NE-INFORMATA, REALITATEA TV DEZ-INFORMEAZA pe tema Pasapoartelor Biometrice. Amanate-amanate, dar din mai multe motive

Intr-o stire servita de MAI, Realitatea TV afirma, azi, la jurnal, sub titlu, “Paşapoartele biometrice vor putea fi eliberate în toată ţara doar din noiembrie”: “Paşaportul 6-6-6, cum a fost numit de unele organizaţii, mai are de aşteptat. Documentul biometric nu va mai fi introdus de la 1 iulie, aşa cum ceruse Comisia Europeană. Nu este mâna prelaţilor sau organizaţiilor care au cerut respingerea paşaportului, ci a crizei economice. Din cauză că banii s-au alocat mai târziu, documentele mai au de aşteptat.” FALS! Pentru ca, chiar daca ar fi existat acesti bani, Pasapoartele Biometrice sunt in acest moment BLOCATE la Camera Deputatilor prin contributia organizatiilor neguvernamentale implicate si a Manastirii Petru Voda. de unde a pornit Apelul la Libertate al Parintelui Justin Parvu .
Realitatea TV continua:

“Comisia Europeană ne-a cerut ca de pe 30 iunie toate serviciile de paşapoarte din ţară să poată elibera paşapoarte biometrice. Deocamdată acest lucru se întâmplă însă numai la Ilfov, unde se desfăşoară un program pilot prin care 1600 de persoane deţin acest document nou. Pentru restul ţării, Imprimeria Naţională nici măcar nu a început licitaţia prin care se cumpără sofisticatele aparate.
Tehnica este una extrem de sofisticată şi ar costa aproape 41 de milioane de euro pentru toată ţara.
Paşaportul biometric este cel mai sigur, dar în acelaşi timp a devenit şi cel mai controversat document din România. Organizaţiile non-guvernamentale spun că în seria acestui paşaport există grupul de cifre.
Reprezentanţii Imprimeriei Naţionale susţin că de-abia săptămâna viitoare vor putea începe licitaţia pentru producerea controversatelor documente. “
Pai sa urmarim si noi, cu atentie, licitatia…
Iar Realitatea TV sa se mai informeze, inainte de a da stiri servite la gusa.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova