Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

“Intelectualii”, de ca şi când n-ar fi fost
de Adrian Panaite

Oligarhia politico-financiară post-decembristă, susţinută de “intelectualitatea” surdo-mută, a fost total lipsită de înţelegerea proceselor istorice pe care le-am parcurs.

La sfârşitul săptămânii trecute, prezentat ca un eveniment civic, am văzut ralierea, la iniţiativa fostului preşedinte Emil Constantinescu, a unui grup de 100 de intelectuali, care au semnat o scrisoare de susţinere a unuia dintre candidaţii în cursa din această toamnă pentru Palatul Cotroceni. Nu insist asupra demersului. Văzut ca o alegere a “răului cel mai mic” într-un peisaj politic deloc încurajator, acesta ar urmări o mobilizare a electoratului deja descumpănit după atâţia ani de “exerciţii” pseudo-democratice. Este interesant să vedem intelectuali “capacitându-se” în astfel de iniţiative. Asta cu atât mai mult cu cât altă parte a “intelectualităţii” s-a îmbarcat cu arme şi bagaje (sperând la avantaje) pe “distrugătorul” primului vaporean al ţării.
Rămâne un lucru uluitor cum într-o Românie în care majoritatea oamenilor a înţeles să nu mai aibă aşteptări de la politicieni, intelectualii încă găsesc puterea de a se amăgi că fac ceva folositor prin mobilizări în favoarea uneia dintre taberele politice. De fapt, “inteligentsia” românească nu a stat grozav niciodată la capitolul realism. Idealismul golit de conţinut, dublat şi negat în acelaşi timp de un “sinecurism” slugarnic, par a fi fost caracteristicile principale ale unei intelectualităţi dezosate, fără substanţă, fără constanţă, obsedată de vânarea aceloraşi fantasme, într-un răstimp în care cele mai cumplite fenomene ale societăţii post-decembriste au fost ignorate cu uşurinţă.
Putem spune, fără teama de a greşi, că intelectualitatea autohtonă a eşuat (când nu a abdicat) de la rolul de călăuză, de instanţă morală, dar şi de santinelă, care teoretic ar fi apanajul elitelor. Neînţelegând procesele istorice pe care le traversam, “intelectualii” au rămas blocaţi în aceleaşi paradigme şi marote, care ar fi trebuit consumate în anii ’80 şi în primii ani după ’89. Intelectualii, prin chiar definiţia termenului, ar trebui să fie cei care gândesc, care abordează problemele totdeauna din perspective noi. Cu toate acestea, observăm că, timp de 20 de ani, ceea ce denumim acum prin “intelectualitate” a evoluat într-un perimetru foarte restrâns al unor şabloane ideatice predeterminate. Într-adevăr, coordonatele au fost foarte restrânse. Condamnarea unui comunism oricum defunct, dosariade cu accent de bârfă, amestec
într-o gherilă politică neproductivă, lamentări la nivel strict retoric cu privire la decăderea morală a societăţii, toate îmbălsămate într-un zgomot de fond euro-optimist, în care beneficiile “democraţiei”, ale structurilor instituţionale de tip occidental şi ale economiei de piaţă erau zugrăvite – în mod total nerealist – în cele mai favorabile culori.
Asta, în timp ce adevăratele prefaceri ale României au trecut aproape neobservate. Scheletul unei constituţii statale pseudo-democratice a permis configurarea unei societăţi de tip oligarhic în care o minoritate fără preocupări pentru bunul mers general al societăţii şi nepăsătoare faţă de viitorul pe termen lung al ţării acaparează cea mai mare parte a resurselor, monopolizând, în acelaşi timp, opinia publică prin mesaje lipsite de orice legătură cu nevoile majorităţii cetăţenilor. Oligarhia politico-financiară post-decembristă, susţinută de “intelectualitatea” surdo-mută de care vorbeam, a fost total lipsită de înţelegerea proceselor istorice pe care le-am parcurs.
Astfel, nu trebuie să ne mire că acum, la 20 de ani după schimbările din ’89, avem o ţară în care activele au fost înstrăinate aproape total, în care industria productivă a fost pusă la pământ, iar datoriile contractate urcă pe o scară exponenţială imposibil de parcurs îndărăt. La nivelul administraţiei locale se fură aproape totul, în timp ce aparatul central supradimensionat este din ce în ce mai greu de finanţat. Domenii care altădată ne făceau onoare, de la cercetare şi învăţământ, până la sport şi cultură, înregistrează regrese vizibile. Generaţia tânără creşte asemenea unor buruieni, fără îngrijire din partea unei şcoli fără prestanţă sau a unor părinţi puşi pe fugă prin toată Europa pentru asigurarea unei surse de venit. Asistăm, de fapt, la falimentul leadership-ului oligarhiei postdecembriste.
Unde au fost intelectualii în această perioadă? Într-o luptă de neînţeles cu fantasme ale trecutului, bucuroşi la mici stipendii şi sponsorizări, au ignorat cu uşurinţă cea mai mare prefacere a ultimelor două decade: transferul gratuit de avuţie de la stat în mâini private. Activele, pieţele, finanţarea şi deciziile se află acum în mâna corporaţiilor occidentale care în ultimii ani au sufocat consumatorul local, aflat într-o permanentă defensivă. Preocupaţi de răfuiala cu tiranii comunişti ai trecutului, ieşiţi pe uşa din dos a istoriei, “intelectualii” noştri au uitat să îi avertizeze pe români asupra pericolului nemijlocit al celui mai feroce prădător: capitalul speculativ occidental.
Şi în anii lichidării potenţialului productiv al României, şi în perioada de boom, şi acum, în plină criză, românii sunt victime sigure într-un joc financiar pe care nu îl înţeleg şi care scapă oricărui control. Capitalul mare dictează direcţiile dezvoltării economiei şi strânge în menghină consumatorul prea puţin avizat în legătură cu fluxului banilor. Victime ale bulei imobiliare, victime ale preţurilor alimentelor manipulate de lanţurile de retail, victime ale contractelor meşteşugit făcute de băncile cu care s-au întovărăşit, victime ale exploziei costurilor de întreţinere ale locuinţelor. Acesta este portretul românului simplu al ultimilor ani într-o ţară în care multinaţionalele se laudă cu marje de profit inimaginabile în ţările de provenienţă.
Cine ar fi trebuit să îi avertizeze pe români că se află în faţa acestui prădător teribil care este capitalul occidental? Oare intelectualii euro-optimişti, entuziasmaţi de ideologiile neo-liberale şi de paradigma societăţii occidentale pe care o cunoşteau doar la suprafaţă? Antrenarea unui balon nesustenabil al creditării, cu efecte macroeconomice perverse şi impact devastator asupra unei clientele periculos expusă riscului valutar reprezintă fenomenul îngrijorător al ultimilor ani pe care “intelectualitatea” a fost incapabilă să ni-l sesizeze. Analişti creduli, incompetenţi şi lipsiţi de simţ istoric au întreţinut euforia accederii în “clubul select european”. Neuitând să ne invite să fim “Pro Vest”, aceştia au inoculat românilor drogul optimismului de a fi intrat într-o “oază de prosperitate”. Un scepticism sănătos al românului, care să determine o precauţie suplimentară înainte de încheierea unui “parteneriat” pe termen lung cu băncile ar fi fost de dorit. Nu am avut parte de aşa ceva pentru că “intelectualii” au preferat să rămână în corul euro-entuziaştilor.
În aceste circumstanţe, ca de atâtea ori, românii au fost pe cont propriu. Cât despre intelectualitate, totul e de ca şi când n-ar fi fost…
Curierul National

• Share
• Tweet
• Pin
• Email