Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Au, ma doare, zice impostorul Radu Calin Cristea in “Adevarul”, dupa ce am publicat, exclusiv, o scrisoare gasita a colegului sau in impostura, turnatorul si doctorul inchipuit Sorin Antohi, membru ratat al Comisiei Tismaneanu si sef propus al ilegalei clone a “Fundatiei Gojdu”, mosite de guvernarea PNL-UDMR. Sa vedem ce va zice cand il va calca DNA-ul si Curtea de Conturi. Cititi galceava impostorilor mai jos.

Povestea unei prietenii eşuate
Autor: Radu Calin Cristea
Data: 1 sep 2009
707 afişări (!)

Accept cu amărăciune suspendarea relaţiilor mele private cu Sorin Antohi.

Prietenia cu Sorin Antohi m-a măgulit, socotindu-l atunci, pe la începuturi, prin primăvara lui 2005, ca şi acum, o personalitate temeinică, un spirit cu o ideaţie fremătătoare, un intelectual angajat şi spontan stârnitor de emulaţii, o mare nădejde a unei culturi româneşti căreia i-a dăruit substanţă, detentă internaţională şi o sumedenie de proiecte vizionare. A venit apoi cutremurul cu recunoaşterea precipitată de către Sorin a colaborării lui cu Securitatea.

Am socotit că un prieten care calcă atât de strâmb trebuie tratat, înaintea iertării, cu severitate, astfel încât am scris, imediat după deconspirare, un comentariu în acest spirit: „Bărbăţia târzie a unui fricos precoce” („Cotidianul”, 5 septembrie 2006). Şi prietenia noastră a ieşit întărită din acest test plin de sincerităţi brutale. În perioada în care am condus Muzeul Naţional al Literaturii Române am strâns în jurul instituţiei menţionate, aşa cum aminteam într-un interviu din iulie a.c., mai multe „personalităţi cu cotă înaltă”, între care îi citam pe Nicolae Manolescu, Livius Ciocârlie, Sorin Antohi, Mircea Martin şi alţii. Am stat de vorbă, singuri sau în grup, am schimbat e-mail-uri cordiale, ne-am telefonat etc., fără ca Sorin să-mi dea impresia că, de fapt, patinează pe o suprafaţă sub care bolboroseşte magma unor enorme nemulţumiri. Vulcanul a erupt după ce eu plecasem de la muzeu, sub forma unei scrisori de adio a lui Sorin.

N-am avut acces direct la această epistolă care mi-a fost semnalată târziu, după ce poposise în spaţiul public. Afurisenia se abate asupră-mi la o jumătate de an după ce menţionasem într-un interviu „caracterul imprevizibil” al lui Sorin în faza iniţială a colaborării noastre. Pentru asta Sorin mă taxează necruţător ca mincinos şi calomniator. Filipicele ce urmează mă iau cu ameţeli.

Pornisem colaborarea noastră cu proiectul unei reviste, Sorin îşi alesese redacţia, se schiţase un sumar şi ne mai trebuia doar un „brainstorming” pentru alegerea titlului publicaţiei. În aşteptarea deciziei lui Sorin, am aflat că, între timp, fără să mă pună măcar în gardă, preluase direcţia editorială a unei alte publicaţii. În misiva de despărţire, Sorin ne reproşează, mie şi foştilor mei colegi de la muzeu, că, dimpotrivă, noi l-am fi lăsat baltă pe el şi nicidecum el pe noi. Sorin îmi mai pune în cârcă pretinse anomalii ale raportului său – deduc – conflictual cu cei de la „Cuvântul”.

Îl asigur că nu am ştiinţă despre parcursul şi evoluţia acestui război început eroic şi finalizat prin demiterea lui Sorin. E vorba, în pofida hiperresponsabilizărilor şi terifiantelor complicităţi pe care Sorin mi le atribuie cu un discret aplomb delaţionist, de bătălii duse de el cu alţi comilitoni şi pe un front străin mie. Înfruptându-se din scenarii cu gust de certitudini, Sorin mă acuză de conspiraţii abominabile, dar consimte că, totuşi, „nu cunoaşte rolul meu” în operaţiunile invocate. Merci, Sorin. Profund incorecte sunt comentariile pe care Sorin le face pe marginea cărţii „România noastră. Conversaţii berlineze” semnate împreună cu Virgil Nemoianu şi tipărite de Editura MNLR.

Îmi simt definitiv dezonorată prietenia faţă de Sorin prin maniera în care înţelege să distorsioneze adevărul în legătură cu apariţia acestui volum. Sorin susţine, între altele, că lansarea publică a acestei cărţi în cadrul „Bookfest” ar fi fost nu doar „penibilă”, ci şi „semiclandestină”(?!). Mă opresc aici, dragă Sorin, declarându-mă irevocabil epuizat în încercarea de a mă poziţiona faţă de personajul atât de versatil şi, la urma urmelor, lipsit de gratitudine care eşti. În concluzie, accept cu amărăciune suspendarea relaţiilor mele private cu Sorin Antohi. Regret din suflet că un fost minunat prieten al meu continuă să târască după sine umbra lumilor (semi)clandestine a căror prelungită frecventare pare s-o considere nu un blestem, ci un nutriment spiritual şi chiar o formulă de supravieţuire.

O SCRISOARE GASITA. Galceava impostorilor la Muzeul Literaturii: Sorin Antohi vs Radu Calin Cristea. In atentia DNA si a Curtii de Conturi. NO COMMENT

„Draga Radu,

Am citit astazi o fraza din interviul acordat de tine suplimentului “Bucurestiul Cultural”, aparut pe 20 ianuarie 2009: “Am fost avansati in colaborarea cu Sorin Antohi, dar caracterul sau imprevizibil a inhibat prelungirea acestei relatii”. Urmau doua exemple de actiuni, “Modernism si Antimodernism”, “Pluralism in diversitate: literaturile Romaniei Mari”. Ele urmau cumva antifrastic, si nu erau in vreun fel legate de numele meu. Ca si cum, in cel mai bun caz, eu nu aveam nimic de-a face cu ele.

Vorbind de “caracterul meu imprevizibil”, m-ai calomniat. In plus, ai mintit cu privire la colaborarea noastra.

Imi este greu sa recapitulez “colaborarea” noastra in citeva rinduri. Dar retin deocamdata urmatoarele:

1. Tu si colaboratorii tai de la MNLR ati lasta balta proiectul revistei in care am fost o vreme implicat. Pur si simplu, mesajele si insistentele mele au ramas fara raspuns. Eu mi-am facut partea din acel „gentlemen’s agreement.”

2. Impreuna cu Aurel Borsan, ati fraudat banul public sub acoperirea conferintei despre “Modernism si Antimodernism”, ascunzindu-mi (desi proiectul fusese integral gindit de mine) toate detaliile financiare. Astfel:
(a) nu ati rambursat toate cheltuielile de calatorie ale participantilor, in ciuda insistentelor mele;
(b) ati finantat sau ati pretins ca ati finantat aparitia unor volume sub egida Editurii Cuvantul si a Editurii MNLR (scotind chiar un tiraj pirat din volumul coordonat de mine, cu alta coperta), dar tirajele acestor volume au ramas confidentiale, iar distribuirea lor a fost aleatorie si netransparenta;
(c) ati platit cel putin doua persoane — Paul Cernat, Victor Rizescu — al caror rol in organizarea si desfasurarea conferintei a fost marginal, ca parte a unui transfer fraudulos de fonduri publice in contul unei publicatii private. Si ma opresc aici, desi as putea continua.

3. Conferinta despre literaturile Romaniei Mari nu s-a tinut niciodata. A existat doar un proiect al meu, legat de proiectul celeilalte conferinte despre Romania Mare. Aurel Borsan, ajutat si de altii (intre care Gheorghe Bejan, Paul Cernat si Victor Rizescu), a piratat proiectele mele, a mintit agresiv participantii confirmati ai conferintei organizate de mine, somindu-i sa vina la Sinaia — unde s-a organizat in ultima clipa o conferinta plagiata stingaci dupa a mea (in ciuda protestelor mele) – dupa demiterea mea de la „Cuvantul”. Nu cunosc rolul tau in aceasta noua fraudare a banilor publici, dar faptul ca tu mentionezi (aproximativ) proiectul dedicat literaturilor Romaniei Mari ca si cum ar fi o actiune a MNLR ridica un mare semn de intrebare.

4. Ai scos, la rugamintea lui Mircea Martin, numai 300 de exemplare (oricum, atitea mi-ai spus tu ca ai scos) din cartea Virgil Nemoianu, Sorin Antohi, „Romania noastra. Conversatii berlineze” fara a semna un contract cu autorii (desi eu am cerut un contract), fara a asigura o distribuire a cartii (exceptind chioscul de linga MNLR), “organizind” o penibila “lasare” semiclandestina la Bookfest.

In fine, ai profitat de faptul ca sint o tinta usoara a oprobriului public pentru a ma calomnia: “caracterul sau imprevizibil” etc. Daca micile tale afaceri cu Aurel Borsan ramasesera pentru mine in urma, la vastul capitol “Gainarii” al istoriei nationale, desi imi adusesera necazuri si prejudicii, daca administrarea volumului de convorbiri cu Nemoianu imi lasase un gust amar, calomnia ta nesolicitata de nimeni ma determina sa-ti trimit acest mesaj de adio. L-am scris fara vreo urma de resentiment, numai si numai pentru a stabili adevarul. Voi ramine la fel de cordial cu tine in public, voi retine momentele tale de bunavointa fata de mine (propunerea de a fi adjunctul tau e totusi suspecta, fiind ea inspirata de Aurel Borsan), dar imi intrerup acum si astfel raporturile private cu tine.

Sorin”

• Share
• Tweet
• Pin
• Email