Jurnalista de investigatii Ondine Ghergut: “Revolutionarii” de meserie au manat turmele de politisti la Cotroceni. Garda pretoriana a lui Iliescu contra lui Basescu: “Incalzire pentru 7 octombrie cand il vom da jos”. BTI: RETETA EXPLOZIVA

Păpuşarii din spatele mitingului de la Cotroceni
Deplasarea „spontană” la Palatul Cotroceni a poliţiştilor protestatari, din data de 24 septembrie, a fost pregătită cu cel puţin două zile înainte, potrivit declaraţiilor unor participanţi. Pentru a-şi radicaliza acţiunile, sindicaliştii ar fi apelat la sprijinul unor organizaţii de revoluţionari.

Dorin Maior, Puiu Fesan, Vasile Pestreanu, Nicolae Costache George Costin şi alţi lideri ai unor asociaţii de revoluţionari s-au întâlnit miercurea trecută la sediul Federalei Revoluţionarilor, condusă de Bebe Ivanovici, pentru a pune la cale acţiuni radicale în timpul protestelor sindicaliştilor. Întâlnirea a fost stabilită exact în ziua în care erau organizate protestele  sindicatelor din cadrul CNSRL Frăţia, organizaţie apropiată de PSD. În acea zi s-a testat reacţia forţelor de ordine de către un grup de revoluţionari, care au forţat pătrunderea în sediul Guvernului. Imediat după incident,  s-ar fi ajuns la concluzia că ar trebui pregătite şi câteva grupuri pentru a declanşa violenţe în faţa Palatului Cotroceni, violenţe ce urmau a fi amplificate  de persoane din lumea interlopă din Sectorul 5 al Capitalei.

Ar fi existat şi surse de finanţare pentru astfel de acţiuni. Acest test violent urma a fi făcut vineri, 24 septembrie, la mitingul poliţiştilor. Organizatorii acestor „acţiuni radicale” ar fi ştiut încă din data de  22 septembrie că mitingul  poliţiştilor de pe 24 septembrie  din faţa sediului Guvernului se va continua cu un marş  la Palatul Cotroceni, unde urmau să  intre în acţiune grupurile de revoluţionari şi cei ai lumii interlope, imediat după ce forţele de ordine ar fi încercat să-i împiedice pe protestatari să arunce cu obiecte în curtea Palatului. Aceste violenţe ar fi legitimat demararea demersurilor pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Vineri, la Palatul Cotroceni,  „Băsescu nu a pus armata sa pe noi,  aşa că acţiunea s-a mutat pe 7 octombrie”, spun sursele noastre.

Confirmarea implicării revoluţionarilor

George Costin ne-a confirmat întâlnirea de miercuri 22 septembrie  de la „Federala” lui Bebe Ivanovici: „Maior şi  Fesan – pe Bebe nu l-am văzut, au fost susţinătorii ideii de a-i sprijini pe sindicalişti cu acţiuni radicale pentru demiterea lui Traian Băsescu, contra unor posturi ce urmau a fi negociate cu Ion Iliescu. Eu le-am cerut să nu amestece  interesele revoluţionarilor în jocurile politice”. Bebe Ivanovici, şeful Federalei Revoluţionarilor din România,  fost lider PSD migrat la PRM, a confirmat  doar  faptul că mai multe filiale de revoluţionari din ţară au fost  chemate  la Bucureşti, la mitingul de vineri, 24 septembrie. „M-au sunat preşedinţi de filiale din ţară şi mi-au spus că au fost convocaţi să vină în Bucureşti la mitingul de vineri, dar eu m-am opus. M-au sunat şi  cei din Constanţa, şi cei din Craiova şi Galaţi,  dar eu le-am spus că nu ne amestecăm cu sindicatele. Ştiu că  la mitingul de vineri  au fost cei ai lui Emil Cutean (Asociaţia „Club 22″, fost parlamentar PSD condamnat la 4,5 ani închisoare pentru deturnarea fondurilor destinate revoluţionarilor) şi ai lui Marin Muşa (Asociaţia  Alianţa Poporului)”.  Ivanovici susţine că nu ştie cine a făcut „convocarea la Bucureşti”, deoarece el este internat în spital de aproape trei săptămâni.

Revoluţionarul Pluto: „Dacă încep să tragă, trag şi eu”

Nelu Florea (zis Pluto), fost poliţist, membru al asociaţiei de revoluţionari „Club 22″,  susţine  că s-a dus la mitingul de vineri  din proprie iniţiativă. „A fost ca o încălzire pentru  mitingul de pe 7 octombrie, când îl vom da jos pe Băsescu. Eu sunt alături de poliţişti până mor. Suntem mai mulţi revoluţionari care am fost la miting şi la marş. Numai eu am numărat vreo 20. Suntem susţinuţi şi de Ponta, şi de Crin. Pe 7 (octombrie) nu plecăm acasă până nu-l dăm jos pe Băsescu. Să sperăm că fără violenţă. Dacă încep să tragă, trag şi eu. Vineri a fost aşa, un început, am testat terenul”,  ne-a declarat revoluţionarul Nelu Florea, zis Pluto. El crede că  „fără Băsescu o  să ne fie mai bine. Iliescu ne-a dat indemnizaţia  de revoluţionar, nu Băsescu. Acum, Băsescu şi Boc  vor să ne ia pensia sau s-o impoziteze, de asta au venit mai mulţi revoluţionari la mitingul de vineri şi o să venim mai mulţi la cel de pe 7 octombrie”, ne-a povestit fostul poliţist. Ieri, Pluto era puţin dezamăgit de mitingul BNS „E prea liniştit!”.

„Noi am făcut apel la solidaritate”

Toader Paraschiv, secretarul general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, ne-a declarat  „Noi am făcut un apel la solidaritate. Personal , nu am sunat la nici o asociaţie de revoluţionari. Este posibil însă să o fi făcut liderii judeţeni de la sindicatele la care suntem noi afiliaţi, şi care s-au ocupat cu deplasarea cu autocarele.”

5 poliţişti, anchetaţi pentru că au fost la protest cu pistoale

Poliţiştii-protestatari care se manifestau agresiv au fost filmaţi şi fotografiaţi de agenţii infiltraţi ai serviciilor secrete. Obiectivele agenţilor au fost orientate în special spre tocurile pistoalelor protestatarilor pentru a şti  din ce zone pot apărea probleme dacă mitingul-marş ar fi degenerat în violenţe.  Aşa ar fi fost descoperite pistoale la cel puţin cinci poliţişti, care au fost identificaţi şi care vor fi anchetaţi penal de Parchetul Sectorului 1.

“Maior şi  Fesan au fost susţinătorii ideii de a-i sprijini pe sindicalişti cu acţiuni radicale pentru demiterea lui Traian Basescu, contra unor posturi ce urmau a fi negociate cu Ion Iliescu.” George Costin, şeful Asociaţiei Metrou Bucureşti

“M-au sunat preşedinţi de filiale din ţară şi mi-au spus că au fost convocaţi să vină în Bucureşti la mitingul de vineri.” Bebe Ivanovici,  şeful Federelei Revoluţionarilor

“A fost ca o încălzire pentru  mitingul de pe 7 octombrie, când îl vom da jos pe Băsescu.” Nelu Florea, zis Pluto, fost poliţist

Romania libera

Vezi si Bogdan Tiberiu Iacob: Simple coincidente sau reteta exploziva?

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Jurnalista de investigatii Ondine Ghergut: “Revolutionarii” de meserie au manat turmele de politisti la Cotroceni. Garda pretoriana a lui Iliescu contra lui Basescu: “Incalzire pentru 7 octombrie cand il vom da jos”. BTI: RETETA EXPLOZIVA”

  1. Tery says:

    Alt lider de sindicat care de câteva zile apare la posturile de televiziune Realitatea și Antena 3 se numește Pisc Ion Scradeanu un turnător ordinar al securități comuniste deconspirat anul acesta ca turnător ordinar care înjură și amenință guvernul și președintele.
    Din muncitor sa ajungă Președintele Federației Energetica este clar securiști la-u propulsat.
    Acum doua zile era în studioul de televiziune Irealitatea lingă poetul portofel se înțelegeau de minune turnatoru cu poetu portofel înjurând.

    Președintele Federației Energetica, Ion Pisc Scrădeanu, a fost, în perioada 1982- 1989, informator, sub numele conspirativ “Dragnea”, potrivit unei note de constatare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Lipsesc, însă, probabil cele mai importante note informative, care s-au soldat cu dosare de urmărire informativă şi cu spravegheri informative. Deşi actul emis de CNSAS este autentic şi asumat de conducerea Consiliului, reprezentând răspunsul către un gorjean care a vrut să-şi cunoască turnătorii, liderul de sindicat spune că el nu a colaborat cu Securitatea.
    Aşa cum reiese din nota de constatare DI-I-967-02.04.2010, Ion Pisc Scrădeanu a fost recrutat pe 09.12.1982, în calitate de informator al organelor de Securitate, în timp ce lucra ca lăcătuş mecanic la GSMC Vulcan Bucureşti, Şantier 7 Craiova, lot IE Rovinari. Potrivit aceleiaşi note, liderul de sindicat a semnat şi un angajament scris, după care, până în 1989, a făcut zeci de note informative.

    https://www.pandurul.ro/Investigatii/2010-07-16/Sindicalistul+Pisc+Scradeanu,+turnator+dovedit

    https://www.pandurul.ro/Investigatii/2010-07-19/A+facut+puscarie+dupa+ce+a+fost+turnat+la+Securitate+de+Pisc+Scradeanu

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova