Arad: Traian Băsescu a primit, la Ziua Fermei Horticole, un “ceai antifoame”
ARĂNEAG, JUD. ARAD (MEDIAFAX) – Preşedintele Traian Băsescu a primit, vineri, în timp ce vizita o expoziţie de produse în cadrul Zilei Fermei Horticole din localitatea arădeană Arăneag, un “ceai antifoame” oferit de către un expozant, şeful statului replicând că acesta ar fi fost mai bun înainte de 1989.
În timp ce Băsescu vizita expoziţia de produse locale din cadrul Zilei Fermei Horticole, unul dintre expozanţi i-a oferit preşedintelui un “ceai antifoame”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful statului a luat punga cu ceai de plante, dând-o unui ofiţer SPP, apoi a râs şi a replicat că acesta ar fi fost mai bun înainte de 1989.
De asemenea, în timp ce se plimba printre standurile cu produse, un localnic la întrebat pe Băsescu dacă şi-a luat “Viagra de Arad”, însă şeful statului a zâmbit doar şi a plecat mai departe.
Ulterior, bărbatul le-a declarat ziariştilor că se referea la ţuica de prune, “o delicatesă care ştim că îi place la preşedinte”.
Participanţii la eveniment, inclusiv şeful statului, au fost nevoiţi să se retragă, la un moment dat, în corturile pregătite de organizatori, din cauza unei ploi torenţiale care a durat 15 minute. În acest timp, preşedintele a participat la un seminar pe teme horticole.
În cadrul acestuia, el a susţinut un discurs în care şi-a exprimat sprijinul pentru agricultura românească şi i-a îndemnat pe români să se asocieze pentru a crea ferme mai mari şi a supravieţui crizei economice.
Evenimentul, intitulat “Ziua Fermei Horticole – Arăneag 2009”, este organizat de Consiliul Judeţean Arad, localitatea fiind aleasă în urma unei investiţii importante în domeniul horticol realizată de un grup de 16 tineri. (Mediafax)