Ne-au parasit, aproape concomitent, doi prieteni – Ovidiu Musetescu si Radu Timofte – militanti activi ai FDSN, PDSR, PSD, investiti cu functii importante in stat.
Ovidiu Musetescu a lucrat inainte de 1989 si imediat dupa la „Uzinele 23 August”, fiind o vreme, si director economic. A fost deputat in Parlamentul Romaniei si Ministru al Privatizarii in Guvernul Nastase. La numai 54 de ani a incetat din viata in urma unei grele suferinte provocate de un cancer pulmonar.
Radu Timofte – militar de formatie – in trupele de frontiera, a fost un membru marcant al organizatiei FSN din orasul Roman si judetul Neamt. A fost senator in mai multe legislaturi, presedinte al Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Senatul Romaniei. A indeplinit cativa ani functia de Director al SRI. De mai multi ani suferea de leucemie, boala necrutatoare, pe care desi a tratat-o l-a rapus.
Amandoi s-au bucurat de stima, aprecierea si simpatia colegilor – pe linie de partid, in cadrul Parlamentului si a institutiilor la care au lucrat.
I-am cunoscut indeaproape, am colaborat cu ei, mai ales cu Radu Timofte, in timpul ultimului meu mandat, cand era membru in CSAT.
Le voi pastra o amintire calda !
Sursa: https://ioniliescu.wordpress.com/
https://www.scribd.com/doc/6008347/Francmasoneria-in-Romania
pagina 16 si pagina 18