VIDEO UPDATE. Basescu explica decizia fara precedent pe plan mondial de a renunta la serviciile Politiei si Jandarmeriei: “Cel mai grav lucru din ilegalitatile comise de politisti la marsul neautorizat este ca au subminat autoritatea statului roman”

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut duminică 26 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Vă prezentăm integral textul declaraţiei:

“Bună ziua. Cred că se impune o foarte scurtă clarificare a poziţiei mele cu privire la cooperarea cu Ministerul de Interne. Înainte de a face această scurtă clarificare, pentru a reduce volumul speculaţiilor, vreau să ştiţi că Bogdan Hossu a sunat la cabinet când au plecat din Piaţa Victoriei. Am fost contactat de şefa de cabinet, care i-a răspuns înapoi că nu sunt în Palatul Cotroceni. De altfel, n-am fost în Bucureşti. Ca atare, speculaţiile că n-am vrut să ies sunt… Dar am dat instrucţiuni unui consilier, dacă ajung aici, să discute cu reprezentanţii sindicali. În ceea ce priveşte declaraţia, aş vrea să precizez că este vorba de marşul neautorizat de vineri, 24 septembrie. Şi plec de la premisa că sunt foarte mulţi români care sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate pe care guvernul a fost nevoit să le ia, pur şi simplu pentru că nu are bani – şi, din acest punct de vedere, înţeleg nemulţumirea tuturor categoriilor sociale, inclusiv pe cea a poliţiştilor; şi ei fac obiectul reducerii salariilor cu 25%. De asemenea, ştim foarte bine că mulţi români au manifestat în Bucureşti în această perioadă, dar toţi au manifestat respectând legea. Singurii care au încălcat legea au fost salariaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor. Şi nu mă refer aici numai la poliţiştii care au manifestat, ci şi la jandarmii care nu au aplicat legea, au negociat-o cu sindicaliştii.

Până la urmă, un act ilegal rămâne un act ilegal. Cei 6.000 de poliţişti au efectuat un marş ilegal şi ei sunt exact aceia care, alături de jandarmi, trebuie să vegheze la respectarea legalităţii altor manifestări publice, inclusiv mitinguri de protest. Cred că vor avea o dificultate să ceară la manifestaţiile următoare respectarea legii. Poliţia şi Jandarmeria sunt, din punctul meu de vedere, instituţii extrem de importante ale statului român. Îmi permit să spun că le consider instituţii esenţiale ale statului, pentru că ele au ca principală misiune respectarea şi impunerea legii, apărarea cetăţeanului şi apărarea instituţiilor statului. Ceea ce Domniile Lor au făcut vineri – cei 6.000 de poliţişti – nu s-a încadrat nicicum în obligaţiile pe care ei le au în viaţa de zi cu zi. Cu atât mai mult, încălcarea legii s-a făcut purtând uniforma statului român şi, pe uniformă, simbolurile statului român. Cred că cel mai grav lucru dintre ilegalităţile comise de poliţiştii care s-au angajat într-un marş neautorizat este că pur şi simplu au subminat autoritatea statului român şi instituţiile statului român, fie că este vorba de Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca instituţie, fie că este vorba de instituţia prezidenţială.

Vreau să înţelegeţi foarte bine că Palatul Cotroceni nu este al meu. Eu sunt un vremelnic chiriaş la Palatul Cotroceni. Palatul Cotroceni este şi el, ca şi Poliţia şi Jandarmeria, un simbol al statului român. De aceea cred că eu, în calitate de Preşedinte – şi nu cred, sunt convins că în calitate de Preşedinte nu pot asocia Preşedinţia României ca instituţie şi pe preşedintele României cu salariaţii dintr-o instituţie, salariaţi care au încălcat grav legea. Acesta este motivul pentru care am dat dispoziţie Serviciului de Protecţie şi Pază să nu mai apeleze la nicio prestaţie a Ministerului de Interne. Vreau să vă fie foarte clar: Poliţia şi Jandarmeria nu au atribuţiuni directe în securitatea preşedintelui României, ci doar atunci când sunt solicitate de Serviciul de Protecţie şi Pază. În ceea ce priveşte Poliţia Circulaţie, să ştiţi că îi cunosc aproape pe toţi poliţiştii din escorta mea, îi simpatizez şi le mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-au dat de fiecare dată, dar fac parte dintr-o instituţie care în momentul de faţă este asociată de români cu o instituţie a legii care nu respectă legea. De aceea, nu pot asocia instituţia prezidenţială cu salariaţi ai Ministerului de Interne. Este problema Guvernului să rezolve imediat problemele de disciplină şi de respectare a legii în Ministerul de Interne. Aceasta este declaraţia. Vă mulţumesc, vă doresc o duminică plăcută.”

Departamentul de Comunicare Publică
26 Septembrie 2010

Starea Presei.ro mai semnaleaza: Băsescu şi Boc au renunţat la protecţia Poliţiei şi Jandarmeriei (Capital)
Premierul Emil Boc i-a anunţat aseară pe poliţişti din coloană că nu are nevoie de escortă. Surse IGPR: Nu am primit vreo înştiinţare oficială (Gandul)

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “VIDEO UPDATE. Basescu explica decizia fara precedent pe plan mondial de a renunta la serviciile Politiei si Jandarmeriei: “Cel mai grav lucru din ilegalitatile comise de politisti la marsul neautorizat este ca au subminat autoritatea statului roman””

  1. Salariile mari ale politistilor au schimbat valorile in Romania.Toti vroiau sa se faca politisti,sau mai vor.
    Cu respect

  2. dascal says:

    Nu este o decizie fara precedent pe plan mondial pt ca si premierul britanic actual a renuntat la serviciile politiei engleze chiar din prima zi de mandat. Oricum … aprob atitudinea lui Basescu pt ca democratia inseamna stat de drept in care inclusiv oamenii legii tb s arespecte legea. Nimeni nu este mai presus de lege!!!

  3. VRs says:

    @ dascal
    In primul rand premierul nu e sef de stat! Asa ca este fara precedent la nivelul unui sef de stat. In al doilea rand, premierul britanic David Cameron nu a renunţat complet la serviciile poliţiştilor ci doar la escorta de sase motociclisti, care este oricum folosita in cazul vizitelor de stat ale demnitarilor străini sau atunci când alerta MI5 de securitate este ridicată. Mai mult: cei din posturile fixe de la circulatie in continuarea elibereaza ruta cand au cunostinta de trecerea premierului. Ramane de vazut ce se va intampla la noi…

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova