“Traim o perioada in care istoria nationala este lichidata cu buna stiinta”, a afirmat cu greutatea unei ghilotine un istoric de marca al Romaniei contemporane, la aniversarea aproape invizibila a 150 de ani de la nasterea lui Alexandru Averescu, unul din cei trei maresali ai Romaniei, alaturi de Constantin Prezan si Ion Antonescu. Ucraina, vecina noastra buna, l-a executat deja pe Maresal, fara sa declanseze nici o reactie oficiala din partea Romaniei. Asa ca, poate, profesorul Florin Constantiniu chiar are dreptate.
Strateg, militar, luptator cu arma si cuvantul, artizan al reintregirii, prim-ministru al Romaniei de trei ori, ministru al Apararii, ministru de Externe, membru al Academiei Romane, decorat cu ordinele “Steaua Romaniei” si “Coroana Romaniei” si cu medaliile “Bene Merenti” si “Crucea Trecerii Dunarii”, alaturi de alte 120 de decoratii. Este adevarat, de reprobat pentru patronarea inabusirii revoltei taranului roman impotriva arendasilor care umpleau ca omizile Moldova (si-a dat apoi demisia), dar de aplaudat pentru arestarea participantilor la primul congres al PCR. Si-a mai spalat apoi din pacate ajungand cu trupele la portile Sofiei si recuperand astfel sudul Dobrogei, Cadrilaterul, cu judetele Durostor si Caliacra, conform pacii de la Berlin de dupa razboiul de independenta. Nu este cazul sa-l preamaresc eu pe acest mare om de stat al Romaniei, fondator al Ligii si Partidului Poporului, dar nici autoritatile de azi nu au dreptul sa-l preamicsoreze.
Nascut in satul Babele, din Buceag, Basarabia de sud, langa Ismail, dupa moarte localitatea a primit numele sau: Maresalul Averescu. Tatal Maresalului se distinsese in sat prin ridicarea scolii. La 150 de ani de la nasterea sa, un grup de romani inimosi a vrut sa instaleze un bust al marelui roman chiar in fata scolii ctitorite de parintele sau, invatatorul Constantin Averescu. Nu s-a putut. “Fratii” ucraineni, care au pus acum stapanire pe pamanturile romanesti vor sa modifice, pana la stergere, la lichidare, si istoria, in ciuda faptului ca satul e locuit tot de romani. Insa acum sunt numiti “etnici moldoveni”, iar numele catunului nu mai e nici Babele, nici Maresal Averescu, ci Oziornoie (ce mama haholilor o insemna?!). La Bucuresti, amagiti cu diversiunea spionului Floricel si imbatati de victoria diplomatiei pentru capitalul interesat in gazele din Marea Neagra, autoritatile statului condus – nu o data, ci de trei ori! – chiar de catre Maresalul Alexandru Averescu, au amutit la aceasta ofensa inimaginabila. Adica au intrat in starea lor naturala, in adormire. Ce trebuie facut pentru a fi trezite?
De ce nu se mai indigneaza romanii la aflarea nedreptatilor la care sint supuse toate marile figuri ale istoriei noastre? Pentru ca adultii de astazi fac parte din generatia ‘omului nou’ intocmita de Ceausescu si care nu a avut acces la adevarata istorie moderna. Spre rusinea mea, fac parte din aceasta generatie si, cu toate ca inteleg la nivel intelectual contributia generalului Averescu spre exemplu, nu o mai pot trai sufleteste. N-am crescut cu ea! Mi-e straina. N-am stiut de ea atunci cind ‘gindeam’ cu inima. Nici eu si nici altii ca mine. Tocmai acest fenomen trebuie impiedicat sa se raspindeasca si in noile generatii. Inlaturarea istoriei din scoli este crima. Necunoasterea aprofundata a istoriei propriului popor duce la o intepenire a inimii relative la soarta lui. Nici un efort nu e prea mare in lupta de a mentine in scoli si invata pe copii istoria neamului!
Dupa inca o generatie, vor disparea eroii nostri, vor disparea de tot cuvintele “independenta”, “neatarnare”, “nealiniere”, “propasire” etc..