SOBOLANII rosii parasesc corabia lui Basescu si scuipa unde au pupat. Cum n-au inteles nimic "intelectualii" anti-romani din scandalul Spiru Haret

Pe scurt, pentru prostimea (sau ar trebui sa spun, ca domnul primar, doctorul Sorin Oprescu, “pulimea”?): Scandalul Spiru Haret a fost instrumentat, printr-o strategie de tip biliard, de Ion Iliescu, prin intermediul supusei sale din Clubul de la Bucuresti, IPID si Asociatia Romana pentru Clubul de la Roma, Ecaterina Andronescu. Miza nu are nici o legatura cu sistemul de invatamant: este pur electorala. Urmareste practic indepartarea unui numar urias de voturi (aproximativ 1.000.000 – absolventi, securisti, familiile lor, etc) de PSD si candidatul lui actual, Mircea Geoana. Este posibil ca, in curand, sa vedem si catre cine doreste Ion Iliescu sa canalizeze aceasta felie de electorat. Implicarea lui Basescu a fost, asadar, fireasca, conform informatiilor pe care le are si instinctului sau politic. Dupa parerea mea, gasca sobolanilor rosii, a profitorilor tuturor regimurilor, recte GDS-22 si trupa kominternistilor, de abia astepta un pretext ca sa abandoneze corabia. A venit. Si, ce reproseaza ei, printre altele? Ca Bondrea a fost comunist? Da. Si, cine semneaza, printre altii? Paul Cornea! Taticul lui Andrei Cornea. Care ce-a fost el, pana in ’89? Propagandist comunist, ba chiar sef al propagandei comuniste la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, trecut de la UTM (Uniunea Tineretului Muncitoresc) in CC al UTC, impreuna cu tov Mircea Malita, apoi chiar vice-ministru al Invatamantului comunist si director la cinematografia comunista. A luptat, saracul, ca si fiu-sau, o viata intreaga cu comunismul. Pana a ajuns, acum, prin semnatura aceluiasi Basescu – care primeste informari false de la aceeiasi sobolani rosii dar din servicii -, in Consiliul Director al ICR. Asa da condamnare a comunismului!

Iata cum sar de unde au venit sobolanii rosii:

Liiceanu şi Pleşu acuză: Băsescu vrea să muşamalizeze scandalul “Spiru Haret”
24 Iul 2009 / Izabela Niculescu /Cotidianul

Un grup de personalităţi publice printre care filozofii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, reprezentanţii GDS Andrei Cornea, Dan Perjovschi, Armand Goşu, Andreea Pora, Rodica Palade, Smaranda Vultur şi istoricul Adrian Cioroianu acuză mai mulţi politicieni, printre care şi pe şeful statului, că vor să muşamalizeze cazul “Spiru Haret”, unul în care Parchetul ar trebui să se autosesizeze.

“Intelectualii lui Băsescu” pun tunurile pe şeful statului în scandalul “Spiru Haret”. Într-un apel semnat de Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Dan Perjovschi, Armand Goşu, Andreea Pora, Rodica Palade, Smaranda Vultur, dar şi de două personalităţi ce nu sunt apropiate şefului statului – Andrei Pleşu şi Adrian Cioroianu, aceştia îl acuză pe Traian Băsescu că, alături de alţi politicieni importanţi, încearcă să ascundă sub preş scandalul născut în jurul Universităţii “Spiru Haret”.

“Noi, subsemnaţii, universitari, cercetători, oameni de cultură, am luat la cunoştinţă cu stupoare de încercarea sosită din partea unor politicieni importanţi, între care chiar preşedintele Traian Băsescu, de a muşamaliza şi atenua scandalul din jurul universităţii private «Spiru Haret», ca şi de tentativa de a sugera că acest scandal are ca substrat o luptă pentru influenţă între universităţile de stat şi cele private. Publicitate

Nu există nimic care să legitimeze uriaşa impostură universitară pe care a creat-o Universitatea «Spiru Haret» cu singurul scop de a face o afacere pur lucrativă. Nu subversiunea din partea universităţilor de stat sau a sindicatelor a creat sutele de mii de studenţi «de la distanţă» ai Universităţii «Spiru Haret», şi nu ea a produs raportul aberant de peste 400 de studenţi la un cadru didactic (când norma europeană nu depăşeşte 20 de studenţi la un cadru didactic). Nici o maşinaţiune nu explică cataloagele cu 9.000 de studenţi, toate semnate de un singur cadru didactic, nici o conspiraţie împotriva învăţământului privat nu explică de ce s-au numit aproape 100 de profesori şi conferenţiari fără validarea comisiei Ministerului Educaţiei care, prin lege, are această responsabilitate”, se arată în document.

Reprezentanţii societăţii civile afirmă că nu acceptă “lamentarea ipocrită pentru absolvenţii care au terminat în ultimii trei ani programe neacreditate ale Universităţii «Spiru Haret». Acele programe nu au rămas neacreditate din întâmplare, ci fiindcă universitatea ştia că nu poate obţine acreditarea din partea ARACIS. În consecinţă, majoritatea respectivilor studenţi sunt rău pregătiţi, iar diplomele pe care ar trebui să le primească sau le-au primit deja nu au acoperire. Absolvenţii respectivi ştiau sau aveau putinţa să afle care dintre programele de studiu din fiecare an academic erau sau nu acreditate, dar au omis să o facă”.

Aceştia susţin “demersurile Ministerului Educaţiei de a verifica funcţionarea acestei universităţi şi a altor universităţi private sau de stat care s-ar putea afla în situaţii asemănătoare”.

În acelaşi timp, grupul de personalităţi publice solicită “ca toate diplomele de la Universitatea «Spiru Haret», obţinute la programe de studii neacreditate în ultimii trei ani (de când există actuala formă a legii acreditării), să fie considerate valabile numai în mod provizoriu, şi anume pe o durată de patru-cinci ani, definitivarea lor urmând să fie condiţionată de un nou examen de licenţă susţinut la o facultate acreditată. Cerem din partea tuturor politicienilor şi a partidelor politice să se abţină de la presiuni şi de la deturnarea anchetelor în scopuri electorale. Cerem Parchetului să se sesizeze în cazul «Spiru Haret»“.

“Considerăm că, în absenţa unor astfel de măsuri energice, dar necesare, învăţământul universitar românesc, indiferent de calitate, fie el privat sau de stat, va fi discreditat fără drept de apel, iar impostura, non-valoarea şi ilegalitatea vor fi răsplătite”, se arată în finalul documentului.

Andrei Cornea
Dan Perjovschi
Armand Goşu
Andreea Pora
Rodica Palade
Smaranda Vultur
Andrei Pleşu
Gabriel Liiceanu
Adrian Cioroianu

“Boul solemn” Cristian Teodorescu revine cu amanunte si semnaturi de tovarasi intelectuali, ca sa ne stricam de ras mai bine:

Cerem Parchetului să se sesizeze în cazul Universităţii „Spiru Haret”.

Considerăm că, în absenţa unor astfel de măsuri energice dar necesare, învăţămîntul universitar românesc, fie el privat sau de stat, va fi discreditat fără drept de apel, iar impostura, non-valoarea şi ilegalitatea vor fi astfel răsplătite.

Semnatari:

Andrei Cornea
Andrei Oişteanu
Dan Perjovschi
Armand Goşu
Andreea Pora
Rodica Palade
Smaranda Vultur
Andrei Pleşu
Gabriel Liiceanu
Livius Ciocarlie
Zoe Petre
Serban Foarta
Stefan Andreescu
Vintila Mihailescu
Alina Mungiu Pippidi
Andrei Pippidi
Florin Iaru
Daniel Vighi
Viorel Marineasa
Vasile Docea
Lucica Iancu
Adrian Cioroianu
Mihnea Berindei
Alex Leo Serban
Ion Vianu
Marius Oprea
Stefan Borbély
Ioana Both
Calin-Andrei Mihailescu
Filon Morar
Liviu Antonesei
Radu Filipescu
Liviu Rotman
Paul Cornea
Leon Volovici,
Ioana Pârvulescu
Ana Blandiana
Romulus Rusan
Anca Manolescu

Ce mai: toti “intelectualii” KGB!

Un comentator ii spune in fata:

mitica Says:

July 24th, 2009 at 11:26 pm
D-le Teodorescu, cum se face ca articolul semnat de colega dv. Izabela Niculescu prezinta o alta varianta de text?
Sa fie vorba de clasica manipulare prin omisiune?
Si inca o intrebare: Din cite stiu universitatea cu pricina nu-i in regula de cel putin 5 ani. Semnatarii n-au fost in tara?
Cum se poate ca atita “minte” sa nu actioneze ci doar, din cind in cind, sa reactioneze? Daca nu zicea Basescu nimic, nu era tema importanta?Cind a zis Basescu ce scoate scoala romaneasca( adica timpiti) nu cumva avea dreptate? De ce semnatarii n-au vazut atunci care-i starea din invatamint si sa faca atunci apelul?

Lista si “Apelul” asta al GDS imi aduce aminte de altul, cu Liicheanu. Oare le au in sablon si schimba doar numele putin? Cititi si va cruciti:

Revista 22:
Apel la solidaritate intelectuala si civica
Grupul Pentru Dialog Social

Am luat cunostinta cu indignare si dezgust de grupajul publicat de ziarul Ziua în 27 februarie 2007, intitulat Liicheanu (autori: Ion Spanu si Victor Roncea). Îl consideram un atac abject si calomnios la adresa lui Gabriel Liiceanu, dar si a altor membri ai Grupului pentru Dialog Social, a GDS în ansamblu. Scris în stilul stalinist al “demascarilor”, plin de minciuni si ineptii, articolul i-a facut, desigur, sa paleasca de invidie pana si pe cei de la revista Romania Mare. In ce ne priveste, nu am contestat niciodata dreptul cuiva de a critica, inclusiv atunci cand cel vizat a fost Gabriel Liiceanu. Aici însa nu e vorba de critica, ci de o tentativa de linsaj.
Nu credem ca aparitia unui astfel de articol, tocmai acum, e întamplatoare. Este lesne de observat ca, în ultimul timp, o seama de posturi de televiziune si de ziare precum Ziua au declansat o veritabila campanie îndreptata împotriva intelectualilor. GDS, alte organizatii ale societatii civile – Fundatia pentru o Societate Deschisa, Societatea Academica din Romania, APADOR-CH etc. -, precum si personalitati marcante ale vietii intelectuale sunt supuse unor acuzatii defaimatoare, a caror stilistica ne duce cu gandul la o parte a presei romanesti de la începutul anilor ’90. Din pacate, exista si personalitati politice care profereaza cuvinte de dispret si calomnii la adresa GDS. Este evident ca atitudinile politice adoptate de unii intelectuali – printre care si Gabriel Liiceanu – si de unele organizatii nonguvernamentale – printre care si GDS – i-au iritat pe unii potentati ai momentului.
Faptul ca iritarea ia forma unor campanii sistematice de denigrare ni se pare deosebit de grav. Este dreptul nostru, de cetateni, sa ne exprimam opiniile politice în afara presiunilor de orice fel, a insultelor si a calomniilor. Este, de asemenea, dreptul nostru sa sustinem ori nu prin apeluri, mitinguri sau articole o persoana politica sau alta. Opiniile noastre pot fi împartasite sau nu de altii, dar, de fiecare data, dezbaterea trebuie facuta prin dialog civilizat, si nu prin intoxicarea opiniei publice cu calomnii josnice sau prin represalii.
Cei care pun la cale aceste campanii ar trebui sa nu-si faca iluzii. Asa cum nu ne-am lasat intimidati cand au venit peste noi minerii sau cand am fost împroscati cu noroi de ziarele FSN-ului si de Romania Mare, nu vom tacea nici acum, cand Romania a devenit parte a Uniunii Europene. Dupa cum nu ne vom lasa intimidati nici de amenintarea ca GDS sa fie evacuat din sediu, in urma unui vot din Senat exprimat in ziua mitingului pro-Macovei.
Regretam ca oameni de buna-credinta, colaboratori ai ziarului Ziua, continua sa cautioneze prin semnatura lor un jurnal ca Ziua. Solicitam Clubului Roman de Presa sa se sesizeze si sa condamne modul ignobil de a face jurnalism al celor de la Ziua.
Mai presus de opiniile politice care ne despart uneori – si e firesc sa fie asa -, apelam la solidaritate intelectuala si civica.
(Ha, ha, ha!nota mea)

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova