EDITORIAL de Corneliu Vlad
Lumea-i cum este
Raspunsul Berlinului la problema cliringului este, de fapt, o invitatie la dialog
Raspunsul pe care Ministerul german de Finante l-a dat, la 16 septembrie, la interpelarea deputatei Ulla Jelpke, din Partidul Die Linke, intareste speranta in privinta reglementarii problemei datoriei Germaniei fata de Romania.
Ce indreptateste aceasta afirmatie?
Intr-un prim raspuns, la intrebarea scrisa formulata de doamna deputata, la 16 august 2010, guvernul german mergea pe linia interpretarii “traditionale” a Tratatului de Pace de la Paris, din 1947, si afirma ca Romania ar fi renuntat la toate pretentiile fata de Germania provenind atat dinainte, cat si din timpul razboiului. Acest raspuns a determinat atunci Partidul Die Linke sa initieze o ancheta parlamentara, care ,spre deosebire de intrebarea scrisa mentionata, permitea formularea mai multor intrebari adresate guvernului de la Berlin pentru elucidarea problemei. Intrebarile concrete vizau lamurirea urmatoarei probleme: de ce o obligatie, un drept dobandit sau un contract (asa cum prevede Tratatul de Pace de la Paris din 1947) ar implica renuntarea din partea Romaniei, cu toate ca ea acestea dateaza dinainte de 1 septembrie 1939.
Guvernul Germaniei a invocat faptul ca Tratatul a fost ratificat de Germania dupa aceasta data. Dar acest raspuns solicita urmatorul comentariu: Tratatul pentru promovarea relatiilor economice dintre cele doua tari, tratat-cadru, a produs efecte juridice chiar din momentul semnarii si aplicarii sale, conform dorintei explicite a partilor contractante (art. 5), cat si prin decretele de aplicare imediata, documente publicate de Monitoarele Oficiale din cele doua tari inainte de 1 septembrie 1939 (17 mai – Berlin, 2 iunie – Bucuresti). Acest Tratat-cadru este bazat pe Tratatul pentru stabilire comert si navigatie din 23 mai 1935 si Acordul de plati romano-german din 24 mai 1935.
Tinand seama de faptul ca aplicarea imediata a produs efecte juridice imediate de la data semnarii, se poate afirma ca Romania a beneficiat, incepand cu 1935 si pana la 1 septembrie 1939, de un corpus temeinic si cuprinzator de documente, cu referire la textul Tratatului de Pace de la Paris din 1947, “de contracte si de alte obligatiuni (…) precum si drepturi dobandite inainte de 1 septembrie 1939”.
Prin urmare, argumentul invocat, al ratificarii acestui Tratat dupa 1 septembrie 12939, nu rezista probelor concrete, ci, dimpotriva, deschide calea unei abordari juridice corecte. Faptul ca, in raspunsul sau, Germania nu a interpretat textul Tratatului de Pace din 1947 in defavoarea Romaniei, nedand curs unei discutii politice supraincarcate si nedorite, ba chiar cu “pierderi colaterale”, si fixand problema nu doar dupa data ci si dupa relevanta, poate fi considerat, fara a forta deloc nota, ca o invitatie la dialog din partea guvernului de la Berlin. Este de inteles ca Germania, tara cu un codex moral recunoscut de toata lumea ca fiind caracterizat de rigoare, precizie si corectitudine, care-si respecta cu strictete obligatiile asumate fata de parteneri, argumenteaza in acest subiect punctual in relatiile cu Romania in favoarea propriilor interese, numai ca aceste argumente se dovedesc, dupa cum se vede, vulnerabile in plan juridic.
Intr-o asemenea situatie, Romania trebuie sa raspunda pe masura, mai precis tot in temeiul unui codex moral, cu argumente temeinice si prin respectarea legii internationale. Discutiile romano-germane care, in mod logic, ar trebui sa urmeze, au sanse de finalizare reciproc avantajoasa daca se vor baza pe fair play.