În Baloteşti se fură orice, oricând, de la oricine. De la coana Cati, din apartamentul primarului, chiar şi din postul de poliţie. “Da, mi-au spart apartamentul, recunoaşte primarul Florian Dănuţ Ion, mi-au furat radiocasetofonul şi bijuteriile fetei”. Şirul impunător de cinci mandate consecutive în fruntea comunei e umbrit de neputinţa lui de a stârpi hoţia.

Lui Nicolae Teodorescu i s-a furat tot. Omul, bucureştean, şi-a cumpărat o bucată de pământ în Baloteşti cu gând să-şi trăiască acolo batrâneţile în linişte şi în sânul curat al naturii, cum atât de plastic îşi zugrăveşte el idealul. Dar n-a reuşit, în patru ani, decât să pună pe picioare, într-un echilibru miraculos, o cocioabă din lemn, ca să stea la pândă să nu i se fure materialele cu care ar fi vrut să-şi edifice, cum tot el spune, o casă. Dar i s-au furat. Pe urmă i-au fost furate şi uneltele agricole cu care a pus şi a îngrijit nişte straturi de ceapă. Pentru ca la urmă să i se fure şi ceapa. “Erau doi copii, un bărbat şi o femeie, povesteşte bucureşteanul. În zori. Aveau feţele acoperite. Au strigat la mine: dacă ieşi, îţi luăm capul! Cum era să ies? Au pus totul în căruţă şi au plecat. Să le stea în gât!”

Din coşmelia în care se adăposteşte el când vine la moşioară, hoţii i-au luat tot. Au scos geamurile şi au mutat totul de la el, la ei. Acum domnul Teodorescu mai are o lopată, un hârleţ şi o sapă. Le-a încuiat în veceu, fiindcă i se pare lui mai trainic, şi uşa a prins-o cu un şurub şi l-a strâns cât a putut cu cheia, pe bună bază că hoţii nu umblă cu chei de 24 la ei, însă vecinii, mai buni cunoscători ai hoţilor locali, l-au avertizat: “Domnu’ Nicu, ai să rămâi cu un rahat”.

Gard în gard cu lipsitul de noroc domn Teodorescu, un gard de sârmă tăiat de hoţi noaptea, cârpit ziua de proprietar şi iar tăiat de hoţi noaptea, stă, trează şi cu mâna pe topor, vecina Cati Andrei. Zice că de 44 de ani, de când a rămas văduvă, cu o mână şi-a îngrijit gospodăria sărăcăcioasă, iar cu cealaltă a apărat-o de hoţi. A fost călcătoreasă la spitalul de nebuni din Baloteşti, acum spital al Serviciului Român de Informaţii. De la atâţia ani de dat cu fierul de călcat, nu mai poate închide pumnul drept, degetele îi stau încârligate ca nişte scoabe. În această scobitură uscată încap acum, ca turnate în carne, coada toporului sau bâta cu care îşi apără găinile.

Bătrâna şi-a făcut un chioşc de lemn în curte, cu geam spre coteţul găinilor, şi în fiecare noapte stă acolo pe un fotoliu, la pândă. “Sunt ani de zile de când nu m-am mai îmbrăcat în pijamale, sau în cămaşă de noapte, ca femeile, să dorm şi eu omeneşte în patul meu!”, se căinează ea. Dacă aţipeşte şi vin hoţii, câinii dau alarma. Are un fel de ciobănesc pitic, pierdut în floace, şi o pereche de pekinezi care de curând au făcut şi pui, doi şoareci de câini foc de drăgălaşi, dar care latră la orice mişcare. Pensia de batjocură a bătrânei se duce pe mâncare specială, de la veterinar, pentru aceşti tovarăşi de luptă.

Nici n-au trecut două săptămâni de când au călcat-o hoţii ultima oară, pe la jumătatea lui iunie. Pe la 4 dimineaţa. Bătrâna, încă în putere şi întărită de spaima de a rămâne fără găini, ştiind că fără ele ar răbda de foame, a pus mâna pe bâtă şi a început să dea în hoţi la nimereală. Plus ce le-a mai spus pe gură, lucruri pe care acum se ruşinează să le repete. Şi i-a pus pe fugă. Asemenea multor săteni din Baloteşti, nu se mai plânge şi nici nu mai aşteaptă vreun ajutor de la poliţie, mai ales după ce a sunat într-o noapte să anunţe că-i tropăie manglitorii prin bătătură, iar omul legii, cum i se spune, s-a răstit: “Ce ai, cuccoană? Eşti somnambulă?”

“De-atâta mă tem: că mă vor răpune bandiţii într-o zi, plânge Ecaterina Andrei. Şi mă vor linge câinii şi mă vor mânca viermii în casă, neştiută de nimeni”. Bătrâna are patru fete, dar lăcomia, foamea de pământ le ţine departe şi de ea, şi pe unele de altele. Vecinii nu se bagă. N-au curaj. Stau pitiţi pe după uluce şi nu zic nimic când li se fură ceva.

“Oamenii se tem să spună la poliţie cine e hoţul, când îl văd şi îl recunosc. Eu mă tem”, recunoaşte tânărul Liviu Ghenciu. “Am doi copii”. A venit la postul de poliţie ca să vadă dacă s-a mai aflat ceva despre cei 21 de pui furaţi de câteva zile. A dat pe la post numai pentru că trecea pe-acolo şi l-a văzut pe comandant pe-afară, vă salut, altfel nici nu mai crede că va mai vedea vreodată puii înapoi în coteţ, cine ştie cine se scobeşte acum între dinţi după ei! S-a mai întâmplat să mai recupereze cineva o pompă de apă, un sac de ciment, o bormaşină, un camion, un portofel cu o parte din bani, un braţ de rufe de pe sârmă, o jucărie, un telefon, un lanţ de fântână şi ce se mai fură de prin case şi de prin curţi; dar ce se poate mânca dispare definitiv. Din cei peste 500 de ţigani din Baloteşti, numai 20 lucrează, toţi la firma de salubritate, iar restul te şi miri după ce beau apă. “Furăm!, recunosc ei deschis. Că din ce să trăim?” Îşi pun copiii să fure, fiindcă până la 14 ani nu răspund penal.

Pe o hartă cât peretele, la postul de poliţie, comandantul Romeo Năstase arată zone mari colorate de la roşu la roz, în degradé, culorile ce desemnează infracţiunile de la tâlhării până la furtişaguri. Mai ales la periferii, înspre pădure, comuna arde în culori aprinse. Şi, din păcate, poliţia nu poate stinge focul acela.

Postul ar trebui să aibă nouă poliţişti, cel puţin nouă, şi cu Năstase zece, dar nu are decât şase. Iar din cei şase, numai trei sunt poliţişti adevăraţi. Ceilalţi trei sunt civili, absolvenţi de liceu, admişi în poliţie după un examen sumar şi învaţă meserie la locul de muncă. Ei sunt sub tutelă, nu au voie să intocmească niciun act, nu pot face nicio lucrare, sunt utili când e vorba să ducă o citaţie la cineva acasa, ori, când prind pe câte unul cu raţa subsuoară, să-l ţină de vorbă până vine un poliţist adevărat. Şi acesta vine, de multe ori, cu rata. Cu transportul în comun. Chiar dacă a fost solicitat prin numărul de urgenţă 112. Dacă are noroc să nu-l prindă controlorul fără bilet, poate chiar să ajungă la timp ca să observe în ce direcţie a dispărut făptaşul. Postul de poliţie are un Logan rablagit şi primeşte lunar câte două bonuri de benzină de câte 50 de lei. O dată, urmărind pe câmp un jeep plin cu găini furate, Loganul a rămas suspendat pe un dâmb, cu roţile învârtindu-se în aer. Poliţistul a rămas să păzească obiectul de inventar, n-a putut decât să urmărească nervos cum se topeşte în depărtare cotcodăcitul găinilor. Şi împotriva lui s-a început cercetarea prealabilă pentru că a avriat bunul statului.

Când câte un hoţ pică la strâmtoare, face o plimbare de plăcere până la Judecătoria Buftea şi acolo e pus în libertate. Rar ajunge la închisoare, şi, dacă se întâmplă asta, nu stă mult. “Probabil – încearcă o explicaţie şeful de post – statul nu îşi permite să ţină atâţia infractori după gratii. E costisitor. Şi, atunci, îi lasă liberi”.

Comisarul Marinică Popa, şeful Districtului de Poliţie Otopeni, pomeneşte, mai râzând, mai pufnind, de-i flutură cămaşa la gât, cum un infractor cu 18 furturi dovedite a fost condamnat la 18 luni cu suspendare. Judecătoarea Gianina-Loredana Cotloanu i-a eliberat pe alţii, un lot cu aproape o sută de furturi, motivand că “au comis faptele penale pentru a-şi asigura hrana”. Băieţii au ieşit în curtea judecătoriei şi, de bucurie, au încins acolo o horă a inculpaţilor, de pomină. Altă dată, mai povesteşte comisarul, alt hoţ, recidivist, a fost condamnat cu suspendare şi, ieşind din sala de judecată, la plecare i-a furat portofelul judecătorului, din birou. Şi altul, şi el eliberat la judecătorie, a furat o maşină şi a venit cu ea la postul de poliţie: “Bă, v-am spus că nu aveţi ce-mi face?”

Poliţiştii par să se facă mici sub caschetele lor strălucitoare şi acoperă cu acte insuccesele, neputinţa. “Oamenii vor să se organizeze în gărzi civile şi să îşi apere singuri avutul, dacă poliţia nu poate face faţă”, spune senatorul Iulian Urban, ales în circumscripţia Baloteşti. Acolo s-a ales deputat şi Călin Popescu Tăriceanu, dar de la campania electorală nu l-a mai văzut nimeni, numai câte un colţ de afiş, cu zâmbetul liberalului rotunjit pe stâlpii electrici, mai aminteşte de el. Atunci a luat şi actele Lucicăi Drumea, promiţând că-i face dosarul pentru pensie de handicap, şi dosar s-a făcut, a rămas femeia şi fără acte.

Primarul Florian Dănuţ Ion, la al cincilea mandat în fruntea comunei Baloteşti, se tot luptă cu hoţia şi încă nu i-a venit de hac. Acum Baloteştiul exportă infracţionalitate. Ofensiva contra clanurilor de hoţi a început, cu mai mulţi ani în urmă, prin a se interzice circulaţia căruţelor în comună pe timp de noapte. Hoţii au început atunci să fure cu maşini mai puternice decât ale poliţiei, aduse din Occident, iar cei mai săraci s-au resemnat să fure tot cu căruţele, dar la lumina zilei.

Poliţia comunitară încă nu a fost înfiinţată. Primăria plăteşte lunar 280 de milioane de lei vechi unei firme particulare care patrulează cu o maşină ziua şi cu două maşini noaptea. Ca forţă de intimidare a unor infractori care şi-au lipit fruntea de pistolul şefului de post strigându-i să tragă.

Acum se instalează în comună un sistem de 48 de camere video, de 2,6 miliarde de lei, în speranţa că unii hoţi vor uita să-ţi pună măştile pe faţă când vor da iama prin curţile oamenilor şi vor putea fi, astfel, recunoscuţi. “Sistemul a dat roade în Chitila, unde furturile din case aproape au dispărut”, spune cu încredere comisarul Marinică Popa, şeful Districtului de Poliţie Otopeni. Auzind de acest plan, ţâncii din partea fără de lege a Baloteştiului, care nu ascund că trăiesc din furat, râd unii la alţii şi îi spun primarului că lor le place să se vadă la televizor.

Cotidianul | 02 Iul 2009 Viorel Ilisoi | 17 comentarii | 4703 vizualizari