Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Sunt elitistii pomanagii?
de George Cusnarencu

Acum vreo 30 de ani, circula bancul cu rata: “R-at-ai dracu’ de intelectuali!”. Era, pe undeva, dispretul Tovarasei sau To’asului fata de intelectualii acelei vremi, sigur nu toti, ci mai ales fata de aceia “de elita”, care se tot duceau cu jalba in protap la Cabinetul nr.1, cerand favoruri. Pentru ca, dupa ce le obtineau, sa mai si carteasca prin carciumi contra binefacatorului. Dupa ’90, vremurile s-au schimbat, s-au schimbat si unele masti, dar naravul a ramas. Noile masti de intelectuali, autoproclamati intre timp “elita” sau, mai sub acoperire, “societatea civila”, s-au repezit la noii conducatori pentru a-si adjudeca privilegiile celor pe care i-au dat la o parte. Asa incat, printre intelectualii lumii literare, caci doar la ei ma refer, luptele au inceput sa fie dure, in pofida dictonului cecen conform caruia “cuvantul nu omoara”. Presiunile au inceput inca din anii ’90, cand “dizidentii” ramasi in tara au tabarat pe Petre Roman (primul prim-ministru democrat) cerandu-i avantaje, privilegii si sinecuri. Tanar si nelinistit, revolutionar cu pulovar rosu, politician neexperimentat, Roman le-a dat, asteptandu-se, poate, macar la o recunostinta saraca. Ea n-a venit, si cand Roman a cazut, acei intelectuali, deveniti intre timp “elita”, n-au avut nicio tresarire in a-l balacari. Patrunsi de importanta lor nationala, cativa elitisti au crezut ca pomana poate atinge si sfera politica, motiv pentru care vreo cativa au participat la alegerile din primavara lui 1990, nereusind sa obtina mai mult decat voturile prietenilor lor de “dialog social”. Cu toate acestea, pofta a devenit mai mare si lupta pentru pomana obtinuta de la guvernanti s-a ascutit, mai ceva decat lupta de clasa, care murise. In schimbul pomenilor, se angajau sa taca, iar daca nu le obtineau, jurau sa distruga. Adevarul acestui santaj a ramas pe undeva pe la mijloc si azi nu mai stii daca ei sunt filozofi, eseisti sau activisti de partid. Interesant este nivelul la care ajung unii “elitisti” atunci cand e vorba de pomana. Unii il iubesc atat de mult pe actualul presedinte incat stau ca milogii pe la poarta lui, doar-doar li se va raspunde cu un post gras, platit pe bani publici. Unul vrea ambasador, altul vrea bani pentru afacerea lui, altul vrea functii inalte. Si, in schimbul acestor pomeni, sunt gata sa actioneze in aer, pe pamant si pe mare. Adica in mass-media, de multe ori sub acoperire de editorialisti sau analisti politici. Cata vreme treaba mergea conform planului si pomenile curgeau, editorialele curgeau ca mierea si untul (pe post de lubrifianti) si rareori era folosita lamaia pentru alungarea gretei. Imediat ce Zeus n-a mai raspuns la solicitarea pomenilor, sau a considerat ca a oferit destule, “elitistii” au intors macazul. Si, in aceleasi mass-media, considerate pana mai ieri “oficioase”, cartelile se imbrancesc unele pe altele. Autori? Aceiasi pomanagii, de data asta refuzati. Zeus, cu instinctul lui, stie, ca si To’asul, cum sa-i indeparteze si cum sa-i apropie, uneori cum sa-i ridice pe unii contra altora. Mereu sub un ranjet dispretuitor. Bancul mai vechi a capatat actualitate: “R-at-ai dracului de intelectuali!”. Plus un “ha-ha-ha!”.
Spre deosebire de Plesu, Victor Rebengiuc este un “monstru” cultural, cel putin al scenei romanesti. Rolurile lui memorabile se leaga de spectacolele regizate de Liviu Ciulei, dar si de unele personaje intruchipate in film, mai ales in cele de dupa ’90. In decembrie 1989, el a socat natiunea care privea la “TVR libera”, atunci cand a pus pe masa un sul de hartie igienica la indemana celor care mancasera rahat pe vremea Dictaturii. A fost considerat un gest care incita la revansa si, de aceea, a fost cooptat in “noua elita”. Alaturi de alti “fosti”. Paleologu este un alt exemplu. El a fost absolvit de pacate chiar si atunci cand s-a dovedit (si omul a recunoscut) ca a colaborat cu Securitatea. Pe undeva, logica schiopata, dar “noua elita” cu siguranta ca nu asta urmarea.
Pe de-o parte, scriitorii si actorii (la ei se referea Rebengiuc) de pe vremea Dictaturii trebuiau sa se stearga la gura, pe de alta parte, unii dintre ei deveneau sub noua ordine, “repere morale”. Unii scriitori erau pusi pe liste negre pentru ca ar fi colaborat cu Securitatea, altii erau cap de liste albe pentru acelasi “delict”. Victor Rebengiuc n-a avut de suferit ca actor in ultimii 20 de ani. Talentul lui l-a salvat, dar si relatiile. Omul a vazut multe, insa, in acesti ani si acum este la un fel de ora a bilantului. Te-ai astepta sa fie multumit, avand in vedere ca alti colegi de breasla au ramas in umbra. Si cu toate acestea, in ultimul sau interviu, Victor Rebengiuc, dezamagit de starea in care am ajuns de atata democratie, spune: “La pomana se inghesuie toti, se calca in picioare. Ce e un mic? Pentru orice om, e posibil sa-si cumpere unul de la un grataragiu din coltul strazii. Dar ei, nu! Ideea e sa te bati cu toti, sa te impingi acolo, sa-ti dea unii mititelul gratis si pe urma sa-l mananci fericit si cu hainele rupte in urma luptei”. Se refera la amaratii care sunt momiti de fiecare data cu ocazia alegerilor. Micul e pentru omul simplu care nu ajunge la autoritati, care nu au usile deschise la Cotroceni sau Victoria. Pentru “pomanagiii” de elita, insa, micul inseamna posturi de ambasadori, de consilieri la Palat, de sefi de institutii. Si pentru asta se calca si ei in picioare, poate mai abitir decat amaratii. Mai departe, spune Victor Rebengiuc: “E cea mai mare greseala ca in vremuri de criza sa te gandesti sa sacrifici cultura”. Ca scriitor, nu pot decat sa subscriu acestei axiome. Numai ca interesul iese la iveala in momentul in care actorul adauga: “Faptul ca in ultima vreme au existat niste bugete mai mari pentru cultura, ca ICR, de exemplu, a putut trimite in afara tarii atatia reprezentanti ai vietii artistice, artisti din toate domeniile si toate generatiile, a facut o impresie deosebita. Stiu asta pentru ca am fost unul dintre cei care au jucat spectacole in turnee sprijinite de ICR, iar oamenii ne-au apreciat, pentru ca a fost cazul!”. Institutul Cultural Roman? Acela unde Patapievici este papa? Acela cu scandalul din Germania? Parca suna a pomanageala, iertat sa fiu! In rest, idei de bun simt: guvernul actual este de incompetenti (corect!); despre acea parte dintre intelectuali care s-a raliat total cu Traian Basescu, actorul crede ca “a renuntat” sa-l mai sprijine (ce spuneam eu mai sus? Pentru ca n-au mai primit tainul si “foloasele cuvenite”); azi, toata clasa politica ar avea nevoie de hartie igienica (mai mult ca sigur!); dupa 20 de ani de la Revolutie, Romania e degradata moral, iar asta ar trebui sa ne dea de gandit (corect!). Sunt vorbele unui actor deloc grabit, care a traversat doua dictaturi. Asta noua ne da de gandit. Dar, din pacate, lor nu!
https://www.cronicaromana.ro/
Vezi si
https://www.romaniamurdara.ro/

• Share
• Tweet
• Pin
• Email