ANTI-CIP. Conferinta despre indosarierea electronica. A luat fiinta Asociatia Pentru Educatie si Libertate – APEL – UPDATE – VIDEO

În organizarea Coaliţiei împotriva Statului Poliţienesc şi a revistei de atitudine creştină “Veghea” a avut loc, la Braşov, conferinţa cu tema “Îndosarierea electronică şi libertatea întru Hristos. Apelul Părintelui Justin Pârvu”. Au luat cuvântul Monahul Filotheu, Maica Ecaterina Fermo, avocatul Dragoş Tăcăluţă, jurnaliştii George şi Victor Roncea. Întrunirea a fost moderată de coordonatorul revistei Veghea, Florin Palas.

Cu acest prilej, s-a anunţat constituirea Acţiunii Pentru Educaţie şi Libertate (A.P.E.L), fondată prin aderarea mai multor organizaţii civice, si continuarea procesului impotriva Statului in cazul pasapoartelor biometrice, introduse abuziv de la 1 ianuarie, fara nici un fel de dezbatere publica.
Participanţii, care au umplut până la refuz amfiteatrul în care s-a desfăşurat evenimentul, şi-au exprimat categoric opoziţia faţă de introducerea paşapoartelor cu cipuri biometrice. Organizatorii manifestării, susţinuţi de cei prezenţi, şi-au anunţat intenţia de a continua manifestările de protest până la o soluţionare favorabilă a solicitării de abrogare a legilor care urmăresc controlul total al poporului român. De asemenea, s-a subliniat că opoziţia faţă de introducerea cipurilor biometrice reprezintă o problemă civică şi, mai ales, duhovnicească.
Foto: Andrei Roncea
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova