Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Vezi si Civic Media
DOCUMENT 1989: Declaratia de la Budapesta – Autonomie pentru TRANSILVANIA si
Comisia Tismaneanu la control. Azi, Mihnea Berindei – Voci curate/Deconspiratii –
Puteti descarca aici Decizia Nr 1707/14.12.2006 privind sursa “SANDU” si “MIRCEA”, Berindei JR
Comunicatul CNSAS, fila 1, fila 2, fila 3

AICI – CONCLUZII SCRISE BERINDEI vs CIVICMEDIA si RONCEA – Casa de Avocatura TUCA & ZBARCEA

Concluzii Scrise Avocat George Papu:

Judecatoria sectorului 1 Bucuresti
Dosar nr. 23033/299/2007

DOMNULE PRESEDINTE,

Subscrisa SC ZIUA SRL cu sediul in Bucuresti, str. Ion Câmpineanu nr. 4, sector 1, inregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/6170/2001, CUI 13993898, prin avocat George Papu, in temeiul art. 146 C.pr.civ., formulam urmatoarele

CONCLUZII SCRISE

prin care solitam instantei de judecata sa dispuna urmatoarele:

să respinga ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, avand in vedere faptul ca in speta nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale
sa oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de acest proces, in cuantum de 3.004,04 RON, conform ordinului de plata nr AAEL din data de 23.05.2008 si facturii nr 40 din data de18.04.2008.

Pentru urmatoarele considerente:

In fapt, in cotidianul “ZIUA” din 24.08.2007 a fost publicat articolul intitulat “Cand Minciuna sta cu presedintele la masa: ZIUA”, in care exista urmatoarea afirmatie care face obiectul dezbaterii : “Numele celulei de baza a PCR este astazi GDS – Grupul pentru Dialog Social, scrie Frunza, amintind ca aceasta a fost infiintata de Brucan; prin intermediul recunoscutului agent al Securitatii Mihnea Berindei, membru de vaza al Comisiei Tismaneanu”, afirmatie pentru care am fost chemata in judecata de reclamantul Mihnea Berindei, cererea acestuia fiind intemeiata pe raspunderea civila pentru fapta proprie in baza dispozitiilor art. 998, 999 Cod civil si pe raspunderea comitentului pentru fapta prepusului in baza art. 1000 alin 3 Cod civil.

Consideram ca nu sunt indeplinite cumulativ cele patru conditii generale, pentru a fi in prezenta raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei, pentru motivele pe care le vom arata in continuare.
Cea de-a doua forma de raspundere delictuala pentru care suntem chemati a raspunde (raspunderea comitentului pentru fapta prepusului), necesita si intrunirea suplimentara a doua conditii speciale, respectiv existenta raportului de prepusenie si savarsirea faptei in cadrul functiilor incredintate de comitent prepusului.

Subliniem faptul ca apararea noastra pe tot parcursul procesului a avut ca scop argumentarea neindeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv pentru fapta prepusului, instanta neurmand a se pronunta cu privire la colaborarea reclamantului cu fosta Securitate, in ce fel a avut tangenta acesta cu serviciile secrete si daca aceasta activitate poate fi incadrata intr-un text de lege sau nu; instanta nefiind investita si neavand nici documentatia, nici toate notele informative care au fost avute in vedere de organele abilitate care au avut acces la dosarul reclamantului, respectiv SRI si Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Avand in vedere aplicabilitatea prioritara a dispozitiilor alin. 2 al art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului fata de prevederile Codului civil, subliniem faptul ca, instanta pentru a sanctiona libertatea de exprimare trebuie sa constate indeplinirea cumulativa a trei conditii si anume: ingerinta sa fie prevazuta de lege, sa aiba un scop legitim si sa fie necesara intr-o societate democratica.

Ceea ce comporta discutii este ultima conditie, respectiv daca masura implica o “nevoie sociala imperioasa”, care sa determine statul sa sanctioneze dezbaterea publica pe tema trecutului unei persoane publice, implicata intr-un demers extrem de important, respectiv reglementarea la nivel national si international a unei opinii autorizate despre comunism in Romania (“Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, cunoscut drept “Raportul Tismaneanu”).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (denumita in continuare ECHR) apreciaza potrivit jurisprudentei sale constante, ca statele parti au o anumita marja de apreciere de a stabili necesitatea ingerintei, dar aceasta insotindu-se de un control european asupra legii si a deciziilor de aplicare a legii, chiar atunci cand ele emana de la o jurisdictie independenta, iar ingerintele in libertatea de exprimare cunosc exceptii, dar care sunt stricte, iar necesitatea lor trebuie stabilita in mod convingator (hotararea pronuntata de ECHR in cauza Wille c. Liechtenstein).

a)Neîndeplinirea condiţiei privind existenta prejudiciului

Consideram ca, in principal, prejudiciul NU EXISTA, iar in subsidiar el nu poate fi atat de grav incat sa justifice suma solicitata.
Textul articolului la care reclamantul face referire priveste activitatea publica a acestuia, iar o persoana publica, cu privire la chestiuni publice trebuie sa dea dovada de un grad mai inalt de toleranta la critica.
ECHR arata in cauza Jerusalem c. Austria ca “oamenii politici trebuie sa dea dovada de un grad mai mare de toleranta, in special atunci cand ei insisi fac declaratii publice susceptibile de critica. Cu toate acestea, si indivizii sau asociatiile private se expun cercetarii publice atunci cand intra pe scena dezbaterilor publice. Prin urmare chiar daca nu este vorba de un om politic, participarea la o dezbatere publica este un factor relevant sub acest aspect”.
O persoana publica in exercitarea unei functii oficiale, privind o tema de interes general, isi asuma in mod constient si voluntar riscul de a fi criticat pentru comportamentul sau, gesturile si faptele sale fiind urmarite si putand sa fie pe larg dezbatute in mass-media nationala.

In esenta, articolul incriminat a mentionat despre reclamant ca a fost “agent al Securitatii” si nu ca ar fi facut politie politica, ca ar fi fost tortionar, ca ar fi desfasurat activitati care contravin drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Avand in vedere si caracterul sensibil al luptei impotriva comunismului, precum si rolul presei intr-o societate democratica, este cu atat mai indreptatita vigilenta jurnalistului in fata actelor susceptibile de a elabora opinii cu privire la fapte istorice si chestiuni de interes general.
In opinia Curtii, faptul de a cere de o maniera generala, ca ziaristii sa se distanteze in mod sistematic si formal de continutul unei citari care i-ar putea insulta pe terti ori le-ar putea leza onoarea nu se conciliaza cu rolul presei de a informa asupra faptelor sau opiniilor in curs la un moment dat. ( hotararea pronuntata de ECHR in cauza Thoma c. Luxembourg ).
Reclamantul nici macar nu aratat in ce fel i-a fost stirbita reputatia, dar mai important nu a dovedit care au fost in concret consecintele publicarii acestei sintagme, ca atare nu a dovedit existenta unui prejudiciu moral.
Situatia din speta nu se poate compara cu cea din cauza citata de reclamant (decizia nr. 62 din 1/10/2001 a fostei Curti Supreme de Justitie, secţia civila), speta ale carei argumente nu au caracter obligatoriu (nefiind pronuntata intr-un recurs in interesul legii), situatia din acea speta fiind total diferita de cea din prezenta (in acea cauza se faceau referiri peiorative si cu conotatie sexuala fata de o persoana de sex feminin), prin urmare nu se poate aplica ˝prezumtia de prejudiciu).

Cu privire la cuantumul exagerat al despagubirilor morale de 80 000 RON reprezentand despagubiri pentru publicatiile aparute in ziarul ZIUA si pe site-ul acesteia aratam consideratiile unui autor de prestigiu (Ioan Albu) sustinut si de un autor contemporan (prof. univ. Liviu Pop – Teoria generala a obligatiilor, ed. Lumina Lex, 1998, pag. 212) care afirma ca “asemenea sume trebuie sa aiba strict efecte compensatorii, fara a transforma in amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici in venituri nejustificate pentru victime”.

Mai mult decat atat, “Nu orice prejudiciu moral, chiar daca este cert, constituie o atingere adusa unui interes vrednic de o protectie juridica” (Boris Stark, Droit civil. Obligations, Libraires Technique, 1972, pg. 61)
Daca pentru orice informatie care i-ar putea insulta pe terti, o opinie in spirit combativ, considerata defavorabila, instantele ar acorda sume excesiv de ridicate, s-ar crea cadrul pentru oportunistii persoane publice de a avea ca scop o sursa sigura si facila de imbogatire fara just temei, in desconsiderarea practicii constante a ECHR.
Instanta trebuie sa urmareasca sa acorde o satisfactie morala, nepecuniara (ca si prejudiciul reclamat) si nu a unei sume de bani care va imbogati asa zisa victima pretinsului prejudiciu moral.
In legatura cu acest aspect, invederam faptul ca publicarea hotararii in mai multe ziare are un caracter represiv, fata de faptul ca aceste costuri, ale publicarii, sunt exorbitante.

b)Neîndeplinirea condiţiei privind săvârşirea faptei licite

Articolul care face obiectul dezbaterii reprezinta in esenta o continuare a dezabterii publice a “Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, cunoscut sub numele “Raportul Tismaneanu”, reclamantul fiind membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
Opiniile autorilor acestui raport au facut obiectul dezbaterilor publice si au fost subiect controversat inca de la prezentarea acestuia in Parlamentul Romaniei, reactiile publicului fiind diverse, raportul fiind considerat de la “un spectacol mediatic” la “o chestiune formala”, iar autorii sai analizati in mod combativ, sau laudati de catre mass-media.

In contextul analizei acestui raport si al autorilor sai, se face o scurta mentiune si despre reclamant, respectiv “recunoscutul agent al Securitatii Mihnea Berindei”, aspect incriminat in cererea de chemare in judecata.

Nu vom insista asupra apelativului “recunoscut” pentru ca acest aspect nu este incriminat in cererea de chemare in judecata, acesta facand referire la reclamant ca fiind o personalitate in domeniul istoric, politologic si sociologic.
Daca s-ar avea in vedere recunoasterea colaborarii cu Securitatea, aceasta este evidenta, rezulta chiar din decizia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nr. 1707 / 14.12.2006, citata de reclamant, in care a a recunoscut ca a avut o anume legatura cu Securitatea, dar ca informatiile furnizate acesteia nu au avut caracter nociv.
Paratul persoana fizica Victor Roncea a scris un editorial (EDITORIÁL, -Ă adj. Referitor la editarea cărţilor, a revistelor etc.; de editură. // s.n. Articol în care se arată părerea redacţiei unei publicaţii într-o anumită problemă. [Pron. -ri-al. / cf. fr. éditorial, it. editoriale, engl. editorial]., sursa Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986, sursa internet https://dexonline.ro/search.php?cuv=editorial).
El si-a exprimat opinia, aprecierea personala cu privire la subiectul dezbatut pe larg, a emis o judecata de valoare, aceasta aflandu-se sub protectia art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care se bazeaza pe o argumentare logica a autorului sau, respectiv are la baza elemente obiective care sa o justifice (hotararea ECHR pronuntata in cauza Lingens c. Austriei).
In practica sa Curtea distinge intre indicarea faptelor si judecati de valoare. In timp ce existenta faptelor poate fi demonstrata, adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi probat. Cerinta probei adevarului unei judecati de valoare este imposibil de indeplinit si incalca insasi libertatea de opinie, care este o parte fundamentala a dreptului consacrat de art. 10 (hotararea ECHR pronuntata in cauza Dichand si altii c. Austria)
Jurnalistul are dreptul la libertatea de exprimare, are dreptul sa isi formuleze concluzii proprii, sa comenteze informatia, sa furnizeze comentarii, idei, informatii care sa ofenseze, sa socheze, sau sa deranjeze prin transmiterea chestiunilor de interes public, asa cum este permis si in domeniul juridic.
Sub rezerva paragrafului 2 al art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare este valabila nu numai pentru informatiile sau ideile exprimate favorabil ori considerate ca inofensive sau indiferente, dar si pentru acelea care lovesc, socheaza sau nelinistesc (hotararile pronuntate de ECHR in cauzele Lingens c. Austriei, Hrico c. Slovaciei si Castells c. Spaniei).

Curtea a retinut ca libertatea de exprimare constituie o conditie fundamentala pentru existenta unei societati democratice, iar “presa joaca un rol eminent intr-o astfel de societate democratica. Ei ii revine rolul de a comunica, respectandu-si obligatiile si raspunderile, informatii si idei asupra tuturor chestiunilor de interes general.“ (hotararea pronuntata de ECHR in cauza De Haes si Gijeles c. Belgiei)
Prin examinarea jurisprudentei Curtii Europeane a Drepturilor Omului. se desprinde ideea ca libertatea presei este categoria de discurs apărată in cea mai mare măsură, avand in vedere si cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, fara de care nu exista o societate democratica.

Pentru a justifica pozitia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocupa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public. Acestui drept ii corespunde o “obligatie” a ziaristilor de a raspândi informaţii şi idei, îndeplinidu-şi astfel rolul de “câine de pază al democraţiei.”
In sprijinul celor afirmate vin si dispozitiile alin. 1 si 2 art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 :
„1. Nimeni nu trebuie sa aibă de suferit din cauza opiniilor sale.
2. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a raspindi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub forma orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.“

Concluzionand, o interferenta in libertatea de exprimare a unui ziarist, este analizata de catre Curtea Europeană a Drepturilor Omului atat din perspectiva interesului individual, ci şi din perspectiva faptului ca “o sanctiune de acest tip poarta raspunderea pentru ingradirea presei in exercitarea rolului de furnizor de informatii si caine de paza ceea ce contravine libertatii de exprimare” (hotararea ECHR pronuntata in cauza Lingens c. Austriei).

c)In lipsa intrunirii celorlalte conditii ale raspunderii civile delictuale, analiza legaturii de cauzalitate apare ca inutila, mai ales cand nu se cunosc efectele concrete ale sintagmei incriminate, in raport de efectele altor expresii considerate defaimatoare ce apar pe web site-ul asociatiei coparate, neputandu-se stabili ce rezultat a produs fiecare fapta distincta si daca exista legatura intre acestea etc.

d)Neîndeplinirea condiţiei privind săvârăirea faptei ilicite cu vinovăţie.

Codul civil mentionaza vina care trebuie sa ii fie imputata celui care a cauzat altuia un prejudiciu, atitudinea subiectiva a autorului ei.
In speta de fata, analiza vinovatiei ziaristului vizeaza atitudinea subiectiva a acestuia fata de fapta si fata de urmarile ei la momentul cand a savarsit-o.
Nu exista intentia de a discredita in speta, ci doar de comenta pe marginea unor aspecte pe larg dezbatute (reclamantul aparand tangential in discutie).

Intr-un sistem democratic, un tip de cenzura ca aceasta, apta de a descuraja ziaristul de a mai emite critici similare in viitor nu este compatibil cu valorile promovate de esenta conceptului de societate democratica, concept care trebuie sa domine societatea in intregul sau.

Paratul, in calitate de jurnalist nu a folosit termenul juridic de “agent al poliţiei politice comuniste”, in sensul Legii nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, asa cum este acesta definit de art 5 alin 2 din acest act normative. El nu a publicat editorialul sau intr-o revista de specialitate juridica, el nu cunoaste limbajul juridic de specialitate, iar limbajul lui este unul comun, sensul sintagmei “agent al Securitatii” se desprinde din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, unde termenul de “agent” are sensul de reprezentant oficial, putand fi extins in context la sintagma Agent secret.

In speta, sensul este cel comun, de colaborator al unui serviciu de informatii, paratul avand drept sursa de informare insasi Decizia evocata de catre reclamant (decizia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nr. 1707 / 14.12.2006), folosirea acestei sintagme fiind justificata si acoperita de un act oficial, in astfel de situatii nefiind nevoie ca ziaristul sa beneficieze de mai multe surse, sursa oficiala fiind suficienta (a se vedea hotararea ECHR in cauza Bladet Tromso si Stensaans c. Norvegiei).

Nu urmarim ca instanta sa aprecieze asupra colaborarii reclamantului cu fosta Securitate, ci apreciam ca reclamantul recunoaste si singur ca a fost supus la interogatorii de catre reprezentantii regimului comunist in perioada 1968-1970 (dupa cum rezulta si din decizia mai sus mentionata), a avut dosar fond retea deschis in vederea recrutarii si a fost recrutat pentru incadrarea informativa a unui element “lucrat activ”.

In dosarul reclamantului nu s-au gasit la data analizarii raporturilor sale exacte cu fosta Securitate de catre CNSAS, toate documentele olografe pe care acesta le continea, de aceea probatoriul a fost extins si la studierea mai multor dosare de urmarire penala apartinand persoanelor din anturajul reclamantului. Documentele olografe dintr-unul din aceste dosare, sunt inregistrate in antet pe numele conspirative “MIRCEA” si respectiv “SANDU”, numele de cod ale reclamantului.

Astfel, nota informativa pe numele conspirativ “MIRCEA”, face referire la alegerile din cadrul Asociatiei Studentilor de la Facultatea de Istorie Bucuresti, nota redactata asa cum afirma reclamantul in urma interogatoriilor sale de catre Securitate, dar in lipsa altor documente justificative, ridica semne de intrebare.
Opinia publica nu poate sa considere neadevaruri cele aratate in sintagma ce face obiectul dezbatarii atat timp cat sunt dovezi contrare in acest sens, dovezi pe care nici reclamantul nu le-a combatut in interogatoriu.
Prin urmare, a existat o relatie speciala a reclamantului cu Securitatea, relatie pe care nu orice cetatean a avut-o, ca atare nuantele nu-i atenueaza colaborarea.

Legea nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste a fost declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala (prin decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008), prin urmare, nu putea servi unui nespecialist sa formuleze verdicte in baza sa si nici paratul nu poate fi acuzat ca a “contestat” o decizie a CNSAS.
Aceasta decizie putea sa fie contestata, juridic, doar de catre reclamant si de catre solicitanti, paratul neincadrandu-se printre solicitanti. Faptul ca decizia CNSAS nu a fost contestata, nu ii da caracter de adevar suprem sau de “autoritate de lucru judecat” si poate face obiectul dezbaterii publice, fara a se replica ca aceasta solutie putea fi contestata doar judiciar.
In acest sens, chiar in cauza Dalban contra Romaniei, ECHR a apreciat ca o solutie de neincepere a urmaririi penale nu este suficienta pentru conferi instantei dreptul de a sanctiona libertatea de exprimare.
Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curtii Constitutionale a contestat legitimitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, constatand ca prin “abaterile de la statutul constitutional al justitiei si prin confuzia intre functia de ancheta, cea de judecata si cea de solutionare a cailor de atac impotriva propriilor decizii precum si prin faptul de a da, in aceleasi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instantelor judecatoresti” se defineste ca o jurisdictie extraordinara interzisa de art 126 al. 5 din Constitutia Romaniei, astfel incat o decizie a acestui organism nu mai poate fi privita ca avand caracter de analiza si concluzie incontestabila.˝

Interferenta in exercitiul libertatii de exprimare al paratului nu poate avea un fundament pentru a fi necesara intr-o societate democratica, reputatia reclamantului prin publicarea sintagmei litigioase nu a fost afectatata in conditiile in care este in continuare o personalitate in domeniul istoriei, sociologiei si politologiei.

Fata de aceste aspecte ce acopera minimul factual solicitat de ECHR pentru a nu fi sanctionata o judecata de valoare, apreciem faptul ca nu poate fi retinuta nicio forma de culpa, facand trimitere chiar la intentiei in materia insultei si a calomniei (tot “delicte de presa” ca si cel reclamat in cauza), care consta intr-o „ … anumita particularitate a atitudinii subiective a faptuitorului, caracterizata prin rea-credinta. Cu alte cuvinte, de esenta acestei infractiuni este ca faptuitorul sa actioneze animat de intentia de a discredita, de a compromite pe cel vizat prin afirmatiile ori imputarile sale publice …” fiind constient ca fapta imputata este neadevarata (Decizia penala nr. 2808/31.05.2002, in Pandectele Romane nr. 3/2004, II, p. 54).

Paratul a avut informatii veridice, oficiale asupra subiectului, nu a incercat denaturarea imaginii reclamantului, cuvintele sale inscriindu-se in etica profesionala care se impune unui ziarist, judecata de valoare emisa nefiind excesiva sau disproportionala in raport cu scopul legitim urmarit, acela de a aduce la cunostinta publicului cat mai multe aspecte despre Raportul Comisiei Tismaneanu, membrii sai etc.

Sintagma litigioasa nu este lipsita de o baza factuala suficienta, nu exista o eroare bine-intentionata a jurnalistului care sa conduca la concluzia ca a actionat cu rea-credinta, subiectul dezbatut era oricum de o importanta covarsitoare si preocupa pana la momentul aparitiei articolului in ziarul ZIUA presa interna si internationala, incat atitudinea paratului analizata global demonstreaza ca a actionat cu buna-credinta si ca afirmatia sa se inscrie intr-un discurs jurnalistic acceptabil intr-o societate democratica.

Termenii folositi de parat in articolul care a aparut in ziarul ZIUA nu au fost considerati de partea lezata ca fiind vadit ofensatori (Mamère c. Frantei, nr. 12.697/03, § 25, CEDO 2006), afirmatia este una tangentiala si nu poate fi calificata ca fiind o campanie de denigrare impotriva sa, caracterizata prin perseverenta si mijloace ilicite, care sa aiba un impact major asupra publicului larg.

Cu privire la existenta raportului de prepusenie si savarsirea faptei in cadrul functiilor incredintate de comitent prepusului apreciam ca in materie de presa nu exista raport de prepusenie, avand in vedere faptul ca jurnalistul colaboreaza cu ziarul prin intermediul unui contract de cesiune drepturi de autor. Astfel, intre jurnalist si ziar nu exista relatie de subordonare (raport de prepusenie), ziaristul fiind cel care garanteaza si este singurul raspunzator pentru materialul propus.
In speta, nu exista un contract intre subscrisa si autorul afirmatiei litigioase prin care sa se fi comandat un subiect privindu-l pe reclamant, prin urmare fapta nu au fost savarsita in functia care a fost incredintata paratului.
Un articol nu este comandat, ziaristul este cel care scrie articolul pe un anumit subiect, în funcţie de contextul existent, de preocuparile sale etc.

Pentru toate aceste aspecte, solicitam onoratei instante sa respinga actiunea ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.

In drept: Ne fundamentam apararile pe dispozitiile art. 146 C.pr.civ. art. 998-999, 1000 alin. 3 Cod civil, art. 30 alin. 2 Constitutia Romaniei, art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, alin. 1 si 2 art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi Politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, precum si pe celelalte dispozitii legale la care am facut referire.

Cu aleasa consideratie,

SC ZIUA SRL
prin avocat George Papu

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI SECTOR 1 BUCURESTI

• Share
• Tweet
• Pin
• Email