April 8th, 2010 
VR 
Aura Christi
O carte primejdioasă: Trădarea criticii de Nicolae Breban şi „bolşevismul anticomunist”
“(…) Fiind, da, „privitor ca la teatru” şi ştiind că – de la Mihail Eminescu încoace – „ce e val ca valul trece”, chiar dacă valul durează mai bine de douăzeci de ani, evident că, în ultimă instanţă, nu au decât să te amuze pornirile, impulsurile oportuniste, avându-şi originea în invocatul de Norman Manea „bolşevism anticomunist”, practicat asiduu de Grupul de Dialog Social, mai exact de unii membri fruntaşi ai acestei secte culturale.
Apropo, autorul romanului parabolic Despre clovni. Dictatorul şi artistul, nota, între altele, că „bolşevismul anticomunist (nu întâmplător, şi post-comunist) îmi displace la fel de mult ca bolşevismul însuşi… N-ar trebui să uităm niciodată avertismentul lui Nietzsche către cei care privesc multă vreme în ochi diavolului şi s-ar putea, treptat, transforma ei înşişi într-unul…” (…)
Având o judecată în esenţă coruptă de interese de grup – aidoma altor comentatori de mâna a doua ai momentului, înregimentaţi, ca şcolerii cu cravate portocalii, în rândurile Grupului de Dialog Social, devenit o prelungire a Cotrocenilor, în realitate, o sectă exclusivistă, fals elitistă, alcătuită, în proporţie greu de neglijat, din falşi doctori, excomunişti, ex-securişti, nu-i aşa?, cărora li se fardează dosarele la CNSAS; da, gdsiştii dictează în cultura română de douăzeci de ani, având o reţea răspândită, precum o caracatiţă, pe la ministere, departamente şi sub-sub-departamente, adică agenţii şi acareturi guvernamentale de tot soiul, hrănindu-se din munţi de bani din străinătate şi nu mai puţin din fonduri bugetare, demonstrându-se astfel cât de avantajos, pecuniar şi social vorbind, poate fi „bolşevismul anticomunist”, nu-i aşa? – pentru a susţine calomniile şi falsele legende, aluziile calomnioase, supoziţiile insidioase, cu aerul că sunt rupte din coasta adevărului gol-goluţ etc.,
vehiculate pe seama unor creatori incomozi, importanţi, de un real prestigiu, dl Grigurcu creează deliberat, răuvoitor, tendenţios o confuzie a termenilor, a planurilor (cel al creaţiei şi cel existenţial), creând, totodată, o anume credibilitate în percepţia lectorilor mai puţin informaţi prin abundenţa citatelor, care însă nu rareori sunt, spuneam, trunchiate, scoase din context, interpretate prin grila dorinţei de a calomnia, denatura textul original, calomniind, în consecinţă, autorul volumului Spiritul românesc în faţa unei dictaturi. (…)
Or fi la mijloc tentaculele rapace, eficiente, ale „bolşevismului anticomunist”, ideologia în plasele căreia sunteţi prins laolaltă cu amicii dvs. de la România literară, Humanitas, Institutul Cultural Român, Fundaţia Soros, dar şi de cei din curtea Cotrocenilor? Să continui enumerarea?
Mă întreb cine sunt, în realitate, unii dintre membrii GDS-ului, anticomuniştii feroce, inventaţi peste noapte, disidenţii scoşi din mantaua GDS-ului – în vreme ce disidenţii reali (majoritatea!) sunt daţi, cu brutalitate şi cinism, la o parte; ar încurca lucrurile, calculele, nu-i aşa? – din oportunism evident, nota bene, anticomunişti în plină libertate (ce diversiune să vânezi comunişti după ce sistemul a căzut!), în frunte cu dispăruţii relativ recent M. Lovinescu, V. Ierunca (lideri de opinie, fără a fi, pare-se, membri propriu-zişi), dar şi G. Liiceanu, N. Manolescu (simpatizant activ, eficient, fără a fi membru), H. R. Patapievici etc., susţinuţi, apăraţi direct sau indirect, cu spume la gură, de dl Grigurcu?
Chiar, cine sunt, de vreme ce acceptă, ba chiar profită din plin – reprezentând un for anticomunist, atenţie! – de un sediu gratuit şi de „fonduri băneşti […] şi alte active care au aparţinut structurilor centrale ale fostei Uniuni a Tineretului Comunist”?! Prin HG nr. 1603/2004 a fost aprobată „transmiterea imobilului [din str. Calea Victoriei, nr. 120, sector 1 Bucureşti – n.n.] în folosinţa gratuită a Asociaţiei Grupul pentru Dialog Social pentru o perioadă de zece ani”, iar prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 105 din 13.12.2006 se modifică Legea tinerilor nr. 350/2006, alineatul (2) al articolului 14 astfel: „(2) Patrimoniul Fundaţiei Naţionale pentru Tineret [respectiv Asociaţia Grupul pentru Dialog Social – n.n., se specifică în aceeaşi Ordonanţă] este constituit din fonduri băneşti, prevăzute în anexă, şi alte active care au aparţinut structurilor centrale ale fostei Uniuni a Tineretului Comunist, precum şi din imobile”. No, ca să vezi, dacă patria le cere, fondurile băneşti şi imobilele fostei Uniuni a Tineretului Comunist îi va face pe actualii tineri şi foarte tineri membri ai GDS să lupte şi mai convingător, şi mai eficient împotriva caracatiţei comuniste, nu-i aşa, dlor înregimentaţi în armata alcătuită de „bolşevicii anticomunişti”?! Ce, dacă dna X sau dl Y, membru al GDS e acuzat că a fost informator? CNSAS-ul va interveni prompt, ştim cu toţii prin cine anume, şi va anula verdictul sau, evaziv, va susţine că nu există suficiente dovezi, nu-i aşa? Importantă e lupta anticomunistă în plină libertate, dar, mai ales, de stringentă importanţă sunt mijloacele Uniunii Tineretului Comunist, locurile calde, asigurând o stabilitate financiară, nu-i aşa? (…)”
(va urma)
Contemporanul – ideea europeana
REVISTĂ NAŢIONALĂ de cultură, politică şi ştiinţă ANULXXI · NR. 4 (697) · APRILIE 2010
More from my site
- “Curentul” Roncea Ro si “propaganda anti-ICR” a lui Mihai Gadea de la Antena 3 il zguduie in Dilema pe Mircea Vasilescu, cel mai sexy intelectual al lui Plesu. Caricaturistul Devis Rebu ii tine isonul si il ataca suburban pe artistul Eugen Mihaescu
- Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti analizeaza plagiatul lui Ponta cu rectorul Mircea Dumitru, care a “tradus” din germana lucrari de Wittgenstein pentru Liiceanu fara a sti… limba germana. DOVADA fraudei Humanitas din varful UB
- Rectorul Mircea Dumitru, un impostor incompatibil cu pozitia de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Fost redactor fraudulos la Humanitas si bursier al Colegiului lui Plesu, a refuzat sa analizeze Plagiatul lui Liiceanu dar l-a facut pe “Dr” Patapievici Dottore Honoris Causa la UVT
- Liiceanu: “Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!”? Ce, bambilici? Din “tulburatoarele” cacofonii de gandire ale celor doi tata si mama-omida a plagiatorilor in serie, Lesu si Pliiceanu. A crescut “frontul unit”: CTP – Adevarul – EVZ
- “Hannibal Lecter, MD” aduce acuze extrem de grave la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa. Tismaneanu a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati. Cazul falsului doctorat al lui Patapievici a fost dovedit cu documente de Fundatia Mellon. Pacepa s-a lasat rapit de CIA?
Posted in 
Tags: 
MANOLESCU, UN POLITRUC PRIN VOCATIE
Din stenograma intalnirii lui Nicolae Ceausescu cu un grup de scriitori, 13 martie 1981
„Tov. Nicolae Manolescu: Mult stimate tovarase secretar general, îmi permit sa arat foarte putine lucruri care vor veni in completare – asa cum, de altfel, ati precizat si dumneavoastra – la ceea ce a spus colegul meu, Augustin Doinas. Si eu cred ca avem totala libertate de a raspunde, prin volumele noastre, eforturilor care se fac, de a darui oamenilor carti care sa oglindeasca realitatea si realizarile societatii noastre contemporane.
Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.
Din pacate, tovarase secretar general, ne gasim aici, in fata Domniei Voastre, nu ca sa discutam cu presedintele statului si partidului probleme de fond ale literaturii romane, ceea ce ar fi fost de dorit, si ceea ce ar fi fost foarte important pentru noi, ci sa discutam, din nou – eu, in ce ma priveste, vin pentru prima oara in fata dumneavoastra – aceleasi probleme, sa discutam din nou despre aceasta atmosfera care domneste in viata literara, de raporturile in cadrul scriitorimii noastre.
Suntem aici, tovarase secretar general, solicitand atentia Domniei Voastre din cauza acestor contradictii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Exista un raport care leaga aceste realitati. Spre exemplu, exista un raport mecanic, dovedind ca o literatura se poate face intr-un climat bun, dar exista si unele resentimente care la un moment dat denigreaza aceasta literatura. De obicei se leaga valoarea literara de libertatea acestei literaturi. Si eu, tovarase secretar general, am sa merg mai departe cu aceasta valoare a literaturii, spunand ca ea se leaga de legalitatea restaurata de 15 ani incoace, de cand Domnia Voastra ati instaurat aceasta legalitate, facand sa se cunoasca operele unui popor prea adesea incercat si lipsit in istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasa legatura care se poate face intre dezvoltare si literatura in acesti 15 ani, si acest cadru legal, se face datorita si gratie eforturilor Domniei Voastre.
Poate ca nu mai este cazul s-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalitati. Tin la aceasta expresie, pentru ca mi se pare ca numai in acest cadru legal cultura se poate dezvolta firesc, fara a secreta aceasta otrava care poate duce la nemultumiri si ura.
Fenomenele negative care se petrec in viata noastra literara m-au facut, stimate tovarase secretar general, sa ma asociez celor care au cerut permisiunea de a se afla in fata Domniei Voastre si, totodata, acest lucru a pornit din dorinta catorva – foarte putini oameni, colegi de-ai nostri, de a pune in discutie, de a ataca si daca se poate spune de a discuta tocmai acest cadru, de aceasta legalitate.
Nu este poate probabil nevoie sa spun care sunt cauzele care au dus la aceste nemultumiri. Nu este vorba de unele neintelegeri, ci este vorba de unele nemultumiri ale unora din colegii nostri, care n-au fost alesi in organele conducatoare ale Uniunii Scriitorilor, este vorba de nemultumirea altora de a fi considerati de critica literara la valoarea pe care si-o imagineaza ca o au.
Pe de alta parte, Uniunea Scriitorilor a devenit, pentru acesti cativa, un cadru neplacut, stingher, pe care tind sa-l stapaneasca critic, devenind un dusman de moarte. Nu este nevoie sa spunem ce s-ar intampla, in acest cadru, cu unele din creatiile valoroase, care trateaza despre revolutia socialista, despre alte probleme, in lipsa criticii ca reglator.
Ceea ce este mai neplacut, este faptul ca aceste discutii, din cadrul literaturii, au inceput sa semene cu unele campanii impotriva unor oameni care au merite in literatura contemporana, unele legate direct de lupta pentru aceasta tara si pentru acest partid.
Domnia Voastra ati instaurat legalitatea, dar ati lichidat si un anumit monopol care a existat pana in anii 50, si nu numai pana atunci, si care tindea sa imparta pe scriitori in doua, cei care erau cu literatura si cei care erau impotriva partidului. Ceea ce as numit eu «Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea acestor «drepturi» de obicei ale unor uzurpatori, a unora, foarte putini, de a se erija ca adevarati iubitori de tara, a iubirii de partid. Acestia, foarte putini, uita ca scriitorul adevarat, sau mai bine-zis, este scriitor adevarat cu conditia sa fie un scriitor adevarat!
Aceasta a doua parte afirmatiei mele izvoraste din declaratiile facute de acestia, foarte putini, in diferite ocazii si care au creat un mare loc pentru impostura, pentru veleitarism.
Nu mai este nevoie sa spun de climatul necritic care are loc in viata literara, climat care trebuie – cred eu – cat se poate de repede sa fie discutat, analizat, inlaturat pentru ca, altfel, in relatiile dintre literatura si viata literara sar putea intampla ca aceasta admirabila literatura, pe care o stim de 15 ani incoace, care se situeaza la nivelul cel mai inalt al creatiei artistice romanesti, sa inceapa sa suporte tot mai greu presiunile care apar si, totodata, sa apara tot mai putine creatii bune bune, sa apara o anumita oboseala a scriitorilor din cauza acestor campanii, si in mod deosebit la scriitorii mai tineri .
Va multumesc, tovarase secretar general, ca m-ati ascultat. Sper ca cuvantul meu stingher – vorbesc pentru prima oara in fata dumneavoastra – a reusit sa va transmita a anumita emotie a starii pe care am vrut s-o completez, daca nu si cauzele ei obiective.
Inca o data, va multumesc.”
Reprodus dupa Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, traiasca cenzorii,
Editura EuroPress, Bucuresti, 2008, pp. 127-129