EXCLUSIVITATE Roncea.ro: 20 Martie 1990. Jurnalul unui martor ocular. Corespondentul TVR Dorin Suciu a filmat totul (IV).

20 martie

N-am mai notat nimic în jurnal începînd cu 20 martie. N-am mai avut nici timp, nici putere, nici chef. Am să încerc să rememorez acele zile. Nu va fi greu pentru că tot ceea ce s-a întîmplat atunci nu se poate uita, s-a întîmplat pe retina mea fotogramă cu fotogramă.

În dimineaţa zilei de 20 martie am plecat la „primăria judeţeană” unde, în biroul preşedintelui CPUN Mureş, gen. Ion Scrieciu, i-am întîlnit pe Augustin Buzura, venit pentru a face un raport despre situaţia de la Tg. Mureş, Ion Vulcan, corespondentul judeţean al Radio România şi Simonfi Katalin, colega de la redacţia maghiară a TVR. În timp ce discutam despre incidentele din seara precedentă, a sunat pe „firul scurt” dl. Iliescu, care s-a arătat foarte îngrijorat şi s-a interesat de starea lui Sütö András.

Preşedintele a întrebat dacă este cazul să vină la Tîrgu-Mureş. Trebuia să primească o delegaţie guvernamentală din RDG, dar s-a arătat gata să încalce protocolul şi să vină. A fost asigurat de gen. Scrieciu că, deşi gravă, situaţia poate fi ţinută sub control. Ceea ce s-a întîmplat apoi dovedeşte că istoria este rezultanta greşelilor care puteau fi evitate…

Spre ora 12, s-au strîns în fata primăriei judeţene circa 10.000 de maghiari, l-au vrut „sus pe Kincses” şi, în general, „jos” pe români. Am fost bruscat cînd am încercat să filmez. Atmosfera era extrem de încărcată. La ora 14 primăria judeţeană a fost ocupată de demonstranţi, iar generalul Scrieciu, preşedintele Consiliului judeţean al CPUN, sechestrat şi ţinut ostatic timp de 16 ore pînă a doua zi cînd primăria judeţeana a fost eliberată de trupele de paraşutişti. Avînd în vedere ceea ce s-a întîmplat în cursul acelei zile, cei ce vorbesc, se pare, de „minilovitura de stat de la Tîrgu-Mureş”,  nu greşesc prea mult.

Situaţia a devenit explozivă după ora 15 cînd românii, aflînd ceea ce se întîmplă, s-au adunat în partea de jos a centrului oraşului, despărţiţi de masa compactă de maghiari doar printr-un cordon firav de poliţişti care se țineau de mână.

Ajutat de prietenul şi colegul Dorin Borda, ziarist la „Cuvîntul Liber”,  m-am instalat cu aparatul de filmat şi magnetofonul în camera 504 a Hotelului Grand, camera în care locuia ziaristul Gabriel Huideş de la ziarul „Opinia” din Iaşi. Împreună am fost martorii a tot ceea ce s-a întîmplat. În jurul orei 17 au sosit țăranii de pe valea Gurghiului şi a Mureşului, ridicînd numărul românilor masaţi în faţa primăriei municipiului pe treptele catedralei mici ortodoxe şi în partea hotelului la circa 1500 – 2000 de persoane. Tabăra maghiară – nu găsesc alt termen – număra cam 15.000 persoane. Urcat în picioare pe pervazul ferestrei am filmat confruntarea, la început verbală – dintre cele doua părţi care se insultau și huiduiau reciproc. Reporterul irlandez era cazat la camera 709. Ulterior mi s-a relatat că ar fi filmat  de pe terasa de la etajul 11.

În jurul orei 18 cordonul de poliţişti a fost rupt. Pentru a respecta adevărul, trebuie spus că el a fost rupt de români. Vreo 200 – 300 de persoane, venite din spatele „primăriei județene” pe strada Tineretului, s-au îmbulzit în românii, pe care doar șirul debil de polițiști, care se țineau de mână, îi despărțea de maghiari. Peste puțin timp, acesta a cedat. Dar tot pentru a respecta adevărul trebuie arătat că românii au căzut într-o teribila capcană. Maghiarii erau de 10 ori mai mulţi, iar rezultatele cercetărilor ulterioare demonstrează că mare parte dintre ei erau bine pregătiţi pentru confruntare. Faptul că numărul românilor răniţi grav a fost de peste trei – patru ori mai mare decît cel al maghiarilor confirmă logic raportul de forţe.

Au urmat acele scene halucinante, scena atroce cu linșarea omului cu pulover verde, filmate, atît de reporterul irlandez, cît şi de mine. Atunci am plîns pentru a doua oară după revoluţie. Am plîns de furie neputincioasă, poate cel mai îngrozitor sentiment pe care îl poate încerca un om.

Am plecat, de fapt am fugit, din hotel, înainte de sosirea țiganilor maghiari din cartierele Valea Rece și Rovinari, care au făcut prăpăd. Au năvălit în camera de unde filmasem și l-au bătut crunt pe ziaristul Gabriel Huideș. Armata, care a intervenit cu întîrziere, a despărţit cele doua tabere printr-un cordon de transportoare blindate. Apoi au venit secuii de pe valea Nirajului. Au devastat hotelul Grande și mai mulți artiști de muzică populară care locuiau în hotel au fost molestați. Autbuzele cu care veniseră țăranii de pe valea Gurghiului au fost incendiate, iar aceștia bătuți la sânge.

Am trimis pelicula – 3 casete – la Bucureşti. După developare, prima casetă s-a dovedit a fi bună, a doua filmată pe lumina scăzută – întunecată dar acceptabilă, cea de-a treia mult subexpusă –neutilizabilă. După vizionarea în masa de montaj de către Teodor Brateș, acesta a decis să nu se difuzeze, iar cineva a scris pe cutia cu peliculă IMAGINI BLÎNDE DE LA TÎRGU-MUREȘ – Filmul există şi astăzi, păstrat în loc sigur, şi va asigur că imaginile nu sînt deloc blînde. „Blîndeţea”, ca să nu-i spun altcumva, eventual laşitate sau prostie, este atributul exclusiv al celor care, în acele zile, dar şi acum, se fac că nu înţeleg sau preferă să nu înţeleagă ceea ce s-a întîmplat şi continua să se întîmple în Ardeal. Filmul n-a intrat niciodată pe post. Din cauza unei – prefer să cred – bîlbîieli redacţionale – nici măcar nu s-a amintit că Televiziunea Română a fost prezentă la faţa locului.

Minunat prilej pentru o anumită parte a presei de a blama şi înjura televiziunea – acest fetiş naţional. Este vorba de acele ziare care n-au catadixit să trimită în teren un reporter şi care, dacă televiziunea ar intra în grevă două săptămîni, ar trebui să-şi înceteze apariţia din lipsă de surse de informaţie şi comentarii. Am plecat la București la data de 30 martie și am insistat să se difuzeze pe post acel film, dar am renunţat la rugămintea domnului profesor Ion Mânzatu, vicepreşedinte al CPUN, care, în prezenţa d-lor Răzvan Theodorescu, președintele Televiziunii Române Libere, şi Al. Stark, mi-a explicat că acele imagini nu ar face decît să înrăutăţească o situaţie pe cale de stabilizare ș.a.m.d. şi să îngreuneze activitatea comisiei de anchetă al cărei preşedinte era. În aceeași idee nu s-a difuzat nici caseta cu ruinele bisericuţei ortodoxe din Valea–Iobăgeni, monument istoric de pe vremea lui Mihai Viteazu, incendiată în noaptea de 20 martie.

Ce a mai urmat? Folosirea cu succes a acelor imagini şocante din filmul reporterului irlandez – îndeosebi cele în care românul Mihailă Cofar din Ibăneşti este maltratat – pentru dezinformarea cu succes a opiniei publice internaţionale: nefericitul cu pulover verde, căzut la pămînt, lovit fără milă, a fost prezentat ca student maghiar care manifesta pentru înființarea unei facultăți în limba maghiară la IMF. Care de fapt exista de două decenii… Urmărind imaginile, ca o tragică ironie, se vede clar că Mihăilă Cofar este izbit în cap cu o placardă pe care scrie Bolyai Egyetem – Universitatea Bolyai!

Ulterior, am aflat de la dna Rodica Sabău, la acea vreme recepționer la hotelul Grand, că reporterul irlandez care a filmat ciocnirea din 20 martie a sosit cu o zi mai devreme, că a plătit în avans pentru o singură zi, cerând chitanță, și că a insistat să fie cazat într-o cameră la ultimul etaj, cu vedere spre stradă. A fost cazat la etajul 7, dar a cerut cheia de la terasa de la etajul 11, de unde se pare că a filmat. Concluzia se impune: reporterul a venit la „pont”, anunțat că în data de 20 martie va avea loc ceva dinainte programat. Oare de cine?

Cred că nici nu mai trebuie să amintesc de către cine a fost orchestrată şi continuă să funcționeze acea campanie de denigrare a României pentru care evenimentele de la Tîrgu-Mureş au constituit primul episod dintr-un scenariu bine pus la punct. Gyula Horn, în aceea vreme ministrul de externe al Ungariei şi pastorul László Tőkés au încercat şi au reuşit încă din acele zile să acrediteze, cu prilejul unor reuniuni internaţionale, ţinute la Lisabona şi, respectiv, la Geneva, ideea că la Tîrgu-Mureş a avut loc „un pogrom” (!) împotriva populaţiei maghiare. Ridicol şi odios. Ridicol pentru că, după cum bine se ştie, chiar dacă românii au avut şi ei partea lor de vină atunci, în 20 martie, ei au fost de cel puțin cinci ori mai puţini decît maghiarii şi, de fapt, ei au fost cei bătuţi şi umiliţi, ei au avut morţii şi răniții cei mai numeroşi. Odios pentru că alături de Matyas Szuros – pe atunci preşedintele Ungariei, Gyula Horn a fost unul dintre politicienii care a încercat în mod fraudulos să-şi întărească poziţia politică. NB – după începerea oficială a campaniei electorale din Ungaria, prin organizarea pe teritoriul României, la Satu-Mare şi în „secuime” a comemorării din 15 martie – scînteia care a aprins butoiul cu pulbere.

Am avut apoi şansa să particip la mai multe întîmplări şi evenimente care mi-au format unele convingeri. Am asistat la Conferinţa Naţională a UDMR ţinută la Oradea, la sfîrşitul lui aprilie, unde am urmărit cu interes nu numai atmosfera desfăşurării – relevantă şi ea – dar mai ales lupta pentru putere dintre vechea gardă a nomenclaturiştilor în frunte cu Domokos Geza, Karoly Kiraly et co., niste dulci copii faţă de lupii tineri conduşi de Szocs Geza, viitorul senator în Parlamentul României, cel care a avut neobrăzarea ca, într-o apariţie pe postul naţional de televiziune, să vorbească despre unirea Ungariei de Vest cu Ungaria de Est, adică Ardealul!

Am filmat sediul poliţiei din Miercurea-Ciuc devastat sălbatic în data de 13 iunie şi am cunoscut calvarul intelectualilor români de pe acele meleaguri.

Am avut ocazia, cu ocazia cercetărilor întreprinse de comisia parlamentară asupra acelor evenimente, să am în mînă acte oficiale, emise de prefectura judeţului Harghita, prin care se decidea maghiarizarea masivă a numelui instituţiilor, şcolilor, străzilor. La Gheorgheni, de pildă, strada Cloşca urma să devina strada Fogarossy Mihaly iar la Odorhei strada 1 Decembrie 1918 – strada Szigeti (Insulei) utca. Actele erau emise pe data de 2 iulie – deci după ce Parlamentul hotărîse deja că ziua naţională a României va fi 1 Decembrie.

Am văzut şi am filmat în judeţul Harghita monumente profanate ale armatei române. Am văzut şi am filmat monumente ale maghiarilor morţi în războaie duse împotriva românilor, monumente care purtau însemnele armatei maghiare, coroana Sf. Ştefan, Stema Ungariei şi chiar basoreliefuri cu Transilvania înglobată în harta Ungariei Mari, de care nu s-a atins nimeni de-a lungul anilor şi nici acum..

Am aflat de naşterea în ţara vecină a fundaţiei „Pro Transilvania” şi am asistat neputincioşi la dezinformarea opiniei publice internaţionale de către agenţia MTI (în privinţa pretinsei încălcări de către România a embargoului împotriva Irakului) şi de BBC (în toate privinţele). Fapte care descalificau sau ar trebui să descalifice profesional un ziarist şi agenţia de presă la care lucrează.

Am văzut stupefiat, prezentată la televiziune, acea infamă carte revizionistă, „Transilvania, prezent și viitor”, elaborată în limba engleză între cele două războaie mondiale de propaganda horthystă și pe coperta căreia Ardealul apărea înconjurat de o coroană de sîrmă ghimpată. Cartea apărută în traducerea, nici mai mult nici mai puţin, decît a preşedintelui Ungariei – Arpad Goncz! Asta după ce cu puţin timp înainte fuseserăm acuzaţi că ținem neapărat să comemorăm 50 de ani de la Dictatul de la Viena – că nu vrem să iertăm, că nu vrem să uităm!

Am iertat şi vrem să iertăm pentru ca istoria nu trebuie să fie otrava popoarelor, dar nu putem şi nu trebuie să uităm, nu numai pentru că istoria este memoria popoarelor, ci, mai ales, pentru că prea des marile tragedii ale neamului acesta şi ale neamului omenesc s-au născut din uitare şi nepăsare.

Smulgerea din trupul României în urmă cu 50 de ani a unei bucăţi însîngerate a fost vindecată de Istorie dar, din păcate, odiosul Diktat se mai adăposteşte în unele creiere întunecate. Pentru care Istoria seamănă cu un disc uzat, învîrtit de un patefon, al cărui ac sare înapoi pe acelaşi şanţ cu o periodicitate de o jumătate de secol. Cred că este cazul să le reamintim că se înşeală!

Decembrie 1989 – aprilie 1990

Dorin Suciu

Va urma

Vezi si EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Escaladarea si organizarea violentelor maghiare de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din luna martie 1990 (III)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Profanarea statuii lui Avram Iancu de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (II)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. 20 martie 1990: IMAGINI BLÎNDE DE LA TÎRGU – MUREŞ. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (I)

Foto Evz: Codrin Prisecaru

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

10 Responses to “EXCLUSIVITATE Roncea.ro: 20 Martie 1990. Jurnalul unui martor ocular. Corespondentul TVR Dorin Suciu a filmat totul (IV).”

  1. radu andrei says:

    Cine nu cunoaste sau uita trecutul poate avea surpriza ca el sa se repete !!!

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova