Victor Roncea Blog

Tema Mungiu – candidată la europarlamentare – readusă în actualitate de un cârlan (mânz înţărcat, care nu mai suge ci doar linge – cf. DEX) al politicii de la Moldova, ilustrează, încă odată, precaritatea şi futilitatea ofertei politice actuale. Nu se mai găseşte altceva pe piaţă, în 2009, decât tot o fostă activistă a organelor de partid, cam asta ar fi fondul disputei generate de propunerea înaintată de dubiosul traseist de la Iaşi, Dan Cârlan. Înainte de primele ei apariţii la 22/GDS şi înainte de a-şi fi pippidizat numele, Tatiana Alina Mungiu nu era nimic altceva decât încă o ieşeancă sosită pe meleaguri dâmboviţene în căutarea confirmării politico-literare. A obţinut repede notorietatea, nu confirmarea, lansându-se pe piaţă cu o lucrare porno-politică, realizată iniţial pentru degustarea simţurilor activiştilor comunişti de dinainte de 1989.

Familie de cadrişti comunişti sosiţi din Basarabia sovietizată

Tatiana Alina Mungiu provine dintr-o familie sosită din Basarabia, familie comunistă cu mari împliniri dacă avem în vedere că Mungiu-tatăl, Ostin Mungiu, era preşedintele Biroului de partid din UMF şi vicepreşedinte pe centrul universitar Iaşi, mama era directoare de liceu şi şefă a Biroului de partid. UMF Iaşi era plin de studenţi străini, iar şeful cadrelor didactice care avea misiunea de a-i „supraveghea“ nu era altul decât… tatăl Tatianei. Domnişoara Tatiana Alina Mungiu a călcat pe urmele bătucite de familie devenind şefă ASC pe UMF Iaşi şi redactor-şef la „Opinia Studenţească“, ziarul ASCR-ului, patronat de CC al UTC. Din această poziţie, la 24 de ani, a simţit nevoia să încununeze linia comunistă a familiei printr-o operă trainică, menită să o aşeze în panteonul viitorilor politruci de stat şi de partid.
Refulările Alinei au produs „Evangheliştii“, o „operă“ utecistă, de nivelul unei însăilări de nivel de liceu industrial, care a fost băgată în seamă exclusiv datorită intenţiei provocatoare grosiere unde blasfemia „compensează“ sărăcia imagistică. Vulgaritatea erotică ostentativ afişată trădează cu siguranţă frustrările tinerei activiste UTC, dar şi libidinoşenia mediului de activişti care încurajau astfel de „opere“ ce se rezumă la batjocorirea fără limite a tot ce este sacru pentru credincioşii creştini, folosind parodierea, insinuarea perfidă şi blasfemia.
Astfel a ajuns Mungiu, în 1992, când compunerea sa a primit un premiu ilustrativ pentru nivelul intelectualoid al epocii, să fie băgată în seamă la Bucureşti, de către activişti ca şi ea, concentraţi acum la „centrala Soros“. Cu „Evangheliştii“, Mungiu a reuşit să parvină în rândul „lumii bune“ pentru care copro-cultura a devenit o alternativă de gust a culturii flatulente. În anii care au urmat, fosta activistă a U.T.C. şi U.A.S.C.R. îşi îndeplineşte vocaţia de cerber ideologic, lansată pe orbita politicii de grupuri ieşite din cavernele ideologice scobite de un Silviu Brucan, fondatorul GDS, tocmai pe Calea Victoriei.

Acuzată de blasfemie

În 2006, probabil pentru relansarea sa, opera ei de bază, „Evangheliştii“, este scoasă de la naftalină în scenă la Iaşi, la Ateneul Tătăraşi, sub privirea aprobatoare a Mitropolitului Daniel Ciobotea. Totuşi BOR, ca instituţie, alături de Arhiepiscopia Romano-Catolică, a taxat piesa drept „blasfemie“, amendând mizeria de la Iaşi, piesă în care Fecioara Maria apare goală pe scenă, în chip de târfă, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual, îşi expune fesele dezgolite publicului servit şi cu sugerarea unei felaţiuni (interesant că Mungiu caligrafiază numele lui Iisus evreieşte – Isus – ceea ce înseamnă măgar în ebraică), urmată de comentarii de genul: „- Ai simţit natura divină din mădularul lui dumnezeiesc?“ sau „- Dimpotrivă… e un amant cu totul incapabil…“. Cina cea de Taină este prezentată drept o beţie ordinară, pe fond muzical de acordeon, iar Iisus este înlocuit de Mungiu cu Baraba, crucificat în locul Său, în timp ce El, avertizat de Iuda, ia cei treizeci de arginţi şi fuge ca un laş pentru a scăpa de răstignire. Apostolii mor otrăviţi de Pavel care îl înjunghie pe Iisus, un fals Hristos care de fapt nici n-ar fi existat, propovăduieşte Mungiu, ca din cărţulia roşie a ateistului bolşevic. Un comentator avizat, Radu Negrescu-Şuţu, care a avut răbdarea să urmărească piesa, mi-a oferit ocazia de a prezenta esenţa purulentă a „operei“ lui Mungiu. Asta este viziunea despre lume şi taine a obsedatei activiste de partid. Culmea – din declaraţiile ei reiese că piesa a fost reprezentată tocmai pentru a ilustra principiul „libertăţii de expresie“, aşadar mesajul „operei“ este şi un fanion politic semnificativ.
Familia Mungiu, originară din Bălţi, de unde a venit bunica, Tatiana, intră astfel în cartea recordurilor proaste ca fiind prima familie din lume excomunicată cultural atât de Biserica Catolică, cât şi de cea Ortodoxă pentru afronturile la adresa vieţii din „432“, produs subcultural mediocru al fratelui activistei UTC, Cristian, şi a creştinătăţii, din piesa „Evangheliştii“. Considerat „un film sordid şi plin de vorbărie“, „432“ a fost desfiinţat de cotidianul oficial al Vaticanului „Osservatore Romano“. La Alina Mungiu nu mai ai ce să desfiinţezi, e suficient să o priveşti cum arată şi înţelegi că a fost desfiinţată deja de Dumnezeu.

Lider de porno-partidă

Recent, împinsă de doruri irepresibile, Mungiu a anunţat că este gata de un nou partid, unul plin de sevă democrată, care va aduna coptura fetidă a grupărilor cu care a colaborat dumneaei până acuşica. Nu este greu de aproximat din ce fel de personaje se va încropi Partidul Alinei Mungiu Pippidi (PAMP) – e suficient să ne amintim care au fost organizaţiile care au susţinut piesa-fanion a aşa-zisei mişcări a libertăţii de conştiinţă, în fapt o adunare de neo-bolşevici hrăniţi din resturile putregăite aruncate sub masă de Soros: Cristian Pîrvulescu – Asociaţia Pro Democraţia, Emil Moise – pionul lui Gabriel Andreescu în încercarea nereuşită de scoatere a icoanelor din şcoli, Gabriel Andreescu însuşi, Remus Cernea, limbricul lui Andreescu, Ioana Avadani – Centrul pentru Jurnalism Independent, Iustina Ionescu – Centrul de Resurse Juridice, Mircea Toma – de la organizaţia SOV, Romaniţa Iordache – de la Accept, organizaţii de pripas. Toţi aceştia au semnat public, în octombrie 2006, un protest, cică de susţinere – împotriva cui, a bunului-simţ? – a gonoreii interpretative a Alinei Mungiu.
Scandalul din aceste zile din jurul aşa-zisei propuneri pentru europarlamentare din partea PD-L Iaşi a Tatianei Mungiu nu este decât debutul unei relansări în atenţia publică a piticaniei guşate uteciste, obsedată de pomenirea numelui său în cât mai variate circumstanţe, fie şi scrijelit pe marginea unui pisoar. Onoare de care n-are parte, deoarece nu ar putea inspira pornografic nici măcar un cârlan dezabuzat de absenţa sugiucului.
https://www.curentul.ro/2009/index.php/Actualitate/Alina-Mungiu-vedeta-porno-politica-de-Iasi.html