PRECIZARE. Generalii Iulian Vlad şi Mihai Caraman nu s-au întâlnit cu niciun mogul

Prezent la lansarea lucrării generalului Aurel Rogojan, „1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei“, generalul Iulian Vlad a răspuns unei solicitări a reporterului „Curentul“ pe marginea unui zvon vehiculat în contextul luptei electorale actuale. Recent, într-o emisiune tv, Ioan Talpeş, fost şef al SIE, a afirmat că cei trei moguli, Vîntu, Voiculescu şi Patriciu, s-au întâlnit zilele trecute cu generalii Iulian Vlad, ultimul şef al DSS, şi Mihai Caraman, primul şef al SIE. Generalul Iulian Vlad a infirmat categoric această pseudo-ştire, afirmând că i-a solicitat lui Ioan Talpeş să o dezmintă în acelaşi loc în care a lansat-o, fără o minimă verificare. La fel, şi generalul Mihai Caraman ne-a declarat că este vorba de o dezinformare crasă care aruncă o umbră de îndoială asupra profesionalismului celor care o propagă. „Nu m-am întâlnit cu niciun mogul. Pe Voiculescu l-am văzut personal doar o singură dată, în anii ‘90, iar cu Patriciu era să mă intersectez ultima oară în urmă cu doi ani, când Harnagea a împlinit 50 de ani şi a dat o petrecere la Snagov, unde s-au aflat numeroase personalităţi, ca Tăriceanu, Năstase sau Hurezeanu, şi de la care eu am plecat înainte ca el să apară“, a spus, revoltat, faimosul spion român.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova