Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.
Mircea Platon: Ce au în comun Silviu Brucan şi Vladimir Tismăneanu
Chiar aşa, ce are în comun dl Tismăneanu cu tovarăşul Brucan? Răspunsul cere o coborâre în arhivele istoriei recente. Să începem cu istoria cea mai recentă, cea a sprijinului acordat de dl Tismăneanu Preşedintelui Băsescu.
Dintre vicepresedintii PNTCD a fost legionar Ion Puiu. Din acest motiv a si fost marginalizat, a murit in mizerie iar dintre colegii lui de partid nu a venit nimeni la inmormantare, desi in momentul respectiv taranistii erau la guvernare si invarteau milioane.
Oameni bolnavi.
Dumnezeu sa-i ierte pe ei si sa-l odihneasca in pace pe Ion Puiu!
Toate numele pe care le pomeniti in titlu sunt un scuipat pe obrazul luminii.
Pe obrazul Romaniei.