Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Fundatia Europeana Titulescu a organizat o masa rotunda cu genericul “Noi accente in politica externa globala a Federatiei Ruse” la care au participat personalitati din lumea politicii, diplomatiei si analisti de politica externa.Directorul executiv al Fundatiei, George G. Potra, a subliniat ca schimbarile din politica globala care apar in ultima perioada dintre liderii marilor puteri merita a fi analizate pentru ca “se rasfrang si asupra tarilor mai mici”.
Ministrul consilier, George Apostoiu, a puctat cateva accente din actuala politica externa rusa si anume: apararea intereselor economice, mentinerea din sfera de influenta a statelor ex-sovietice si recastigarea statutului de putere mondiala.
Ambasadorul Ion Porojan s-a referit la prima intalnire a liderilor american si cel rus, Barack Obama si respectiv, Dmitri Medvedev, care au incercat sa imprime noi accente in dialogul dintre Washington si Moscova. “Abordarea celor doi lideri a problemelor privind reducerea armamentului, discutarea problemelor din Coreia de Nord si Iran pe cale diplomatica, fara utilizarea fortei denota faptul ca exista sanse de a fi rediscutate si redefinite relatiile”.
Analistul de politica externa Corneliu Vlad, director editorial al Agentiei Inforusia a atras atentia ca liderul de la Kremlin, care va implini in luna mai un an de mandat, a tras “doua salve de tun chiar in prima luna de la instaurare in functie”. “Presedintele Medvedev a propus o noua constructie de securitate europeana, concept care este orientat statelor interesate, nu blocurilor si aliantelor militare, dupa care a lansat un nou aranjament energetic mondial, care acum cateva saptamani s-a configurat intr-un proiect de o noua Carta energetica”. Corneliu Vlad a mai spus ca din analizele politologilor si analistilor de politica externa denota faptul ca “americanii au mai multa nevoie de rusi pentru asi solutiona problemele lor si anumite probleme prin intermediul Moscovei (vezi Coreea, Iran), decat rusii de americani”. Referindu-se la prima intalnire dintre Obama si Medvedev a calificat-o drept o “intalnire de tatonare”, insa importanti sunt “pasii care vor fi facuti de acum incolo”. Publicistul Viaceslav Samoskin, senior editor al Agentiei Inforusia a tinut sa detalieze unele aspecte din rationamentele Kremlinului care au facut sa lanseze acest Tratat de securitate europeana, menit “sa completeze documentul actual”. Potrivit lui Samoskin noul Tratat “va concretiza interesele statelor la nivel global, fara a restrictiona sau a minimaliza interesul unui stat in detrimentul altui stat”.Diplomatul Vasile Buga a remarcat faptul ca Federatia Rusa in ultimul deceniu manifesta o continuitate in strategia politicii externe prin “asigurarea unui brau de securitate langa granitele ei si in sfera acesteia de influenta”.Dezbaterea a prilejuit o mai buna cunoastere a directiilor principale din politica externa a Federatiei Ruse in primul an de mandat al presedintelui rus Dmitri Medvedev.(inforusia.ro – Lucia BEIU) (04.05)

EDITORIAL

La vară, când va fi cald

de Corneliu Vlad

Exista un tip de analişti – li se mai zice şi kremlinologi – care îşi bat capul să explice marelui public, dar şi marilor cancelarii, din Occident ce se întâmplă azi în Rusia. Unii dintre ei, cei mai „populari” se exersează, de câtva tip, într-un fel de joc de societate care seamănă cu cel pe care-l practică nuntaşii mai curioşi : cine-l calcă primul pe picior pe celălalt : mirele pe mireasă ori invers. Adică : de fapt, cine conduce Rusia, Medvedev sau Putin ? De vreun an şi ceva, cei doi lideri de la Moscova nu le dau, spre marea lor dezamăgire, indicii cât de cât de luat în seamă în formularea răspunsului la întrebarea : Cine e şeful. Dar şi analiştii serioşi sunt solicitaţi de probleme, e drept, mai serioase, şi ele. Cum pot fi definite, în acest moment, relaţiile dintre Rusia şi Occident ? De fapt, relaţiile cu Occidentul, in integrum, sau pe felii : cu Statele Unite, NATO, UE (ori, şi aici, cu Germania, Franţa, Marea Britanie etc. luate în parte ?)
Dinamica Rusia-Occident e, oricum, destul de greu de definit într-o formulă succintă. De pildă, relaţiile ruso-americane odată cu ieşirea din scenă a catastrofalei Administraţii George W Bush şi instalarea la Casa Albă a preşedintelui Obama. Semnele unei relansări (resetări – spune doamna H. Clinton) sunt, în mare parte, încurajatoare, deşi mai vin şi semnale contradictorii. Cert ar fi, după opinia dominantă a comentatorilor, că unul dintre actele importante in „primele 100 de zile” ale noului preşedinte este demersul de înviorare a relaţiilor cu Moscova. Procesul este însă abia la început, se înaintează prudent, se calculează totul cu grijă. Dar fapt este că, pe de o parte, noua Administraţie americană a temperat iniţiative importante şi temerare (dacă nu chiar riscante) ale precedentei echipe prezidenţiale : marşul spre Est (în foste republici sovietice) al NATO şi proiectul de instalare a unor componente de scut spaţial în Polonia şi Cehia. Preşedintele Obama nu declară nici că a abandonat aceste două direcţii (anunţate) de acţiune, nici că le va continua.
Iar această stare de ambiguitate, de aşteptare, face să curgă multă cerneală din pana analiştilor. Un lucru, oricum, este sigur : preşedintele Obama şi echipa sa vor duce un alt tip de politică faţă de Rusia decât precedenta Administraţie. La urma-urmei, nici nu s-ar fi putut altfel : o linie în politica internaţională a SUA mai păguboasă decât cea a preşedintelui George W.Bush e greu să fie depăşită în ce priveşte contraperformanţele. Preşedintele Obama a anunţat, încă din timpul campaniei sale electorale, că va aplica o politică a schimbării. Şi în politica internă, şi în cea externă. Primii ghiocei ai acestei schimbări au apărut deja, cu timiditate. Se aşteaptă, însă, mult, de la întâlnirea de la vară, când va fi cald (vorba preşedintelui Obama) dintre liderii din vârful puterii de la Washington şi Moscova).(08.05)

FARA COMPLEXE

De ce vrea Rusia un Helsinki-2?

de Viaceslav Samoşkin

În promovarea ideii unei noi arhitecturi de securitate euroatlatică, propusă în urmă cu aproape un an de preşedintele rus Dmitri Medvedev şi deja botezată în mass media „Helsinki-2” sau „Helsinki Plus”, se observă o anumită continuitate în raport cu politica externă a URSS, care, la mijlocul anilor ’50, a propus organizarea unei conferinţe paneuropene în privinţa securităţii de pe continent. Ei bine, realizarea acelui proiect a necesitat atunci aproape două decenii, din care doi ani a durat elaborarea Actului final, semnat în capitala finlandeză în vara anului 1975. În momentul de faţă, propunerea liderului rus va figura printre cele trei probleme majore, pe agenda summitului UE-Rusia care va avea loc la Habarovsk, între 20 şi 23 mai.
Se poate pune întrebarea de ce tocmai Rusia promovează o iniţiativă asemănătoare cu cea de acum peste trei decenii? Părerea mea este că, după destrămarea URSS, în fostul spaţiu sovietic au apărut aşa-zisele „conflicte îngheţate” (Transnistria, Osetia de Sud şi Abhazia, Nagorno – Karabah), unde cele 10 principii ale Actului final de la Helsinki nu prea funcţionează. Şi aceasta priveşte, în primul rând, cele două principii care par să se bată cap în cap – cel de integritate teritorială a statelor şi cel privind dreptul popoarelor la autodeterminare. Problema constă în faptul că, în Actul final, aceste principii nu sunt detaliate în destulă măsură, nu sunt precizate clar raporturile concrete dintre ele, adică nu sunt specificate, să zicem, condiţiile în care proclamarea independenţei unui stat ar fi legitimă sau nu. Nu sunt explicite nici circumstanţele în care intervenţia externă într-o ţară sau altă este legală sau nu. Nu-i de mirare că toate acestea au condus la controversatul caz de recunoaştere a independenţei provinciei sârbe Kosovo, care a împărţit lumea în două. Aşadar, problema principală a Actului final este că acesta nu are şi o bază normativă, ale cărei norme juridice ar permite aplicarea celor zece principii obligatorii. A fost mai curând o declaraţie de intenţii. Pentru prima dată, preşedintele rus a prezentat motivele propunerilor sale şi conţinutul lor concret în discursul rostit la Universitatea Helsinki, la 20 aprilie, în timpul vizitei sale oficiale în Finlanda. El a subliniat că în nici un caz nu este vorba de renunţarea la Actul final de la Helsinki. Dimpotrivă, conţinutul acestuia trebuie să fie confirmat şi dezvoltat în conformitate cu noile realităţi de pe continent.În ultimii 33 de ani, a subliniat şeful statului rus, s-a schimbat în mod considerabil caracterul relaţiilor internaţionale în spaţiul cuprins între Vancouver şi Vladivostok, a dispărut confruntarea ideologică de altădată. În acelaşi timp, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), structura menită să vegheze respectarea principiilor de securitate europeană, în ultimii ani se ocupă mai curând de probleme periferice în ceea ce priveşte securitatea, iar potenţialul ei politico-militar ar fi dificil de reanimat. În al doilea rând, urmare a destrămării Uniunii Sovietice, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, pe continentul european a apărut un număr mare de subiecţi noi ai dreptului internaţional, s-a schimbat harta geografică, economică şi politică a Europei. În al treilea rând, activitatea şi construcţia militară de pe continent, după părerea lui Dmitri Medvedev, trebuie să corespundă situaţiei politice şi pericolelor militare reale. Nu poate să se extindă NATO doar de dragul extinderii!„Contăm pe faptul, a spus Medvedev, că noul Tratat propus de Rusia va permite crearea unui nou sistem de cooperare în sfera securităţii în spaţiul euroatlantic…
Considerăm important ca în documentul actualizat să fie fixate mecanisme unice de prevenire şi reglementare a conflictelor prin mijloace paşnice şi să se treacă la o nouă treaptă de colaborare pentru a contracara ameninţările la adresa securităţii”. Şi încă un motiv pentru un Helsinki-2. Preşedintele rus este convins că elaborarea noului Tratatului „va contribui la o înaintare importantă pe calea care duce spre o lume liberă de arme nucleare”.
Dar care ar fi formatul pentru a se elabora un nou cod de securitate euroatlantică, updatat la situaţia de la începutul secolului XXI? Cât se poate de extins, crede Dmitri Medvedev, pentru că nici o structura existentă – fie ea NATO, UE sau CSI – nu se potriveşte, neincluzându-i pe toţi protagoniştii din spaţiul întins dintre Vancouver şi Vladivostok. Prin urmare, un start pentru negocierile multilaterale asupra noului Tratat de securitate ar putea să dea organizarea unei conferinţe cu participarea tuturor organizaţiilor internaţionale şi regionale, inclusiv OSCE, UE, CSI, NATO şi OTSC…
Primele reacţii ale principalilor parteneri occidentali la propunerile ruse au fost reţinute: am vrea să vedem lucruri mai concrete, au spus ei. Printre cei care au fost mai receptivi la iniţiativă se numără şi România. Iată de ce, în timpul recentei vizite a ministrului de externe român, Cristian Diaconescu, la Moscova, omologul lui rus, Serghei Lavrov, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de partea română pentru „disponibilitatea de a discuta şi în continuare propunerile preşedintelui Medvedev privind securitatea euroatlantică”.
Summitul UE-Rusia de la Habarovsk ar putea consemna un progres în drumul spre Helsinki-2.(07.05)

• Share
• Tweet
• Pin
• Email