Interesant, de reflectat: De ce este protejata o a doua tara din Europa de Sud Est? Tinand cont ca este vizata doar Romania, exista o miza electorala? Cine va fi afectat mai tare: Iliescu sau Basescu, presedintele care a dezmintit public existenta unor centre CIA in Romania?
Realitatea.net: Închisoarea CIA la Bucureşti avea gresie antiderapantă şi lambriuri de lemn
O clădire renovată de pe o stradă aglomerată din Bucureşti a servit drept închisoare secretă a CIA, amenajată pentru a găzdui maxim şase deţinuţi, a declarat fostul şef al principalei baze de aprovizionare a CIA din Europa, Kyle D. Foggo, citat de cotidianul The New York Times.
Închisorile CIA au fost unul dintre cele mai neconvenţionale programe de contraterorism ale administraţiei Bush, dar amenajarea lor a fost o operaţiune cât se poate de banală, au declarat oficiali din serviciile de informaţii.
Kyle D. Foggo susţine că în martie 2003 doi oficiali CIA i-au cerut să-i ajute să amenajeze închisori secrete pentru a-i deţine aici pe unii dintre cei mai periculoşi terorişti.
Foggo a supervizat personal construirea a trei centre de detenţie, fiecare conceput pentru a găzdui circa şase deţinuţi, potrivit unor foşti oficiali din serviciile de informaţii, scrie cotidianul american. Una dintre închisori era o clădire renovată de pe o stradă aglomerată din Bucureşti, au dezvăluit aceşti oficiali citaţi de New York Times sub acoperirea anonimatului.
Altă închisoare era o structură de oţel amplasată într-un loc izolat din Maroc, care aparent nu fusese folosit niciodată. A treia închisoare – tot un proiect constând în remodelarea unei structuri deja existente – se afla în afara oraşului dintr-o altă ţară a fostului bloc estic, scrie NYT.
De altfel, aceste închisori au fost proiectate să arate identic, astfel încât prizonierii să fie dezorientaţi şi să nu ştie unde se află, în caz că erau mutaţi de la o închisoare la alta, precizează New York Times.
La centrele de detenţie amenajate de Foggo, spaţiile erau mici şi chiar dacă erau construite pentru şase deţinuţi, rar au găzduit mai mult de patru. Închisorile au fost construite la mijlocul anului 2003 sau puţin mai târziu.
Celulele aveau caracteristici speciale pentru a preveni rănirea deţinuţilor în timpul interogatoriilor – podele antiderapante şi flexibile, pereţi îmbrăcaţi în lambriuri din lemn pentru a atenua impactul în momentul în care cineva ar fi fost izbit de perete. Prizonierii, ţinuţi în celule la suficientă distanţă pentru a împiedica o eventuală comunicare între ei, stăteau singuri în cameră timp de 23 de ore pe zi. Aveau dreptul la o oră de exerciţii pe zi, apoi erau duşi în celulele lor de către ofiţeri de securitate ai CIA care purtau măşti de schi negre pentru a-şi ascunde identitatea şi a-i intimida pe deţinuţi.
Ca şi în închisorile din Statele Unite, exista un sistem de pedepse şi recompense: deţinuţii care se purtau bine primeau cărţi, DVD-uri şi alte forme de divertisment, care însă le erau luate, dacă aveau un comportament neadecvat.
Pentru faimoasa tehnică de simulare a înecului nu era necesar nimic extravagant – totul se amenaja cu materiale disponibile la faţa locului, au spus oficialii citaţi de NYT. Analiştii CIA făceau tururi de câte 90 de zile la închisori pentru a asista la interogatorii, mai scrie cotidianul newyorkez.
În 2005, înainte de a fi deschisă o anchetă pentru fraudă împotriva lui, Foggo şi alţi oficiali, inclusiv John Rizzo, principalul jurist al agenţiei, au făcut o vizită la unele închisori secrete, dându-le asigurări angajaţilor de acolo că activităţile pe care le desfăşurau erau legale.
Foggo s-a întâlnit, de asemenea, cu unii reprezentanţi ai serviciilor de securitate din Europa de Est care l-au ajutat cu închisorile, potrivit The New York Times. El le-a mulţumit şi le-a oferit asistenţă, un gest pe care oficialii l-au refuzat politicos, susţine NYT.
Pentru a construi închisorile CIA, Foggo s-a bazat pe agenţii financiari ai CIA, pe ingineri şi pe muncitori cu contract. Pe măsură ce lucrările se apropiau de finalizare, Foggo s-a orientat către Brent R. Wilkes, un vechi prieten cu o firmă în San Diego ce încheia contracte cu armata. Firma furniza toalete, echipamente pentru instalaţii, echipamente stereo, jocuri video, aşternuturi de pat, ochelari de protecţie cu infraroşu, căşti etc. Unele produse erau cumpărate de la supermarcheturi precum Wal-Mart şi erau trimise peste ocean.
Departamentul Justiţiei ia în calcul posibilitatea de a deschide o anchetă penală care să se concentreze pe închisorile secrete ale CIA, cunoscute şi sub denumirea de “găuri negre”, reaminteşte The New York Times.
Citeşte şi O închisoare CIA a fost amenajată “pe o stradă aglomerată din Bucureşti”, potrivit NYT
Norica Nicolai despre închisorile CIA: Poate au existat proiecte, dar până la realitate este un pas care trebuie dovedit
Imi amintesc ca atunci cind am scris mai demult pe forumul Ziua ca presedintii si guvernul Romaniei (ca dealtfel toate guvernele si toti presedintii) mint populatia in legatura cu anumite aspecte, inclusiv inchisorile CIA, toata lumea m-a condamnat, chiar si cei cu care de obicei impartasesc vederi comune. Dovada cit de copilaros este inca publicul romanesc, cit de necunoscator si nepregatit sa accepte realitatile dure ale jocurilor politice de culise. Oamenii care sint la conducerea tarii sint aceiasi atit atunci cind trateaza problemele de politica interna cit si pe cele de politica externa. Daca sint corupti si mincinosi cind dau legi, fiti convinsi ca sint la fel de corupti si mincinosi si atunci cind semneaza acorduri si tratate internationale.. Cred ca este absolut necesar ca romanii sa se maturizeze inainte de a fi capabili sa faca vreo schimbare in mersul tragic al lucrurilor. Sa invete sa accepte si acele realitati care nu le convin, nu numai cele care le sint prezentate de la tribuna. Sa nu mai fie atit de increzatori in ceea ce le promite unul si altul. Sa accepte ca au fost mintiti, printre altele si in legatura cu inchisorile CIA sau cu implicarea serviciilor secrete romanesti in revolta din Basarabia. Sa fie mai circumspecti, sa se lepede de aceasta credulitate care face ravagii atunci cind sint constienti ca sint condusi de oameni fara caracter.
Un bun pas ar fi sa caute si sa se foloseasca si de experienta romanilor care au trait in afara tarii o perioada mai indelungata. Nu pentru ca acestia ar fi mai presus decit ceilalti, dar o experienta de viata in occident este extrem de importanta, din inimaginabil de multe puncte de vedere, si nu poate fi, din pacate, egalata de nici un fel de experienta de viata traita numai in Romania.