Oricat ar parea de ciudat, dupa cum am mai scris in ancheta Masca lui Puric, Dan Puric, actorul, este co-autor al programului de “dezvoltare durabila” al Romaniei. La strategia respectiva, la care s-a lucrat din greu vreo 8-9 ani si despre care gasiti detalii la STRATEGIA NATIONALA PENTRU DEZVOLTARE DURABILA, unul dintre putinii parteneri institutionali este, pe langa Guvernul Romaniei, si Asociatia Romana pentru Clubul de la Roma (ARCoR). Secretar general al ARCoR este un anume Calin Georgescu, prieten cu actorul si director executiv al unui asa numit “Institut de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare” (IPID), din al carui Consiliu Director face parte si Dan Puric, alaturi de nume care de care mai ciudate, de la Mugur Isarescu la comunistoizii Sergiu Celac si Mircea Malita, si la pesedista Ecaterina Andronescu sau fostul securist DIE Daniel Daianu. Isarescu si Malita sunt, de altfel, singurii membri plini, respectiv, de onoare, care fac parte din Clubul de la Roma, o anticamera a Trilateralei si Clubului Bilderberg.
Ei bine, de ieri – ce sa-i faci? – , am aflat si cine este in spatele “strategiei durabile” a Romaniei, la care Dan Puric apare ca co-autor, pe locul 9 din lista de 27 de persoane lucratoare. Desi intr-un interviu din revista Eu.Ro.Com, Celac (Cealik) se lauda ca el este editorul textului final, iata ca, cu un (acelasi) Mircea Malita la stanga sa, dupa Razvan Theodorescu, Ion Iliescu a anuntat ieri ca “dupa debarcarea lui Traian Basescu de la Cotroceni”, vrea sa ramana in istorie ca “artizan al Strategiei de dezvoltare durabila a Romaniei”.
Inainte de a va reda materialul de la lansare, o sa va informez ce au baietii astia in cap. Sorin Platon, unul dintre epigonii lui Iliescu-KGB, face urmatoarea apreciere cu privinta la “Club”: “Din discutiile colaterale cu mai multi factori implicati in acest proiect grandios, ce se doreste a fi Clubul de la Bucuresti, chiar daca indirect, am dedus ca se aspira la un traiectorie de o anvergura internationala, avand ca modele si targete de notorietate (-influenta) … asociatii similare gen “Clubul de la Roma”, “Aspen Institute” si altele.”
Afirmatia este intarita in chiar discursul lui Iliescu de la inaugurare, care invoca atat Clubul de la Roma cat si planurile mondiale nefaste ale “globalistilor”, in frunte cu cele mai mari agresiuni anti-umane actuale, vrajeala “incalzirii globale” si limitarea resurselor, motiv pentru care ar trebui, logic, sa ne mai imputinam si noi, asa, cam cu cateva miliarde de oameni. Iata: “O a doua mare problemă şi sfidare, la acest început de secol, priveşte relaţiile noastre, ale societăţii umane cu mediul înconjurător. Încă în 1971, primul raport al Clubului de la Roma semnala conflictul care se acutiza între societatea industrială şi mediul înconjurător. El semnala că activitatea economică se baza pe o premisă falsă: aceea că resursele naturale ar fi nelimitate, iar societatea se comportă ca o societate a risipei, generând două efecte: în plan cantitativ – epuizarea unor resurse naturale de bază, iar în plan calitativ – deteriorarea şi poluarea factorilor de mediu – apă, aer, sol. Am prefaţat recent traducerea Raportului Institutului World Watch din Washington, intitulat „Starea lumii 2009”, care urmează a apărut astazi la Editura Tehnică şi care abordează cel mai grav fenomen – încălzirea globală şi schimbările climatice, tema abordata, acum 2 ani si de fostul vicepresedinte al SUA – Al.Gore, in cartea si filmul sau – „Un adevar incomod”. ” Extraordinar, ce sa zic!
Aberatiile acestor grupuri, din care face parte, bine insurubat (pana-n gat, ca sa zic asa), si “maestrul” Dan Puric – fie ca vor fie ca nu vor orbii si surzii ortodoxiei – , sunt atat anti-crestine cat si anti-umane: experimente Pitesti la scara mondiala. Romani, treziti-va!
Dar si amuzati-va. Cititi aceast relatarea hazlie din ZIUA despre planurile conspiratorilor din decembrie si ale urmasilor lor:
Planul lui Iliescu dupa Basescu
Dedicatie pentru Iliescu (MP3, 2456 kB) Descarca »
Fostul presedinte vrea ca dupa debarcarea lui Traian Basescu de la Cotroceni sa ramana in istorie ca artizan al Strategiei de dezvoltare durabila a Romaniei. Dorinta a fost exprimata miercuri seara de Ion Iliescu, cu ocazia primei dezbateri organizata de fundatia pe care o patroneaza – “Clubul de la Bucuresti”, ce a avut ca tema de discutie criza economica mondiala.
Dupa ce a pierdut din suflu in fata noii garnituri din PSD formata din Geoana – Vanghelie – Hrebenciuc, falanga lui Iliescu s-a grupat in spatele acestuia intr-un nou proiect intitulat “Clubul de la Bucuresti”. “Interzis fripturistilor si arivistilor”, potrivit initiatorului. Cu toate acestea, George Copos s-a facut util si a pus la dispozitia noului ONG hotelul Crowne Plaza, al carui patron este. Chiar a impins cu manutele sale usile culisante pentru a mari sala, ce s-a dovedit neincapatoare. Pana ca Iliescu sa deschida lucrarile, din public a tasnit, cu un buchet de crizanteme albe in mana, doamna profesoara Suzeta. “Pentru domnul presedinte am o statornica admiratie. Stimati oaspeti, onorata asistenta numai doua vorbe daca imi ingaduiti sa mai spun. Sunt emotionata pentru ca este firesc intr-un asemenea cadru elevat. Vad printre participanti pe distinsul profesor universitar si om politic Adrian Nastase”, a fost introducerea rostita cu deosebit talent actoricesc de emotionata dascalita. Nastase, magulit de cuvintele frumoase, a aplaudat. In dreapta sa o blonda voluptoasa cu decolteul la vedere, doamna Ionescu – o veche militanta, i-a tinut isonul. Invitatii de soi au fost insa intrigati de o echipa de filmare. “Cica fac un documentar, dar sunt secretosi nu spun nimic”, ne-a spus actorul Bindea, cunoscutul Nea Nicu din reclama cu “Pepsi la litru”. Regizorul ne-a spus tainic ca realizeaza un documentar despre criza, care va aparea anul viitor. “Ii fac un film lui Iliescu”, sopteau pe la colturi altii. Afara se vindeau de zor cartile pe a caror coperta aparea numele fostului presedinte. “Planul B 3.0. O mobilizare generala pentru salvarea civilizatiei” cu prefata de Ion Iliescu si “Criza si consecintele ei”, semnata de acelasi autor, au fost la mare cautare. Cu ele in mana, participantii la dezbateri au stat cuminti la coada pentru a lua autografe de la Iliescu. Pentru ca a intarziat, Emil Constantinescu a fost ignorat, el plecand la scurt timp dupa sosire. In schimb, Nicolae Vacaroiu, Mircea Ciumara, Ion Solcanu si Razvan Theodorescu au laudat initiativa “Clubului de la Bucuresti”. Geoana nu si-a facut prezenta, preferand sa trimita doar un mesaj de incurajare. La fel, a actionat si ministrul de Externe, Cristian Diaconescu. Vanghelie nu a facut nimic.
Cristian ANDREI
Colegul lui Puric de la IPID, MIrcea Malita, fost sef al UTM pe tara:
Biblio-Surse: https://ioniliescu.wordpress.com/2009/05/28/interventie/
https://ioniliescu.wordpress.com/2009/05/27/un-proiect-de-succes/
https://sorinplaton.wordpress.com/2009/05/28/clubul-de-la-bucuresti-prima-actiune-publica-si-primul-succes/
https://ioniliescu.wordpress.com/2009/05/26/clubul-de-la-bucuresti-%e2%80%93-reuniune/
Foto: Mircea Paun / ZIUA
Usor tendentios si arogant acest mesaj si nu stiu de ce. O democratie autentica prospera doar atunci cand stie sa-si aleaga critic dintre, sa le zicem plastic, giranti, iar nu cand desemneaza “adevarul” unei factiuni, drept litera de lege..
Eu cred ca ar trebui sa bucure faptul ca societatea civila (autentica) si intelectualii se misca.. Considera poate (soc.civ.) ca a ajuns bataia de joc si ca e nevoie de “un nou contract de societate” eventual de un nou consens. Provocarile, mai ales din exterior, vor fi tot mai multe si ample, iar Romania din cauze interesate sau din contra, dezinteres total (si ma refer aici la o parte consistenta a clasei politice) este gasita total nepregatita.In aceste conditii mi se pare firesc ca in cadrul unui organism cibernetic functional, cum poate fi incadrat termenul de stat, sa functioneze un autentic mecanism de feed-back, in directia supravietuirii sistemului.
Ei bine asta este rolul ce si-l aroga Clubul de la Bucuresti; un mecanism de arbitrare a feed-back-ului de control si nimic mai mult.
SorinPLATON
Unii dintre politicienii si asa-zisii intelectuali romani si-au facut ne-onorabilul obicei de a prelua idei perimate din occident, a le cosmetiza, a le injecta cu oarecare doza de ‘atingere personala’ pentru ca ulterior sa le vinda publicului romanesc, public nu intodeauna avizat, ca idei proaspat emanate din bogata lor experienta si filozofie de viata.
Filmul lui Gore este o non-valoare deja dovedita in tribunal! O gaselnita care pleaca de la premize ‘stiintifice’ false. A fost denuntat ca film strict politic fara nici o corespondenta in realitate. Iata, spre confirmare, parerile citorva specialisti si organizatii internationale despre aceasta idee de care astazi personalitati reciclate ale scenei sociale si politice romanesti incearca sa profite atit in avantajul lor personal cit si al unor organizatii de probitate indoielnica:
https://www.nypost.com/seven/03222007/postopinion/opedcolumnists/als_warming_lies_opedcolumnists_iain_murray.htm
https://www.telegraph.co.uk/earth/earthnews/3310137/Al-Gores-nine-Inconvenient-Untruths.html
https://www.oxfam.org.uk/resources/policy/climate_change/downloads/bp114_inconvenient_truth.pdf
https://www.time.com/time/world/article/0,8599,1670882,00.html
https://www.thetrumpet.com/index.php?q=5032.0.104.0