O pretinsa fotografie cu Pacepa aparuta in presa romana nu ii apartine. Este, la fel, a unui agent dublu al KGB, insa numele lui e George Blake, nu Pacepa Mitica. Dubla eroare a unui specialist: Liviu Tofan de la IRIR, ex-Radio Europa Libera

Tam-nisam, dupa 40 de ani in care a pretins ca se ascunde de Securitate si si-a mai facut, saracul, si niscai operatii estetice, ca sa nu fie executat de securisti (aiurea, dupa cum s-a vazut in cartea cercetatorului CNSAS Liviu Taranu, DSS ii stia si numele de imprumut, Paul Montaigne, si masina si adresa si menajera, dar n-a vrut sa intre in coliziune cu badigarzii de la KGB pe terenul CIA) batranul kaghebist Pacepa se preface ca isi devoaleaza noua infatisare. Poza ii apare, din “neant”, intr-o revista cvasi-anonima pentru romani, la unul din articolele sale scrise cu dosul, despre care CIA a concis ca e bine sa fie citite cu un mare semn de intrebare in spate. Pentru ca trebuia sa se stie si in Romania, un ziarist descopera intamplator fotografia si baga un articolas in Cotidianul.ro, intarit de “sursa” a doua, Wikipedia… Care ar fi dovada ca personajul din poza e Pacepa, cand Pacepa e sinonim – conform site-ului oficial al CIA – cu neverosimil –  implausible – (adica minciuna)?

Asa imi incepeam ieri seara un articol, dupa ce, desi nu dadusem crezare “stirii” privind pretinsa fotografie a lui Pacepa – pe care am vazut-o prima oara pe Ziare.com – , am cazut in plasa unui specialist, care o confirma, ba chiar dezvolta o intreaga poveste pornind de la poza in cauza. E vorba de directorul IRIR, Liviu Tofan, fost redactor sef adjunct la Europa libera. Dar, de fapt, cand colo, ce sa vezi? Omul din fotografia publicata in presa de la Bucuresti are o latura comuna cu Pacepa, in sensul ca este un fost faimos agent dublu al KGB. Insa numele lui este George Blake, fost ofiter MI6 devenit colonel KGB si decorat de SVR in 2007 cu “Ordinul Prieteniei”. Amuzant, nu? Si eu care incepusem sa cred ca Pacepa vrea sa vina in Romania si, de frica, se joaca pe net cu o fotografie falsa…

Ce ziceam eu ieri: E, dar articolasul din Ziare.com n-a starnit prea mult atentie. Atunci ce facem? Inlocuim ziaristul cu un nume “greu”. Greu de tot: ditamai directorul IRIR (Institutul Roman de Istorie Recenta, infiintat de britanici prin clasicul steag olandez folosit si inainte de 1989, cu aportul lui Dennis Deletant care l-a instalat pe Marius Oprea pana ce acesta si-a luat valea la Tariceanu), domnul Liviu Tofan, fost director adjunct la Europa Libera. Cand am vazut titlul articolului sau de pe Cotidianul.ro – “Un ofiţer francez confirmă: Pacepa a fost agent dublu al americanilor” – (oare cine-i “PR”-istul care l-a plasat acolo?!), mi-am spus in sinea mea: Ia te uita, Tofan e ofiter francez. Si eu care credeam ca-i “de-ai nostri”… Cand colo “dezvaluirea” era facuta de “un ofiter francez” iar Tofan doar o interneto-novelea.

Nici asta cu “agent dublu al americanilor” n-am prea inteles-o. Pacepa a fost general al Securitatii, cu functie de conducere (tot adjunct, ca si Tofan, dar la DIE). Deci pentru romani nu era un simplu “agent”. Asadar formula “agent dublu” pusa alaturi de “al americanilor” inseamna ca, de fapt, pe langa americani mai lucra si pentru altcineva. Cum pentru Romania o facea oficial, ca ofiter, la vedere, insotindu-l pe Ceausescu, ca atare nu mai putea fi si “agent”, inseamna oare ca “ofiterul francez” a vrut sa spuna ca lucra ca “agent dublu”, adica si pentru rusi? Gura pacatosului adevar graieste. Logica, bat-o vina. In tot cazul, mister Tofan tranteste o povestioara cu Pacepa de adormit mosnegii Securitatii – chipurile, dar astia sunt mereu de veghe 🙂 – , care se sfarseste cu marturia unui misterios sef DST, acum pensionar bonom, care-i confirma lui, dupa lungi tergiversari, situatia, neelucidata, din titlu, desi, dupa cum conchide Tofan ca-ntr-un “B” spre “C” movie: “Cum ziceam, I.M. Pacepa nu mă preocupă în mod special. Am vorbit cu “Albert S.” despre cu totul altceva. Dar asta este, iarăşi, altă poveste”. Bomba!, ce sa zic…

Iata si nuvela fantastica a domnului Tofan:

Un ofiţer francez confirmă: Pacepa a fost agent dublu al americanilor

Nu mă interesează în mod special I.M. Pacepa, am mai spus-o. Dar recenta dispută privind “fotografia lui Pacepa”, cea apărută în “American Spectator”, m-a determinat să intervin.

Nu intenţionez să-mi dau cu părerea. Sursa mea este un profesionist de absolută încredere. Îl voi numi “Albert S.” Îl cheamă altfel, dar aşa am convenit să-l numesc. Posibil ca unii să fi avut de-a face cu el sub numele său de cod “Sonrel”. Aşa obişnuia să se prezinte pe când lucra la DST, serviciul francez de contrainformaţii. Cunoaşte bine România şi pe români. Cu nişte ani în urmă, la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, a condus secţia pentru România din cadrul DST.

A lucrat acolo toată viaţa, cum se spune. Acum e la pensie. Sau, mai corect, în retragere. Pentru că “Albert S.” este de fapt ofiţer, de poliţie, un fel de comisar-şef. În Franţa, serviciul de contrainformaţii DST (care azi nici nu mai există ca serviciu de sine stătător, după comasarea cu Renseignements Generaux) era o componentă a poliţiei naţionale. “Albert S.” şi-a dorit dintotdeauna să “prindă spioni”. S-a dus la Academia de Poliţie de parcă CV-ul său ar fi fost scris dinainte. A urcat pe treptele ierarhiei din DST la fel de firesc cum a devenit poliţist. Înainte de a se ocupa de România, a fost şeful secţiei pentru Bulgaria. După anii dedicaţi “problemelor româneşti”, s-a ocupat de altele, din domeniul combaterii terorismului, cum spune el azi în termeni vagi. “Albert S.” este un om discret. În vorbe, în atitudine. Nu iese în evidenţă cu nimic. Dacă îl întâlneşti pe stradă, nici nu-l vezi. Omul perfect pentru meseria pe care a practicat-o.

“Albert S.” nu a mai vorbit până acum cu nimeni “din afară”. Am ajuns la el abia după aproape un an şi jumătate de încercări, şi am reuşit doar pentru că am fost recomandat de persoane de încredere pentru el. Poate l-a ispitit şi faptul că mă interesa un subiect cu care el chiar se poate mândri ca reuşită profesională de excepţie (dar care e altă poveste). Echipa lui “Albert S.” de la DST era destul de mică. Doar 10 oameni care să urmărească şi să zădărnicească acţiunile Securităţii în Franţa. Şi nici mijloacele materiale de care dispuneau nu erau cine ştie ce. Chiar îi invidiau pe români pentru resursele de care păreau să dispună. La Securitate nu se făceau economii. Iar agenţii români erau bine pregătiţi, erau nişte adversari redutabili, îmi spunea “Albert S.”. Dar numai până în 1978. După aceea, câţiva ani, “Albert S.” şi echipa sa aproape că au şomat. Reţeaua românească din Franţa, cea a “ilegalilor”, se evaporase practic. Iar cei din rezidenţă, cei cu acoperire diplomatică din ambasadă, erau ca vai de capul lor, “nişte ţărani”. Adică erau nişte prostovani trimişi de Bucureşti pe post de spioni, “faute de mieux”. Explicaţia? Pacepa.

Fuga lui Pacepa, în iulie 1978, spulberase tot spionajul românesc. E foarte adevărat. Ţăranii, cum i-a numit “Albert S.”, erau cei din Securitatea internă, puşi de Ceauşescu să-i înlocuiască pe agenţii deconspiraţi de Pacepa, dar şi să-i controleze pe cei rămaşi în centrala de la Bucureşti (CIE), consideraţi de-acum nişte potenţiali trădători, ca fostul lor şef adjunct. La începutul lui august ’78, un “veloturist” făcea ture prin Franţa. Era un ofiţer de legătură trimis de Bucureşti să-i avertizeze pe ilegali să dispară. În mod normal, aceştia ar fi fost contactaţi prin transmisii radio codificate, dar Securitatea nu mai putea conta pe asemenea mijloace, foarte probabil deconspirate – frecvenţe, coduri, tot. Contactul direct era singura cale, chit că foarte riscantă. Dar nu aveau de ales, nu aveau timp de pierdut, iar “acoperirea” mesagerului ca veloturist a fost tot ce le-a trecut prin cap. Oricum, ilegalii, cei mai mulţi, chiar au dispărut brusc, lăsând totul baltă. Ca Fortunescu, de pildă. Ar fi interesant de ştiut ce s-a întâmplat cu ei, ce au devenit mai târziu, ce sunt azi, spunea “Albert S.” Da, ar fi interesant. Fortunescu era logodit cu o franţuzoaică drăguţă. Nu înţelegea, săraca, în ruptul capului ce s-a întâmplat, cum a dispărut aşa, peste noapte, logodnicul ei. Dar Traian Munteanu? Era profesor de informatică în Franţa. Ilegalii, ca să ne lămurim, erau “agenţi deplin conspiraţi”, iar “Albert S.” ştie să spună asta pe româneşte. Popular, se numesc cârtiţe. Cei trimişi să se implanteze în ţări străine cu “legende”, biografii false. Ca De Benedetti, de pildă. Ăsta n-a mai reuşit să dispară. După legendă, era fiul unui soldat italian care făcuse Primul Război Mondial în România. L-au arestat.

Cu Pacepa comunicam atunci zilnic, povestea “Albert S.” De la distanţă, desigur, el era în America. L-a întâlnit ani mai târziu, la Paris (ca şi pe Caraman, altă poveste). Pacepa i-a spus atunci: “Eu ştiu cine sunteţi, dumneavoastră nu ştiţi cine sunt eu”. Corect. Românii aveau fotografiile noastre, explica “Albert S.”; se puneau cu o maşină în dreptul sediului nostru şi ne fotografiau pe toţi când ieşeam de la birou. Pe Pacepa nu l-aş fi recunoscut oricum, pentru că avea chipul schimbat.

Apoi, întorcându-se şi mai mult în timp cu amintirile, “Albert S.” a pomenit de schimburile de informaţii pe care le aveau regulat cu alte servicii secrete. Inclusiv cu americanii. Aceştia erau foarte interesaţi de orice informaţie nouă venită de la francezi. Cu o excepţie: România. Informaţiile despre România nu păreau să le stârnească nici cel mai mic interes. Oare de ce? Am priceput mult mai târziu, spunea “Albert S.” Pentru că le ştiau deja. De unde? De la Pacepa. “Albert S.” e convins că Pacepa a fost agent dublu al americanilor.

Cum ziceam, I.M. Pacepa nu mă preocupă în mod special. Am vorbit cu “Albert S.” despre cu totul altceva. Dar asta este, iarăşi, altă poveste.

Liviu Tofan, Director IRIR / Cotidianul.ro

Comentariul meu de pe Cotidianul.ro

Foarte amuzant, nimic de zis 06:27:29, 29 Jul 2010

Victor Roncea : Ajuns la batranete, in loc sa ne dea o informatie sigura, cum ar fi ca el este agent dublu (e doar o idee de proza), Liviu Tofan face exercitii nuvelistice cu chestiunii care nu pot fi tratate profesionist decat cu rigorizitate. Rigurozitatea e data de certitudine. Certitudinea de informatie. Nu de amintirile si presupunerile unui pensionar, oricat de tare ar fi fost la vremea lui, in jurul carora seful IRIR velo-croseteaza fabulatii ca sa pomeneasca de fapt despre alte nume, alte glasuri si alte incaperi. Batranete, haine grele… Pacepa a fost agent KGB inca de la incadrarea lui in Securitate. Titlul corect: “Pacepa a fost agent triplu”. Mai conspectati, mai conspectati…

Din saga Cotidianului:

Poza lui Pacepa din revista „American Spectator”, adevăr ori făcătură?

După ce, vineri, cotidianul.ro a semnalat că fotografia fostului general român de Securitate Ion Mihai Pacepa apare în capul unui articol semnat de el recent în revista „American Spectator”, au apărut, firesc, ecouri printre gazetarii români şi alţi cititori ai site-ului nostru. Cum era şi normal, cu toţii se referă la poza pusă în fruntea eseului respectiv şi deloc la articolul ce are ca temă recentul troc de spioni dintre Washington şi Moscova, în care zece agenţi ruşi au fost daţi în schimbul a patru agenţi americani.

De unde se vede uşor că interesul cu care este urmărită o ştire privindu-l pe fostul consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu este unul deosebit, cu atât mai mult când este vorba de misterul privind înfăţişarea sa actuală, asupra căreia s-au spus atâtea lucruri controversate.

Revenind la articolul nostru, confraţi care, potrivit obiceiurilor bucureştene, ne-au preluat fără să ne citeze, reproduc o declaraţie a realizatoarei tv Lucia Hossu Longin, ce susţine cu tărie că cel din imaginea pe care a reluat-o cotidianul.ro NU ESTE PACEPA. Reamintim că, la sfârşitul lunii februarie 2009, Lucia Hossu Longin a realizat un amplu interviu cu Pacepa. Acesta a apărut ulterior în volumul „Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa”, publicat de Editura Humanitas şi lansat în vara lui 2009 la Bookfest.

În variantă sonoră, interviul a fost transmis şi într-o emisiune a Televiziunii Române, întrucât, deşi Lucia Hossu Longin a avut cu ea în SUA o echipă de filmare, fostul general de Securitate A REFUZAT SĂ FIE FILMAT. Pe de altă parte, iar amănuntul este foarte important, ea susţine categoric, dar fără a spune pe ce se bazează, că PACEPA A SUFERIT TREI OPERAŢII ESTETICE. La rândul lui, un ziarist din Ungaria, care i-a luat şi el un interviu celui ce a condus spionajul românesc în anii ’70, a pretins că acesta a făcut PATRU OPERAŢII ESTETICE.

După cum se constată, varianta operaţiilor estetice este adoptată de ziarişti care nu l-au cunoscut direct şi nu s-au aflat aproape de Pacepa în anii în care el se găsea în suitele ce-l însoţeau pe Ceauşescu în vizitele sale peste hotare, organizate mai mereu cu contribuţia nemijlocită a acestuia şi a agenţilor coordonaţi de el. În plus, după cele trei zile de convorbiri cu el de anul trecut din America, Lucia Hossu Longin îl descrie pe Pacepa ca având „o figură atletică” la cei aproape 80 de ani cât avea în februarie 2009, lucru pe care unii care l-au văzut în anii ’70 nu-l susţin.

În ce-i priveşte, foşti subalterni ai acestuia din Direcţia de Informaţii Externe, care mai trăiesc şi au acceptat să-şi spună părerea despre omul din fotografia apărută în “American Spectator”, sunt de părere că ESTE FOTOGRAFIA LUI PACEPA! Cu alte cuvinte, ei L-AU RECUNOSCUT FĂRĂ EZITARE, deşi au trecut fix 32 de ani de la fuga acestuia în SUA.

În fine, dar nu în ultimul rând, am avut privilegiul de a sta de vorbă cu unul dintre puţinii ziarişti ce l-au însoţit pe Ceauşescu atât în vizita din SUA, când l-a invitat preşedintele Jimmy Carter, iar Pacepa a pregătit-o foarte minuţios, cât şi în cea din Marea Britanie, realizată tot cu aportul consistent al fostului general de Securitate, care, la fel ca în mai toate călătoriile în Occident ale dictatorului român, s-a aflat în suitele sale prezidenţiale. Cu alte cuvinte, destul de multe zile, acesta l-a văzut de aproape pe Pacepa, ştiut fiind că, de regulă, alaiul preşedintelui român era restrâns. Din această perspectivă, distinsul publicist bucureşten a spus că e foarte greu să-ţi dai seama de adevăr privind respectiva fotografie, el adăugând că ESTE CLAR CĂ PACEPA A SUFERIT OPERAŢII ESTETICE.

Totodată, excelent cunoscător al lumii americane, el a opinat că trebuie ţinut seama că editorul revistei „American Spectator”, Alfred S. Regnery, este una şi aceeaşi persoană cu cel a cărui editură – „Regnery” – a publicat în 1987 cartea „Orizonturi roşii” a lui Pacepa. Adică este omul din „curtea CIA”, deci îl ştie bine pe autor şi nu putea greşi decât cu bună ştiinţă în momentul alegerii pozei. Ceea ce ar însemna intrarea deliberată într-o operaţiune de manipulare. În fine, revista respectivă este apropiată de cercurile ultraconservatoare republicane, de unde şi aversiunea deschisă faţă de Administraţia democrată a lui Obama, pe care Pacepa o critică în articolul său.

Tot în legătură cu Pacepa, recent, publicistul israelian de origine română Teşu Solomovici, autorul cărţii „Un dosar incendiar: Pacepa”, scria că fostul general de Securitate ar intenţiona să viziteze România. Se pare că Teşu ştie ce vorbeşte, aşa că n-ar fi exclus ca Pacepa să-şi pregătească cel puţin mediatic acest gest deosebit.

P.S. Acelaşi venerabil coleg bucureştean îmi semnalează că fotografia lui Pacepa de pe pagina lui din Wikipedia.com este aceeaşi cu cea apărută în revista “American Spectator”.

Cotidianul Luni, 26 iulie 2010 / Petre Nicolae

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova