Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Un război uitat de istoriografia românească între 1945 şi 1990, datorită în primul rând problemelor ideo­logice, atât România, cât şi Ungaria, făcând parte din ţările estice ocupate de Armata Roşie şi cărora li s-a im­pus regimul comunist de tristă amintire. Ori, din acest motiv, nu era corect din punct de vedere politic să se amintească de vreun război direct între cele două ţări de­venite “frăţeşti”.

Dar mai era un aspect despre care istoriografia comunistă dorea să păstreze tăcerea. Cel al rolului prin­cipal pe care l-a jucat România atunci, în 1919, în stopa­rea expansiunii comunismului spre centrul Europei, chiar într-un moment critic, când întregul continent şi întregul mapamond erau sleite de cel mai pustiitor război pe care l-a văzut omenirea până atunci, Primul Război Mondial. Bolşevicii ajunşi la putere în Rusia anului 1917 încheie pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, pentru a-şi putea consolida puterea contestată de ruşii “albi”, credincioşi în continuare ţarismului ca şi mod de organi­zare. Un groaznic război civil se declanşează între ruşii “roşii”, bolşevici, şi cei “albi”, sub conducerea generalilor Vrangler, Kornilov, Denikin şi Kolceak.

Totuşi, bolşevicii nu uită celelalte direcţii de expansi­une, spre limitele fostului Imperiu Ţarist din care s-au des-prins mai multe state profitând de slăbiciune de moment a Rusiei, cât şi dincolo de ele, conform tezei “Revoluţiei permanente”, susţinute de Lenin şi Trotski, conform căreia revoluţia comunistă trebuie extinsă continuu în toate direcţiile, până ce toate popoarele vor intra în ma­rea familie a sovietelor. Cu toată slăbiciunea de moment a sovieticilor, ei căştigă războiul civil cu “albii”, reuşesc să ocupe aproape întreg teritoriul vechiului imperiu, inclusiv Georgia şi Ucraina, ba chiar să poarte concomitent alte războaie, cum ar fi cel cu Polonia din 1920, să planifice şi susţină regimuri comuniste apărute ulterior, ca şi în cazul Ungariei.

Înfrântă în Primul Război Mondial, pe când era parte a dualismului austro-ungar, Ungaria se vede nevoită să se regăsească între graniţele ei etnice. Revoluţia ungară din 1918, în cursul căreia contele Tisza, primul ministru este ucis, transformă Ungaria în republică, separându-se de Austria.

Armata germană a lui Mackensen se retrăgea din România prin Transilvania, cuprinsă şi ea de revoluţie. Aici, Comitetul Naţional Român, reprezentant al românilor din Transilvania, decide organizarea Adunării Naţionale de la Alba-Iulia, la 1 decembrie 1918, unde se decide Uni­rea Transilvaniei cu România. Armata română pătrunde în Transilvania, oprindu-se pe linia temporară de demarcaţie. În urma ultimatumului Antantei de la 20 martie 1919, gu­vernul Karoly refuză să semneze noile linii de demarcaţie între Ungaria, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia şi cedează puterea Partidului Comunist şi celui socialist, care proclamă Republica Sovietică Ungară, aflată sub conducerea efectivă a lui Bela Kuhn, sprijinit deschis de Lenin.

Izbucneşte război între Ungaria şi Cehoslovacia, apoi Ungaria atacă trupele române din Transilvania, în două rânduri, 15 aprilie, când este înfrântă şi împinsă până la Tisa, şi în 20 iulie, când este din nou înfrântă, româ­nii ocupând capitala Budapesta şi desfiinţând Republica Sovietică Ungară. Bela Kuhn fuge la Moscova, unde este ucis de către Stalin în cursul epurărilor din 1938.

Astfel, România a anulat pericolul apariţiei unui nou focar comunist în centrul Europei, aducând liniştea necesară refacerii continentului devastat de război. Această campanie românească este deosebit de importantă, prin mai multe aspecte. În acea perioadă, noi luptam pe două fronturi, atât împotriva bolşevicilor unguri, cât şi împo-triva celor ruşi pe graniţa estică, unde aceştia încercau să readucă Basarabia între graniţele noului imperiu comu­nist. Din telegramele schimbate între Lenin şi Bela Kuhn se vede clar intenţia atacării concomitente a României din două părţi şi desfiinţarea statului român.

A fost singura campanie românească din perioada modernă în care am luptat practic în afara unei coaliţii, aliaţii occidentali neparticipând, iar cehoslovacii şi iugo­slavii luptând prea puţin sau chiar deloc în timpul ostilităţilor directe româno-ungare, efortul principal revenind armatei noastre. Şi nu în ultimul rând, dacă privim din perspectiva Primului Război Mondial, Budapesta a fost singura capitală a Puterilor Centrale ocupată de către Antantă, respectiv de armata română.

Chiar după 1990, puţine lucrări, mai mult sau mai puţin documentate, au apărut să facă lumină asupra aces­tui război, cu atât mai puţin mărturiile celor care au par­ticipat direct şi nemijlocit la evenimente, cu atât mai mult ale aceluia care a condus armata română pe acest front, generalul Gheorghe Mărdărescu. Acesta a preluat con­ducerea Comandamentului Trupelor din Transilvania de la generalul Traian Moşoiu, care a preluat grupul armatei de nord, şi şi-a condus soldaţii la victorie, ocupând capi­tala duşmanului şi răzbunând astfel împilarea de veacuri a românilor transilvăneni.

Editorul, Editura Marist

Alte detalii: UDMR.info, SusOpinca.net, PartidulCivicMaghiar.com

• Share
• Tweet
• Pin
• Email