Victor Roncea Blog

Fiica fruntaşului ţărănist Ioan Hudiţă şi soţia academicianului Dan Berindei, Ioana Berindei, a avut, prin împrejurările naşterii şi vieţii sale, un destin exemplar pentru schimbările din istoria României. Funeraliile vor avea loc azi, la Cimitirul Belu din Bucureşti.
Cu fiecare om care trece “dincolo” dintre noi, se spune că dispare o lume. Viaţa Ioanei Berindei şi-a ţesut însă firul peste deosebite lumi. Căci destinul ei a cunoscut culmi şi abisuri ca o poveste.

SUB VREMURI. Strănepoată de răzeşi, nepoată de preoţi şi învăţători din Moldova, Ioana Berindei s-a născut în 1922, în chip norocos, la Paris. Părinţii ei, Ioan şi Emilia Hudiţă, erau studenţi atunci. A crescut, tot prin noroc, la confluenţa dintre vremuri cînd elita românească se îngrijea să dea şi fetelor o educaţie strălucită. Iar profesorul universitar de istorie a diplomaţiei Ioan Hudiţă şi-a destinat fiica tot studiului istoriei.
În casa părintească a avut prilejul să-i cunoască pe marii oameni politici ai vremii, tatăl său fiind unul dintre apropiaţii lui Iuliu Maniu. Dovadă a prestigiului său politic e faptul că în casa familiei Hudiţă s-a semnat pactul partidelor care au decis asupra evenimentelor din august 1944.
Căsătorită cu istoricul Dan Berindei, urmaş al unei vechi familii boiereşti de tradiţie liberală, Ioana Berindei a fost arestată în 1950. A fost luată fără să ştie de ce şi cînd va reveni. Mihnea, primul ei născut, avea doi ani cînd a rămas în grija tatălui.
La data arestării ei, 22 de membri ai familiilor Hudiţă şi Berindei se aflau în închisori ca deţinuţi politici. Învinuirile erau diverse şi dovedeau multă fantezie. Ioanei Berindei i se reproşa că dusese un bileţel de la un cunoscut al tatălui ei. A făcut trei ani de închisoare. Aşa cum a povestit în cartea de convorbiri “Am făcut Jilava în pantofi de vară”, cu sentimentul nevinovăţiei, seară de seară spera că a doua zi va fi eliberată din închisoare.
Cu stigmatul de “deţinut politic”, fosta licenţiată “magna cum laude” în istorie s-a angajat secretară la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din Bucureşti.
MAMĂ ÎN ÎNCHISOARE. Ioana Berindei a trecut prin experienţa-limită de-a purta o sarcină, a naşte un copil şi a-l creşte 11 luni în închisoare. La arestare, nu ştiuse că e însărcinată. În memoriile sale povesteşte astfel uluitorul episod de detenţie: “Le-am spus: «Fetelor – eu cred că sînt însărcinată». Dar ele-au zis «ţi se pare». Şi cînd a început să-mi crească burta am ieşit la raport şi am spus: «Vă rog foarte mult, trimiteţi un medic să mă consulte, pentru că eu dau semne că sînt însărcinată». Şi nu mi-au trimis nici un medic niciodată”.
A născut în închisoarea Văcăreşti, în “spitalul” amenajat în paraclisul fostei mănăstiri. “Trebuie să spun că am născut fără să scot un ţipăt, a povestit Ioana Berindei. Nu departe de geamul celulei femeilor era cea a bărbaţilor bolnavi. Îmi era ruşine să fac circ; mie îmi arde să nasc şi ei sînt atît de bolnavi după chinurile anchetelor… Acum cîţiva ani, un inginer Stănescu m-a găsit, a venit la noi şi mi-a povestit că ei, bărbaţii, cînd au auzit în noapte: «Domnule miliţian, naşte gravida, aduceţi un doctor», ei s-au îmbrăcat şi emoţionaţi aşteptau să ţip de durere. Dar eu am născut gîfîind ca o locomotivă. Atunci ei au crezut că am murit şi în surdină au cîntat «Tristă Duminică»!!”
A fost asistată de-o moaşă de drept comun. Dar pentru ca nu cumva… să comunice cu “exteriorul” cu acel prilej, la naştere a asistat şi ofiţerul politic al închisorii. Fetiţa Ruxandra s-a născut sănătoasă şi a devenit raza de lumină şi bucurie a deţinutelor. “Eram cu multe deţinute şi bolnave”, îşi amintea peste ani mama. “Care, trebuie să spun, au fost foarte drăguţe cu mine. Trebuie să spun asta. Dacă Ruxandra plîngea, nu se supărau. Ele săreau s-o legene, s-o plimbe… Cum plîngea, săreau: «Lasă-mă pe mine să văd ce are».” Jilava, Văcăreşti, Mislea şi iar Văcăreşti – mamă şi copil în închisoare, în alte celule şi închisori fiind toţi bunicii fetiţei, unchi, veri şi mătuşi…
Povestea Ioanei Berindei despre experienţa sa amară de mamă în închisoare e totodată coşmar şi odă închinată milei şi solidarităţii dintre nefericiţii obligaţi la condiţii-limită, fără vină.
MARTOR EXEMPLAR. Diafană şi graţioasă, Ioana Berindei amintea, prin făptură şi vorbă, de domniţele altor vremi. Cei mulţi dintre cunoscuţii familiei Berindei au preţuit-o şi stimat-o pentru virtuţile de soţie şi mamă.
A început să scrie tîrziu şi cu sfială. Viaţa şi amintirile Ioanei Berindei – atîtea cîte ne-au rămas – sînt însă exemplare pentru memoria colectivă a celei de-a doua jumătăţi de secol XX în România. Ultima dată cînd am vorbit, noutăţile se legau tocmai de recunoaşterea harului ei. Publicase recent, în revista “Cultura”, un episod din amintirile ei exemplare şi primise multe felicitări. “Memoria calului” unui unchi deal ei era o poveste despre sufletul ţării copleşit de război. Îi adusesem şi eu o înştiinţare. O scenaristă de filme documentare îi pregătea împlinirea dorinţei de-a se-ntîlni cu Oana Orlea, la Paris, pentru a convorbi – ca-ntre foste “politice” – despre istoria comunismului. Fără părtinire şi fără ură. Cu binele şi răul ce-a fost de fiecare parte… Ca îngerii cînd vor trece prin vămi sufletul ei.
Rămas-bun, Ioana Berindei!

Jilava
“Eu am făcut Jilava în pantofi de vară. Ajunsesem în 19 august (…) şi în decembrie am rămas cu ciorapi şi pantofi albi, cu toc înalt, căci fusesem arestată pe-o căldură nebună.”
Adevăr
“Trebuie să spui adevărul. Să încerci să povesteşti ce s-a întîmplat, indiferent în care parte ai fost. Cu binele şi cu răul care au fost acolo.”
Istoria
Fiică şi soţie de istoric, Ioana Berindei a absolvit “magna cum laude” Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. În cartea de convorbiri “Am făcut Jilava în pantofi de vară” (Editura Compania, Bucureşti, 2006), întrebată cum ar scrie istoria de după anii ’50, fosta deţinută politic a răspuns: “Fără ură. Fac o pledoarie pentru umanitate, umanism, corectitudine. Şi pentru a face istoria dreaptă, fără părtinire. Fără ură. Nu ştiu dacă mă puteţi înţelege.
După documente adevărate.
Să foloseşti sursele şi să nu le interpretezi după capul tău, după interesul tău de partid. Pentru că atunci nu mai faci istorie, faci politică. Istoria, cercetarea istorică trebuie despărţite de politică”.
Lumea veche
Nunta Ioanei şi a lui Dan Berindei a fost ultimul eveniment monden din vechea “lume bună”. Cum tatăl miresei, Ioan Hudiţă, era atunci ministrul ţărănist al Agriculturii, iar mirele venea dintr-o familie cu mulţi fruntaşi liberali, naşi au fost Gheorghe Brătianu şi soţia sa. “În momentul acesta, cu fiica dumitale, se uneşte Partidul Liberal cu Partidul Ţărănesc”, i-a spus socrului mic naşul.
“În 18 februarie, duminica – a povestit în amintirile sale Ioana Berindei –, la Domniţa Bălaşa: acolo a fost ultima clipă în care toate partidele s-au întîlnit în biserică. Adică era Lupu, erau socialiştii, era Victor Papacostea. Era Titel Petrescu. Constantinescu-Iaşi, comuniştii. Era Iuliu Maniu, care a venit tîrziu şi s-a aşezat pe trena mea…”
Sursa: Jurnalul National

Foto: Andreea Diaconu

PS: Ioana Berindei s-a alaturat cu energie unei campanii recente, in care am strans semnaturi pentru respectarea memoriei eroilor-pompieri. Vezi Foto cu semnatura sa alaturat.