December 27th, 2009 
VR 
1. O problemă de bioetica a istoriei contemporane în context social și
eclesial cu perspectiva juridică
eclesial cu perspectiva juridică
Pentru ca Biserica Orotodoxă să
nu mai fie acuzată de colaboraționism și slugărnicie față de puterea lumească și
chiar de trădare față de valorile ei perene, am propus Sfântului Sinod al
Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române o doctrină socială, care să
reglemeteze moral relația dintre stat, lumea seculară și Biserică.
nu mai fie acuzată de colaboraționism și slugărnicie față de puterea lumească și
chiar de trădare față de valorile ei perene, am propus Sfântului Sinod al
Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române o doctrină socială, care să
reglemeteze moral relația dintre stat, lumea seculară și Biserică.
Întrucât statul actual a
„condamnat” în general crimele comunismului dar nu și ideologia lui care le-a
făcut posibile, și având în vedere că după unii[1] „comunismul rămâne mai departe cel mai mare pericol“, Biserica este
datoare moral să intervină și să-și precizeze poziția față de următoarele
dileme etice:
„condamnat” în general crimele comunismului dar nu și ideologia lui care le-a
făcut posibile, și având în vedere că după unii[1] „comunismul rămâne mai departe cel mai mare pericol“, Biserica este
datoare moral să intervină și să-și precizeze poziția față de următoarele
dileme etice:
a.
Cum e posibil să
se demaște totalitarismul ateu și să se condamne crimele comunismului, fără să
se treacă și la identificarea responsabilităților și culpabilităților celor
care le-au comis? În primul rând această identificare trebuie făcută nu cu scop
de răzbunare, ci de îndreptare morală, vindecare a istoriei, de prevenție a
repetării istoriei, șansă de penitență celor care au slujit comunismului,
precum și celor care încă îl mai slujesc în diverse moduri în nouă nomenclatură!
În al doilea rând miza condamnării morale a torționarilor și a ideologiei
comuniste este un act de dreptate și un exercițiu împotriva uitării forțate.
Cum e posibil să
se demaște totalitarismul ateu și să se condamne crimele comunismului, fără să
se treacă și la identificarea responsabilităților și culpabilităților celor
care le-au comis? În primul rând această identificare trebuie făcută nu cu scop
de răzbunare, ci de îndreptare morală, vindecare a istoriei, de prevenție a
repetării istoriei, șansă de penitență celor care au slujit comunismului,
precum și celor care încă îl mai slujesc în diverse moduri în nouă nomenclatură!
În al doilea rând miza condamnării morale a torționarilor și a ideologiei
comuniste este un act de dreptate și un exercițiu împotriva uitării forțate.
b.
Nu este moral ca
la finalul războiul rece și în perioada tranziției năucitoare, bilanțul să arate,
că tot victimile sunt cele care au pierdut și atunci și acum iar torționarii și
fii acestora precum și politrucii jefuitori la toate nivelurile, să câștige și
atunci și acum. Nu este oare o ipocrizie fără margini să se condamne crimele comunismului (vezi raportul Tismăneanu) fără să fie demascați adevărații
călăi (edulcorati de Tismaneanu – n.m.)? De ce crimele și ororile comunismului nu sunt considerate genocid și condamnate ca atare, așa cum au fost declarate cele ale nazismului? De la ce număr de victime în
sus este valabil un genocid? Iată intrebări
deloc retorice, care dau măsura dilemei etice sau bioetice a prezentului. Din
păcate atât politicienii
cât și Biserica se complac de două decenii
în această incertitudine și compromis. Soluția ieșirii din această situație
jenantă și condamnabilă este folosirea unei măsuri corecte de evaluare și
asumare a istoriei recente, având ca punct de pornire valoarea omului ca persoană
și chip al lui Dumnezeu sau cel puțin să se raporteze la valorile etice sau
bioetice ale ființei umane.
Nu este moral ca
la finalul războiul rece și în perioada tranziției năucitoare, bilanțul să arate,
că tot victimile sunt cele care au pierdut și atunci și acum iar torționarii și
fii acestora precum și politrucii jefuitori la toate nivelurile, să câștige și
atunci și acum. Nu este oare o ipocrizie fără margini să se condamne crimele comunismului (vezi raportul Tismăneanu) fără să fie demascați adevărații
călăi (edulcorati de Tismaneanu – n.m.)? De ce crimele și ororile comunismului nu sunt considerate genocid și condamnate ca atare, așa cum au fost declarate cele ale nazismului? De la ce număr de victime în
sus este valabil un genocid? Iată intrebări
deloc retorice, care dau măsura dilemei etice sau bioetice a prezentului. Din
păcate atât politicienii
cât și Biserica se complac de două decenii
în această incertitudine și compromis. Soluția ieșirii din această situație
jenantă și condamnabilă este folosirea unei măsuri corecte de evaluare și
asumare a istoriei recente, având ca punct de pornire valoarea omului ca persoană
și chip al lui Dumnezeu sau cel puțin să se raporteze la valorile etice sau
bioetice ale ființei umane.
c. Întrucât Biserica, spațiu liturgic mântuitor, ca loc de întâlnire dintre
memorie și actualizare, dintre trecut și prezent în perspectiva viitorului, ca
loc al împăcarii și al iertării este chemată să amintească omului și
generațiilor că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără mărturisirea
greșelilor și a păcatelor în mod personal și plenar. Altfel pagina istoriei
care urmează nu va fi mai bună decât cea anterioară; să amintească foștilor
slugi ai regimului totalitar comunist, că nu e moral să stea fără penitență și remușcări la adăpostul drepturilor omului, pe care tocmai ei, mai bine de o
jumătate de secol, le-au contestat și că nu e corect si drept să se bucrure de o amnistie generală tacită.
memorie și actualizare, dintre trecut și prezent în perspectiva viitorului, ca
loc al împăcarii și al iertării este chemată să amintească omului și
generațiilor că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără mărturisirea
greșelilor și a păcatelor în mod personal și plenar. Altfel pagina istoriei
care urmează nu va fi mai bună decât cea anterioară; să amintească foștilor
slugi ai regimului totalitar comunist, că nu e moral să stea fără penitență și remușcări la adăpostul drepturilor omului, pe care tocmai ei, mai bine de o
jumătate de secol, le-au contestat și că nu e corect si drept să se bucrure de o amnistie generală tacită.
d.
Este profund
creștin să nu ignori experiențele generațiilor trecute, oricât de neplăcute sau
de stânjenitoare ar fi acestea și să îndemni la pocăință comunitară sau
ecclesială, oferind, astfel, posterității exemple de sancțiune și de reparație
morală. Este inadmisibil că din partea BOR nu s-a început procedura de
canonizare a victimelor holocaustului roșu. Să nu uităm că Împărăția lui
Dumnezeu este dreptate,
bucurie și pace în Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Numai
atunci Biserica Ortodoxă Română poate considera că lucrează pentru Împărăția
lui Dumnezeu și nu pentru împărăția lumii acesteia, când își îndeplinește cu
orice risc funcția diaconală, profetică și jertfelnică a mărturisirii lui Iisus
Hristos și a Împărăției Sale pe pământ.
Este profund
creștin să nu ignori experiențele generațiilor trecute, oricât de neplăcute sau
de stânjenitoare ar fi acestea și să îndemni la pocăință comunitară sau
ecclesială, oferind, astfel, posterității exemple de sancțiune și de reparație
morală. Este inadmisibil că din partea BOR nu s-a început procedura de
canonizare a victimelor holocaustului roșu. Să nu uităm că Împărăția lui
Dumnezeu este dreptate,
bucurie și pace în Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Numai
atunci Biserica Ortodoxă Română poate considera că lucrează pentru Împărăția
lui Dumnezeu și nu pentru împărăția lumii acesteia, când își îndeplinește cu
orice risc funcția diaconală, profetică și jertfelnică a mărturisirii lui Iisus
Hristos și a Împărăției Sale pe pământ.
Prezint mai departe câteva teze
centrale, propuse Sfântului Sinod al BOR în vederea adoptării unei Doctrine
Sociale a Bisericii, privind responsabilitatea Bisericii în contextul social, politic,
cultural, științific, etnic etc.[2].
centrale, propuse Sfântului Sinod al BOR în vederea adoptării unei Doctrine
Sociale a Bisericii, privind responsabilitatea Bisericii în contextul social, politic,
cultural, științific, etnic etc.[2].
· Biserica, după fiinţa sa, este un
Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”[3], care include Naţiunea, dar nu se
indentifică cu ea, ci cu Împărăţia lui Dumnezeu, „căci nu avem aici cetate
stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare”[4].
Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”[3], care include Naţiunea, dar nu se
indentifică cu ea, ci cu Împărăţia lui Dumnezeu, „căci nu avem aici cetate
stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare”[4].
· Cei morţi, alături de cei vii şi cei
ce se vor naşte alcătuiesc neamul din care ne tragem şi alături de care
vom fi chemaţi la judecată[5].
ce se vor naşte alcătuiesc neamul din care ne tragem şi alături de care
vom fi chemaţi la judecată[5].
· Nu este întâmplător faptul că ne
naştem într‑o anumită familie, că aparţinem unui anumit neam.
naştem într‑o anumită familie, că aparţinem unui anumit neam.
· Dumnezeu a sădit fiecărui neam o
misiune, ne‑a hotărât o evoluţie în istorie.
misiune, ne‑a hotărât o evoluţie în istorie.
· Fiecare neam este responsabil de
trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi.
trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi.
· Biserica vorbeşte despre judecata
particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre judecata
universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria
la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” ce l‑am pus ca acest
neam să meargă spre înviere.
particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre judecata
universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria
la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” ce l‑am pus ca acest
neam să meargă spre înviere.
· Despre „Noul Ierusalim”, cetatea
cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata obştească, stă
scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, şi‑mpăraţii pământului într‑însa îşi
vor aduce slava”[6]. Şi: „Cine nu se va teme de Tine,
Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor
veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[7].
cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata obştească, stă
scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, şi‑mpăraţii pământului într‑însa îşi
vor aduce slava”[6]. Şi: „Cine nu se va teme de Tine,
Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor
veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[7].
· Scopul Bisericii este de a transforma Naţiile în Poporul lui Dumnezeu. În
acest sens este chemat creştinul să activeze şi să‑şi dezvolte mai departe
credința, cultura
naţională şi conştiinţa de sine a unei naţii.
acest sens este chemat creştinul să activeze şi să‑şi dezvolte mai departe
credința, cultura
naţională şi conştiinţa de sine a unei naţii.
· Sf. Scriptură cheamă pe cei ce au
puterea şi autoritatea statală să o folosească pentru apărarea de rău şi
pentru susţinerea binelui. În aceasta constă sensul moral al existenţei
statului[8].
puterea şi autoritatea statală să o folosească pentru apărarea de rău şi
pentru susţinerea binelui. În aceasta constă sensul moral al existenţei
statului[8].
· „A da cezarului ce este al cezarului
şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”[9] arată separerea treburilor
Bisericii de ale Statului şi datoriile creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă
de Stat.
şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”[9] arată separerea treburilor
Bisericii de ale Statului şi datoriile creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă
de Stat.
· Nerespectarea sau nesupunerea faţă de
o lege a statului este îndreptăţită atunci când ea contravine legii lui
Dumnezeu. „Trebuie să
ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni !”[10].
o lege a statului este îndreptăţită atunci când ea contravine legii lui
Dumnezeu. „Trebuie să
ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni !”[10].
·
Atunci
când lucrarea de misiune a Bisericii este oprită sau împiedicată de puterea
statală, Biserica trebuie să aibă curajul de a acţiona cu mijloacele specifice.
Atunci
când lucrarea de misiune a Bisericii este oprită sau împiedicată de puterea
statală, Biserica trebuie să aibă curajul de a acţiona cu mijloacele specifice.
·
Săvârşirea
lucrării filantropice creştine nu poate fi oprită de puterea lumească; dacă
puterea lumească îndeamnă la lezarea integrităţii anatomice şi spirituale a
persoanei, la discriminare sau păcat – Biserica Orotodoxă nu trebuie să se
supune. În acest caz, Biserica trebuie să aibă o atitudine critică şi
moralizatoare, în sens profetic[11].
Săvârşirea
lucrării filantropice creştine nu poate fi oprită de puterea lumească; dacă
puterea lumească îndeamnă la lezarea integrităţii anatomice şi spirituale a
persoanei, la discriminare sau păcat – Biserica Orotodoxă nu trebuie să se
supune. În acest caz, Biserica trebuie să aibă o atitudine critică şi
moralizatoare, în sens profetic[11].
· Biserica trebuie să intervină pentru
uşurarea vieţii credincioşilor ei. Sf. Vasile cel Mare face apel la bunătatea
unui agent fiscal ca preotul dintr‑un sat să
nu sufere nici o păgubire din pricina impozitului[12]. Iar în altă scrisoare îi scrie unui agent fiscal să fie omenos, pentru a
se putea arăta vrednic de o faimă nemuritoare[13].
uşurarea vieţii credincioşilor ei. Sf. Vasile cel Mare face apel la bunătatea
unui agent fiscal ca preotul dintr‑un sat să
nu sufere nici o păgubire din pricina impozitului[12]. Iar în altă scrisoare îi scrie unui agent fiscal să fie omenos, pentru a
se putea arăta vrednic de o faimă nemuritoare[13].
· Rugăciunea pentru „înalţii dregători”
este un „lucru bun şi bineprimit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
ca noi să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată
cinstea” [14].
este un „lucru bun şi bineprimit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
ca noi să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată
cinstea” [14].
· Creştinii au obligaţia de a participa
la viaţa publică.
la viaţa publică.
· Valorile acestei lumi oferă prea
puţină motivaţie în raport cu aspiraţiile creştinului.
puţină motivaţie în raport cu aspiraţiile creştinului.
· Biserica nu trebuie să susţină un
anume sistem politic sau ideologic, ci trebuie privită ca mijloc de tămăduire
și de îndumnezeire a omului.
anume sistem politic sau ideologic, ci trebuie privită ca mijloc de tămăduire
și de îndumnezeire a omului.
· Biserica nu condamnă politica în
sine, ci numai politicianismul, demagogia şi minciuna. Politica devine nocivă
când luptă împotriva lui Dumnezeu şi omului.
sine, ci numai politicianismul, demagogia şi minciuna. Politica devine nocivă
când luptă împotriva lui Dumnezeu şi omului.
· Creştinismul ca doctrină şi sistem
„de viaţă din belşug”[15] este net superior oricărei doctrine
politice sau sociale. Biserica poate fi privită în acest sens ca o alternativă
concretă şi sigură pentru bunăstarea pământească, mântuirea lumii şi a omului
prin Iisus Hristos.
„de viaţă din belşug”[15] este net superior oricărei doctrine
politice sau sociale. Biserica poate fi privită în acest sens ca o alternativă
concretă şi sigură pentru bunăstarea pământească, mântuirea lumii şi a omului
prin Iisus Hristos.
· Biserica respectă autonomia legitimă
a ordinii democratice şi nu‑şi atribuie calitatea de a impune o soluţie
instituţională sau constituţională.
a ordinii democratice şi nu‑şi atribuie calitatea de a impune o soluţie
instituţională sau constituţională.
· Biserica nu este un partid religios,
cu care se poate cădea la învoială în schimbul unor promisiuni materiale.
cu care se poate cădea la învoială în schimbul unor promisiuni materiale.
· Biserica este a lui Iisus Hristos,
Trupul tainic, viu şi activ în lume şi în istorie. De aceea trebuie să fie metapolitică
şi să vegheze la spiritualizarea actului politic sau administrativ, nu să se dilueze în politic.
Trupul tainic, viu şi activ în lume şi în istorie. De aceea trebuie să fie metapolitică
şi să vegheze la spiritualizarea actului politic sau administrativ, nu să se dilueze în politic.
· Rolul Bisericii nu este de a se opune politicii, ci are chemarea de a
„spiritualiza” politica şi nu de a politiza Biserica. Prin „a spiritualiza politica” se înţelege
că Biserica şi slujitorii ei au datoria morală de a arăta politicienilor care
sunt exigenţele şi principiile moralei creştine necesare a fi respectate în
viaţa şi activitatea politică[16]. Aceasta înseamnă a face politica „posibilă”, adică suportabilă.
„spiritualiza” politica şi nu de a politiza Biserica. Prin „a spiritualiza politica” se înţelege
că Biserica şi slujitorii ei au datoria morală de a arăta politicienilor care
sunt exigenţele şi principiile moralei creştine necesare a fi respectate în
viaţa şi activitatea politică[16]. Aceasta înseamnă a face politica „posibilă”, adică suportabilă.
· Cei ce scot dreptatea socială şi
morala din politică transformă lumea în haos şi iad.
morala din politică transformă lumea în haos şi iad.
· Atunci când Biserica se lasă prinsă
în jocul politic, repetă gestul arhiereilor Ana şi Caiafa, sau al cărturarilor
şi al arhiereilor, care în loc să fi văzut în Hristos un Mântuitor, au văzut un
tâlhar sau un rege lumesc şi s‑au învoit cu Puterea să‑l răstignească, tocmai
ei, care lucrau cu sacrul! Sacrul se retrage în faţa lui Mamona şi nu poate fi
indentificat nici chiar de „experţi”! Nu se poate sluji la doi domni concomitent.
în jocul politic, repetă gestul arhiereilor Ana şi Caiafa, sau al cărturarilor
şi al arhiereilor, care în loc să fi văzut în Hristos un Mântuitor, au văzut un
tâlhar sau un rege lumesc şi s‑au învoit cu Puterea să‑l răstignească, tocmai
ei, care lucrau cu sacrul! Sacrul se retrage în faţa lui Mamona şi nu poate fi
indentificat nici chiar de „experţi”! Nu se poate sluji la doi domni concomitent.
· Nu Biserica se găseşte într‑o criză
de identitate, ci societatea modernă, care se raportează la ea însăşi (prin
individualismul abstract şi aritmic) şi nula
Hristos. Nu creştinismul sau Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească a
„eşuat”, ci omul fără de Dumnezeu.
de identitate, ci societatea modernă, care se raportează la ea însăşi (prin
individualismul abstract şi aritmic) şi nu
Hristos. Nu
„eşuat”, ci omul fără de Dumnezeu.
· Nu există o politică creştină propriu‑zisă,
ci doar creştini care fac politică.
ci doar creştini care fac politică.
· Creştinismul nu se epuizează în
politică, nici într‑un proiect al organizării societăţii umane[17].
politică, nici într‑un proiect al organizării societăţii umane[17].
· Nici o comunitate terestră nu e
Dumnezeu. Aşa cum umanismul a zdrobit chipul adevărat al omului „îndumnezeindu‑l
în duhul lumii”, tot aşa poate politica fără legea morală a lui Dumnezeu să sfâşie fiinţa umană, în timp ce ea este
convinsă total că o slujeşte.
Dumnezeu. Aşa cum umanismul a zdrobit chipul adevărat al omului „îndumnezeindu‑l
în duhul lumii”, tot aşa poate politica fără legea morală a lui Dumnezeu să sfâşie fiinţa umană, în timp ce ea este
convinsă total că o slujeşte.
· Adevărata comunitate spirituală a
creştinului e Biserica, nu statul. În acest sens nu există
alternativă. În afară de Biserică nu există comunitate spirituală. De aceea
nu se poate vorbi de un stat‑comunitate spirituală, sau de un stat
teocratic.
creştinului e Biserica, nu statul. În acest sens nu există
alternativă. În afară de Biserică nu există comunitate spirituală. De aceea
nu se poate vorbi de un stat‑comunitate spirituală, sau de un stat
teocratic.
· Când oamenii îşi închipuie că deţin
secretul unei organizări sociale perfecte, îşi inchipuie că pot folosi şi
orice mijloc – chiar şi violenţa şi minciuna – pentru a o realiza. Politica
devine atunci o „religie lumească”, având iluzia că va construi raiul pe pământ.
Nici o societate politică avându‑şi propria autonomie şi propriile legi nu va
putea fi confundată cu Împărăţia lui Dumnezeu.
secretul unei organizări sociale perfecte, îşi inchipuie că pot folosi şi
orice mijloc – chiar şi violenţa şi minciuna – pentru a o realiza. Politica
devine atunci o „religie lumească”, având iluzia că va construi raiul pe pământ.
Nici o societate politică avându‑şi propria autonomie şi propriile legi nu va
putea fi confundată cu Împărăţia lui Dumnezeu.
· Parabola evanghelică despre grâu şi
neghină[18] ne arată că numai Dumnezeu poate
despărţi pe supuşii Împărăţiei de supuşii celui rău, la sfârşitul veacurilor[19]. Cine pretinde să facă separarea sau
judecata de pe acum, se substituie
lui Dumnezeu şi se opune
răbdării Lui.
neghină[18] ne arată că numai Dumnezeu poate
despărţi pe supuşii Împărăţiei de supuşii celui rău, la sfârşitul veacurilor[19]. Cine pretinde să facă separarea sau
judecata de pe acum, se substituie
lui Dumnezeu şi se opune
răbdării Lui.
· Biserica Ortodoxă recunoaşte,
stăpânirii, respectiv politicii, sau mai bine zis „cetăţii omeneşti”, pe baza
revelaţiei biblice[20], un statut trecător, propriu provizoratului acestei lumi în raport cu permanenţa lui Dumnezeu[21].
stăpânirii, respectiv politicii, sau mai bine zis „cetăţii omeneşti”, pe baza
revelaţiei biblice[20], un statut trecător, propriu provizoratului acestei lumi în raport cu permanenţa lui Dumnezeu[21].
· Nu există o adevărată soluţie a
„problemei sociale” în afara Evangheliei.
„problemei sociale” în afara Evangheliei.
· Creştinul nu are dreptul să ignore
lumea în care trăieşte.
lumea în care trăieşte.
· Credinciosul trebuie să fie prezent
în centrele unde se elaborează orientările viitorului, pentru a fi promovate
cât mai urgent principiile evanghelice de adevăr, dreptate, libertate, bucurie
şi pace în Duhul Sfânt, principii ce prefigurează Împărăţia lui Dumnezeu pe
pământ precum şi în cer[22].
în centrele unde se elaborează orientările viitorului, pentru a fi promovate
cât mai urgent principiile evanghelice de adevăr, dreptate, libertate, bucurie
şi pace în Duhul Sfânt, principii ce prefigurează Împărăţia lui Dumnezeu pe
pământ precum şi în cer[22].
· Aceste principii creştine trebuie să
reintre în circuitul valorilor umane ţinând cont de libertatea fiecăruia, de
comunitatea de iubire şi de strădania firească a omului după fericirea
terestră în comun, în drumul lui spre veşnicie.
reintre în circuitul valorilor umane ţinând cont de libertatea fiecăruia, de
comunitatea de iubire şi de strădania firească a omului după fericirea
terestră în comun, în drumul lui spre veşnicie.
· Nimănui nu‑i este îngăduit să fericească pe alţii cu de‑a sila, în numele unor principii politice sau programe sociale.
·
Biserica trebuie să ia atitudine împotriva individualismului
modern, atomizat şi democratic, împotriva totalitarismului contemporan,
autoritar şi tiranic, care substituie adevăratei comunităţi de dragoste, a Bisericii
lui Hristos, chipul apocaliptic al Leviatanului.
Biserica trebuie să ia atitudine împotriva individualismului
modern, atomizat şi democratic, împotriva totalitarismului contemporan,
autoritar şi tiranic, care substituie adevăratei comunităţi de dragoste, a Bisericii
lui Hristos, chipul apocaliptic al Leviatanului.
· Biserica trebuie să apere şi să susţină demnitatea omului. Să fie o Biserică de zi cu zi – nu
numai de duminică sau de sărbătoare – pentru oameni şi pentru societate, să le
apere interesele spirituale, morale, sociale, comunitare, materiale, toate în
Duhul lui Hristos.
numai de duminică sau de sărbătoare – pentru oameni şi pentru societate, să le
apere interesele spirituale, morale, sociale, comunitare, materiale, toate în
Duhul lui Hristos.
· Creştinul, pentru a evita eşecul,
trădarea chipului adevărat al omului, drama pământească de a fi silit să
trăiască rupt între două lumi, trebuie să se lepede de chipul modern al acestei lumi, să‑L mărturisească pe Hristos şi Evanghelia Lui şi să rămână un
membru activ al Bisericii.
trădarea chipului adevărat al omului, drama pământească de a fi silit să
trăiască rupt între două lumi, trebuie să se lepede de chipul modern al acestei lumi, să‑L mărturisească pe Hristos şi Evanghelia Lui şi să rămână un
membru activ al Bisericii.
·
Lepădarea de chipul acestei lumi nu înseamnă fuga de
lume, nici militantismul indivizilor în lupta contra altor indivizi, sau
împotriva structurilor care menţin nedreptatea socială, ci reprezintă urmarea
lui Hristos, poate înseamna o alternativă pentru cei care doresc să cunoască pe
Hristos şi înseamnă că „fiii luminii sunt mai înţelepţi decât fiii acestui
veac”[23].
Lepădarea de chipul acestei lumi nu înseamnă fuga de
lume, nici militantismul indivizilor în lupta contra altor indivizi, sau
împotriva structurilor care menţin nedreptatea socială, ci reprezintă urmarea
lui Hristos, poate înseamna o alternativă pentru cei care doresc să cunoască pe
Hristos şi înseamnă că „fiii luminii sunt mai înţelepţi decât fiii acestui
veac”[23].
· Vindecarea sau revitalizarea corpului
social trebuie să se facă în Duhul şi în numele lui Hristos, adică paşnic, prin
exemplul personal şi comunitar, creştinul să fie „sarea pământului” şi „lumina
lumii”[24], şi orice faptă bună să o facă din
dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, ţinând cont de libertatea persoanei.
social trebuie să se facă în Duhul şi în numele lui Hristos, adică paşnic, prin
exemplul personal şi comunitar, creştinul să fie „sarea pământului” şi „lumina
lumii”[24], şi orice faptă bună să o facă din
dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, ţinând cont de libertatea persoanei.
· Biserica nu ajută numai la găsirea
unor soluţii, ci face cu putinţă trăirea în chip omenesc a situaţiilor de
suferinţă, în aşa fel încât în mijlocul lor omul să nu se piardă şi să nu‑şi
uite demnitatea şi chemarea.
unor soluţii, ci face cu putinţă trăirea în chip omenesc a situaţiilor de
suferinţă, în aşa fel încât în mijlocul lor omul să nu se piardă şi să nu‑şi
uite demnitatea şi chemarea.
·
În
mediile ecumenice li se impută ortodocşilor faptul că ei nu au de unde
prezenta o etică socială[25]. O acuză total falsă, făcută de cei
ce nu înţeleg că Ortodoxia nu poate fi plasată la nivelul natural şi obligatoriu
al problematicii impuse de modul de
viaţă occidental. „Neracordarea” Ortodoxiei la acest mod de viaţă nu este o
încurcătură istorică şi nici o simplă absenţă de vigilenţă teologică, ci ea nu
confundă etica
socială şi politicile sociale cu învăţătura lui Hristos, nici nu
transformă etica
creştină în etică politică[26]. Ortodoxiei îi este străină teologia politică sau
teologia revoluţiei !
În
mediile ecumenice li se impută ortodocşilor faptul că ei nu au de unde
prezenta o etică socială[25]. O acuză total falsă, făcută de cei
ce nu înţeleg că Ortodoxia nu poate fi plasată la nivelul natural şi obligatoriu
al problematicii impuse de modul de
viaţă occidental. „Neracordarea” Ortodoxiei la acest mod de viaţă nu este o
încurcătură istorică şi nici o simplă absenţă de vigilenţă teologică, ci ea nu
confundă etica
socială şi politicile sociale cu învăţătura lui Hristos, nici nu
transformă etica
creştină în etică politică[26]. Ortodoxiei îi este străină teologia politică sau
teologia revoluţiei !
· Morala socială a Bisericii Ortodoxe
este o morală de comuniune, care se indentifică cu conţinutul ontologic al
adevărului eclezial. Adevărul vieţii e comuniune în Hristos prin Duhul Sfânt.
este o morală de comuniune, care se indentifică cu conţinutul ontologic al
adevărului eclezial. Adevărul vieţii e comuniune în Hristos prin Duhul Sfânt.
· Comuninunea constituie viaţa, dar constituie
deopotrivă şi morala vieţii, dinamica vieţii, impulsul şi mişcarea ce
împlinesc viaţa în deplină libertate a persoanei. În această comuniune,
centrală este persoana, nu distanţa existenţială a realităţii individuale sau
sociale a „celuilalt”.
deopotrivă şi morala vieţii, dinamica vieţii, impulsul şi mişcarea ce
împlinesc viaţa în deplină libertate a persoanei. În această comuniune,
centrală este persoana, nu distanţa existenţială a realităţii individuale sau
sociale a „celuilalt”.
· Este contradictoriu să vorbim de „etică socială” obiectiv aplicabilă, din moment ce
evenimentul comuniunii se judecă exclusiv în cadrul libertăţii personale.
Când se impun în mod convenţional sau cu forţa modele în afara persoanei, sau
când dorim „să creăm de sus” o comuniune cu programe definite şi cu legi
raţionale, cu reguli ireale de libertate şi de justiţie, sau de orice altă
„valoare” obiectivă, mutilăm însăşi viaţa şi îi chinuim pe oameni[27].
evenimentul comuniunii se judecă exclusiv în cadrul libertăţii personale.
Când se impun în mod convenţional sau cu forţa modele în afara persoanei, sau
când dorim „să creăm de sus” o comuniune cu programe definite şi cu legi
raţionale, cu reguli ireale de libertate şi de justiţie, sau de orice altă
„valoare” obiectivă, mutilăm însăşi viaţa şi îi chinuim pe oameni[27].
· Biserica respectă libertatea
persoanei, nu numai ca împlinire sau reuşită a comuniunii, ci şi ca eşec personal
al comuniunii, ceea ce înseamnă un respect şi o stimă faţă de libertatea
omului ca adevăr existenţial.
persoanei, nu numai ca împlinire sau reuşită a comuniunii, ci şi ca eşec personal
al comuniunii, ceea ce înseamnă un respect şi o stimă faţă de libertatea
omului ca adevăr existenţial.
· O atenţie deosebită trebuie acordată
aşa‑numitelor „grupuri de risc”, sau celor care încalcă legea. Aceşti oameni au
nevoie de o grijă pastorală şi educaţională deosebită. Prevenirea
criminalităţii e posibilă prin educaţie şi îndrumare spre afirmarea în
societate a valorilor spirituale şi morale autentice. Conlucrarea cu şcoala şi
cu ordinea de drept este esenţială în acest sens.
aşa‑numitelor „grupuri de risc”, sau celor care încalcă legea. Aceşti oameni au
nevoie de o grijă pastorală şi educaţională deosebită. Prevenirea
criminalităţii e posibilă prin educaţie şi îndrumare spre afirmarea în
societate a valorilor spirituale şi morale autentice. Conlucrarea cu şcoala şi
cu ordinea de drept este esenţială în acest sens.
· Secretul spovedaniei nu poate fi
folosit nici în scopul prevenirii criminalitaţii şi nici în scopuri educaţionale
sau de altă natură. Numai duhovnicul poate interveni personal şi cu tact
pastoral în acest sens, dacă el consideră de cuviinţă.
folosit nici în scopul prevenirii criminalitaţii şi nici în scopuri educaţionale
sau de altă natură. Numai duhovnicul poate interveni personal şi cu tact
pastoral în acest sens, dacă el consideră de cuviinţă.
· Biserica condamnă tortura şi orice
formă de umilire a persoanelor anchetate. Ea este chemată să se îngrijească de
sufletele lor. De aceea Biserica înţelege pedeapsa nu ca pe o răzbunare, ci ca
pe un mijloc de îndreptare şi de purificare a păcătosului.
formă de umilire a persoanelor anchetate. Ea este chemată să se îngrijească de
sufletele lor. De aceea Biserica înţelege pedeapsa nu ca pe o răzbunare, ci ca
pe un mijloc de îndreptare şi de purificare a păcătosului.
· Pedeapsa cu moartea este crimă, nu
poate avea sens educativ şi trebuie considerată ca un act barbar, care omoară
şi sufletul, nedându‑i condamnatului posibilitatea pocăinţei.
poate avea sens educativ şi trebuie considerată ca un act barbar, care omoară
şi sufletul, nedându‑i condamnatului posibilitatea pocăinţei.
·
Unele
mişcări creştine încearcă să reconstitue – fie şi numai în cadrul socialului –
unitatea universului spart de iscodirea modernă şi să instituie un Dumnezeu‑colectivitate
în locul Dumnezeului Creator, Tată şi Mântuitor, să instituie transcendenţa
naturală a socialului faţă de individ în rolul transcendenţei absolute a
Divinităţii; toate aceste încercări Biserica nu le poate privi decât ca pe o
formă de neo‑păgânism. O astfel de „fericire pământescă laolaltă” oferă
nălucirea unei false aşteptări paradisiace, adică un „rai trist”, fără
Dumnezeu.
Unele
mişcări creştine încearcă să reconstitue – fie şi numai în cadrul socialului –
unitatea universului spart de iscodirea modernă şi să instituie un Dumnezeu‑colectivitate
în locul Dumnezeului Creator, Tată şi Mântuitor, să instituie transcendenţa
naturală a socialului faţă de individ în rolul transcendenţei absolute a
Divinităţii; toate aceste încercări Biserica nu le poate privi decât ca pe o
formă de neo‑păgânism. O astfel de „fericire pământescă laolaltă” oferă
nălucirea unei false aşteptări paradisiace, adică un „rai trist”, fără
Dumnezeu.
Pr. Dr. Mihai Valică
[2] Valică, M., Chirilă, P., Băndoiu,
A., Introducere în Teologia
Socială. Teze centrale pentru o Doctrină Socială a Bisericii, Bucureşti, 2005. pp.
165-172.
A., Introducere în Teologia
Socială. Teze centrale pentru o Doctrină Socială a Bisericii, Bucureşti, 2005. pp.
165-172.
[3] Vezi I Corinteni 12, 12‑14.
[4] Evrei 13, 14.
[5] Cf. „Fiecare în rândul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor
Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucureşti,
2003, mai ales pp. 9‑15, 95‑119 şi 175‑187. Titlul volumului are întemeierea
în I Corinteni 15, 22‑23: „Căci
precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale…” (subl.
n.). Cf. şi Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea neamurilor”).
Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucureşti,
2003, mai ales pp. 9‑15, 95‑119 şi 175‑187. Titlul volumului are întemeierea
în I Corinteni 15, 22‑23: „Căci
precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale…” (subl.
n.). Cf. şi Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea neamurilor”).
[6] Apocalipsa
21, 24
21, 24
[7] Apocalipsa
15, 4
15, 4
[8] Vezi Romani 13, 2‑7.
[9] Matei
22, 21.
22, 21.
[10] Fapte
4, 19; 5, 29.
4, 19; 5, 29.
[11] Temeiuri biblice: „Vai vouă,
cărturari şi farisei făţarnici, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea
oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu‑i lăsaţi să intre!” (Matei 23,14). „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că daţi zeciuială din izmă,
din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii:
dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe
acelea să le lăsaţi!” (Matei 23, 23).
„Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că voi curăţiţi partea
din afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru ele sunt pline de răpire
şi de ne‑nfrânare!” (Matei 23,
25).
cărturari şi farisei făţarnici, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea
oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu‑i lăsaţi să intre!” (Matei 23,14). „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că daţi zeciuială din izmă,
din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii:
dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe
acelea să le lăsaţi!” (Matei 23, 23).
„Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că voi curăţiţi partea
din afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru ele sunt pline de răpire
şi de ne‑nfrânare!” (Matei 23,
25).
[12] Vasile cel Mare, Sf., Scrieri, partea a 3‑a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1988, p. 175.
[13] Ibidem, p.
256
256
[14] I Timotei 2,
2‑3.
2‑3.
[15] Ioan
10, 10.
10, 10.
[16] Pentru raportul ortodox
dintre Biserică şi politică, cf.,
între altele, Costion Nicolescu, Teologul
în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2003 (cu ample citate din publicistica Părintelui Stăniloae de
dinainte de 1945). Pentru o abordare mai recentă, cf. Radu Preda, Biserica în
Stat. O invitaţie la dezbatere, Ed. Scripta, Bucureşti, 1999.
dintre Biserică şi politică, cf.,
între altele, Costion Nicolescu, Teologul
în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2003 (cu ample citate din publicistica Părintelui Stăniloae de
dinainte de 1945). Pentru o abordare mai recentă, cf. Radu Preda, Biserica în
Stat. O invitaţie la dezbatere, Ed. Scripta, Bucureşti, 1999.
[17] Vezi Luca 12, 13‑14: “Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine
moştenirea. Iar El a zis: Omule, cine M‑a pus pe Mine judecător sau împărţitor
între voi?“.
moştenirea. Iar El a zis: Omule, cine M‑a pus pe Mine judecător sau împărţitor
între voi?“.
[18] Matei
13, 24‑30, 36‑43.
13, 24‑30, 36‑43.
[19] Matei
25, 31.
25, 31.
[20] Vezi Romani 13; I Timotei 2, 1‑4.
[21] Cf. Faptele Apostolilor 4, 19: „Judecaţi voi singuri dacă este drept
înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu“.
înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu“.
[22] Vezi Romani 14,
17; Matei 5, 1‑7, 29; Matei 6, 33; I Petru 3, 14.
17; Matei 5, 1‑7, 29; Matei 6, 33; I Petru 3, 14.
[23] Luca
16, 8.
16, 8.
[24] Matei
5, 13‑16.
5, 13‑16.
[25] Vezi Ch. Yannaras, Libertatea Moralei, Ed. Anastasia,
Bucureşti, 2002, p. 205.
Bucureşti, 2002, p. 205.
[26] Ibidem,
pp. 209‑210.
pp. 209‑210.
[27] Ibidem,
pp. 224‑226.
pp. 224‑226.
More from my site
- BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ face UNIREA! Hotărâre ISTORICĂ a Sfântului Sinod: Românii din Ucraina sunt așteptați ACASĂ, în Biserica strămoșească. 127 de parohii ortodoxe românești pot reveni la Mitropolia Moldovei și Bucovinei și la Mitropolia Basarabiei. Doamne, ajută!
- Maica Aspazia Oțel Petrescu, mărturisitoarea ca o floare a Ortodoxiei românești, a plecat să se roage pentru România la Ceruri. OMAGIU FOTO / VIDEO
- Marșul pentru viață 2017 în 285 de oraşe din România Mare, de Buna Vestire! Îndemnul Patriarhiei Române: Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine! Bucureşti, Piaţa Unirii, Ora 12.30. VIDEO Coaliţia pentru Familie
- “Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi”! Peste 2.000.000 de părinți (peste 90%) și-au înscris copiii la Ora de Religie. Spre deosebire de România, în Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia și Croația se studiază câte două ore, iar în Belgia trei ore pe săptămână. Precizările Patriarhiei Române
- Slujbe speciale pentru mărturisitorii şi martirii anticomunişti ai temniţelor bolşevice de Sfinţii Mucenici
Posted in Uncategorized 
Tags: 
RAZBOI TERORIST PE CALEA UNDELOR
Mercenari, teroristi, comunisti, agenti secreti sprijiniti militar de SUA-ISRAEL, RUSIA, FRANTA si altele pentru actiuni teroriste, revolte populare si lovituri de stat.
RADIO FREE EUROPE
RADIO LIBERTY
ARE TERRORIST
https://www.youtube.com/watch?v=hc072wKlLyE
https://www.youtube.com/watch?v=3nEjQLmd2mo
https://www.youtube.com/watch?v=WV1uuoztlGw
https://www.youtube.com/watch?v=0k0wxP30iEg
https://www.youtube.com/watch?v=wICxTuaDLIs
https://www.youtube.com/watch?v=Xpy4mqGykxM
https://www.youtube.com/watch?v=4R3YWTv6kX0
https://www.youtube.com/watch?v=-Q-PbZCnHnI
https://www.youtube.com/watch?v=B7CYWq1FwN0
https://www.youtube.com/watch?v=6xuyIZfOEdk
https://www.youtube.com/watch?v=pJStE4cfeQE
https://www.youtube.com/watch?v=EtK3Ms4yu30
https://www.youtube.com/watch?v=9q6KHLUKRUk