POLITIA ROMANA a asistat impasibila la acte de extremism maghiar anti-romanesc realizate la Cluj de HVIM cu un pastor reformat in frunte VIDEO/FOTO

Iredentism în cimitir, la 89 de ani de la Tratatul de la Trianon

Aproximativ 15 membri ai grupării extremiste “Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM)” s-a adunat joi 4 iunie în cimitirul Crişan din cartierul Gruia, pentru a comemora 89 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, tratat prin care se hotăra realipirea Transilvaniei la România.
Tinerii, care nu păreau să fi ajuns la vârsta majoratului, erau îmbrăcaţi cu tricori cu harta Ungariei Mari, cu sigla formaţiei Karpatia sau cu simbolul organizaţiei HVIM. Aceştia, conduşi de preotul reformat Szollosi Janos, au ţinut o slujbă pentru soldaţii maghiari căzuţi în primul război mondial, au recitat poezii şi au reafirmat faptul că Transilvania este “pământul maghiarilor şi numai al maghiarilor”.
Liderul local al HVIM, Ferencz Pop, a declarat pentru NapocaNews faptul că semnarea Tratatului de la Trianon a fost o zi neagră pentru poporul maghiar şi că ar fi preferat ca Transilvania, cu milioanele ei de români majoritari, să rămână în componenţa Ungariei. Un alt participant la comemorare, originar din Gherla, a declarat faptul că este membru al grupării KVSC din galeria CFR Cluj şi că, chiar dacă nu este reprezentativ pentru gruparea de suporteri, sunt “foarte mulţi” care îi împărtăşesc ideile în rândul suporterilor feroviari.La exact 17 şi 32 de minute, ora semnării tratatului în urmă cu 89 de ani, clopotele bisericii reformate au fost trase şi pastorul Szollosi a tinuţ o scurtă slujbă. I-au urmat recitări de poezii de către o tânără membră a grupării HVIM, după care s-au depus două coroane de flori la obeliscul ridicat în memoria ostaşilor maghiari căzuţi în război.
Cu toate că evenimentul era unul comemorativ, un cor adus de pastorul reformat a intonat imnul de stat al Ungariei, lucru care contravine Hotătârii de Guvern nr. 1157 din 2001, care stipulează faptul că “Imnul national al altor state se intoneaza numai cu prilejul vizitelor, festivitatilor si ceremoniilor oficiale cu caracter international, impreuna cu imnul national al Romaniei, inaintea acestuia.”
La manifestare au fost prezenţi şi aproximativ 10 jandarmi în uniformă şi în civil care aveau doar rolul de a “păstra ordinea”, nedorind să ia măsuri în cazul încălcării legii menţionate mai sus, chiar dacă au fost sesizaţi în repetate rânduri de către cei prezenţi la manifestare.
Aproximativ 20 de membri ai Noii Drepte au fost de asemenea prezenţi la eveniment, preferând să stea deoparte şi să le facă poze mult-mai-tinerilor maghiari. Forţele de ordine au rămas în priză pe tot parcursul manifestării, de frica izbucnirii unui conflict violent între cele două grupuri.
George Bara

Comisar Rus Herdea Ioan, demisia!

În atenţia comisarului şef Rus Herdea Ioan

Ieri am fost părtaş la dispariţia ultimelor momente de demnitate ale poliţiei municipiului Cluj-Napoca. Poliţia română, singurul garant al ordinii publice şi al respectării legilor din România, a întors definitiv spatele scopului ei primar şi a preferat să se bălăcarească la unison cu o mână de iredentişti maghiar minori, care au încălcat în mod repetat legea, sub privirile impotente ale agenţilor de poliţie.
Joi, de la ora 17:30, în cimitirul Crişan din cartierul Gruia, a avut loc comemorarea semnării tratatului de la Trianon, acţiune organizată de pastorul reformat Szollosi Janos şi de Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate reprezentată de liderul local Ferencz Pop. Pe parcursul acestui eveniment au avut loc mai multe încălcări ale legii, printre care amintim: declaraţii cu caracter şovin şi revizionist ale participanţilor, arborarea steagului Ungariei (fără a fi un eveniment oficial şi fără a fi arborat şi cel al României) şi intonarea imnului Ungariei (fără a fi un eveniment oficial şi fără a fi intonat imnul de stat al României înainte). Vă lasăm pe dvs. să identificaţi exact hotărârile de guvern şi ordonanţele care au fost încălcate. Aceste lucruri au fost filmate de echipajele Jandarmeriei prezente la faţa locului, de reprezentanţii presei, dar şi de agenţii de poliţie în civil. De asemenea, aceste încălcări ale legii au fost sesizate agenţilor prezenţi la faţa locului şi s-a efectuat chiar şi un apel telefonic la 112 pentru a raporta aceste infracţiuni.
Cu toate acestea, agenţii de poliţie au preferat să dea din umeri şi să se închidă în maşină. Restul echipajelor prezente în zonă au preferat să se plimbe pe străzile adiacente, neluând parte la nişte infracţiuni sancţionabile de lege, care aveau loc “live”. Nici răspunsul dispecerilor de la 112 nu a fost satisfăcător, mulţumindu-se să paseze apelul între ei şi într-un final să se scuze, spunând că nu au ce face.
Coroborat cu evenimentele care au avut loc în Cluj-Napoca în ultimele luni: jafuri nerezolvate, tâlhării în centrul oraşului ale căror făptaşi nu au fost prinşi, dar şi recenta tolerare a încălcării legilor României, putem spune că actuala conducere a Inspectoratului Municipal de Poliţie al Cluj-Napoca nu face cinste unei instituţii cu tradiţie, unei instituţii vitale pentru buna funcţionare a statului român, cum este Poliţia Română.
În concluzie, în calitate de redactor-şef al unei publicaţii clujene, vă ce în mod public demisia de onoare. Vă anunţ, cu această ocazie, că vom escalada problema la Ministerul de Interne şi chiar la premierul României. Nu acceptăm un “drept la replică” sau scuze, ci demisia, singurul lucru care va duce la reabilitarea onoarei Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca.
Cu stima,
George Bara

INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI CLUJ
In atentia
Domnului Prefect Florin Vasile STAMATIAN
Sediul: B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 58, Cluj Napoca

Obiect: sesizare privind incalcarea prevederilor H.G. nr. 1157/2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre organizatorii comemorarii semnarii tratatului de la Trianon desfasurata in cimitirul Crisan din Cartierul Gruia in data de 04 iunie 2009

Stimate domnule Prefect,

In baza articolului 51 din Constituia Romaniei si in baza Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor (publicata in Monitorul Oficial nr. 296 din 30 aprilie 2002) va inaintez prezenta petitie

In fapt,

Publicatia on-line Napocanews a adus la cunostinta opiniei publice, prin vocea redactorului sef domnul George Bara, dovezi indubitabile asupra faptului ca ieri, 4 iunie 2009, pastorul reformat Szollosi Janos si asociatia Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate reprezentata de liderul local Ferencz Pop au organizat o comemorare a semnarii tratatului de la Trianon in cimitirul Crisan din cartierul clujean Gruia prilej cu care au avut loc mai multe fapte care sunt sanctionate de catre legislatia in vigoare: declaraţii cu caracter şovin şi revizionist ale participanţilor, arborarea steagului Ungariei (fără a fi un eveniment oficial şi fără a fi arborat şi cel al României) şi intonarea imnului Ungariei (fără a fi un eveniment oficial şi fără a fi intonat imnul de stat al României înainte). La manifestarea iredentist-sovina au participat forte de ordine care au documentat, conform procedurii, evenimentul cu pricina.
Avand in vedere cele sesizate mai sus prin prezenta petitie, dar si cele sesizate in publicatia Napocanews, va solicit luarea tuturor masurilor legale pentru aplicarea prevederilor H.G. nr. 1157/2001 si sanctionarea organizatorilor acestei manifestari iredentist-sovine si sa dispuneti masuri pentru verificarea acestui eveniment sub urmatoarele aspecte: daca aceasta a avut autorizatie de desfasurare din partea autoritatilor locale; daca persoanele prezente au fost identificate si legitimate; daca Institutia Prefectului Judetului Cluj a fost informata cu privire la natura si aspectele evenimentului; daca au fost dispuse masuri impotriva organizatorilor acestui eveniment.

In speranta unui raspuns prompt,

Dan Tanasa
05 iunie 2009
https://tanasadan.blogspot.com/

În Harghita s-a scandat în maghiară: “Ocupanţi, căraţi-vă!”

Un numar de 200 de persoane au participat joi seara, la Miercurea Ciuc, la comemorarea Tratatului de la Trianon, actiunea fiind organizata de “Miscarea Tinerilor din 64 de Comitate”, transmite Agerpres.Comemorarea a inceput la ora 17.32, ora la care a fost semnat Tratatul de la Trianon. La statuia din fata Consulatului Ungariei la Miercurea Ciuc a fost depusa o coroana de flori si au fost rostite discursuri in care s-a vorbit despre “nedreptatea” facuta maghiarilor la Trianon. Dupa acest moment, participantii au marsaluit in centrul orasului, purtand in maini drapelul Ungariei, steaguri negre si steagul lui Arpad, simbol al organizatiei extremiste din Ungaria “Garda Maghiara”. Pe tot parcursul marsului s-a scandat, in limba maghiara, “Jos Trianonul!”, “Inima secuilor bate ungureste” sau “Ocupanti, carati-va!”.Pe platoul din fata Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, organizatorii au ridicat o cruce din lemn pe care au asezat harta Ungariei Mari, confectionata tot din lemn, si i-au pus o coroana din sarma ghimpata. Reprezentantii Miscarii Tinerilor din cele 64 de Comitate au afirmat ca reprezinta “calvarul prin care a trecut Ungaria, dupa Trianon, care a fost similar cu cel al Mantuitorului cand a fost urcat pe cruce”.
Manifestarea s-a incheiat cu intonarea imnului Ungariei si a imnului secuiesc.”Miscarea Tinerilor din 64 de Comitate” a fost infiintata in aprilie 2001, in Ungaria, de catre tineri maghiari cu orientare de dreapta si are ca scop “obtinerea autonomiei maghiarilor din bazinul Carpatic, precum si prezentarea nedreptatilor cauzate de Tratatul de pace de la Trianon”.Presedintele onorific al organizatiei, Toroczkai Laszlo, a avut interdictie de mai multe ori de a intra in Romania. El a fost prezent ultima oara in Romania la inceputul acestui an, intr-un turneu de prezentare a Miscarii si de recrutare de noi membri.Tratatul de la Trianon a fost semnat pe 4 iunie 1920, intre Puterile Aliate si Ungaria, stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, infrant in Primul Razboi Mondial. In urma acestui tratat, Transilvania si zone ale Banatului au trecut din componenta fostului imperiu Austro-Ungar in cea a Romaniei.
ZIUA Online
Vezi si
https://www.napocanews.ro/2009/06/iredentism-imberb-in-cimitir-la-89-de-ani-de-la-tratatul-de-la-trianon.html
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “POLITIA ROMANA a asistat impasibila la acte de extremism maghiar anti-romanesc realizate la Cluj de HVIM cu un pastor reformat in frunte VIDEO/FOTO”

  1. Goran says:

    Tupeul lor a ajuns la o cota extrema.Ceea ce este suparator este ca isi impun autonomia culturala si o vor si pe cea teritoriala, iar noi stam cu mainile in san.In cel mai bun caz trebuiau amendati.

  2. Andrei says:

    Da dar au niste femei!…

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova