Dorin Chirtoacă, vicepreședinte al Partidului Liberal și primar al capitalei, a declarat azi, 17 noiembrie în cadrul unei conferințe de presă că formațiunea politică pe care o reprezintă îl susține pe Traian Băsescu la funcția de președinte al României, în cadrul alegerilor prezidențiale din statul vecin, care vor avea loc la 22 noiembrie și 6 decembrie. Totodată, Chirtoacă s-a arătat sigur că Băsescu nu are un contracandidat serios și că acesta va câștiga fără mari probleme scrutinul electoral.
Reprezentanții PL au menționat astăzi un șir de acțiuni ale președintelui Băsescu, motiv pentru care liberalii vor continua să-l susțină pe candidatul PDL în acțiunile ulterioare ale acestuia.
”Băsescu a promulgat legea cetățeniei, va rezolva problema consulatelor românești în R. Moldova, a promovat semnarea Convenției cu privire la micul trafic la frontieră și a fost un aprig susținător al R. Moldova”, au menționat astăzi liderii PL.
”Obiectivul major al lui Traian Băsescu este ca R. Moldova să devină membră a Uniunii Europene, iar ulterior, aceasta să se întâlnească cu România în cadrul comunității europene”, a mai precizat Chirtoacă astăzi.
Sursa: Basarabeni.ro
Foto: B1 TV