Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

“Orice s-ar intampla cu neamul romanesc, oricate dezastre si suferinte ne-au fost urzite de Dumnezeu, nicio armata din lume si nicio politie, cat ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si din sufletul Romanilor”. “Dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al sau” este “setea lui de nemurire”. O spune Mircea Eliade. Si nu este Eliade cel tanar care dogorea de misticismul Miscarii Legionare, ci Eliade omul religios pe deplin confirmat, care scrie aceste randuri la un 15 ianuarie, 1975, in ziarul romanilor din exil “America”. Tot Eliade ingrijise o “Editie de pribegie a Poesiilor”, la Paris, in 1949, a carei prefata se incheia cu urmatorul indemn, cu privire la scrierilelui Eminescu: “Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc”.
Daca rezistenta romaneasca din exil pastra lucrarile lui Eminescu ca pe sfintele moaste, in schimb, in tara, cea mai mare parte din creatia lui Eminescu, de poet dar si, mai ales, de jurnalist si ganditor national, era pusa la index de bolsevici. Eminescu integral a devenit interzis in Romania invadata, la ordinele comisarilor bolsevici ai culturii romane, gen Brucan sau Rautu, conform unor directive ale NKVD destinate tarilor care intrau sub ocupatia sovietica. Ordinele erau clare: eliminarea oricaror valori nationale si inlocuirea acestora cu melanjul sovietic, azi “globalist”, in toate domeniile, sub atenta indrumare a agentilor kominternului.
In Romania s-au mai putut publica operele politice si jurnalistice ale lui Eminescu de abia dupa 45 de ani de la instaurarea comunismului, in 1989, la 100 de ani de la moartea ganditorului luptator (cu un intermezzo flamboiant din 1979). Si atunci, cu scandal si presiuni care au implicat inclusiv organele de Securitate, de ambele parti, cea a sustinatorilor lui Eminescu, cum ar fi marele eminescolog academicianul Dimitrie Vatamaniuc, dar si de cea a detractorilor lui Eminescu. Istoricii si cercetatorii care recompun astazi istoria comunista, amintesc, in noua “Scanteie”, cum securistii se temeau ca publicistica lui Eminescu ar putea avea – si atunci, ca si in urma cu 100 de ani – consecinte pe plan international, respectiv ca ar fi putut afecta “relatia bilaterala a Romaniei cu Uniunea Sovietica si cu Israelul”. Incercarea de blocare a publicarii volumui X din “Opere” – dupa scandalul legat de volumul IX – s-a lasat cu lupte subterane grele ale unei adevarate miscari de rezistenta nationala din institutii, care a reusit, prin mijloace romanesti, sa fenteze autoritatile comuniste si, in memoria marelui ganditor national, sa-i publice opera la comemorarea centenarului mortii sale, in urma cu 20 de ani.
Astazi a devenit cunoscut, prin documente de arhiva ascunse timp de peste un secol, ca Eminescu era talonat agresiv atat de Ohrana tarista cat si de serviciile speciale ale imperiului Austro-Ungar, pentru articolele sale nationaliste din Timpul si activitatea sa secreta din cadrul Societatii Carpatii, care avea drept obiectiv reunirea Romaniei, “refacerea Daciei Mari”. De aici i se trage si “moartea civila”, survenita la 28 iunie 1883, cand este arestat cu violenta, intrand in istoria care inca se scrie drept primul ziarist roman persecutat politic si supus practicilor de reprimare prin abuzuri psihiatrice si dezinformari grosolane despre viata sa, devenite ulterior o practica uzuala a regimurilor totalitare. Cu atat mai mult, este o datorie a fiecarui roman sa-l redescopere pe Eminescu militantul gazetar.
La 120 de ani de la uciderea lui Eminescu, inca neelucidata complet, mai exista si astazi tentative de asasinare a lui Eminescu din partea unor “brucani” sau “arioni”, cum spunea chiar Eminescu, dupa numele unui ministru al vremii, care, ca si azi, in ce priveste majoritatea guvernantilor Romaniei, actiona impotriva intereselor nationale. Dar daca Iorga il defineste pe Eminescu drept “expresia integrala a natiunii romane” si Tutea afirma ca “Eminescu e romanul absolut – suma lirica de mari voievozi”, cine are timp sa se aplece la sasaitul pigmeilor daca nu chiar pigmeii? Sfidandu-i pe toti ucigasii sai, Eminescu renaste an cu an in fiecare constiinta si suflet romanesc, dupa cum spune Eliade. Parafrazandu-l pe Eminescu in apararea Bisericii, dintr-un editorial din Timpul de acum 130 de ani, putem spun ca cine il sapa pe Eminescu “poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal si orice i-o veni in minte, dar numai roman nu e”.
PS: Despre volumul IX din “Opere” cu o alta prima ocazie.

• Share
• Tweet
• Pin
• Email