A murit si Mircea Micu. “Am sa va las si-am sa ma duc / In varful frunzelor de nuc/ Si-o sa-mi gustati rasul amar/ Poate din ce in ce mai rar…”


Scriitorul Mircea Micu a murit duminică, la vârsta de 73 de ani.

Mircea Micu s-a născut pe 31 ianuarie 1937, în localitatea Vărşand, judeţul Arad. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1970, iar după 1989 a condus revista săptămânală “Viaţa Capitalei”. Debutul său literar a avut loc în 1968, odată cu apariţia volumului “‘Nopţile risipitorului”. Au urmat alte cărţi de poezie, precum “Teama de oglinzi” (1970), “Vânătoare de seară” (1971), “Murind pentru prima oară” (1972), “Poeme pentru mama” (1973), “Cu inima în palmă” (1974). Succesul literar se datorează mai ales romanului “Patima”, apărut în 1972, dar este cunoscut şi ca realizator al unor emisiuni TV, printre care “Ateneul artelor”.

Dumnezeu sa-l ierte!

Eminescu – Voievodul stelar

Intr-o noapte de ianuarie, limpede si rece ca o sfera de cristal, am vazut coborand lin spre crestele cele mai inalte ale Muntilor Carpati o stea stralucitoare si de neatins. Cobora cu maiestatea astrala a departarii sale sclipind vederii mele. Nu stiam daca se nascuse atunci sau era doar semnul desprinderii ancestrale traversand cerul spre o tinta numai de ea stiuta.

Era trecut de miezul noptii si sub revarsarea laptoasa a luminii lunare am vazut efigia lui Eminescu stralucind peste zapezi, sculptata in granitul milenar al muntilor, cu fruntea boltita, nas puternic si barbie domoala, ca o masca de voievod incremenita spre eternitate.
Steaua aceea nespus de limpede si nespus de stralucitoare s-a oprit din lunecarea ei maiestuoasa, ramanand neclintita, insurubandu-se ca un diamant in mijlocul unei coroane nevazute. Chipul frumos raspandea o lumina secreta si veghea inaltimile cu steaua unica a geniului sau pulsand deasupra-i.
Atunci am scris aceasta litanie mica, acest murmur neinsemnat, inchipuind un dor adanc si o nesfarsita adoratie:
“In Tara Moldovei, sus/ coborand dinspre obcini spre plai,/ trece in nopti cand e luna/ Voievodul Eminescu Mihai,
Se opreste la sfinte altare/ si-n crame cu vin de un veac/ privighetorile cand il vad se usuca/ de atata iubire si tac.
Si-un cantec se face pamantul/ un cantec si-un petec de rai/ cand trece in nopti inlunate/ Voievodul Eminescu Mihai”.
Numele Lui trebuie rostit in soapta, poeziile Lui cantate in gand. Steaua Lui pusa de straja in brazii Carpatilor, in toate noptile noastre, sa straluceasca mirifica si de neatins pana-n hotarul ultimului sat…
Geniul sau este unic si irepetabil!
MIRCEA MICU
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova