Victor Roncea Blog

Campania anti-Băsescu a reuşit să adune, sub acelaşi steag, indivizi care s-au războit ani mulţi, pe viaţă şi pe moarte, şi care, poate tocmai pentru că s-au săpat cu atâta ură unii pe alţii, au ajuns în aceeaşi groapă. O groapă acoperită cu un ecran de sticlă prin care n-ai cum să nu-i vezi pe foştii combatanţi înotând voioşi în rahatul varsat la comun.

În urmă cu nouă ani n-aş fi crezut că este posibil ca Emil Constantinescu, Cătălin Harnagea şi Cornel Nistorescu să stea la o masă plătită de Dan Voiculescu. La acea vreme, mogulul era duşmanul public nr.1 al administraţiei Constantinescu, aflat însă pe acelaşi eşafod cu mogulul de mai târziu, Sorin Ovidiu Vîntu.

Tot atunci, eu eram unul dintre ziariştii din subordinea lui Cornel Nistorescu şi aveam “sarcini” pe ambele “fronturi”. Eram, într-un fel, ca un proiectil bun de pus pe ţeava pistolului şi trimis la ţintă. Nistorescu, marele şef, folosea des expresia “om pe ţeavă”. Uneori, o punea chiar pe colţul unor materiale primite la redacţie, iar asta însemna că e ordin să-l execuţi pe cel vizat. “Turturică, pune un om pe ţeavă!” – transmitea el comanda către dispecer (vezi facsimil, unde comanda viza niste mafioti obraznici de la PNL; comanda a rămas neexecutată pentru că m-am “fofilat”, nedorind sa ma implic într-un conflict PNL-PNŢcd ).

Făceam parte din plutonul de execuţie al “mafiei politico-financiare” aşa cum o percepea, sau cum avea ordin s-o perceapă, atunci, directorul editorial al cotidianului Evenimentul Zilei. Ziarul era, cum se ştie, un oficios al administraţiei Constantinescu şi a fost folosit din plin pentru jocurile politice ale şmecherilor de la Cotroceni.

Se ajunsese până într-acolo încât venea la redacţie dosarul de la Cotroceni, adus de un ofiţer de la protecţie care stătea la uşa încăperii până ce ziariştii copiau cât puteau de mult din documentele conţinute. Nu se admiteau copii xerox, ci doar notiţe…Era dosarul Jimbolia. Pentru un ziarist, a fi servit cu dosare reprezintă un mare privilegiu. Pentru sforarul din spatele lui însă, e o ocazie de a câştiga imagine, bani şi putere.

L-am auzit zilele astea pe Nistorescu afirmând, dintr-o groapă acoperită cu sticlă, că el nu este atât anti-Băsescu, cât, mai degrabă, un ziarist care a “hămăit” întotdeuna la putere, oricare ar fi fost ea. Mai mult, a spus el, asta e obligaţia ziaristului, să critice puterea. Minţea, evident, cu o nesimţire debordantă şi nu mă refer aici la perioada Ceauşescu. Trec peste faptul că misiunile lui externe, ante-decembriste, nu i-au lăsat nici măcar o secundă liberă pentru a critica puterea de atunci.

Cazul pe care îl prezint astăzi este mai mult decât edificator pentru că evidenţiază mizeria morală a unui şef de publicaţie intrat în cârdăşie cu alţi doi şefi, unul de stat şi unul de serviciu de spionaj.

Cum am promis, voi prezenta câteva elemente privind “execuţia” mediatică lui Dan Voiculescu, declanşată la jumătatea anului 2000. O execuţie la care am participat din plin, fără a avea însă timp să pricep că, în spatele operaţiunii în care fusesem atras, se aflau păpuşarii de la Cotroceni. De altfel, s-a exploatat atunci buna mea credinţă în a desluşi adevărul despre fondurile fostei Securităţi, deturnate de afaceriştii lui Ceauşescu. Scrisesem chiar o carte despre acele fonduri, “Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescu” (foto stânga), în 1998, şi una dintre pistele de cercetare era Crescentul condus de Voiculescu.

În aceste condiţii, în iunie 2000 s-a declanşat prin intermediul Evenimentului Zilei operaţiunea “civică” numită ad-hoc “Deschideţi dosarul Dunărea!”. Fiind în preajma campaniei electorale, atacul coordonat de la Cotroceni împotriva lui Dan Voiculescu avea caracteristicile clare ale unui şantaj. Pe mine, ca ziarist de investigaţie, nu mă preocupa însă politica ziarului, nu participam la şedinţe şi eram, alături de ceilaţi colegi ziarişti, negrişori pe plantaţia lui Nistorescu.

Operaţiunea amintită, ale cărei culise le-am aflat când era prea târziu, a presupus ca printr-o campanie de presă să se justifice o decizie a CSAT de desecretizare a arhivei ICE Dunărea, adică a uneia dintre firmele Securităţii cu care Dan Voiculescu, în calitatea lui de director al Crescent, derulase afaceri de sute de milioane de dolari. Campania, dusă de Evenimentul Zilei, avea să fie un succes pentru Cotroceni, dar un dezastru pentru mine.

A fost un succes pentru Cotroceni deoarece, la puţin timp de la declanşarea atacului de presă, CSAT a decis desecretizarea arhivei comerciale a ICE Dunărea aflate în custodia SIE şi doi procurori au fost trimişi, rapid, s-o cerceteze. S-a făcut apoi un raport din care rezulta, printre altele, că Dan Voiculescu a avut relaţii de afaceri, prin intermediul Crescent, cu firma Securităţii, ICE Dunărea.

A fost un dezastru pentru mine deoarece unul dintre materialele de “campanie” intitulat “Dan Voiculescu, nabab în Epoca de Aur” (articol bazat pe un dosar pus la dispoziţie de Nistorescu), alături de un editorial al aceluiaşi Nistorescu şi intitulat “Ţuguiaţii” (bazat pe injurii şi atacuri la persoană adresate lui Voliculescu) au făcut, la comun, obiectul unui proces intentat de mogul şi câştigat de el cu succes. Aproape 300 de milioane de lei daune….Atât de mare succes a avut Dan Voiculescu la judecătoarea Diana Pasăre, încât aceasta a considerat jignitoare inclusiv expresia…”afacerist“, folosită de mine în sintagma Dan Voiculescu a fost “un afacerist creat şi sprijinit de Securitate la începutul anilor ’80”.

Ei bine, în acest context, al campaniei anti-Voiculescu, s-a petrecut “barterul” de care aminteam într-o postare anterioară.

Trocul: Capul lui Rotaru pentru capul lui Voiculescu

Tocmai terminasem o scurtă investigaţie cu privire la trecutul controversat al generalului Constantin Rotaru (stânga), prim-adjunctul directorului SIE la acea dată. Din material rezulta că, după ce fusese director adjunct al ICE Dunărea (firmă acoperită a fostei Securităţi), ofiţerul intrase în SIE pentru ca, în perioada 1994-1998, să facă o pauză şi să conducă trustul de presă al lui Dan Voiculescu (Compania Intact SA). Ulterior, el a revenit în SIE cu acelaşi grad şi a fost rapid avansat, devenind prim adjunct al directorului Cătălin Harnagea.

Pentru că nu găsisem nicăieri o urmă a trecerii în rezervă a ofiţerului am bănuit că el a lucrat în interes de serviciu pentru Dan Voiculescu. Mai mult, de aici se puteau naşte interpretări cu privire la paternitatea reală a firmei Crescent. Materialul era, la acea dată, destul de “periculos”.

Astăzi el nu mai are decât valoare “istorică”, generalul de patru stele Constantin Rotaru fiind trecut în rezervă, în 2005, şi devenind apoi un prosper om de afaceri. Iată despre ce text era vorba.

“Averea Diavolului” – a avere INTACTĂ
Constantin Rotaru, omul numărul doi din Serviciul de Informaţii Externe al României a condus vreme de patru ani imperiul mediatic al Nababului Epocii de Aur.
Sub bagheta lui Dan Voiculescu s-a încercat refacerea ICE DUNĂREA

O “greşeală” a unui funcţionar din aparatul tehnic al Serviciului român de Informaţii Externe (SIE) aruncă în aer toate zăvoarele trase de Dan Voiculescu peste secretul unui imperiu creat cu migală în ultimii zece ani. Imperiul Crescent devine astfel mai uşor de înţeles pentru cei care se întreabă cine e Voiculescu şi al cui e el. “Greşeala” invocată constă în prezentarea cu tîlc, pe site-ul de pe Internet al SIE, a biografiei colonelului Constantin Rotaru, adjunctul cu rang de secretar de stat al Directorului SIE. Biografia lui Rotaru, cosmetizată după canoanele muncii secrete de informaţii, are un periculos punct de inflexiune localizat în perioada 1994-1998, ani de clacă ai colonelului-secretar de stat pe moşia arendată de Voiculescu.

De la “Dunărea”, via SIE, în solda lui Dan Voiculescu

Biografia oficială a colonelului SIE, Constantin Rotaru, conţine neadevăruri şi omisiuni ce ridică mari semne de întrebare atît asupra misiunii avute în ultimii ani de către ofiţer, cît şi a relaţiei dintre SIE şi Dan Voiculescu. Astfel, în biografia oficială a lui Rotaru scrie (vezi facsimil 1)

că în perioada 1986 – 1993 ar fi fost “Director adjunct al Direcţiei de Prognoză şi Evaluare Economică” din SIE. În realitate, în perioada 1986-1990 n-a existat o direcţie cu acest nume în serviciul de informaţii externe (CIE) de atunci al României. Constantin Rotaru a fost însă Director adjunct al unei celebre unităţi acoperite din cadrul fostului DSS, unitatea UM 0107, cunoscută sub numele de Întreprinderea de Comerţ Exterior “DUNĂREA”.

Pentru cei care au uitat reamintim că “ICE Dunărea” a fost o super structură gigantică de comerţ exterior, coordonată direct de Nicolae Ceauşescu si Tudor Postelnicu (ca şef al DSS), prin care s-au realizat operaţiuni de comerţ exterior de miliarde de dolari SUA in cei peste şapte ani de existenţă. A fost port- drapelul întreprinderilor de comerţ exterior şi, în semn de recunoaştere, i-a fost acordat de către fostul dictator de mai multe ori succesiv “Ordinul Muncii clasa I”. Pentru anul 1989 ICE Dunarea primise drept plan de execuţie sarcina de a finaliza operaţiuni de comerţ exterior în valoare de 1 miliard de dolari, cifră care vorbeşte de la sine atît despre dimensiunile implicării DSS cît şi a serviciului său de informaţii externe (CIE) în activităţile de aducere a valutei forte în “visteria” ţării.

Să mai amintim in treacăt ca firma Crescent, condusa atunci de Dan Voiculescu, derula masiv operaţiuni comerciale cu şi prin ICE Dunărea sau mai exact U.M.0107.Întrebarea care se pune este cine a preluat majoritatea operaţiunilor comerciale şi partenerii străini ai lui U.M. 0107, alias ICE Dunarea? Reidentificarea acestora în peisajul “noilor firme născute în economia de piaţă” de după 1989 ar putea fi nu numai interesanta dar şi benefică sub multe aspecte. Colonelul Rotaru a lucrat deci acoperit, ca funcţionar în comerţul exterior, fapt omis din biografia cifrată de pe Internet.

Oficial, Direcţia condusă de Rotaru nu există

O a doua ciudăţenie este însăşi presupusa “Direcţie de prognoză şi evaluare economică” în fruntea căreia Rotaru ar fi activat, în perioada 1993-1994 (respectiv 1998-1999) ca Director adjunct (respectiv Director). Conform organigramei SIE prezentate pe acelaşi site de pe Internet (vezi facsimil 2), în Serviciul de Informaţii Externe nu există o Direcţie cu acest nume.

Colonelul SIE acoperit de Presa lui Voiculescu

În al treilea rînd, colonelul Rotaru a îndeplinit oficial, în perioada 1994 – 1998, funcţia de “Director General al Companiei INTACT SA”, firmă a lui Dan Voiculescu (!). Numele complet al firmei este “Corporaţia pentru Cultură şi Artă INTACT SA”, firmă înfiinţată în 1991 cu un capital social de aproximativ 10 milioane dolari, iar asociaţii sînt : “Crescent Commercial and Maritime Cyprus Ltd” (46, 5993 %), “Grivco SRL” (49, 1213 % ), “Fundaţia Umanistă Dan Voiculescu” (2, 3304 % ), “Grivco Internaţional SA” (1,1652 %), “Intact Advertising SA” (0, 7838%). Trustul de presă al lui Dan Voiculescu s-a aflat deci, vreme de 4 (patru) ani, exact în perioada de maturizare, sub controlul direct al ofiţerului SIE Constantin Rotaru. Evident, Rotaru nu este singurul ofiţer provenit de la “Dunărea” şi recuperat în schema lui Voiculescu. Dacă Rotaru şi-ar fi continuat activitatea şi după 1998 în compania controversatului om de afaceri, n-ar fi fost nimic ieşit din comun; Dan Voiculescu are în subordine, cum spuneam, destui ofiţeri (fie ei în rezervă) din serviciile secrete române (cu experienţă şi ştate vechi ca ofiţeri acoperiţi), şi unul în plus n-ar fi modificat cu nimic coloratura personalului său. Ceea ce surprinde este însă altceva. În biografia oficială a lui Rotaru nu se precizează dacă a activat ca ofiţer acoperit, sau în rezervă, în solda lui Dan Voiculescu.

Casetă: Un BMW pentru grupa operativă a CIE de la Crescent Austria

Filiala Crescent-Austria era condusă de W. Redl (omul de faţadă al lui Dan Voiculescu la Eisenstadt). DacaVoiculescu spune, minţind cu atîta naturaleţe, ca nu avea legaturi deosebite cu Marin Ceauşescu şi nici cu CIE, atunci cum se face ca cel puţin unul (in realitate mai multe) dintre autoturismele filialei Crescent-Austria (BMW 525) a fost dat spre folosinţă Agentiei Comerciale a Ambasadei române din Viena, Crescent Austria plătind in continuare, oficial, inregistrarea, benzina şi asigurarile? Mai exact, autoturismul BMW 525 a fost dat în folosinţa grupei operative ce acţiona în cadrul agenţiei conduse de Marin Ceauşescu, grupă ce era compusa din ofiţerii acoperiţi trimisi la post de catre CIE, azi SIE. Acest lucru poate fi dovedit de autorităţile austriece însărcinate cu supravegherea şi protecţia Ambasadei Române la Viena.

Revenind la textul despre Rotaru (prezentat mai sus), după ce l-am propus spre a fi publicat…a intrat în “amânări”. Pentru că începusem să mârâi prin redacţie, neînţelegând de ce e blocat materialul, într-o zi am fost chemat în cabinetul lui Nistorescu. Bănuind despre ce e vorba, nu l-am lăsat să aştepte.

“Tot maior aţi rămas?“, l-am întrebat, făcând aluzie la un carton aflat pe biroul lui şi pe care scria “Mr. Cornel Nistorescu”. “Ei, pe dracu, dacă tu găseşti vreo hârtie pe care să scrie că am fost securist, atunci ies din presă!“- mi-a răspuns.

M-a atacat apoi frontal: “Uite, am vorbit cu Harnagea şi el zice că nu e bine să dăm materialul cu Rotaru. În schimb, ne-a dat un document de la ei din care rezulta o chestie tare. E o legătură între Voiculescu, Dunărea şi nişte generali egipteni. Deci tranzacţie de armament! Tare, nu? Ce zici?“…

Ce era să zic? Un document de la SIE în schimbul unei speculaţii era un schimb demn de luat în seamă…”Şi eu ce fac cu materialul pe care l-am scris?“- am încercat un simulacru de cârteală, convins fiind că, de vreme ce primise deja documentul de la Harnagea, se bătuse palma cu Rotaru. “Uită-l şi ocupă-te de ăsta!“, mi-a mai zis.

M-am ocupat, evident, de document, dar numai după ce mi-a cerut să fac o radiografie a ceea ce a însemnat ICE Dunărea precum şi o prezentare a relaţiilor avute cu Crescent. “Băgăm documentul, mai bagi şi nişte facsimile de la tine, punem titlul “Deschideţi arhiva Dunărea” şi gata!“. Atacul meu speculativ asupra lui Rotaru, adjunctul lui Harnagea, urma să fie înlocuit cu un atac sprijinit de şeful SIE, deci oarecum documentat, asupra lui Dan Voiculescu.

Aşa a şi fost. Pe 7 iulie 2000 am publicat materialul “Deschideţi arhiva ICE Dunărea“, iar 10 zile mai târziu a fost trimis la SIE, să cerceteze arhiva, şeful de la Anticorupţie, procurorul Buduşan. CSAT-ul şi-a făcut şi el treaba, arhiva fiind desecretizată, deci Nistorescu avea motive clare de mândrie patriotică: misiunea fusese îndeplinită cu succes, întocmai şi la timp!

Din punctul meu de vedere, ca ziarist, eram câştigat pentru că obţinusem un document important care mă ajuta să creionez o stare de fapt ascunsă atâţia ani. Cât priveşte materialul blocat, am avut grijă ca informaţia centrală să apară, sub altă formă, într-un alt cotidian. Astfel, toată lumea a fost mulţumită.

Întâmplarea face ca, nouă ani mai încolo, personajele direct implicate în răsunătorul atac mediatic asupra lui Dan Voiculescu să fie promovate pe televiziunea acestuia, într-o sforţare comună de demonizare a lui Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al României.

S-au îngrămădit în spatele sticlei care ne desparte de groapa cu dejecţii Emil Constantinescu, Cătălin Harnagea, Cornel Nistorescu şi, obişnuitul casei, Mugur Ciuvică. Adică exact aceia care, pe vremuri, voiau capul duşmanului public nr.1, de atunci, Dan Voiculescu. Acesta este şi motivul pentru care, în faţa mea, complotiştii descrişi mai sus nu sunt decât nişte derbedei.
DAN BADEA

PS VR: No comment