romane prin Noua Zeelanda inca nu pot sa epuizez suculenta ei intr-o singura postare. Momentan doar o semnalez, pe scurt: simpaticul Mihai Gotiu (care face nota discordanta pe la Vox Publica, unde a fost cooptat doar ca sa le dea clasa sclavilor lui Vintu, fiind mereu in top) a anuntat inca de joi ca un grup de “alesi” din presa “centrala” a fost imbarcat intr-o excursie “VIP” de Rosia Montana Gold Corporation cu directia Noua Zeelanda. Printre neo-nomenclaturistii-fripturisti: Vlad Macovei (EvZ), Floriana Jucan (QM), Ioan T. Morar (Vintu), Emil Hurezeanu (Vintu), Mihai Tatulici (Vintu), Dragos Nedelcu (Vintu), Dan Apostol (Vintu) si, cu voia dvs, independentul sef al lui Vintu, Robert Turcescu (si lista ramane deschisa 🙂 ). Hmm, nu stiam ca sefa piaristilor RMGC, de la Links Associates – in foto mai sus – Corina Vintan (ex-MAE), despre care se spune prin targ ca ar fi ghida grupului pe carari neo-zeelandeze, lucreaza pentru… Vintu. Chipurile acolo, printre canguri si ornitorinci, ziaristii nostri de aur ar afla ca cianura nu e chiar asa otravitoare. Asa o fi, dar credeti ca o sa obtina vreo explicatie si privind distrugerea siturile daco-romane de la Rosia Montana – Alburnus Maior? 🙂 Stirea e disecata apoi de Mihai Gotiu – care le-o trage fara jena chiar “colegilor” de trust, Tatulici, ITM, Hurezeanu, Turcescu, Apostol – si raspandita de PaginadeMedia.ro, Reporter Virtual si Cotidianul.ro, acesta din urma in vreo doua postari zemoase: Şpagă turistică împachetată ca documentare profesională si Cum se plăteşte o vacanţă în Noua Zeelanda – Slugărnicie jurnalistică la un proiect minier anti-România.
Ce mai e simpatic: nici unul dintre VIP-isti nu a declarat inainte de plecare ca primeste aceasta spaga. Robert Turcescu, proaspatul independent al lui Vintu, care a devenit blogger cu mediatizarea si pe barba Realitatii TV – dupa cum demonstreaza Zoso – a tacut malc. Ioan T Morar, alt in-dependent de-al mogulului de Delta (si nu numai de-al lui; prietenii sie de ce), a anuntat ca pleaca “in vacanta” o saptamana :).
De ce zic ca demersul plimbarii de 200.000 de euro e futil si constituie o bataie de joc si la adresa patronilor RMGC, nu numai a publicului romanesc? Pentru ca distinsii aborigeni de pe plantatia lui Vintu, pusi acum sa scurme la bazele codului deontologic al jurnalistului, nu trebuie convinsi. Ei sunt deja convinsi, dupa cine plateste mai bine.
Sa-l dau exemplu pe navetistul sef al grupului, Ioan T Morar, zis “Biju”, ca sa inteleaga mai bine sefii RMGC ce vreau sa spun. Pai “intelectualul lui Basescu”, via Vintu si Tismaneanu simultan, a facut turul lumii cu ICR-ul lui Patapievici, indurand pe tot cuprinsul pamantului cresterea in grade, la umbra si la soare, impreuna cu vicepresedintele “Institutului”, Mircea Mihaies, care este nimeni altul decat sotul Ilonei Mihaies, care este nimeni alta decat presedinta Retelei Soros – Romania (Soros Open Network), care este, conform baietilor cu informatiile RMGC, in fruntea schemei de dusmani directi ai intereselor corporatiei. Pai si-atunci, de ce-au mai muncit atat sa deseneze caracatita Soros in Romania? Ha, ha, ha!
Iata si o poza de familie a celor de mai sus, facuta de nimeni altul decat de super-mega-anti-pro-comunistul-sef al patriei noastre socialiste, Vladimir Tis-ma-nea-nu, pe blogusorul lui:
“In douazeci de ani multe se schimba. In ce ma priveste, sunt bucuros ca am ramas statornic alaturi de MirceaMihaies, de N. Manolescu, de Mihnea Berindei, de Adriana Babeti, de Mircea Cartarescu, de Ioan T. Morar, de Tudor Jebeleanu (cu el sunt prieten de mi-e si frica sa-mi amintesc cati ani). Cum am ramas consecvent solidar cu GDS si revista 22. Pe MirceaMihaies l-am vazut prima oara cred ca pe 10 iunie. Era la Casa Scriitorilor, erau acolo Mircea Dinescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu. Revista Orizont publicase un dialog intre N. Manolescu si subsemnatul. M-a invitat la Timisoara, au venit minerii, am anulat vizita. In toti acesti douazeci de ani am scris cateva carti impreuna, ne-am vazut cel putin o data pe an, am fost la Timisoara de nici nu mai tin minte cate dati. Mircea a fost ca un membru al familiei noastre, l-a “urmarit” pe Adam crescand de la cateva luni (era in decembrie 1995 cand l-a vazut prima oara) si pana azi. La fel si Ilona. Il tin minte pe fiul lor, Dani, de pe cand avea patru-cinci ani. Acum Dani si Adam sunt amici. La fel cu fiul lui Biju, David.”
Mirela Corlatan informeaza: Emil Hurezeanu: “Cazul Negoitescu imi este foarte familiar, pentru ca am fost buni prieteni. Intimplarea a facut sa locuim amindoi, de la un moment dat, in acelasi oras, la München, pina la moartea lui, in 1993. Am fost unul dintre putinii oameni care l-au asistat pina in ultimul moment. Sint executorul lui testamentar, de altfel. I-am cunoscut bine universul foarte special, foarte aparte. Inclusiv homosexualitatea lui mi-a fost familiara, in sensul ca ii cunosteam obsesiile si problematizarile. […]Oricum, Negoitescu era un star intelectual, cu o carisma irepresibila. In plus, era un om de o onestitate intelectuala si umana extrem de atragatoare. Pe el il frecventau foarte multi tineri, frumosi, uriti, baieti, fete, care nu aveau de gind sa fie homosexuali si care nu au devenit homosexuali nici frecventindu-l pe Negoitescu. Prostia imensa a fost prejudecata ca Negoitescu trebuia sa-i seduca pe toti baietii frumosi care ii calcau pragul.
Asa i s-a creat faima de initiator al unei intregi generatii.
Din aceasta cauza, eu insumi m-am ales cu o aura de homosexual pe care nu o merit. As vrea poate uneori, cind ma gindesc la artistul din mine, semiesuat, sa am un registru senzorial, intelectual, in acest sens. Din pacate nu-l am. Asa s-a intimplat probabil si cu altii. Fiind apropiat de Negoitescu, fiind prietenul lui din Romania, prietenul lui din tinerete, din tineretea mea, am aflat multe lucruri despre el, despre trecutul si relatiile lui. E de stiut ca Negoitescu avea un fel de suveranitate foarte agresiva cind era vorba de relatiile personale. Accepta, respingea, cu pasiune. Se vede asta si in jurnalul lui, al carui unic cititor sint.[…]”