Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Motto: “Oamenii se nasc neinvatati, nu prosti; ei devin prosti prin invatatura”

Aflu de la prietenii mei, nebuni ai cuvintelor, ca pe bloguri pe care nu le mai frecventez, din motive de igiena morala, se duce un razboi cu surle si trambite, victime si eroi, sange si caltabos.
Este vorba de azecii Claudiu Tarziu (pe care, zau, din mila, nu l-am prea bagat in seama) si de acel faimos “poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine” (dupa cum se auto-prezinta pe blogul Rost), adica chiar Razvan Codrescu. Cica eu, acesta, as fi distrus imaginea bunului “ziarist crestin” Dan Stanca si, pentru ca, de!, nu pot fi facut “legionar”, apelativul preferat de prietenii domniilor lor de la revista GDS -“22” sau cea a fundatiei Noua Europa a lui Plesu – “Dilema veche” -, (ca nu le da bine la bugetul lor), s-a ajuns sa mi se faca o onoare desprinsa din istoria presei romane ortodoxe (da, Eminescu era ziarist si editor roman-ortodox, nu doar “crestin”).
Adica, zic distinsii “azecisti”, in bunul spirit al intampinarii Nasterii Domnului, cica eu as umba cu un pistol in mana sa-l prind pe Codrescu de mana cu Stanca la Baia Grivita, in timp ce Buduca si Plesu le fak un masaj thailandez. Haideti, domnilor, chiar asa!? Ce treaba am eu cu preferintele sexuale ale scriitorimii “traditionaliste” si intelectualitatii “dreptei crestine”? Suntem “europeni” doar, nu? O spune si modelul lui Dan Stanca, Mircea Cartarescu: “Ortodoxia si balcanismul ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.”
Pai, haideti sa vizitam impreuna Atelierul de revizuire a notiunilor, unde lucreaza ca prelucratori prin aschiere maestrul Razvan Codrescu Adolf Marian Crivat Vasile si ucenicul sau, putin intarziat, Claudie.
Pentru cazul Razvan Codrescu, vorbeste deja, dupa cum anticipam mai jos, gestul de “solidaritate” al lui Andrei Badin, un alt sustinator declarat al azecistului Dan Stanca, un alt agent infiltrat in sanul dreptei romanesti, pana cand a fost deconspirat de Parintele Calciu, cu sprijinul unui “nebun”, si trimis la plimbare, adica in zgarda lui Dan Voiculescu.
Asa ca o sa-mi arunc, la rugamintea celor care m-au sesizat, un ochi asupra bloggerului crestin Claudie. Cu mila, cu mila, stati linistit. Ce alt sentiment pot sa incerc pentru bietul de el, cel care retraieste drama lui Ioanide, personajul de roman, confundandu-l pe Saferian cu Vosganian pe Butoiescu cu Codrescu si pe Plesu cu Pomponescu, sau invers?!…
Daca dam firul inapoi, vom observa cu atat maestrul cat si ucenicul sau, in cele cateva zile de cand dureaza “solidaritatea” respingatoare in care au fost atrasi pe langa tot felul de perversi de duzina si multi naivi foarte respectabili, tot acuza atacul fulminant declansat de mine. Aceasta minciuna ordinara – a cata, oare? (numele celor introdusi abuziv pe lista nu spune destul?)- a celor doi, ma obliga sa reactionez pe masura. Pentru ca realitatea este cu totul alta.

Calofilia zoomorpha marca Plesu

Sa dam filmul inapoi: bietul Claudie posteaza, pe 15 decembrie, o calofilie orala a lui Andrei Plesu, care, daca tot e luna decembrie, e bine sa amintim ca a fost din prima clipa a loviturii de stat (si chiar cu multe-multe clipe inainte – vezi Afacerea Tescani) un sustinator si bun slujbas al lui Ion Iliescu – supranumit si Iliescu-KGB – indiferent de crimele din decembrie 1989 si, apoi, de cele din iunie 1990, pe care le-a ignorat, desigur, de dragul “Culturii”. Pe Claudie nu-l preocupa insa aceste aspecte, el e mai cultnic. Si ii place feeria baloanelor de sapun raspandite oral de calofilul Plesu. Este vorba de un text rostit de Plesu, poate simpatic, pentru unii, despre… Zoologie.
Dar pe mine nu ma intereseaza placerile lui zoomorphe. Sa fie sanatos! Eu fac altceva. Pe 16 decembrie postez si eu, ca un (fost) cititor al blogului Rost, un biet comentariu legat de fotografia postata, respectiv de cea cu Plesu pe post de Caragiale (ce blasfemie!) amintind ca distinsul morphosof este chiar cel care a dispus eliminarea lui Caragiale din fata Teatrului National si a locului simbolic si jertfelnic al Noii Romanii, Piata Universitatii, pentru a-l arunca intr-un cotlon bucurestean. Caragiale, e bine sa amintim pentru orthomorphii de serviciu, a fost nu numai un umorist (cum incearca unii sa-l claseze limitativ, asemenea lui Eminescu, prezentat doar ca poet si atat, si in nici un caz crestin) ci si un mare ziarist, polemist si nationalist. Cam asta era ideea comentariului adresat unui alt comentator al blogul Rost, nicidecum autorului, respectiv Claudiu Tarziu.
In schimb, cel mai probabil vizibil deranjat ca am refuzat sa marsez la stupiditatea infiintarii unui alt “FOR”, o alta caciula centralizatoare (a cui?!) in care sa intre, la gramada, toti “ortodocsii de bine” (voi reveni pe aceasta tema) – bietul Claudie imi toarna o galeata de laturi in cap: pleosc! Secondat, imediat, de “maestrul” Adolf. La cele cateva randuri ale mele pe o tema clara: Plesu, statuie, Caragiale, Piata Universitatii, ma trezesc acum cu doua remorci pline de atacuri la persoana devarsate fara jena pe capul unui (fost) “frate”, prin intermediul unor “comentarii”. Hopa!, imi zic, s-au activat “tovarazii”, ca reactie la Plesu, de-unde-si trag seva, pe de-o parte, si la faptul ca am dezavuat infiintarea “FOR”-ului. Si bine am facut! Iti multumesc, Doamne, ca m-ai luminat sa nu cad si in aceasta capcana, dupa tampenia pe care am facut-o cu o alta organizatie “crestina”!

“FOR” contra FOR

Daca tot suntem la capitolul acesta, doua cuvinte despre FOR. Ceea ce putea sa fie o intentie notabila, spus pe sleau, pe romaneste – pute! Stim cu totii ca anul acesta Inaltul Bartolomeu a reusit – desi a pornit cu stangul si a fost sabotat de “intelectualitatea de dreapta” din Cluj, de aceeasi teapa si filon cu cea de Bucuresti, respectiv cloaca 22-GDS-NEC- Dilema -, sa reactiveze Fratia Ortodoxa Romana, adica FOR. Si-atunci, cum poti sa ai atata nesimtire mascata in lipsa de imaginatie si, la conferinta CALOR, sa scoti din palarie acelasi nume: FOR (derivat chipurile din “Forul Ortodox Roman”)?! Nu se mai gaseau alte cuvinte in limba romana pentru a nu se arunca in confuzie generala mica miscare ortodoxa nationala? Practica, nu e cazul sa va invat eu, este clasica: scoasa direct din manualul diversiunii si dezinformarii, dar nu numai al Securitatii ci, hat, vine de dincolo de veacuri, de la baietii aia care fac, odata la vreo suta de ani, cate o “revolutie”…
Semnificativ: Fratia a fost atacata cu ura. Aproape desfiintata, inainte de a renaste, de Shafir, Pecican, Marga, etc. In schimb, “FOR”-ul a beneficiat si de prezenta trimisilor patriarhali si e bine-mersi. Daca in cazul FOR-ului de la Cluj, stim sigur si fara echivoc de cine tine si la initiativa cui a fost recreat – Inaltul Bartolomeu, ultimul leu ortodox – “FOR”-ul de la Bucuresti, de cine oare apartine?, este o intrebare pe care ar trebui, cred eu, sa si-o puna fiecare.
Din nefericire, ca si in “cazul Dan Stanca” – un inversionist venal, si nu numai al ideilor -, alti naivi, cei adunati la “Conferinta Asociatiilor (articulat – deci a tuturor asociatiilor!?) Laicatului Ortodox Roman”, au cazut in plasa centralizatorilor de serviciu iubitori de Zoologie marca Plesu. As vrea sa nu fie asa, dar copierea numelui istoricei Fratii, mie unuia, nu-mi miroase a bine. Na, ca mi-am exprimat, si eu, niste indoieli, chiar daca maestrul si margareta lui au primit alte ordine. E voie, nenea Razvan?

Apele dilemei in care se scalda Adolf Crivat: sovieticii “romani”. Secera si ciocanul egal Crucea?

Pentru ca am ajuns si la Adolf Crivat – credinciosul de serviciu care a preferat sa iasa din sala la “FOR” cand s-a tinut un minut de reculegere pentru martirii ortodocsi asasinati sub dictaturile Romaniei – haideti sa vedem ce comenteza distinsul ortomorph pe blogul ucenicului sau, pentru a da tonul atacului la adresa unui biet ziarist, iaca, putin prost, putin nebun, dupa ei, dupa mine toate la un loc si multe altele pentru carca unui simplu pacatos.
Codrescu dixit: “M-am delimitat în multe privinţe, de-a lungul vremii, de d-l Pleşu sau de d-l Patapievici, dar cad de acord ca sînt ultimii oameni care să merite să fie trataţi grobian. Cine o face, se descalifică mai degrabă pe sine. Lumea românească (d-l Roncea e mai degrabă regulă decît excepţie) persistă în primitivismul de a nu înţelege că unul şi acelaşi om poate să fie şi “bun”, şi “rău”, şi că faptul de a fi “rău” într-o împrejurare nu anulează faptul de a fi “bun” în alta. Radicalismul acesta al judecăţilor întreţine în lumea românească o tensiune permanentă şi extrem de păguboasă: este însuşi pseudo-principiul a ceea ce s-a numit “războiul româno-român”, care ne-a măcinat şi ne macină dinăuntru mult mai mult decît au reuşit şi reuşesc să ne macine din afară feluriţii adversari (reali sau închipuiţi, trecuţi sau actuali, făţişi sau oculţi). Am impresia că dreapta românească se polarizează tot mai mult, pe zi ce trece, între o tabără a alternativei valorice şi o alta a troglodelii belicoase (şi voluptuos imunde). Rămîne de sperat că procesul acesta se va dovedi în cele din urmă unul de firească şi necesară “despărţire a apelor”, iar nu unul de anulare reciprocă…”
Desigur, pentru Codrescu un asemenea citat din Patapievici nu este nici pe departe “grobian” sau “primitiv” ci poate reprezenta “alternativa valorica” de “dreapta elevata”: “Privit la raze X, trupul poporului român abia daca este o umbra: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără sira spinării“. Tocmai de aceea, oameni fini, ca domnii Patapievici si Plesu, trebuie tratati cu manusi, cu manusi de caprioara si, daca ne ajuta si domnul Liiceanu, sa ii si ungem putin, cu cremutele lui pe spate. Hai sictir!
Ia te uita, mi-am spus atunci: ca raspuns la trei randuri de-ale mele vizavi de o statuie a lui Caragiale, stramb-dreptaciul stia, deja, pe 16 decembrie la ora 19.18, ca incepe procesul de “despartire a apelor”. Aferim! Absolut de acord cu mafalda rosteasca: a sosit timpul. Dar cu o exceptie, majora: despre ce razboi “romano-roman” vorbeste? Ca eu stiu de razboiul sovieto-roman si, apoi, al ramasitelor sovietice cu romanii. Sau, cumva, secera si ciocanul egal Crucea, dupa Codrescu? A fost Nicolski roman, cumva, si nu stiu eu? Dar Roller? Dar urmasii lor de azi, iubitii domnului Adolf Vasile Crivat, sunt romani? Cu ce, cu pasaportul? Si daca sunt romani, de ce tot ce fac este impotriva Romaniei si a Ortodoxiei?
Cum poti spune o asemenea enormitate, ca ” unul şi acelaşi om” care calca in picioare programatic constiinta si fiinta nationala a romanilor, cu scopul desfinteniei omului, un experiment Pitesti la scara larga, efectuat prin armele “culturii” si “cultului”, a “dialogului” de “idei” si “confesional”, poate sa fie si “bun” si “rau” si ca “rautatea” lui nu anuleaza “bunatatea”? Desigur, daca desprindem cele doua planuri, scopurile si mijloacele: ceea ce este rau pentru romani, poate fi, mai mult ca sigur, bun pentru altii, beneficiarii pentru care lucreaza Codrescu si prostii lui folositori.
Si aici ajungem la parerea mea “buna” despre Codrescu, care nu o anuleaza, insa, pe ce “rea” despre el. Respectiv cea exprimata alaturi de doua fotografii elocvente despre varza din capul unor bieti epigoni ai epigonului sef Codrescu. Un singur randulet. Acesta a fost raspunsul meu “agresiv” la balaceala din troaca lui Claudie si Adolf, atacul meu “fuliminant”. Si anume: “As putea spune ca prostul nu-are rost destul daca nu e si… Dar n-o spun.” Vezi si foto la Turnesolul Eminescu si “savurosul Plesu”. Demolatorii lui Caragiale si Eminescu se pretind de “dreapta”. Cum se numesc cei care-i urmeaza? ALEGETI! .

Bietul Claudie!

Urmarea, bietul Claudie, fostul meu “frate”, toarna, pe 17 decembrie, in plin post de Craciun, “un puhoi de cuvinte peste un pustiu de idei” pe blogul lui, inchipuindu-si ca ma demoleaza cu inspiratia lui modesta. Eu, care, totusi, sunt ziarist, zic bine-bine, “frate”, da’ daca esti atat de tare de ce nu-mi spui si numele? Si pun mana pe telefon si-l sun. Reproduc conversatia din memorie: “Ia zi, Claudiu, ce problema ai? Te referi cumva la mine in postul tau, ca sa stiu cum discutam?” “Nu, nici pomeneala, frate!” – tot frate?! – “Zic si eu asa in general, cu Badilita, cu Savatie”. “Adica ma pui pe mine in aceeasi oala cu Badilita? Esti intreg?!”. “Pai te pui singur!”, zice bietul Claudie. Eu: “Chiar asa, Claudiu? Dar atunci comentariile alea “anonime” in care sunt injurat si pe care tu le-ai acceptat, deci ti le-ai asumat, ce zic, nu zic de mine?”. “Pai aia sunt comentatorii…”. “Comentatorii, sigur ca da, sunt convins, dar ti se pare normal sa accepti “anonime” ca la Securitate, in care sunt porcait, si apoi sa le mai si postezi? Cum pot eu sa raspund unor “anonime”? N-ar fi mai bine ca tu – sau Codrescu – sa spui singur daca ai ceva de spus si sa nu apelezi la “anonime”?”. Ca vai, ca nu-i asa, mai zice “fratele”, ca pana la urma sa sustina ca respectivele comentarii “anonime” sunt, de fapt, conforme cu parerile lui. Zice: “Ca il aperi pe securistul de Pelin…”(Pe care il evocasem pe Civic Media la parastasul de un an) “Pai si tu nu-l aperi pe homosexualul de Codrescu?”, zic eu. El, nervos: “Da de unde stii ca-i homosexual?” “Da tu de unde stii ca Pelin, care e si mort, era securist?” . Claudie: “Toata lumea stie…”. “Pai bine ma, Claudiu, tu esti ziarist, care “toata lumea”? Pe baza caror dovezi vorbesti asa? Din Dilema sau din 22?”… Tacere. “Bine – mai incerc eu un minim dialog – dar nu ti se pare cam disporportionata reactia ta si a mentorului tau la un singur randulet pus de mine pe blog?”. “Nu, ca te-ai luat de Rost si de Codrescu, adica te-ai luat de mine?” “E vina ta ca Codrescu e prost sau ca e gazduit de tine pe portalul Rost?”, mai intreb eu, timid. “Daca ai scris de Rost pe mine m-ai facut prost”. “Dar Claudiu, nu crezi ca te identifici prea mult cu Codrescu? Ca de tine am scris altceva: ca esti inexplicabil de naiv! Chiar nu vezi ca te duce de nas?” “Codrescu, chiar daca e lichea – zice bietul Claudie – e un mare filosof al Romaniei: el a pus bazele teoretice ale dreptei moderne!” “Stii ce – mai zic eu – daca chiar ti-a luat mintile atunci sa stii ca ti se potriveste si tie randul scris de mine pentru el cu prostia si fudulia!”. “Si tie postarea mea!”, mai striga el inainte de a inchide. Incredibil dar adevarat.
Nu-mi venea sa cred!

Omul sub vremi, omul sub Codrescu. Cum a ramas AZEC-ul fara “Ortodocsi” si “Romana”

Nu-mi venea sa cred ca este vorba de acelasi Claudie pe care l-am votat cu totii la alegerile AZEC, dupa cum convenisem impreuna cu el, pentru a nu iesi Codrescu vicepresedinte. Codrescu care, atunci cand a vazut ca pierde, a anulat posibilitatea votului prin mandat, semnat de altfel, si a refacut, ilegal, alegerile. Ce trist a fost atunci, Claudie. Cat de rau mi-a parut pentru el. Am propus imediat impreuna cu alti frati, ca si el, sa-i cream postul de secretar general. Nu, nu a mai vrut. A zis ca nu vrea sa fie sub Codrescu. Si acum?…
Nu-mi venea sa cred ca este acelasi Claudie care, totusi, dupa alegeri, impreuna cu alti putin frati, parea ca sustine propunerea mea ca AZEC-ul sa fie numita Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestin-Ortodocsi. Dupa ce aceasta propunere a fost refuzata de noua-veche conducere, ca sa nu discriminam alte confesiuni, am propus sa aiba introdusa in titulatura, macar, Romana. Distinsul “ziarist crestin” Marius Vasileanu, colegul “ziaristului crestin” Dan Stanca, s-a ridicat atunci ca la sedintele de Partid si a spus: “Sa mai terminam domnilor cu nationalismele astea! Ce Roman?!”. Bine-bine, s-a replicat, dar si Biserica noastra se numeste “Biserica Ortodoxa Romana”. E voie?
Ca un semn de “despartire a apelor”, dupa ce vicepresedintele Codrescu Adolf Marian Vasile Crivat a zis ca e prea complicat sa schimbam denumirea la Tribunal (?!) s-a cazut de acord ca, oricum, “nu suna bine” ARZEC. Parca AZEC suna mai bine?, mi-am zis eu, si fratii mei, printre care, am crezut, se afla si bietul Claudie.
Nu-mi venea sa cred ca este acelasi Claudie care-mi spune ca numai eu si fratele Rafael am fost singurii care am reactionat la porcaria cu interzicerea expozitiei martirilor de la Iasi, in timp ce Codrescu si AZEC-ul au tacut malc. Nu-mi venea sa cred ca este acelasi Claudie care s-a revoltat impreuna cu mine pentru sacrilegiul din centrul Bucurestiului, cand un ungur stipendiat de UAP L-a expus pe Mantuitor in postura de felatie plus o Biserica pe post de Dracula si alte abjectii, sau cand ICR a trimis un Iuda crucificat, decapitat si ejaculand pentru a reprezenta Romania in Germania. Momente cand ne intrebam impreuna: atunci la ce e bun AZEC-ul asta daca tace, tace, tace? E bun, ca sa adune toate ouale intr-o caldare, ca si “FOR”-ul, la asta e bun, ziceau niste frati calugari. Of, of!

Hotul striga hotii. Prostul moare de grija altuia. Cum a sustinut bietul Claudie un sovieto-“roman”.

Si-acum, in plin proces de “despartire a apelor”, Razvan Codrescu apare cu falsul “caz Dan Stanca”, revelator, intradevar, pentru deconspirarea filierei sovietice, neo-kominterniste, infiltrate in dreapta romaneasca, dar la care ma voi referi separat, in alt capitol.
Bietul Claudie, ce face? Merge pe linia trasata de zecile de comentarii “anonime”, altfel plasate si comentate cu aplomb de Codrescu si se da, singur, in fapt. Plaseaza un nou post “inspirat”, vezi, Doamne, in care, “inteligent”, imi dedica piese psihadelice provenite din rastelul ancestral al sovieto-romanului Crivat Vasile Adolf Marian Codrescu. Mai mult, ma acuza de “sustinerea agresiva” (?! – cam slab vocabularul) a lui Iurie Rosca, “tovarasul comunistilor”. Asta-i cumea! Acum inteleg ca bietul Claudie nu e numai naiv: el l-a sustinut in alegerile din Basarabia pe candidatul PNL Nicolae Dabija, fostul secretar al Komosmolului Uniunii Scriitorilor din RSS Moldoveneasca, fost membru al CC al Uniunii Comunist-Leniniste a Tineretului din URSS, fost membru al PCUS. Claudiu i-a dedicat in Formula AS ditamai interviul plin de perieri unui agent sovietic dovedit, cu acte in regula! Vezi doar doua referiri aici: Palatul candidatului PNL Nicolae Dabija si dovezile stransei sale colaborari tovarasesti cu Militia, Comsomolul si PCUS si Fără comunişti în Parlamentul României sau de ce tovarăşul Dabija îşi camuflează trecutul.
Spre deosebire de el, Iurie Rosca este singurul politician roman, de pe ambele maluri ale Prutului, care s-a impotrivit oficial propagandei homosexuale cu adevarat agresive, in plenul Parlamentului de la Chisinau, dar si in strada, alaturii de tinerii de la ASCOR-Basarabia. Vezi De ziua internaţională a familiei PPCD apara familia traditionala si Fotografii de la mitingul pentru normalitate si anti-propaganda homosexuala anti-crestina de la Chisinau.
Nu este cazul sa-i explic eu politicile actuale, aici, dar nu pot sa nu notez faptul ca PPCD, partidul lui Iurie Rosca “tradatorul”, este cel care a contribuit decisiv la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, dupa lupte grele si indelungi cu aparatul sovietic kaghebist prin care a trecut, ca pestele in apa, si sovieto-“romanul” lui Claudie, Dabija-PCUS. De aceea oricine ma face pe mine “tradator” ca sustinator al singurului Partid Crestin care a mai ramas in intreg spatiul romanesc ori este bou ori este un ticalos de agent anti-roman. In tot cazul, nu are nas Claudiu Tarziu sa discute despre Iurie Rosca si nici macar sa indrazneasca sa ridice problema romanismului in Basarabia dupa ce a sustinut un agent sovietic pentru Parlamentul Romaniei.

Varza de Bruxelles din capul bietului Claudie. Tradatori ai Romaniei din curtea Rost

Si pentru ca am ajuns la Capitolul agenti, tradatori si “romani”, haideti sa vedem ce-are domnul ziarist crestin Claudiu Tarziu in curtea lui.
Cand am citit prima oara revista Rost, am dat de numele lui Teodor “Doru” Baconsky, fiul poetului proletcultist Anatol E. Baconsky (cel cu Lenin – vezi “poemul”, integral, mai jos, cu dedicatie). Sigur, fiul n-ar nici o vina, dar stiti proverbul cu aschia… Baiatul, cam vai de… tatal lui, a fost luat sub pulpana de Bartolomeu. Insa, chiar asa, sau tocmai d-aia, si-a facut de cap. Era un fel de Daniel, teologul in blugi, cu care, de altfel, e si bun prieten. La toarta, as putea spune. Nu este singurul. Tanarul propagat pe orbita politicii si diplomatiei de Andrei Plesu are mai multi prieteni apropiati. Acum ambasador la Paris, s-a gandit sa nu stea in Ambasada, ca e cam veche, si si-a luat cu chirie un apartament cu… 11.000 de euro lunar plus cheltuieli. Dar astea sunt detalii. Revin. Cand l-am gasit, acum niste ani, in Rost, mi-am facut cruce, am inchis revista si am pus-o deoparte. Mi-am zis: cam infantil Tarziu asta! Daca n-o fii altceva! Am avut dreptate, in ambele cazuri.
Pentru ca Baconsky fiul reprezinta exact chintesenta vie a celor aparati cu atata osardie de “fratele” Claudie si “maestrul” “dreptei romanesti” Codrescu: intelectualul “crestin” a carui misiune este sa surpe ordinea fireasca din interior, “sa revizuiasca notiunile”.
Iata cateva exemple din “operele” lui Baconsky, considerat pe blogul Rost drept “una dintre cele mai luminate minti pe care le-a avut guvernul”, “unul dintre cei mai eruditi diplomati si un scriitor de real talent”:
Kosovo: tot raul spre bine: “Declaratia unilaterala de independenta a provinciei Kosovo va fi curind ascultata in Parlamentul de la Pristina” (Cotidianul).
“Lipsită de informaţii serioase (pentru că nu e capabilă să le caute), presa noastră s-a inflamat cu o falsă Afacere Dreyfus, în stil românesc: „erezia“ mitropolitului Nicolae Corneanu, care s-a împărtăşit din potirul greco-catolicilor. („Cazul“ Corneanu – Cotidianul)
“Ca ortodocşi, dar şi ca foşti subiecţi ai comunismului am trăit sub o dublă înstrăinare faţă de Occident. Astăzi, mediile româneşti ombilical ataşate de credinţa ancestrală respectiv de regimul politic prăbuşit în 1989 continuă să blocheze civilizarea societăţii noastre. Presupun că aici – şi nu în măruntele dispute interne – trebuie căutată rădăcina urii faţă de funcţia critică a „intelectualilor publici”… Personal, cred însă că procesul de legitimare a intelectualilor publici nu mai poate fi stopat odată ce facem parte din Uniunea Europeană. Am certitudinea că, în următoarele decenii, elita noastră îşi va realiza tot mai convingător vocaţia de a grăbi şi aprofunda occidentalizarea României. E totuşi nevoie să cunoaştem mai bine adevărata istorie intelectuală a Europei, care ne-a fost mereu ascunsă din motive confesionale sau ideologice. ” (Tăcerea vinovată – Cotidianul)
“Dincolo de asemenea fineturi teoretice, independenta spirituala a catolicului sau protestantului nu s-a regasit niciodata in „biserica politica si nationala“, proprie spatiului rasaritean. E ceea ce am vazut ca se petrece si dupa ruptura din 1989. BOR s-a comportat mai departe ca „Biserica a neamului“, iar obedienta ei fata de puterea seculara s-a manifestat la cotele pe care colaborarea cu regimul bolsevic le consacrase deja ca norma.” (Sintem o turma? – Cotidianul)
“Catolicii şi protestanţii beneficiază, orice s-ar zice, de o mai mare coeziune internă. Se recunosc mutual, dincolo de frontierele naţionale, şi formează ansambluri geopolitice relativ distincte. Putem depista remedii menite să facă din „lumea ortodoxă“ mai mult decât o iluzie? Unul ar pretinde o nouă condamnare a filetismului în cadrul unui sinod panortodox. Nouă, întrucât naţionalismul ecleziastic a fost deja tratat ca erezie printr-o Enciclică de la… 1848. Un alt remediu ar implica voinţa patriarhilor răsăriteni de a se întâlni mai des, indiferent de contextul politic bilateral. Nu e imposibil, de vreme ce aria ortodoxă a intrat în proces democratic. Însă soluţiile avansate par utopice. Tribalismul valorifică orgoliile locale, scuză eşecurile, ascunde stagnările şi generează adrenalină militantă. E mai comod aşa.” (Iluzia „lumii ortodoxe“ – Cotidianul)
Adica, spre final, cam ce-mi arunca mie in spate cuplul Codrescu-Tarziu. Se vede ca au avut de unde sa se inspire. Personal, cred ca Baconsky vorbeste singur despre cazul Tarziu. Nu mai am ce adauga.
Inainte de a va recomanda partea a doua a excursului prin pseudo-dreapta romaneasca – Cum vrea sa invie Dan Stanca din cenusa Maresalului Antonescu – mai este de remarcat, in finalul primei parti, un alt membru de frunte al “gruparii Rost”, artizan al “dreptei romanesti”: Varujan Vosganian.
Pentru Varujan Vosganian, cand a fost nominalizat sa ocupe functia de “comisar de Bruxelles”, Claudie era gata sa mute muntii, sau, macar, sa aduca celebrul Radio Erevan la Bucuresti.
Varujan Vosganian, revendicat de Claudiu Tarziu drept ceva membru fondator al Rost, a fost, dupa cum probabil stiti, un ministru al Guvernului PNL. Un navetist, inainte de 1989, pe ruta Bucuresti-Erevan. Cara caciuli de astrahan, pe langa informatii. Apoi, mai recent, un aranjor al ridicarii turnului de langa Biserica Armeneasca, care a dus la craparea unui perete al ansamblului armenesc ortodox, monument istoric si arhitectonic. Un baiat de mingii al mai multor mogului damboviteni si kazahstanezi. Marele patriot si nationalist roman Varujan Vosganian a facut parte dintr-un Guvern liberal care a militat si era gata-gata sa si realizeze o hotie nationala: conferirea averii marelui mecena ortodox Emanoil Gojdu, lasata tinerilor saraci ortodocsi ai Ardealului, catre Guvernul Ungariei prin inventarea unei a doua Fundatii Gojdu, botezata Fundatia publica romano-maghiara Gojdu. Cam ca la FOR si “FOR”. Dumnezeu nu a vrut sa se intample acest sacrilegiu. Cu numai un singur vot in plus, Ordonanta Guvernului liberal al stramb-dreptaciului Varujan Vosganian, cu care se mandreste Claudiu Tarziu, a cazut.
Ce vreti mai ridicol decat atat pentru o grupare cu un alt “Rost”: reprezentantii “dreptei romanesti”, un post-proletcultist sovietic si un navetist armean?

Lenin (cu dedicatie speciala pentru P&ROST si sovieto-“romani”)

De mult îmi staruie un gînd:
Pe Lenin cum sa-l vad dormind
În Mousoleul lui, departe, pe care-l vad în cîte-o carte
Sau despre care-mi spun prieteni întorsi în tara de curînd –

Sa-l vad cum odihneste lin,
Sub semnul vremii care trece,
Cînd iarna-si pleaca mîna-i rece
Pe zidul-naltului Kremlin.

Stiu bine, drumu-i lung si greu
De-aici de pe meleagul meu;
Sînt mii de kilometri poate – paduri, cîmpii, îndepartate
Cu holde mari al caror fosnet adesea îl aud si eu.

Sînt fluvii pe al caror vad,
Cînd valurile trec la vale,
S-aud vuind hidrocentrale,
Cu glasul apelor ce cad.

Cei care-au fost ne povestesc
Cum oamenii în valuri cresc
Spre Mausoleu, din zi în noapte, pasind usor, vorbind în soapte;
Din toate colturile tarii veniti, acolo se-ntîlnesc.

De-i timp frumos ori mohorît,
De-i frig, de-i ploaie ori zapada,
Pe Lenin vin mereu sa-l vada
Cum odihneste linistit.

Batrînii îsi aduc aminte
De vremurile dinainte
Cînd glasul lui, vestind victorii, chema la lupta muncitorii
Si parca vorbele-i de-atuncea si-acuma le rasar în minte.

Furtuni trecura pas cu pas,
Si cîte-n lume se schimba –
Doar visul lui n-a fost sa moara
Si vesnic tînar a ramas.

Afara neaua a-nghetat
Si viscolele-n zbor strabat
Si undeva-n Kremlin o raza de la fereastra lumineaza –
O vad mineri, soldati, colhoznici, vreun activist îndepartat.

Acolo Stalin rînd pe rînd
Cai noi spre comunism croieste
Si ceas cu ceas îsi împlineste
Cutezatorul juramînt.

O, ne-ncetat voi astepta
Pe Lenin – cînd sa-l pot vedea,
Sa-i spun ca razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare,
S-aprind arzînd mereu mai tare si lumineaza-n tara mea.

Un gînd îmi staruie mereu
Dar calea-i grea si-ndepartata
Si nu stiu de-am s-ajung vreodata
Sa-l vad dormind în Mausoleu.

Stiu însa la Bicaz în munti
Pe unde brazi cu-albastre frunti,
Pe lînga Bistrita aproape, tacuti se odihnesc în ape
Si cerbii suie spre izvoare în toiul codrilor carunti,

Un vad unde muncim mereu
Si construim înaltatoare
Hidrocentrala noastra mare
Cu vuietul adînc si greu.

Acolo amintirea lui,
Rasare-n fata orisicui!
Cu fiecare zi mai vie si visul lui acolo-nvie
De parca însusi Mausoleul albeste-n codrii albastrui –

Si tîrnacoapele cînd bat
Si stînca din adîncuri frînta
Si apele cînd se framînta
Vorbesc de Lenin ne-ncetat.

Si-atunci cînd vom sfîrsi cu bine,
Vor geme apele batrîne
Si vor zbura prin mii de fire lumini cu raza lor subtire,
Iluminînd cîmpii si sate, miscînd tractoare si combine,

Atuncea stiu ca-n fata mea,
Printre caderile de ape
La fel de viu si de aproape
Pe Lenin am sa-l pot vedea.

A.E. Baconsky
Februarie 1952

PS: NU am uitat de Ravenna!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email