Preafericite Părinte Patriarh,
Vă scriem această scrisoare având nădejdea că frământările şi problemele noastre îşi vor găsi ecou în sufletele păstorilor noştri. Problema introducerii în România a actelor biometrice – deocamdată paşapoarte şi carnete de conducere, dar în viitor şi a buletinelor – este o problemă foarte gravă.
Este nevoie de o cercetare a problemei micro-cip-urilor din triplă perspectivă – teologică, socială dar şi ştiinţifică. Au existat voci care au susţinut că problema aceasta nu este o problemă religioasă. Considerăm că, deşi actele biometrice nu sunt „pecetea fiarei” la care se face referire în cartea Apocalipsei, ele sunt o etapă premergătoare. Rezistenţa populaţiei la implantarea micro-cip-urilor ar fi mult mai susţinută dacă oamenii nu ar fi obişnuiţi mai întâi cu micro-cip-urile de pe actele biometrice. Precum se ştie, în America se fac eforturi pentru convingerea populaţiei să înlocuiască mulţimea de acte – certificate de naştere, cărţi de muncă, carnete de conducere, carnete de sănătate etc. – cu un singur act, care să conţină un microcip. Aceasta va fi treapta a doua a acestui proces de înrobire a oamenilor, proces căruia va fi la fel de greu să i se observe componenta spirituală.
Abia în a treia fază, când se va trece la implantarea microcipurilor respective în corpul uman – pe frunte sau pe mână –, se va vădi conotaţia religioasă a implantărilor. E adevărat că nu s-au împlinit toate semnele vremurilor, şi de aceea unii nu văd consecinţa duhovnicească a implantării micro-cip-urilor. Dar, în timp, lucrurile vor fi mult mai uşor de înţeles.
Aşteptăm de la Sfântul Sinod o reacţie fermă, aşa cum au avut în probleme similare Biserica Ortodoxă din Grecia şi din Serbia. Era de dorit ca o astfel de reacţie să fi avut loc cu câteva luni mai devreme, înainte ca primii creştini ortodocşi din ţara noastră să primească carnete de conducere sau paşapoarte biometrice fără să fie conştienţi de implicaţiile duhovniceşti ale problemei micro-cip-urilor. Dar, măcar acum, după ce problema aceasta a afectat în mod direct o parte din fiii Bisericii, e nevoie de o reacţie clară.
Nu vă trimitem această scrisoare ca şi cum am fi un grup izolat care caută sprijin. Mii de creştini şi-au arătat în aceste zile, în diferite forme, îngrijorarea faţă de ceea ce se întâmplă în ţara noastră şi în întreaga lume privitor la schimbarea actelor de identitate. De altfel, deciziile privitoare la această schimbare au fost urmate de alte decizii şi legi care calcă în picioare libertatea umană, deschizând drumul unei noi forme de dictatură. Este nevoie deci ca problema micro-cip-urilor să nu fie tratată separat, ci să fie analizată situaţia în ansamblu.
E foarte importantă desemnarea unei comisii – ierarhi, preoţi, teologi, sociologi, jurişti, specialişti IT, ziarişti – care să analizeze tema actelor biometrice şi să ofere o perspectivă ortodoxă. Apoi trebuie să se întocmească o strategie optimă de comunicare a datelor obţinute în diferitele medii sociale. Fără această strategie, este posibil ca rezultatele să fie receptate în mod deformat. Până în prezent, mass-media nu a tratat obiectiv acest subiect. Şi, dacă problema este într-adevăr gravă, e de înţeles de ce nici în viitor nu va avea o atitudine echidistantă. Oricum, Biserica luptă cu alte arme, nu foloseşte o strategie mulată după înţelepciunea acestei lumi. Cuvintele pline de putere rostite din faţa sfintelor altare au mai mult impact în sufletele credincioşilor decât curentele promovate de mass-media.
Avem nădejde în faptul că veţi analiza acest subiect cu multă atenţie şi că veţi lua decizii prin care veţi arăta purtarea de grijă faţă de poporul credincios.
Cu fiiască supunere,
Grupul Areopag
21 ianuarie 2009, pomenirea Sfântului Maxim Mărturisitorul
Subsemneaza
Coalitia Impotriva Statului Politienesc
UPDATE: Grupul Independent pentru Democratie https://www.gid-romania.com/, fondator al Civic Net – Piata Universitatii www.civicnet.info/, s-a alaturat Coalitiei Impotriva Statului Politienesc.