Neurologii greşesc amarnic nestudiind sistemul nervos central al ziaristului român, care e demn de interesul ştiinţific mondial. Adeseori, urmărindu-l îndeaproape, ajungem la concluzia că ziaristul român e mult mai interesant decât evenimentele pe care le aşterne pe hârtie sau pe prompter.
Să ne referim puţin la naţia cea mai fistichie: ziaristul sportiv. După ce a răposat Dobrin, câteva exemplare ale acestei specii au pus titlul, în gazetele lor: „Dobrin a plecat să joace fotbal cu îngerii“. De ce îngerii ar juca fotbal, asta nu ni se precizează. Însă precedentul fusese făcut la decesul pugilistului Bereşoaie, când „ProSport“ se înduioşa, într-un titlu mare: „Box printre îngeri“. Băi, frate, ce viziune despre Rai trebuie să deţii, dacă te poţi gândi că îngerii îşi trag pumni în cap! Dar oare cum îşi fac ei aripa pumn, ştiut fiind că îngerii nu au mână?
Să nu fim însă cusurgii: la asta ziariştii nu s-au gândit. Bineînţeles, când a venit momentul ca fostul campion mondial Bobby Fischer să fie făcut şi el „şah-mat“ de viaţa pământească, am aflat că şi ăsta s-a cărăbănit să-i ajute pe îngeri să dezlege tainele şahului; bineînţeles, în cadrul unor lecţii plătite regeşte, pentru că răposatul cinstea până la ahtiere banul.
Deci pentru asta mor sportivii: ca să-i poată antrena pe îngeri, să-i înveţe să dea cu aripa în minge şi să mute nebunul pe tabla de şah. Neapărat pe îngeri, niciodată pe diavoli, chiar dacă sportivii se răsfaţă constant cu iarba dracului, marihuana, şi altele mărfuri de negăsit la prăvăliile din ceruri. Dar nu numai boxerii şi fotbaliştii sunt hărăziţi Raiului, fiindcă şi despre Michael Jackson, cel care nu putea scoate un crâmpei de melodie fără să se scarpine la cuculeţ, am aflat că s-a uşchit spre înalturi, pentru a cânta unui public compus din îngeri. Sper, pentru securitatea lor, că îngerii minori se vor ţine la distanţă de Michael, dacă vor să-şi menţină funduleţul intact.
Mergând pe acelaşi fir, se nasc o mulţime de întrebări. Oare Radu Timofte, fostul şef al „SRI“, s-o fi dus la ceruri ca să asculte telefoanele îngerilor?
Iar vedeta porno Alina Plugaru, când i-o suna ceasul, va dispărea spre înalturi pentru a face sex cu îngerii?
CATALIN MIHULEAC: Radu Timofte ascultă telefoanele îngerilor
October 27th, 2009
VR 1 Comment »
Superb articolul. Asa de mult mi-a placut. Bravos!