Victor Roncea Blog

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini
23 decembrie, 2008
– Părinte, Sf. voastră cum vedeţi cinstirea acestor martiri anticomunişti înainte de canonizarea propriu-zisă, prin facerea de icoane şi acatiste?
Eu văd în aceste manifestări un lucru foarte bun, pentru că viaţa acestor martiri este deja cunoscută în sfinţenia lor, prin faptele lor, prin toată conduita lor; ei au trăit şi încă mai trăiesc în mijlocul acestui popor. Ei au dovedit, în sfârşit, că din frageda lor tinereţe s-au jertfit pentru adevărul acesta ortodox. Acum, pentru noi, cel mai important este să ne apropiem de jertfa lor cât mai mult, ca să putem avea şi noi îndrăznire la Dumnezeu prin ei. Domnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei sfinte moaşte, n-aveau sfinţi, n-aveau icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe cuvioasa Paraschiva, aşa am obţinut icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi. Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut în decursul timpului, moaşte şi icoane care au acoperit pământul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor. Dar şi secolul acesta al XX-lea, care a rodit aceşti tineri care au luat drumul crucii şi s-au jertfit, şi-au măcinat tinereţile lor în celulele puşcăriilor, dovedeşte că bunul Dumnezeu mai este încă alături de Ortodoxia românească şi totodată este şi un îndemn pentru noi, cei de astăzi, să urmăm nevoinţelor şi martirajului lor. Şi dacă nu ne-a binecuvântat Dumnezeu prin suferinţele lor, măcar să aducem la lumină sfinţenia lor şi să ne închinăm lor ca unor sfinţi, care se roagă pentru noi. Cu cât noi vom avea mai mulţi sfinţi, oficial şi neoficial, cu atât şi mila lui Dumnezeu va fi peste noi şi vom putea avea îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, prin sfinţii şi martirii noştri. Toate popoarele acestea din Răsăritul Europei au trecut prin cenzura asta bolşevică, şi bulgarii, şi sârbii, şi cehoslovacii, şi polonezii, şi ungurii, naţiuni care au opus şi ele, întradevăr, un efort puternic împotriva ateismului. Dar ceea ce s-a remarcat îndeosebi la noi, a fost faptul că România a avut un tineret foarte înţelept şi foarte pătruns de esenţa acestui adevăr ortodox, încât prin jertfele lui, cred eu, am depăşit cu mult toate aceste ţări din jurul nostru. De aceea şi obiectivul nr.1 al pedepsei şi al persecuţiei Ortodoxiei în Balcani a fost şi este ţara noastră, este România ortodoxă cu tineretul acesta de jertfă care, în sfârşit, a luat de coarne taurul comunismului şi al tuturor străinilor care şi-au vândut conştiinţa şi neamul. Însă nu este suficient să admirăm ostenelile şi nevoinţele lor, ci mai trebuie să le încercăm şi noi, pe pielea noastră, căci aşa s-a plămădit ortodoxia asta până astăzi.

Experimentele anti-crestine din Romania
– Nu vedeţi că acum fac experimente pe noi cu vaccinul Gardasil…, despre care se spune că ar avea drept efect sterilizarea…
– Experienţele care se fac pe noi, încât au ajuns să ucidă şi tineretul şi copiii aceştia, sunt asemenea experimentelor iudaice făcute pe poporul evreu. Nu vedeţi cu câtă ură s-au pornit asupra pruncilor noştri? Întocmai ca la Naşterea Mântuitorului când iudeii căutau să-L ucidă pe Hristos şi au omorât atâţia prunci nevinovaţi; îl luau de la pieptul mamei lor, îl treceau pe sub sabie fără pic de milă, şi asta numai pentru ura şi mânia lor împotriva lui Hristos. Astăzi asistăm la acelaşi fenomen. Distrug viţa română din pântece, să nu cumva să se mai perpetueze ortodoxia în lume. Este aceeaşi metodă dar sub altă formă, cu aceeaşi ură, aceeaşi răutate, sălbăticie şi până azi. Aici se vede cât îi doare sufletul pe cei din guvernul României, că în loc să ofere copiilor din şcolile noastre altfel de bunuri, cărţi, ajutoare materiale, îmbunătăţirea şcolilor, să se ocupe de formarea lor culturală care să fie cât mai aproape de adevărul istoric şi de tradiţia poporului nostru creştin – aşa ca să le dea o mângâiere şi materială şi spirituală – ei îi omoară. Dacă ei nu au avut acest interes până acum, s-au trezit deodată acum mari protectori ai copiilor – că pe de o parte ei apar ca nişte îngeri, dar pe de altă parte sunt nişte demoni împieliţaţi. De ce n-ar veni sub o formă umană în ajutorarea familiilor care au câte 5-6 copii, care suferă în mizerie şi multe lipsuri, că ni s-a dus buhul în toată lumea? Dacă ar face acest lucru, într-adevăr ai crede că urmăresc ceva bun.
– Păi cum să ajute familiile cu copii dacă ei vor să decimeze populaţia?
– Întotdeauna aşa a şi fost, din vremea partidului comunist. Cum se recrutau membrii de partid, de pildă? Într-o şedinţă se discuta despre unele elemente care ar fi foarte potrivite de recrutat în partid, dar dacă erau cumva creştini care merg la biserică… „Cutare membru de partid este bun, dar nu vezi că merge la biserică, îşi botează copiii, îşi cunună feciorii?” – şi nu-l mai puteau înscrie în partid. Pe de altă parte, noaptea, de pe la ora unu, îşi cununau copiii lor în mănăstirea Bistriţa, în paraclisul Sf. Ioan de la Suceava, membrii de partid, şi nu membrii oarecare, erau oameni de elită ai partidului, cu mare răspundere. Se făceau şi cununii, se făceau şi botezuri. Mi-aduc aminte, veneau, erau anumite zile frumoase aşa pe care le sărbătoreau ei şi aveau icoane acasă, sechestrate de la diferite mănăstiri, biserici, muzee, veneau cu nişte cadouri de rămâneai uimit de câte o icoană veche de vreo 5-600 de ani. Printre camerele securităţii era şi un depozit pentru icoane şi obiecte de cult de mare valoare luate de prin mănăstiri.
– Şi ce s-a întâmplat cu aceste obiecte? Au mai fost recuperate?
– Nu, nici vorbă, s-a făcut comerţ cu ele peste hotare. Mi-aduc aminte, într-una din zile, i-au adus unui stareţ de la o mănăstire, cea mai veche şi frumoasă icoană luată de la mănăstirea Putna şi dată acestui stareţ, care era omul de petreceri şi de mese şi omul lor. Ei, securiştii, preferau să se adăpostească şi să se distreze aici, la mănăstiri, unde era totul gratuit şi călugării obişnuiţi cu „duhul ascultării”. În sărbătorile Crăciunului, în mănăstiri, se tăiau câte doi-trei porci, doi mergeau la securitate, şi unul care rămânea pentru zilele în care veneau ei la mănăstire, cu tot cu familii.

Daca sunt nesocotite canoanele Sfinţilor Părinţi, Biserica oficială va fi prăbuşirea noastră
– Părinte, credeţi că Biserica ar trebui să recunoască colaborarea cu comunismul? Ţine de datoria lor morală sau mai multă sminteală s-ar face?
Dar la câtă sminteală au făcut ei până acum, ce-ar mai fi una în plus? La ora actuală este o situaţie cum nu se poate mai degradantă în rândul oamenilor Bisericii. Nu suntem noi în măsură să-i discredităm, dar n-au ştiut decât să se măgulească pe lângă acest regim, condamnat de întreaga umanitate de azi. Şi, pe de altă parte, s-au folosit de popor ca să-i atragă de partea regimului – pentru că intenţia lor era să-i vadă poporul pe capii Bisericii alături de capii comunişti, şi aşa îşi câştigau credibilitatea. Dar toate acestea nu erau decât de faţada lumii. Dar pe de altă parte unde se pomenea oră de religie în şcoală? Unde să pomeneşti un elev să meargă la biserică, când directorii şcolii stăteau la poarta bisericii să vadă cine intră sau iese din biserică? Asta era de fapt realitatea. Unde erau icoanele în şcoli? Unde erau cărţile de cult bisericesc, că abia găseai o psaltire şi un ceaslov? Mai interesant este că imediat înainte de revoluţie, securistul venea de la Bucureşti şi aducea ceasloave şi psaltiri pe la mănăstiri în ţară. Pe securist nu-l întreba nimeni ce duci acolo? Dar totuşi s-a menţinut practica aceasta ortodoxă în interiorul poporului nostru, nu s-a pierdut. De bine, de rău, copiii nu au rămas nebotezaţi, soţii nu au rămas necununaţi. Dar acum Dumnezeu ştie cât şi în ce măsură e valabilă toată lucrarea aceasta a noastră, ca să stai la o cununie sau la un botez după aceea să stai la o şedinţă bolşevică de partid, să scoţi din guşă ce-ai mai auzit, ce-ai mai văzut, ce se mai spune, ce se mai crede. E greu să spui o predică frumoasă, elegantă, cu atâta patos şi zel, de parcă ies porumbeii din gura predicatorului, iar după aceea s-o amesteci cu apa tulbure a comunismului. E o defăimare a harului lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu cred că a trecut cu vederea greşelile noastre şi a lucrat în neamul acesta, pentru credinţa poporului şi martiriul mucenicilor noştri din închisori şi de prin munţi. Nu ierarhii şi preoţii au ţinut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori şi mamele creştine care şi-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox. Ce se citeşte în Vieţile Sfinţilor, despre mamele, părinţii, care-şi cresc copiii în duhul Evangheliei – astăzi le trăim practic în viaţa de familie a neamului nostru şi ne dăm seama cât de apropiaţi suntem faţă de aceste adevăruri pe care Sfinţii Părinţi ni le-au lăsat nouă ca nişte faruri de lumină spre viitorul neamului nostru. Ei vor să distrugă copiii noştri, tineretul, să distrugă lumea din rădăcinile ei. Iată, de pildă, mizeria şi criza financiară – mamele n-ar trebui săşi lase copiii să se ducă de la 16-17 ani prin ţările occidentale să câştige o bucată de pâine, să se ducă să-şi piardă identitatea lor de ortodocşi şi de români. Că vin unii şi-mi spun că nu mai ştiu nimic de copiii lor de vreo 3-4 ani. Chiar astăzi a venit o familie şi plângea cu lacrimi fierbinţi că nu ştie nimic de 7 ani de copilul lor plecat de acasă. Şi iată asta este urgia, crima şi pacostea asta venită peste noi – răutatea acestor oameni care oprimă creştinismul de 2000 de ani. Ne confruntăm cu aceeaşi primejdie iudaică, ca de acum 2000 de ani şi până în prezent. Şi cred că în prezent este mai activă ca oricând. De acum înainte nu ştiu încotro mai mergem, pentru că acum nu mai avem justificare că suntem în vreme de prigoană, forţaţi de împrejurări, acum de bună-voie ne vindem ortodoxia ecumenismului.
– Păi, nu vedeţi că ei nu au fost în stare să-şi ţină promisiunile făcute la sinodul din iulie, prin care s-a stabilit să nu se mai facă ierurgii cu eterodocşii…
– Dacă Biserica noastră Ortodoxă îşi va lepăda credinţa strămoşească şi va nesocoti canoanele Sfinţilor Părinţi, atunci, cu durere o spun, Biserica oficială va fi prăbuşirea noastră…
– Am tot auzit în ultima vreme ierarhi spunând că tainele catolicilor ar fi valide sau că oricine este botezat în numele Sfintei Treimi, indiferent de confesiune, se mântuieşte, adică botezul catolicilor ar fi valid.
– Eu aşa cred în botezul lor, dacă au renunţat la primatul papal şi la infailibilitate, dar atâta vreme cât la ei papa este Hristos, deci nu mai este Sfântă Treime şi ce valoare mai are botezul lor? Numai la noi e botez în numele Sfintei Treimi, la ei e botez în numele Papei, chiar dacă ei invocă în mod formal pe Sfânta Treime. Şi astfel creştinismul nostru a operat atât de frumos, dar asta numai prin sacrificiile şi jertfele mamelor.

Sfintele mame
– Cu prilejul acestor sărbători doriţi să transmiteţi ceva mamelor?…
– Mamele au fost şi rămân creştinele care au contribuit la realizarea sfinţilor, savanţilor, a oamenilor de creaţie. Ele sunt cele care au umplut bisericile, au umplut mănăstirile cu feciori, cu preoţi care slujesc neîncetat liturghia în bisericile şi mănăstirile noastre. Ele sunt cele care au ostenit zi şi noapte, la pieptul lor au ţinut copiii, acolo i-au întors cu ochii spre Maica Domnului în rugăciune, i-au îndumnezeit şi iau crescut în duhul acesta ortodox, aşa după cum şi creştinismul nostru se naşte astăzi în peştera Betleemului, în sfânta familie a Fecioarei Maria şi a dreptului Iosif. Ele, mamele, duc mai departe toată frumuseţea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru. Mamele care au refuzat să vaccineze copiii, deşi nu au prea multe cunoştinţe medicale, dar prin experienţa lor practică şi bunul lor simţ, şi-au dau seama că tot ceea ce apare aşa deodată nu e lucru curat şi simt că nu e bun pentru copilul lor, pentru că au această experienţă frumoasă de zeci de ani şi se opun la tot ce apare aşa în afara lucrurilor normale cu toată puterea lor, să apere cu tărie sănătatea pruncilor lor, şi sănătatea trupească, şi sănătatea sufletească. Pentru că cine socoteşte să ia viaţa aceasta trupească prin ucidere, prin mizerie, prin lipsuri… sunt dispuşi să ia şi viaţa sufletească. Şi de aceea mamele au acest bun simţ şi intuiţie duhovnicească de a apăra cu toată puterea viaţa şi frumuseţea acestor tineri, lăsaţi de Dumnezeu ca să umple raiul cu ei.

Pangarirea pamantului sacru
– Cum vedeţi întoarcerea tinerilor români în ţară odată cu criza aceasta financiară care a cuprins toată lumea?
– Poporul român poartă azi nişte asemănări cu istoria poporului evreu. Poporul evreu a fost în robia egipteană, a fost în robia babiloniană, a fost în toate greutăţile şi conflictele pentru că este singurul popor din istorie care mereu a arătat o nemulţumire până în zilele noastre. Au cerut la început să li se dea conducători – li s-au dat bătrâni să-i sfătuie. Au cerut după aceea judecători – bătrânii nu sunt buni – le-a dat Dumnezeu judecători. N-au fost buni nici judecătorii – au cerut să aibă prooroci. Lea dat Dumnezeu prooroci – n-au fost buni nici proorocii. Apoi au cerut să aibă regi. Le-a dat Dumnezeu regi şi împăraţi – dar n-au fost buni nici împăraţii. Au cerut de la Dumnezeu să continue în istorie să stăpânească lumea. Iată că Dumnezeu le-a dat să stăpânească lumea, pentru că unde este un evreu, acolo este şi pofta de stăpânire, pentru că acesta a fost idealul şi în viaţa, şi în visele lor – să stăpânească. Pentru că ei mereu au fost şi sunt într-o nemulţumire continuă. Reluând ideea de mai înainte, tot ei au născut şi revoluţia franceză, ei au născut şi naţionalismul şi ideea de naţiune. Dar pe de altă parte tot ei au născocit şi lupta între naţiuni şi deznaţionalizarea. „Trebuie să le desfiinţăm, trebuie să venim cu revoluţia franceză să spunem omului despre egalitate, fraternitate şi libertate”, aceste principii care nu sunt decât utopie. Sigur că nu se poate vorbi de egalitate, pentru că una este tata, alta este mama, altul este feciorul mai mare. Că stea de stea se deosebeşte în strălucire… alta este slava lunii, alta este slava stelelor, alta este în sfârşit viaţa societăţii din lumea noastră. De aceea ei au venit şi au născocit comunismul, au născocit revoluţia din 1918 din Rusia, au născocit marxismul şi au măcinat creştinismul rusesc. Ortodoxia rusească a fost decimată de această concepţie iudaică, concepţie care vine şi până în zilele noastre.

Acum sigur că tânărului acesta al nostru, scos din rădăcinile fireşti ale credinţei, ale ortodoxiei, punându-i-se la dispoziţie farmecul acesta al televizorului, al calculatorului, aceste tehnici răufăcătoare pentru om, pe lângă binefacerile lor – sigur că a devenit un om răzvrătit, un om dezrădăcinat din ascultare, din dragoste faţă de familie, de părinţi. Iată acum, la 18 ani, copilul, aduce în casă pe iubita lui, mama îl primeşte şi de aici încep căsătoriile acestea dezastruoase, de probă. Trăiesc câte şase-şapte ani, zece ani aproape şi în cele din urmă, poate se iau, se căsătoresc cu mare greu. Şi fac şi ei cununia religioasă datorită presiunii părinteşti. Ce iese din aceşti doi tineri consumaţi, epuizaţi, după o trăire de viaţă de la 15-16 ani? Ce oameni pot să mai iasă din ei? Şi iatăne, poporul nostru, un popor babilonian. Şi a venit Dumnezeu cu mânia Lui astăzi şi ne-a împrăştiat în toată lumea, ne-a împrăştiat în lumea întreagă şi am ajuns să nu mai trăim nici măcar într-o unitate, cum trăia poporul evreu, – ei erau oarecum într-o conservare permanentă; ei totuşi îşi păstrau identitatea lor religioasă şi naţională. La râul Babilonului, cântarea acesta pe care o avem noi în Biserică, şi plânge foarte frumos înstrăinarea noastră de patria pământească şi cerească. „Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine”.

Ei bine, vedeţi dumneavoastră, acest tineret al nostru a uitat de tot – nu mai are Ierusalim, nu mai are biserică, nu mai are şcoală, nu mai are armată, nu mai are regi, nu mai are împăraţi, nu mai are cărturari, nu mai are învăţători, nu mai avem conducători… Toţi netrebnici ne-am făcut – şi atunci mânia lui Dumnezeu vedeţi cât este de mare! Iar aceste fenomene de acum în care străinii ne iau şi ne aruncă în graniţele noastre poate să fie şi o revenire, şi un început de pocăinţă de toate fărădelegile şi răutăţile pe care le-am făcut şi le facem şi acum. Păi se vede şi de la distanţă planul acesta diabolic pe care îl fac asupra noastră. Unde s-a mai pomenit ca o ţară ortodoxă ca România să mărşăluiască pe străzile Bucureştiului, capitala noastră curată şi sănătoasă de altă dată, cu obiceiurile şi frumuseţea lui ortodoxă – să găzduiască acum aici toate blestemăţiile pământului, să transformăm pământul acesta de sfinţenii, de rai, în loc de pângărire şi de spurcăciune a fărădelegilor?!

Şi faptul că acum vin copiii noştri de dincolo, îi sfătuiesc să vină mai cu grijă, mai cu atenţie, şi să dea cu adevărat cinste şi valoare acestui pământ sacru de unde ne tragem şi hrana noastră şi sănătatea noastră. De aceea socotesc că e o binefacere de la Dumnezeu ca să revenim aici, să ne putem lucra pământul cu mai puţini dolari sau euro şi să ne putem găsi aici în sărăcia noastră, aşa cum au lucrat şi strămoşii şi părinţii noştri de altădată, că nu s-au dus peste hotare să cerşească la unguri, să cerşească la germani, să cerşească în ţările galice existenţa lor. A stat aici, a muncit pământul, a creat doina lui Eminescu, aici a creat poezia lui Alecsandri, amintirile lui Creangă, suferinţa cântată în versuri de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi toţi marii noştri oameni de cultură, toţi cântăreţi ai vieţii noastre creştine ortodoxe. De aici ar fi bine să reînnodăm firul acesta şi să reluăm mai departe viaţa în pregătirea noastră pentru veşnicie. Masoneria stă la pândă să vadă când se prăbuşeşte muntele acesta, bastionul Ortodoxiei – au răbdare. Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei.