Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

De mai bine de jumătate de an, un straşnic măcel se făptuieşte în locuri foarte îndepărtate şi despre care cei mai mulţi dintre europeni n-aveau pănă acum nici idei lămurite, pe apele calde ale mărilor Asiei răsăritene, în văile Coreei muntoase, în munţii Manciuriei fierbinţi sau înecată în ploi mocirloase, pe câmpiile de orez, umede acum de sânge, pe stâncile blăstămate, unde putrezesc neîngropaţi miile de morţi, la Port Arthur ucigătorul. Corăbii uriaşe se înghit de valuri, cu toate vieţile tinere ce cuprindeau în ele, trupuri omeneşti îmbucăţite sar în văzduh împinse de flăcări neobişnuite, pământul se rupe zvâcnind supt paşii regimentelor ce-şi întrerup asaltul prefăcându-se într-un praf sângeros, tunuri aruncă neprecurmat moartea din mii de guri grozave, zi şi noapte; oameni se găuresc cu gloanţele, se taie cu săbiile, îşi rup oasele în nebune încleştări de moarte; dăunăzi, pe când stăteam eu şi tu, cetitorule, în linişte la lucrul nostru sau poate la petrecerile noastre, s-a înteţit în acel iad mai straşnic decât orice închipuiri ale noastre despre un iad răzbunător jos, supt coaja pământului sau supt toate trupurile luminoase ale stelelor, în locul de peire ce se zice Liao-Iang şi care va fi vestit pentru aceasta în veci de veci, s-a înteţit o încăierare înspăimântătoare între peste jumătate de milion de oameni, cari nu se urâseră niciodată, o aşa de spăimântătoare încăierare încât 60 000, şaizeci de mii de suflete s-au desfăcut, s-au rupt în chinuri din trupurile lor spârcuite, ciuntite, arse, – adecă atâţia oameni câţi flăcăi se găsesc de toţi supt steaguri în ţara noastră, câţi ar face a patra parte din populaţia Bucureştilor.

Şi acestea toate se petrec, nu doar pentru că un neam fără de milă s-ar abate năprasnic asupra ţerilor luminate ale lumii, care ar fi datoare să-şi apere, cu orice jertfe, neatârnarea, munca, înflorirea, pentru vremea de astăzi şi pentru toate vremile. Nu, barbari de aceia nu mai sunt, sau, dacă se află undeva, ei lucrează din greu pentru negustorii leneşi, putrezi de vicii şi turbaţi după petreceri, ai Europei noastre şi ai Americei, stăpâni ai timpurilor de astăzi.

Omorurile uriaşe se fac pe acele ape, pe acele câmpii, pe acei munţi nenorociţi numai pentru că o mare putere creştină a continentului nostru, un mare Stat răspânditor de civilizaţie vrea să ţie în lanţurile sale câteva milioane de chinezi din Manciuria, câteva milioane de coreeni din Coreea, oameni galbeni, fricoşi şi înapoiaţi pe cari nu vreau să-i lase în mâna străinului om alb, ci să-i alipească mai bine de dânşii, iaponezii, alţi oameni galbeni, cari şi-au însuşit prin pricepere şi muncă toate descoperirile şi puterile noastre şi nu înţeleg să fie despoiaţi şi umiliţi de nimeni.

De aceea această nimicire de vieţi care va urma şi alte luni şi poate şi alţi ani, fiindcă Rusia e mare, puternică şi mândră şi fiindcă pănă acum ea a fost pretutindeni şi ruşinos învinsă. Sute de mii de oameni, de flăcăi, cu neveste, copii şi mame, vor trebui să piară pentru aceasta, ca şi cum ar fi vinovaţi de cea mai mare nelegiuire.

Şi iată că acum, între atâtea veşti zguduitoare care năpădesc în fiecare zi, ca bombele şi gloanţele acolo, cade şi aceea că un ucaz împărătesc a chemat supt steag pentru a-i trimete pe câmpul de luptă oştenii din guberniile Basarabiei, Chersonului şi părţilor vecine.

Gubernia Basarabiei? Noi cunoaştem această “gubernie”, şi ca o perdea neagră ni cade înaintea ochilor la această veste, între atâtea, despre război.

În această gubernie, care se întinde de la Prut pănă la Nistru, ape cântate în doinele noastre, de la Hotinul în cetatea căruia pietrele nu sunt legate cu alta decât cu cel mai bun sânge al nostru care, uscându-se de veacuri, s-a făcut tare ca bronzul, pănă în Dunărea-mamă, în această lată, roditoare, luminoasă gubernie, sunt târguri de evrei şi de ruşi, şi de bulgari, şi de lipoveni, şi de greci, şi de nemţi şi de atâtea neamuri străine. Dar toate aceste târguri nu sunt nimic, ca frumuseţă, ca preţ, ca muncă şi vechime străduitoare şi chinuită, pe lângă sutele de sate albe, cu care sunt înflorite toate şesurile, toate miriştile de aur, toate pajiştile verzi, toate popuşoiurile arse de secetă, toate livezile pline de roadă. Cei ce locuiesc în aceste sate sunt nişte oameni nalţi, chipeşi, blânzi la faţă şi dulci la grai, nişte oameni miloşi, compătimitori pentru orice durere, simţitori pentru orice suferinţă, supuşi cârmuirii pe care o socot trimeasă de la Dumnezeu care încearcă pe aleşii săi. Ruşii înţeleg ce bunătate zace în sufletele lor şi-i numesc oi, asămănându-i cu făptura aceea fără grai, aşa de nevinovată încât s-a făcut vrednică de a fi nume şi icoană pentru Mântuitorul nostru. Au veşminte albe învoalte şi poartă căciuli de viteji pe lungile lor plete, întocmai ca ţeranii României şi ai atâtor ţeri de robie. Şi graiul lor e graiul acelor ţerani liberi sau robi, graiul în care sunt scrise aceste rânduri, graiul în care ţi-a vorbit întăi mama, cetitorule, graiul în care ţi-ai mărturisit dragostea, graiul în care te-ai îndreptat către mintea fragedă a copiilor tăi.

Acei oameni sunt români şi, cu toate că de aproape o sută de ani ei sunt smulşi de lângă noi, cu toate că graniţile care ne despart sunt zidite din oţel nemilos şi nu se pot deschide pentru gândurile unora şi ale altora, cu toate că ei nu mai pot şti nimic deplin şi adevărat despre cât am lucrat şi am suferit şi am luptat şi am izbândit de atunci, ei nu se leapădă, cum nu s-ar lepăda de Dumnezeul legii creştine, – de limba noastră şi de neamul nostru, cele sfinte. Când îi întrebi ce sunt, ei se mărturisesc moldoveni şi, întinzând mâna lor zgâriată de fierul muncii şi arătând toată zarea, şi la apus şi la răsărit, ei zic: “Vezi, toată asta e ţară moldovenească!”

Şi acuma o poruncă faţă de care nu poate fi nici o mântuire, îi cheamă la război, la războiul din Manciuria; înţelegeţi, neamuri luminate şi miloase ale lumii: din Manciuria. Şi vor porni flăcăii albi la faţă de jale, se vor smulge de la căsuţele lor, de la părinţii şi nevestele şi copiii lor, se vor smulge de la dulcea lor “ţară moldovenească”; ei vor merge grămădiţi ca vitele în vagoanele fierbinţi, vor merge zile şi săptămâni, cât trebuie ca să străbaţi jumătate din Europa şi Asia toată, în lat, şi vor ajunge la Carbin, la Port Arthur sau unde va fi atunci nemernica jertfă de oameni. Se vor lupta credincios, drept, frumos, cum din neam în neam a fost deprinderea poporului lor şi vor pieri rânduri întregi, întregi regimente, sute şi mii, arse, împuşcate, tăiate cu săbiile, sfărâmate în bucăţi. Şi acasă nu vor mai vedea niciodată pe Ion sau pe Vasile plecat cu puşca pe umăr pentru a purta războaiele muscalului şi a pieri de moarte grozavă, ca să nu aibă iaponezii Manciuria. Iar, dacă Basarabia va rămânea săracă de flăcăi, ce pagubă e despre aceasta! Rusia e mare şi puternică, şi se vor aduce în această gubernie locuitori din altă gubernie pe care o va fi cruţat războiul.

Dar cine ni va da nouă, acestui mic, sărac şi de o mie de ori nenorocit neam românesc pe ai noştri pierduţi pentru astfel de scopuri?

Fiindcă suntem puţini şi slabi, noi vom pleca doar fruntea şi vom plânge, cum am făcut de atâtea ori şi pănă acuma. Ba încă, pentru a întrece caraghioasa grozăvie a împrejurărilor, noi nu vom şti anume unde se luptă cu moartea şi cad ai noştri şi, când vom afla, peste câteva săptămâni, că într-o încăierare uriaşă au căzut mai mulţi ruşi decât iaponezi şi că biruinţa a rămas astfel acestora din urmă, noi ne vom gândi cu oarecare mulţămire în cuget că dreptatea are şi ea zilele ei. Şi cuvintele cu care vom mărturisi acest gând vor fi singura noastră pomenire pentru fraţii noştri drepţi şi buni, pentru fraţii noştri nevinovaţi şi blânzi, morţi pentru cinstea acelui steag străin!

În războiul fără folos, în războiul fără dreptate, în războiul altora pentru care sunteţi chemaţi să luptaţi şi să suferiţi, Dumnezeu, care nu vă va da biruinţă, să vă cruţe, fraţi români din Basarabia îngenunchiată!

1904 (Sămănătorul, anul al III-lea, nr. 37.)

Vezi si Biblior – Pagini despre Basarabia de Nicolae Iorga

• Basarabenii în războiul Rusiei
• Veşti din Basarabia
• Cu prilejul dizolvării Dumei ruseşti
• Către fraţii din Basarabia
• Pavilionul Basarabiei
• Pentru Basarabia
• O veste bună din Basarabia
• Dureri şi speranţe din Basarabia
• Ziare basarabene
• O carte despre Basarabia şi împrejurările nouă din Rusia
• Basarabia de azi, aşa cum o înfăţişează un guvernator al ei
• Sufletul românesc în Basarabia după anexare
• Un mare binefăcător al culturii româneşti: Vasile Stroescu
• Vizita ofiţerilor români în Rusia
• Un centenar
• Comemorarea pierderii Basarabiei
• Jalea pentru Basarabia pierdută
• Însemnătatea ţinuturilor de peste Prut
• Accidentul vlădicăi Ciceagov
• Trei zile în Basarabia

Conferinţe la Radio (1936-1938). Pagini alese din volumul II

• Despre Basarabia

• Share
• Tweet
• Pin
• Email