Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Bartolomeu Anania a vorbit ieri, încadrul mesajului de sărbători adresat romånilor, despre o faţă maipuţin cunoscută a lui Eminescu: aceea de fiu credincios al BisericiiOrtodoxe Romåne, considerat de gånditor „mama poporului romån“. ÎPSBartolomeu Anania a prezentat o poezie creştină scrisă de romånulabsolut Mihai Eminescu, în preajma unui Crăciun, transmite NapocaNews.„Vreau să arăt o altă faţă a lui Eminescu. Istoricii şi criticiiliterari au încercat să o ascundă şi să facă din el un ateu“, adeclarat Mitropolitul Bartolomeu, în contextul în care un oarecareRăzvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian, contesta în revista „PuncteCardinale“ – asemenea Dilemei lui Pleşu – credinţa lui Eminescu.„Romånii trebuie să ştie că era şi altfel, nu doar un descreierat,seminebun“, a adăugat acesta. La afirmaţiile lui Horia RomanPatapievici, potrivit cărora „Eminescu este cadavrul nostru din debara,de care trebuie să ne debarasăm“, ÎPS Bartolomeu Anania a răspuns: „E omăgărie! Ce a spus Patapievici a fost o mare prostie şi nu mă aşteptam ca unintelectual să afirme aşa ceva. Şi-a permis să murdărească memoriapoetului naţional, ca să pară el original şi interesant. De fapt, da in gropi. A gresit si nu o data. A dat în gropi, a dat rău în gropi“, a spus Parintele Anania. Întrebat de jurnalişti de ce a ales acum acest poem-colindă deEminescu, ÎPS Bartolomeu Anania a răspuns: „Pentru că i-a venit vremea.Eu v-am aşteptat, azi (ieri – n.r.), pentru ca aceste versuri să poatăfi citite de oameni”.
Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglindelor.
Şi tremură brazii
Mişcånd rămurele,
Căci noaptea de azi-i
Cånd scånteie stelele.
În noaptea de astăzi
Copiii şi fetele
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele.
De dragul Mariei
Şi-al Måntuiorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.
Mihai Eminescu
„Versurile pe care vi le-am citit ne arată adevărata faţă a luiEminescu – o faţă mai puţin cunoscută. Critica noastră literară, cuexcepţia ultimelor decenii, a încercat să facă din Eminescu un ateu. Nua fost ateu. Eu, tînăr fiind, mergeam deseori să aşez o lumânare pemormîntul lui Eminescu, la cimitirul Bellu. Îmi aduc aminte că, la unmoment dat, s-a pus o piatră pe mormîntul lui, în loc de cruce, darulterior crucea a fost reaşezată la locul ei. Acest Panteon Naţional afost, într-un fel, grădina copilăriei mele, pentru că în zilele libereeram acolo, fascinat de momumente, de liniştea şi de umbraprotectoare”, a mai spus ÎPS Bartolomeu Anania, citat de Agerpres.