Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

de dr. Aurel V. David

După înăbuşirea în sânge a răscoalelor ţărăneşti din anul 1907, Nicolae Iorga a devenit un critic vehement la adresa regimului politic, pe care l-a acuzat public de barbarie. Hotărârea de a continua critica vehementă, urmată de dezvăluiri incendiare,  precum şi de a-şi exprima sentimentele în faţa unui public avizat, îndeosebi a tineretului capabil să reacţioneze violent, l-a transformat în „problemă” pentru poliţia politică a statului român. Drept consecinţă, Biroul de Informaţiuni din Serviciul de Siguranţă al Prefecturii Poliţiei Capitalei a primit misiunea de a observa atent şi de aproape comportamentul şi ideile împărtăşite participanţilor, îndeosebi studenţilor, care-l preţuiau extrem de mult.

Activitatea de supraveghere a profesorului Nicolae Iorga s-a desfăşurat cu metodă şi rigoare începând din 24 noiembrie 1907, cînd la sediul „Ligii Culturale pentru Unitatea tuturor Românilor” acesta a inaugurat o serie de 10 conferinţe, care urmau să aibă loc în fiecare sâmbătă seara, începând cu orele 21.oo. Agenţii de Siguranţă, trimişi acolo pentru a sesiza, în primul rând, probleme de ordine publică, au consemnat ideile patriotice rostite de către Nicolae Iorga, dar şi afirmaţiile care ofensau puterea politică, întocmind rapoarte (referate) către şefii ierarhici în câteva ore de la terminarea fiecărei conferinţe.[1]

*

● La începutul verii anului 1908, Nicolae Iorga a făcut publică intenţia de a organiza, în primul rând pentru studenţi, la Vălenii de Munte, pe timp de o lună, „cursuri de vacanţă”, cu participarea mai multor profesori şi învăţători.

Anunţul oficial, publicat în ziarul „Neamul românesc” din 11 iunie 1908, a fost întărit de ziarul prahovean „Biruinţa”, care susţinea că iniţiativa respectivă s-a născut din „dorinţa de a răspândi cât mai multă lumină şi învăţătură bună”. Însă, Nicolae Iorga a completat veştile respective, cu elocinţa care-l caracteriza, afirmând că: „Am deschis aceste cursuri de vară cu scopul dublu: de a trezi sufletul românesc de pretutindeni şi de a schimba, prin acest suflet, chiar formele de stat în care trăia poporul nostru”. Afirmaţia nu a fost trecută de către şefii Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale la capitolul „luare la cunoaştinţă”, întrucât intenţia de a contribui la schimbarea „formelor de stat” era o problemă de siguranţa statului.

Date relevante despre evenimentul respectiv au fost furnizate operativ de către Agentul nr. 25, din Brigada a 2-a, Divizia I. În 15 iunie 1908, acesta şi-a informat şefii ierarhici că, începând cu 1 iulie 1908, profesorul Nicolae Iorga urma să deschidă, la Vălenii de Munte, „cursuri libere de vară” cu durata de două luni. Pentru cursurile respective s-au înscris studenţi din Bucureşti şi din Ploieşti, învăţători din judeţele învecinate, particulari şi elevi de liceu din Ploieşti, iar până în acel moment numărul celor înscrişi întrecea numărul de 50 (fixat de profesorul Nicolae Iorga Iorga ca număr minim). La cursurile respective, Nicolae Iorga urma să predea Istoria românilor şi Istoria Literaturii Româneşti, profesorul Murgoci – Geografia României, profesorul N. Dobrescu – Istoria bisericii române, profesorul Şt. Bogdan – Economia naţională, profesorul V.Bogrea – Istoria literaturii moderne, profesorul Lepădatu – Episoade din Istoria naţională, iar H. Stahl – 10 lecţiuni de stenografie.[2] Astfel, şefii Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei General au hotărât ca la fiecare conferinţă să fie prezent, în misiune de supraveghere operativă, un agent care să informeze asupra oricăror probleme de siguranţă a statului.

1. Originea şi străvechimea poporului român şi a limbii române

● În seara zilei de 2 iulie 1908, profesorul Nicolae Iorga a deschis seria „lecţiunilor de istorie”, la care au asistat 45 persoane, respectiv fruntaşi localnici, câteva doamne din Bucureşti (între doamna şi d-ra Mascuna), învăţători veniţi din Dobrogea, Prahova şi Olt, precum şi câţiva studenţi.[3] Situaţia a fost consemnată de către agentul Siguranţei, aflat printre cei prezenţi la conferinţă, care-l numea „Dl. profesor N. Iorga”, fapt care exprimă preţuirea de care acesta se bucura în rândul agenţilor Siguranţei statului.

Agentul prezent la conferinţă a inserat în Nota întocmită atât nemulţumirea şi părerea de rău afişate de Nicolae Iorga din cauza numărului restrâns al auditoriului, „deşi s-au înscris pentru cursuri 75 învăţători, 50 bucovineni şi 80 de studenţi de aiurea”, cât şi speranţa că „vor mai veni o parte dintrânşii”, odată cu îndemnul pentru ca cei de faţă, „să-i cheme prin scrisori”. El a redat riguros atacul lansat la adresa guvernului, întrucât „prin politicianul Stere, coleg de la Iaşi, a căutat să lovească şi de data aceasta în intenţiile Dlui Iorga”, atrăgând studenţii bucovineni şi o parte din studenţii ieşeni la nişte pretinse conferinţe de vacanţă, organizate la Iaşi sub coordonarea lui Candrea Hecht şi „a altor persoane dornice de a trece cel puţin în vacanţă de profesori universitari”. De asemenea, a consemnat faptul că Nicolae Iorga a calificat „drept banditism şi ilegalitate actul acesta al guvernului, care în loc de a înlesni răspândirea culturii sub forma ei sănătoasă şi naţională, procedează politiceşte şi în această delicată chestiune”, nădăjduind că „după ce studenţii vor vedea ce mâncare li se serveşte la Iaşi de oameni necompetenţi şi neromâni, vor veni cu toţii la Văleni”.

Agentul a relevat „fondul chestiunilor” de care urma să se ocupe „d-nul profesor” în „câteva lecţiuni consecutive”. Din Nota întocmită reiese că acesta a împărţit problemele istoriei românilor în şapte părţi: 1. Romanitatea şi latinitatea noastră; 2. Permanenţa românilor în Dacia; 3. Origina principatelor; 4. Chestiunea bisericei române; 5. Mihai Viteazul; 6. Revoluţia de la 1848; 7. Domnia lui Cuza. Nicolae Iorga a făgăduit celor prezenţi să insiste în mod special asupra domniei lui Cuza, „de oare ce a fost mult discutată şi discutată mai în deosebire în ultimele timpuri”. Faţă de fostul domnitor, alungat de pe tronul României, a afirmat fără teamă că „e cuzist, deşi delatorii acestui domn, care şi-a sacrificat persoana, tronul şi reputaţia, încearcă să-l învăluie într-o ceaţă de obscuritate imorală, ca şi cum greşelile vieţei sale casnice ar fi fost hotărâtoare pentru soarta neamului românesc”.

În final, agentul a consemnat concluzia exprimată de Nicolae Iorga în privinţa originii românilor. Acesta a afirmat că „origina noastră etnică e cea Tracă, nu cea romană şi că avem prin urmare mai juste şi mai întemeiate pretenţiuni de vechime în locurile acestea, cotropite economiceşte şi politiceşte de tot felul de streini”. Această mărturie, făcută de către un agent al Siguranţei statului român, aflat în misiune oficială, este de mare importanţă pentru cunoaşterea gândirii şi faptelor marelui istoric şi patriot Nicolae Iorga, întrucât îl absolvă de acuzaţiile potrivit cărora acesta ar fi părintele şi susţinătorul cel mai acerb al ideii de romanitate a românilor!

● A doua conferinţă privitoare la Istoria Românilor , în cadrul căreia profesorul Nicolae Iorga a tratat „despre permanenţa noastră în Dacia”, a avut loc în seara zilei de 3 iulie 1908, orele 8½. Agentul nr. 25, integrat în publicul prezent, constata că „numărul ascultătorilor a fost sporit cu un grup de învăţători bucovineni veniţi din ţinutu­rile Sucevei şi Homorului, prin Ardeal, la aceasta asistând în total 62 persoane”.[4] Nicolae Iorga a susţinut că „pretinsa noastră strămutare în regiunile balcanice e opera unor închipu­iri istorice”, agentul notând cu rigoare argumentele sale. „Izvodul care ne vorbeşte despre această strămutare – a afirmat Nicolae Iorga – a fost scris din spiritul de a linguşi pe incapabilii împăraţi romani despre care, ca să nu să zică, că a lăsat Dacia pradă barbarilor, s’a zis că n’a putut-o apăra, fiindcă n’a avut ce apăra, coloniştii şi elementul romanizat fiind trecut peste Dunăre. A susţine o teorie a strămutării noastre peste Du­năre, însămna a ne pune de-a curmezişul celei mai elementare logice, care nu poate admite că un neam, ce avea o vechime de mii de ani, cu o tradiţie de stat romană să-şi sfărâme rostul, închegat într’o oarecare formă de civilizaţie. Nu există un caz analog în istorie. Au trecut popoare dintr’un loc într’altul, dar acele au fost popoare nomade, popoare deprinse cu drumurile. Cu sila însă, printr’un decret împărătesc, nu s’a putut stră­muta un neam întreg, aşa precum tălmăceşte istoricul latin”. În finalul Notei, agentul Siguranţei statului român s-a simţit dator să redea fidel concluzia exprimată de Nicolae Iorga referitoare la utilizarea izvoarelor istorice. Acesta a afirmat că: „nu trebue să credem în isvoarele interesate, care ne vorbesc de o strămutare a elementului romanizat în Moesia, ceea ce ar conveni Ungurilor de exemplu, pentru a-şi susţine teoria reîntoarcerii noastre, ulterioară aşezării lor în Dacia”.

● A treia conferinţă din istorie a Românilor s-a desfăşurat în 5 iulie 1908, începând cu orele 20½, Nicolae Iorga vorbind publicului asistent despre Formarea limbei româneşti.[5] Spre bucuria „d-lui profesor”, asistenţa a fost completată cu un grup de bucovineni care au părăsit cursurile despre limba română ţinute la Iaşi de către filologul Candrea Hecht. Agentul Siguranţei, prezent la conferinţă, a consemnat critica vehementă la adresa ideilor filologului respectiv, „care dă cele mai stranii soluţii formării limbii noastre şi pe care totuşi un număr de studenţi bucovineni şi ieşeni merg să-l asculte la Universitatea din Iaşi unde şi-a anunţat cursuri de vacanţă cu învoirea oficială a D-lui Stere”. Acesta a notat riguros afirmaţiile lui Nicolae Iorga, începând cu adevărul potrivit căruia „o limbă e condiţia de existenţă a unui popor, haina lui vizibilă de manifes­tare, fondul său sufletesc”. „Asupra formării limbei noastre – a afirmat Nicolae Iorga – , nu putem preciza timpul. Desigur însă, precum ne arată fizionomia limbei şi circulaţia cuvintelor de primă necesitate, la formarea ei a contribuit elementul latin. Dacii şi vechii traci îşi părăsiseră limba. Influenţele străine, ca cea slavă de exemplu, există, dar nu domină limba noastră. Sforţările dintre anii 1800-1850 de a da limbei române – alcătuită în structura ei, din elementele limbei latine populare şi asimilate după necesitatea foncţiunei noastre particulare – un aspect pur latin au rămas ridicule şi fără durabilitate. Limbei nu i se pot impune legi fixe”.

Nicolae Iorga a analizat diferitele elemente şi influenţe străine, „care au împestriţat limba noastră”, insistând „asupra franţuzismelor preconizate chiar în parlamentul român, unde se discută legi într’o adevărată păsărească” şi concluzionând că „e firesc ca ţăranii să nu înţeleagă legile noastre şi să nu se identifice cu dânsele din cauza termenilor streini, introduşi parcă în mod expres pentru a masca fondul lor slab”. Agentul a consemnat inclusiv povaţa dată de Nicolae Iorga acelor „învăţaţi” care emit un adevăr şi nu ţin seama de consecinţele sale, amintindu-le că nimeni nu trebuie să considere drept adevăr „un adevăr fals cu consecinţe dezastroase pentru poporul său”. Avertismentul marelui istoric faţă de consecinţele nefaste ale argumentelor empirice a fost consemnat astfel: „La noi, de pildă, s’a abuzat de influenţa slavă. S’a tot spus că majoritatea cuvintelor, mai ales în domeniul agricol, sunt slave – ceea ce presupune o convieţuire în delungată cu slavii. Iată însă, că un scriitor şovi­nist rusneac, Rusewsky, în baza propriilor noastre afirmări, se ridică şi spune că Ucraina rusă cuprinde şi Moldova noas­tră şi că odată când această provincie se va întregi, ea va trebui să revendice şi ţara noastră, căci aparţine din epoca slavilor tot teritoriului rusesc”.

2. De la întemeierea Principatelor la epoca lui Cuza

● În seara zilei 8 iulie 1908, profesorul Nicolae Iorga a ţinut conferinţa despre Întemeierea principatelor române.[6] Agentul prezent a notat în amănunt trei dintre teoriile elaborate asupra „acestei chestiuni”, expuse critic de către Nicolae Iorga: „Prima, a d-lui Xenopol, în baza căreia Muntenia a fost întemeiată de Făgărăşeni, teorie falsă şi învinsă. A doua, a bătrânului răposat Haşdeu, care deose­beşte o mulţime de domni, închipuiţi de fantasia lui bogată. Şi a treia cea adevărată, a d-lui prof. Onciul, în baza căreia Muntenia s-a întemeiat de voievozii Olteni, cari au cucerit treptat teritoriile Haţegului şi Făgăraşului, la început pentru regii unguri, apoi, subt Ludovic Basarab, rămânând, printr-o victorie asupra lui Carol Robert, în stăpânirea românilor”. Nicolae Iorga a adus în sprijinul acestei ultime teorii „numele judeţelor din Oltenia, nume cari desem­nează persoane existente, pe când cele din Muntenia au fost datorită apelor sau Munţilor”, iar despre Moldova a afirmat că: „cucerirea ei s’a făcut în timp de 60 ani, de la centru spre nord şi apoi spre sud, absorbindu-se pe rând influenţa ungu­rească şi a negustorilor italieni din sudul Basarabiei”.

Din Nota agentului reiese că Nicolae Iorga a făcut genealogia unor familii de boieri români, precum Sturza şi Carp, „care, deşi se crede neam de prinţ, totuşi e un modest răzeş din Moldova”; a explicat cuvintele Voevod şi Kneaz, adăugând că „ultimul titlu de nobleţe îl întâlnim şi azi la cel mai mare bărbat de stat al Românilor, Kneazul Moruzi”; a reamintit că „unii Domni Români nu s’au sfiit să se intituleze Voevozi ai tuturor Românilor”, „căci pe atunci nu exista spiritul de servilism faţă de persoana Domnului, ca astăzi”; a afirmat răspicat faptul că în acel moment constata „o lipsă de demnitate şi mândrie naţională, teama de diploma­ţiile streine, care ne împiedecă să ne realizăm idealurile de frica Europei”.

La sfârşitul conferinţei, Nicolae Iorga a anunţat cu bucurie faptul că în urma articolelor sale din ,,Neamul Românesc”, „bucovinenii cari merseseră la Iaşi să audieze cursurile de vacanţă ale d-lui Candrea-Hecht, şi-au luat bagajul şi au plecat, deşi cursurile erau plătite de guvern şi puse sub auspiciile lui”.

Agentul a consemnat faptul că întreaga conferinţă a fost presărată de „vehemente şi muşcătoare aluzii politice la partidul conservator-democrat”, „a cărui menire fără rost se aseamănă cu împerecherea ciudată a istoricilor cari au afirmat că Moldova a fost întemeiată de o dublă personalitate: Bogdan-Dragoş”.

● În seara zilei de 9 iulie 1908, Nicolae Iorga a vorbit despre Politica domnilor noştri. Agentul prezent a consemnat în Nota-raport că înainte de a atinge fondul chestiunei, Nicolae Iorga a comparat „politica externă pe care o facem azi, cu cea pe care o făceau domnii noştri în trecut”, ajungând la concluzia că „politica noastră de azi e degenerată, e servilă, e umilitoare, întru cât nu serveşte de loc interesele noastre, ci le menajează pe ale vecinilor noştri”.[7]„D-nul profesor” a afirmat că societatea românească era marcată de o notă de servilism care „a pătruns până şi în cele mai înalte raporturi ale noastre”, la care a adăugat vanitatea „care ne-a caracterizat în toate vremile”. „E deajuns să treacă un Suveran pe la noi – a explicat Nicolae Iorga – şi prietenia s-a cimentat. În felul acesta lucrăm cu Tripla Ali­anţă şi cu statele vecine, fără să putem obţine cel puţin un tarif vamal convenabil, şi cu noi înşine nu lucrăm, căci în înalta înţelepciune a bărbaţilor noştri, cari dau intervievuri neîntrebaţi, pentru noi nu există chestia macedoneană, pre­cum n’a existat chestie ardeleană ori jidovească. Din contra, politica domnilor noştri din trecut s’a relevat printr’o mare cuminţenie, isteţime şi patriotism. Şi cei mai mari dintre voevozii români nu s’au sfiit să ofenseze pe vecinii lor, care nu le-ar fi menajat interesele”.

Analiza efectuată de Nicolae Iorga asupra politicii tuturor voevozilor care au avut „oarecare însemnătate pentru istorie – până la Mihai-Viteazul”, l-a interesat mai puţin pe Agentul 25, care nu a consemnat în amănunt aspectele de interes.

● În seara zilei de 11 iulie 1908, Nicolae Iorga a conferenţiat despre Politica lui Mihai Viteazul. Agentul prezent la conferinţă a consemnat că „D-nul profesor” a analizat situaţia ţării româneşti şi raporturile ei cu vecinii, pentru a ajunge la concluzia că „singura putere pe care se putea sprijini Mihai era Austria, căreia s-a închinat şi i-a oferit serviciile”. „Şi dacă Mihai s’a înşelat în speranţele sale şi dacă a fost desamăgit – a continuat „D-nul profesor” -, aceasta nu l’a îndreptăţit să rupă relaţiunile cu o putere căreia îi jurase credinţă”.[8] Agentul a reţinut în mod expres referirea lui Nicolae Iorga la „caracterul voevozilor noştri”, despre care a afirmat că „erau oameni cuminţi şi cinstiţi, şi care nu visau mai departe peste rosturile şi gospodăria lor”. În final, s-a simţit dator să consemneze riguros concluzia oratorului: „Şi dacă azi avem o clasă conducătoare care ne duce la ruina socială şi la corupţia morală – a spus Nicolae Iorga – asta se datoreşte faptului că fiinţa ei et­nică e problematică şi alcătuită din elementele streine cari s’au pripăşit cândva în ţările noastre şi a parvenit”.

● În 12 iulie 1908, Nicolae Iorga a conferenţiat despre Relaţiunile politice dintre principatele Române şi Rusia pe deoparte, iar Austria pe de alta.[9] El şi-a început expunerea „cu Brâncoveanu şi a continuat cu Cantacuzino”, apoi a relatat împrejurările în care ni „s-a furat Bucovina” şi o parte din Basarabia, expunând „pravoslavnica doctrină a politicei ruseşti pentru a ajunge la concluzia că Ruşii totdeauna ne-au înjosit şi ne-au sfâşiat în numele creş­tinismului ortodox”.

În Notă a fost consemnată „vehemenţa fără margini cu care dl. Iorga a atacat pe diplomaţii şi istoricii ruşi”, smulgând prelungite aplauze din partea studenţilor şi publicului care atingea cifra de peste 100 persoane. „Dacă e o ură legitimă în poporul nostru – a spus Nicolae Iorga – o ură care trebue să clocotească de nerăbdarea răsbunării, e ura împotriva ruşilor. Şi diplomaţii noştri pot face cochetării cu Ruşii, pentru a stoarce o con­venţie favorabilă cu Austria, dar poporul român nu va trebui nici odată să lege prietenie cu Ruşii”. De asemenea, a expus şi împrejurările „hoţeşti” în care ni s-a ,,furat” Buco­vina, „o bună parte din Moldova frumoasă, unde zac oasele voevozilor noştri mari, unde stau ruinate cele mai elocvente mânăstiri şi unde se răsfaţă cele mai fertile şi binecuvân­tate lanuri”.

Nicolae Iorga şi-a încheiat disertaţia cu un apel patetic la cei prezenţi,  făcând trimitere la o realizate crudă: lanurile lui Froim şi Mochi Fischer, lui Kalman, lui Guttman, lui Juster, ale unor „descendenţi ai boerimii noastre vechi” şi ale altor „patrioţi cari îşi pun talentul lor fin în serviciul intereselor democratice” erau lucrate de nişte fiinţe „stoarse de vlagă”, identificate în ţăranii din Moldova de Sus, care ajunseseră „ca nişte dobitoace împovărate de mizeria fizică şi morală”.

El a afirmat că „e de datoria noastră să veghem, să luptăm, să ne manifestăm cu ultimul accent al energiei şi indignării noastre, împotriva acestor oameni, cari ne storc mijloacele de existenţă fizică şi ne conrup moravurile prin aceiaşi bani pe care îi au din sudoarea ţăranului nostru”.

● După cum reiese dintr-o Notă întocmită de acelaşi agent la 15 iulie 1908, „cursurile de vară” de la Vălenii de Munte erau frecventate „de un public din ce în ce mai numeros”,[10] îmbogăţit cu „studenţi din Ardeal şi învăţători din Ildişeşti (Bucovina)”. Despre Nicolae Iorga, agentul respectiv consemna că „Verva şi entuziasmul fără margini cu care vorbeşte, înlăn­ţuirea în care pune evenimentele cu actualitatea şi mai cu seamă biciuirea moravurilor politice şi sociale îl face foarte simpatic tuturor. E primit cu aplauze, e întrerupt cu aplauze şi sfârşeşte prin a i se face ovaţiuni entusiaste. Aproape că nu există locuitor în localitate care să nu-l privească cu un res­pect şi o dragoste nesfârşită”.

● În seara zilei de 16 iulie 1908, Nicolae Iorga a vorbit despre Epoca de deşteptare naţională cristalizată în cronicari şi în urmaşii lor care au pregătit revoluţia de la 1848. Din Nota agentului reiese că la aceasta au asistat peste 250 persoane, între care „foarte mulţi soldaţi bacalaureaţi, ofiţerii toţi şi mulţi localnici”.[11] „D-nul profesor” a analizat starea ţărilor române înainte de ‘48, accentuând că „răspânditorii ticăloşiilor n’au fost boerii, ci aceia care le-au condus în interesul lor meschin”. El a explicat că boierii au fost nevoiţi să alterneze între politica rusească şi austriacă, deoarece prima „ne făgăduia îmbunătăţirea soartei preconizând principiul fricei, principiu în baza cărui credea că pot cârmui poporul nostru, aşa cum crede astăzi că-şi va cârmui turma inconştientă a poporului său”, iar a doua „ne făgăduia o bună administraţie, aşa cum guvernul de azi crede că singura soluţie a problemelor noastre sociale este o bună administraţie, care să împuşce după un regulament, să bată după un regulament şi să ofere cu porţia trebuinţele vieţii”. Însă, a reamintit că ambele politici „totdeauna ne-au fost fatale”.

Apoi a vorbit despre „cronicarii care au răspândit ideea naţionalităţii noastre romane”, precum şi despre „cei trei transilvăneni, Micu, Şincai şi Maior, cari au accentuat-o”, afirmând că „de aci încolo poporul nostru dă semne de viaţă politică, întru cât îşi pregăteşte cele trei principii necesare acestei vieţi: cultura, conştiinţa şi avutul”.

Agentul a consemnat amănunţit analiza referitoare la profilul boierimii de la înce­putul veacului al XIX-lea, caracterizată de ifosele „observate şi azi la nobilimea noastră, care e vinovată de crima îngrozitoare de a fi ridicat zăgazul între ea şi pătura nenorocită a ţăranilor”. „Din cauza ifoselor acestora medievale şi ridicule – a spus răspicat Nicolae Iorga -, nu s’a putut face la noi o politică utilă şi naţională şi mai ales nu s’a putut face nici în Bucovina, acolo unde titlurile de nobleţă au fermecat mintea nobilimei româneşti. De asemenea, a comparat boerimea timpului său, „decăzută şi degenerată”, „care nu ne inspiră de cât desgust şi antipatie”, cu vechea boerime din veacul al XVIII-lea, găsind în acel timp „figuri venerabile, în faţa cărora te-ai fi închinat cu respectul, nu pe care ţi-l dă mulţimea decoraţiilor, atâr­nate în faţă şi-n dos, dar de atitudinea lor demnă şi de cinstea persoanei lor”.

Analizând „făurirea idealului celui nou, prin şcoala lui Lazăr”,  Nicolae Iorga a reamintit că: vitalitatea unui popor „nu se crează prin parlamente şi legi hibride, ci prin şcoală, unde se poate desvolta tineretul care e menit să se pună în serviciul acelui ideal”; dezideratul dezrobirii economice „nu trebue pus în programul partidelor politice cari fac dintrânsul un mijloc de exploatare a conştiinţelor, ci în pro­gramul şcoalei, care formează caracterele”; atâta cât va dura „zăgazul” între clasele sociale, „poporul va rămâne tot în starea de mizerie în care se află”. El şi-a exprimat speranţa că „zăgazul trebue să cadă forţamente, căci e în firea lucrurilor care îl precipită”. Agentul a redat riguros filipica lui Nicolae Iorga referitoare la „felul cum se exploatează producţia solului nostru şi cum o imensă bogăţie, ca petrolul, se dă pe mâna streinilor, fără frică de Dumnezeu şi fără conştiinţa că secătuindu-se pământul cu o furie sălbatecă şi necruţând nimic pentru viitor, ajungem a lăsa drept moştenire o mizerie cumplită”.

● În 17 iulie 1908, „Dl. prof. N. Iorga” şi-a încheiat seria lecţiilor de istorie, analizând Epoca lui Cuza.[12] În Nota întocmită, agentul a consemnat critica la adresa politicienilor care doreau să instaleze o inscripţie pe monu­mentul lui Cuza, din care ar reieşi că „acest mare om a unit 2 mici provincii orientale”. Nicolae Iorga a arătat că „actul solemn al unirei principatelor, care ne-a călăuzit viaţa noastră modernă, care ne-a zguduit din toropeala unei conştiinţe adormite, care a chemat neamul nostru la o nouă viaţă socială, a rămas totuşi închis în ana­lele istoriei, fără să încrusteze în bronz ori marmură străluci­rea unei personalităţi istorice de exclusiv cea mai mare valoare”. Mai mult, a afirmat că „în Cuza se rezumă toată munca noastră de secole înde­lungate şi mai ales toată demnitatea şi destoinicia neamului. El a fost omul hotărât, căruia nu i-au plăcut fasturile, care nu s’a entuziasmat de laude deşarte, care n’a îngăduit linguşirea, care a lovit fără milă în cei făţarnici. Şi cu toate astea, un grup de politicieni alături de o armată nemernică, mizerabilă şi criminală, care şi-a călcat jurământul de onoare, Cuza a fost silit să abdice, el care era hotărât să abdice după ce avea de gând să-şi completeze opera politică”. Apoi, ştiind poate că în sală se aflau şi „urechi” ale Siguranţei, a spus răspicat în faţa celor prezenţi: „E natural că atât cât vor exista persoane amestecate în acest complot odios şi mişel, lui Vodă Cuza să i se refuze onoarea meritată de a avea o statuă”.

„D-nul profesor” s-a dezlănţuit, făcând aluzii la slăbiciunile puterii politico-statale, cu referire directă la regele Carol I, arătând că: „Ori cât de prudent ar fi un cap încoronat oare care, ori cât s’ar bucura de stima puterilor cu care-l leagă interese de familie şi ori de câtă înţelepciune e dat ca model, totuşi, lipsindu-i eroismul, îndrăsneala actelor politice, n’are valoarea pe care ar trebui s’o aibă. Riscând, săvârşeşti minuni, şi săvârşind minuni, istoria te imortali­zează. Iată de ce în 40 de ani, activitatea noastră politică se reduce la meschine hărţuieli de partide, în dauna interesului obştesc”.

La sfârşitul expunerii, Nicolae Iorga a explicat „motivul lipsurilor noastre de azi prin aceia că toate binefacerile ne-au curs ca din cer. Noi n’am frământat în sînge idealul nostru ca Bulgarii de pildă. In­stituţiile noastre n’au fost expresia unanimă a noastră, a tuturor”. El a oferit şi soluţia, astfel: „căutând ca prin grai, prin scris şi prin norme fireşti de conducere să cizelăm asperităţile inconve­nienţelor sociale care ne chinuiesc şi printr-o tendinţă de fraternizare între clasele sociale şi solidaritate între partidele politice să ne studiem reciproc neajunsurile”.

*

Concluzie: Agentul 25 al Siguranţei Generale a statului român, prezent în misiune ordonată la lecţiile de istorie ţinute de Nicolae Iorga la şcoala de vară organizată la Vălenii de Munte în anul 1908 nu va fi cunoscut, poate, niciodată după numele real. El a lăsat, peste veacuri, o mărturie extrem de valoroasă, prin exactitate şi rigoare, despre cel care a fost numit, pe bună dreptate, „dascălul neamului”, fără să fi pretins decât avantajul moral de a nu fi prigonit de cei care în anumite conjucturi au condus destinele naţiunii române. Cazul confirmă un adevăr de necontestat: indiferent de regimul politic sub care au fost nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea, „oamenii informaţiilor” au apărat, cu gândul şi cu fapta, valorile sociale şi au conservat, prin documentele produse, memoria istorică a naţiunii române.

dr. Aurel V. David

---

[1] Arhivele Naţionale, Bucureşti, Fondul Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale, dosar nr. 39/1909; Prefectura Poliţiei Capitalei, Serviciul de Sigu­ranţă, Biuroul de Informaţiuni, Bucureşti, 24 noiembre 1907;

[2] Arhivele Naţionale, Bucureşti, Fond Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale, dosar nr. 39/1909, Divizia I, Brigada a 2-a, Notă, 15 iunie 1908, Agentul nr. 25;

[3] Idem., Notă, 3 iulie 1908;

[4] Idem., Notă, 4 iulie 1908;

[5] Idem., Notă din 5 iulie 1908;

[6] Idem., Notă, 8 iulie1908;

[7] Idem., Notă, 9 iulie 1908;

[8] Idem., Notă, 11 iulie 1908;

[9] Idem., Notă, 12 iulie 1908;

[10] Idem., Notă din 15 iulie1908;

[11] Idem., Notă, 16 iulie 1908;

[12] Idem., Notă, 17 iulie 1908;

Foto si alte date: Enciclopedia Romaniei – Nicolae Iorga

• Share
• Tweet
• Pin
• Email