Stelian Octavian Andronic este unul dintre ofiţerii superiori ai Securităţii trimişi în misiuni “de vârf” în străinătate. În 1990, ziarul The Washington Post l-a desemnat ca fiind agentul care încasa banii de la Pentagon pentru tancurile vândute de Ceauşescu, depozitându-i pe numele său în Elveţia. Recent, editura bucureşteană Compania i-a publicat memoriile sub titlul “36 de ani în serviciile secrete ale României”. Reproducem în cele ce urmează un fragment, cu menţiunea că titlurile şi subtitlurile aparţin redacţiei.
Până în 1971, cunoştinţele mele despre activităţile “oculte” ale societăţilor secrete din lumea capitalistă erau inexistente. (…) Impulsul decisiv l-am primit în 1972, când am aflat despre grupul Bilderberg. Curiozitatea m-a făcut chiar să mă deplasez până la Oosterbeek, o mică localitate de lângă Arnhem, pentru a identifica Hotelul Bilderberg, unde în mai 1954 avusese loc şedinţa de constituire a grupului, sub preşedinţia prinţului Bernard, soţul fostei regine Iuliana a Olandei. PUTERI ASCUNSEO mulţime de detalii privind organizarea, componenţa, scopul declarat, ordinea de zi şi rolul grupului în ansamblul societăţilor secrete ale lumii mi-au fost puse la dispoziţie de un adevărat erudit în domeniu. Cu acest om pasionat de cercetarea şi studierea grupurilor organizate de puternici ai planetei m-am întâlnit de nouă ori, între 1972 şi 1976. El mi-a indicat zonele către care trebuie să-mi îndrept atenţia pentru a-mi completa documentarea în acest domeniu, despre care la acea vreme nu se ştia prea mult.Societăţile Secrete, localizate îndeosebi în America şi Europa de Vest, sunt atât laice, cât şi religioase. Dintre cele laice, interlocutorul meu acorda un interes deosebit grupului Bilderberg, considerat a fi de facto guvernul care conduce din culise planeta, Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), constituit în 1921 de gruparea Mesei Rotunde, iar din interiorul CFR, grupării Skull & Bones, varianta americană a unei organizaţii secrete create în Germania la începutul secolului al XIX-lea. O altă societate secretă importantă pe care o avea în vedere interlocutorul meu era Comisia Trilaterală, creată în 1973 pentru a cuprinde, alături de Europa, America şi Asia. Comisia Trilaterală a abordat apoi Europa de Est, inclusiv URSS.

Continuarea la
Jurnalul National Special MEMORII / “36 de ani în serviciile …
Vezi si
36 DE ANI IN SERVICIILE SECRETE ALE ROMANIEI
36 DE ANI IN SERVICIILE SECRETE ALE ROMANIEI. Autor: Stelian Octavian Andronic