Cei care credeau că finalul Congresului va pune capac peste problemele interne ale PSD s-au înşelat amarnic. Congresul nu a făcut altceva decât să deschidă cutia Pandorei, din care au ieşit, rând pe rând, toate problemele ascunse ani de zile sub preşul roşu. „Cine mai pleacă?“ este refrenul care se aude cel mai des zilele acestea în Kiseleff sau la grupurile parlamentare ale PSD. Demisia lui Cristian Diaconescu a provocat ieri un şoc real în PSD, mai ales că el declarase cu o seară în urmă că va părăsi partidul în funcţie de rezultatul anchetei în legătură cu filajul. Surprinzător, ancheta nici măcar nu a început, iar Diaconescu a şi părăsit partidul, alegând soluţia independenţilor lui Gabriel Oprea.
„Da, am demisionat din PSD, dar nu vreau să fac alte comentarii“, a declarat Diaconescu. Mult mai vorbăreţ a fost liderul grupului independenţilor, ministrul apărării, Gabriel Oprea.
Acesta a afirmat că senatorul Cristian Diaconescu va avea „o funcţie de conducere în viitoarea construcţie politică“.
Uniunea Naţională pentru Progresul României
„S-a înscris în grupul independenţilor şi, în viitoarea construcţie politică, va avea un rol important“, a menţionat Gabriel Oprea, referindu-se la Cristian Diaconescu.
Gabriel Oprea vorbea, într-un comunicat de presă transmis la începutul lunii decembrie, despre „necesitatea“ aducerii pe scena politică a unei noi formaţiuni politice, de centru, Uniunea Naţională pentru Progresul României.
Mai mulţi senatori independenţi, printre care Liviu Câmpanu, Laurenţiu Chirvăsuţă, Ovidius Mărcuţianu şi Sorin Serioja, au declarat, la începutul lunii ianuarie, că au existat discuţii în grupul independenţilor pentru înfiinţarea Uniunii pentru Progres, menţionând că şi-ar dori concretizarea proiectului.
Diaconescu este al cincilea parlamentar PSD care părăseşte partidul după Congresul extraordinar în urma căruia Victor Ponta a fost ales preşedinte.
Ceilalţi trei sunt senatorul Şerban Mihăilescu şi deputaţii Ioan Munteanu, Cătălin Cherecheş şi Culiţă Tărâţă.
Ponta regretă
Ponta a spus că regretă foarte mult decizia lui Diaconescu şi că speră că ea este încă revocabilă. El a adăugat că Diaconescu este unul dintre oamenii valoroşi, care îşi avea şi îşi are locul în PSD, chiar dacă nu a mai candidat la un post de conducere la Congresul de sâmbătă.
Ponta a precizat că social-democraţii aşteaptă încă să afle motivele reale pentru care Diaconescu s-a retras, sâmbătă, în favoarea lui Mircea Geoană, precum şi motivele reale ale gestului de ieri.
Senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat că demisia lui Cristian Diaconescu din partid poate fi explicată prin faptul că el nu a mai văzut perspective de funcţii în PSD şi s-a îndreptat spre un posibil post de ambasador la Paris.
Ilie Sârbu a afirmat că este regretabil că Diaconescu a plecat din partid, în condiţiile în care a avut, până acum, de câştigat.
Urmează Marian Sârbu
Deputatul PSD Marian Sârbu este hotărât să plece din partid, însă nu şi-a anunţat încă demisia, pentru că îşi negociază în acest moment reîntoarcerea pe funcţia de ministru al muncii, susţin surse politice.
„Marian Sârbu a fost foarte supărat de ceea ce s-a întâmplat la Congres şi de faptul că nu a fost lăsat să ocupe funcţia de ministru al muncii atunci când i s-a propus de PD-L“, au declarat sursele citate.
Conform aceloraşi surse, deputatul îşi negociază plecarea din PSD, urmând să intre, cel mai probabil, în tabăra independenţilor din Parlament, în aşteptarea remanierii actualului ministru al muncii, Mihai Şeitan.
Senatorul PSD Miron Mitrea a precizat, la Realitatea TV, că a avut o discuţie cu Marian Sârbu zilele trecute şi că el era foarte nemulţumit de ce s-a întâmplat în partid de la Congres încoace, însă nu a spus nimic de vreo demisie.
Scris de Dana Iliescu / Curentul