CURENTUL: Corlăţean a mers pe urmele şefului său, în fieful lui Putin

Scris de Victor Roncea
Plasat de Mircea Geoană pe lista scurtă de posibili succesori, îneventualitatea improbabilă că urmaşul lui „Iliescu-KGB“ la şefia PSDîşi va da vreodată demisia, Titus Corlăţean, care este şi preşedinte alComisiei pentru politică Externă a Senatului, a mers pe urmele şefuluisău, direct în fieful lui Putin, la Sankt Petersburg. Oraşul rusesccare l-a transformat şi consacrat pe Vladimir Putin din agent KGB înpolitician liberal a fost locul ales pentru o conferinţă de week-end,cu tema „Federaţia Rusă şi Parteneriatul Estic: provocare sau o nouăplatformă de cooperare?“.

Stele roşii în Senat

Laaprobarea memorandumului intern propus de Corlăţean în Biroul Permanental Senatului, din data de 8 decembrie, discuţiile au fost destul desarcastice. Liderul PSD a ţinut să declare în plenul şedinţei: „Acum,eu am un comentariu, fiind vorba de o vizită, din păcate, oficială şi,din păcate, nu la Moscova, ci la Sankt Petersburg, eu cred că, cu unmic efort, putem descoperi iarăşi o modalitate în care «unii îşi våndţara ruşilor» şi la modul foarte serios, eu rog ca doamnele dindepartamentul care gestionează relaţiile externe şi care şi-auconsolidat un parteneriat foarte constructiv cu presa liberă şiindependentă în ultimele săptămåni neapărat să trimită acestedocumente, după reuniunea Biroului permanent, din nou, la presă, aşacum au procedat şi în urmă cu două săptămåni“. Se pare că TitusCorlăţean a fost extrem de deranjat de faptul că ziarul „Curentul“ apublicat, în exclusivitate, detalii despre cea de a treia vizită laMoscova a şefului PSD şi preşedinte al Senatului, Mircea Geoană,invitat în plină campanie electorală prezidenţială de omologul său rusprin intermediul ambasadorului rus la Bucureşti, Aleksandr Ciurilin.Reproşurile senatorului nu corespund sistemului democratic, carepresupune transparenţă totală în relaţiile dintre aleşi şi opiniapublică. Vizitele neprincipiale perfectate pe ascuns, într-o calitateoficială, arată că „prostănacul“ lui Iliescu şi Vîntu ar fi avut cevade ascuns. În plus, sursele ziarului nu au operat în interesul publicdin interiorul Senatului, ci chiar din sånul PSD, unde se mai află încăpersoane care doresc să scape de tutela rusească. De altfel, remarcaPSD-istului nu a rămas fără o replică PDL-istă: „Domnule Corlăţean,poate îl duceţi şi pe domnul Geoană în vizită oficială la Moscova sau,mă rog, în Rusia, ca totuşi să intre în legalitate pånă la urmă“, i-atransmis un senator în şedinţa lăsată cu scåntei şi stele roşii.

Băsescu, acuzat de ruşi că vrea unirea cu Basarabia

Contactatde „Curentul“, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a susţinutcă nu a avut nicio întrevedere neoficială – de tipul celor avute deşeful său – şi că, dimpotrivă, la reuniunea internaţională a fostobligat să contracareze o adevărată ofensivă rusească venită din partealui Modest Kolerov, analist radical rus şi fost şef al unui departamental statelor vecinătăţii CSI la Kremlin, pe timpul lui Vladimir Putin.Potrivit lui Corlăţean, Kolerov l-a acuzat pe preşedintele Băsescu căpregăteşte unirea Romåniei cu Republica Moldova şi alte teritorii aleCSI şi nu a uitat să amintească în contrapondere problema „autonomieiTransilvaniei“, creată, după cum se ştie, de strategii fostului KGBîncă de pe vremea lui Stalin. Surse diplomatice din Ambasada Romånieila Moscova ne-au informat că, la fel ca în cazul vizitelor lui Geoană,nici delegaţia post-mergătorului său, Corlăţean, nu a fost anunţatăoficial.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova