Elena Basescu in Basarabia, pe urmele tatalui. Si invers.



Mezina presedintelui Traian Basescu, europarlamentarul Elena Basescu, s-a aflat la sfarsitul saptamanii trecute in Basarabia, in cadrul unei vizite oficiale a Partidului Popular European – “Fact Finding Mission” – in calitate de evaluator al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) condus de premierul Vladimir Filat, care aspira la statutul de observator in familia populara europeana. Aflat in crestere in sondaje, versatul prim-ministru de la Chisinau a reusit sa-si surclaseze colegii de Alianta din Partidul Liberal – presedintele Mihai Ghimpu si primarul Dorin Chirtoaca – care au pierdut ocazia de a se alia prin intermediul PPE cu PD-L-ul de la Bucuresti, preferand sa stagneze in randurile liberale, devenite insa din ce in ce mai stangiste pe la Bruxelles. Printr-o ciudata intorsatura politica, in pofida dusmaniei reciproce, Vlad Filat ar putea deveni astfel coleg de banca europeana cu Iurie Rosca, al carui Partid Popular Crestin Democrat se afla deja la loc de cinste, in PPE.

In plina campanie electorala pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie, vizita delegatiei europene din care a facut parte Elena Basescu, alaturi de vice-presedintele PPE Corien Wortmann Kool, a facut ca Vlad Filat sa se bucure de un spor de publicitate, in detrimentul lui Dorin Chirtoaca, care a avut doar ocazia unui ceai nocturn cu fiica presedintelui Romaniei, insotita la discutia profesionala si de senatorul PD-L Viorel Badea. Elena Basescu s-a vazut si cu presedintele Mihai Ghimpu, la lansarea cartii sotiei sale, Dina, “Nascut in zodia lui Caragiale”. “Am venit la Chişinău în cadrul unei misiuni de evaluare a partidului dl. Vlad Filat, PLDM-ul. Partidul dânsului pledează, cu statut de observator, la Partidul Popular European. Totodată, nu puteam să ratez ocazia de a-l saluta pe dl. preşedinte şi pe soţia dânsului”, a declarat Elena Băsescu la lansarea de carte a Dinei Ghimpu.

Elena Basescu nu se afla la prima sa vizita peste Prut. Ea a participat la mai multe actiuni in Basarabia, inclusiv in perioada alegerilor uninominale, cand a mers si la cimitirul eroilor romani de la Tiganca (vezi Video mai jos), acolo unde, dupa ea, Basescu avea sa fie asteptat de mii de romani, la vizita sa oficiala din ianuarie anul acesta.

In cele trei zile ale misiunii de monitorizare, Elena Basescu s-a întalnit cu mai mulţi miniştri PLDM: cu ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase – mai vechiul nostru prieten care a contribuit plenar la decizia CEDO in favoarea fostilor detinuti politici de la Tiraspol, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc – cu ministrul de Interne, Victor Catan, cu ministrul de Finanţe, Veaceslav Negruţa şi cu viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă. “Partidul Popular European a dorit să discute cu fiecare ministru şi să constate personal, dacă timp de un an, de când a început guvernarea Alianţei, se fac paşi spre reforme”, a mai afirmat Elena Băsescu, citata de Unimedia.md. Deputatul european a mai spus că a avut o întrevedere chiar şi cu Iurie Roşca. “Partidul dânsului este în cadrul Partidului Popular European de câţiva ani şi delegaţia Parlamentului European a dorit să aibă o întâlnire şi cu dânsul”, a declarat europarlamentarul PPE, citat de presa romana de peste Prut.

Intalnirea delegatiei PPE cu Vlad Filat a fost si un prilej de a transmite mesajul principal al partii romane din cadrul misiunii – si nu numai a ei -, de a face ca Alianta pentru Integrare Europeana sa ramana unita la alegeri pentru a-i invinge definitiv pe comunisti. PCRM deja si-a anuntat avangarda grea la lista pentru Parlament: cu Voronin in frunte, la “lupta cea mare”. PDM-ul merge cu Lupu in cap de lista, PDLM-ul cu Filat iar PL-ul cu Ghimpu, mai tanarul Chirtoaca lipsind de pe lista pentru a-si consolida pozitia in vederea alegerilor locale din primavara anului viitor, cand ar trebui sa recastige Primaria (daca nu i-o sufla Alexandru Tanase). In schimb, la Parlament, jurnalistul Valeriu Saharneanu si istoricul Ion Varta ocupa pozitii alaturi de Ghimpu.

Alegerile vor fi o incercare grea pentru actualul presedinte interimar, in contextul in care Filat stie sa-si faca drum, in egala masura, si pe la Bruxelles si pe la Moscova si pe la Iasi, cand il cheama presedintele Basescu. Desfasurata pe fondul provocarii spionilor expulzati ca mingiile de ping-pong intre Rusia si Romania, intalnirea de la Iasi din august dintre Basescu si Filat – chipurile intrerupt dintr-o vacanta privata in Grecia cu sotia – a avut loc dupa ce premierul de la Chisinau tocmai efectuase o vizita, tot “privata” si tot cu sotia, la Moscova. Ce a ramas public de la intrevederea neprogramata de la Iasi a fost declaratia presedintelui roman, care a starnit (alte) valuri in Rusia: “România are interesul ca Republica Moldova să-şi redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem. Credem că niciunui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu”. Elena Basescu merge acum pe urmele tatalui, de data aceasta monitorizand cu atentie activitatea partidului de la Chisinau cu pretentii de aspirant la PPE. Partid care trebuie sa ramana in Alianta pentru Integrare Europeana. In preajma alegerilor cruciale care urmeaza in Basarabia si in ciuda comentariilor belicoase inevitabile ale oficialilor rusi sau ale presei rusesti si ucrainene, sprijinul moral al Romaniei trebuie sa ramana binevenit pentru Alianta.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Elena Basescu in Basarabia, pe urmele tatalui. Si invers.”

  1. Osoianu Iurie
    25 noiembrie 2010 la 11:55
    Scrisoarea a VI

    …Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii *
    Toţi gebiştii, toţi bandiţii, comuniştii şi toţi hoţii
    Toţi acei numiţi “patricii” şi toţi lacomi de avere
    Toţi dorind să sugă singe prin seringile puterii
    Căci e clar, ca bună ziua, nu avem de mult elită
    Avem doar nomenclatură, într-o ţară ostenită
    Avem doar fluid ce curge, din partide în partide
    Masa asta nesătulă, plaga asta ce ne frige
    Pre-a făcuta-ţi neamul nostru de ruşine şi ocară …**
    Jumătate din Moldova a fugit de Voi din ţară
    Au rămas doară bătrînii si copiii ostatici
    Tineretul care tace sugrumat de poliţişti.
    Prea furata-ţi fără frică, fără grijă de nimic
    Aţi lăsat în urma Voastră peisaj cosmic, pustiit
    Şi acum aveţi nevoie iar, ca glasul să V-il dăm
    Să venim încet ca boii, tot pe Voi să Vă votăm?!
    Toată astă lupăraie care părul îşi schimbă des
    Iar se vrea instaurată în fotolii moi de şefi !…
    Toţi mancurţii, rusofonii, trădătorii şi mişeii
    Se visează peste noapte c-au ajuns la cîrma Ţării
    Voi acei hapsîni şi lacomi mai puneţi la îndoială
    Că odată şi odată Vă vom cere socoteală
    Că odată şi odată cineva o să Vă-ntrebe
    Că de unde-aveţi palate şi oficii şi hotele?
    Şi de unde-aveţi canale, radiouri şi ziare
    Pe cînd gloata- nu privelişti, nici de pîine astăzi n-are
    Voi ce inventaţi dosare şi le-nchideţi pentru bani
    Ce luaţi ultima suflare ca impozit din ţăran.
    Au, de ce în ţara Voastră sunt chiar şi miliardari
    Pe cînd Ţara mea produce doar sudoare de ţăran
    De ce-i încă sărăcie pîn-la sapa cea de lemn
    Pe pămîntul ce-i asemeni cu grădina din Edem
    Voi care aţi scos din Ţară avioane şi ţigări
    Voi ce de-aţi putea aţi vinde chiar şi stelele din cer
    Oare chiar Voi nu-nţelegeţi, şi chiar nu Vă este teamă
    Că va naşte Ţara asta un nou Ţepeş- Lăpuşneanu
    Oare nu Vă este teamă de a gloatelor furie
    Ce o ţineţi priponită cu-n lanţ dur de sărăcie
    Oare în trufia Voastră ne aveţi pe toţi de proşti
    Credeţi că furia gloatei e ceva delicios?

    Şi mai am o întrebare către cei din Alianţă
    Cum de-aţi omorît în oameni chiar şi visul la speranţă
    Şi de ce Voronin asăzi nu se află-n puşcărie…
    -Corb la corb nu scoate ochii- doar se-mpart din ciugulire
    Unde-s legile lustrării, unde-i deprivatizarea ?!
    Aţi promis cu-n an în urmă… Vă dăm marea, Vă dăm sarea
    Unde-s cele miliarde ce-au fost supte din popor,
    Sau V-aţi înfruptat din ele, undeva într-un ofşor ?!
    De ce moldovanul simplu jupuit şi pustiit
    Nu mai are ce să vîndă, decît propriul rinichi ?
    De ce gaşca comunista are vile şi păduri
    Pe cînd noi în ţara Voastră nu avem nici păr la fund ?
    De ce unele din posturi s-au vîndut cu milioane,
    Şi de ce judecătorii duc procesele cu anii ?
    Şi de ce nu-s investiţii, unde-s locuri noi de muncă,
    Şi de ce de Voi- bandiţii, noi fugim tocmai în tundră?
    De ce mafia conduce prin canale nevăzute
    Cu atîtea ministere, cu atîtea instituţii !?
    De ce nu aveţi curajul, să ne-o spuneţi drept în faţă ?!
    Cine-s ăştea… mafioţii, ce post ţin, şi ce reglează ?!…
    Dacă conturi, asta-i una, dacă statul, asta-i alta,
    Vrem să ştim- avem speranţă, sau lăsăm la naiba, baltă ?!
    Tot ce ne-au creat strămoşii, tot ce singuri am muncit
    Şi fugim în larga lume, doar cu ştreangul prins de gît.
    Şi de ce democraţia, pentru noi e vorbă goală
    Pentru Voi lingou de aur şi izvor de căptuială ?
    Şi de ce plătim prin vamă, pentru orice răsuflare,
    Şi de ce-s pete pe soare, ziua în amiaza mare ?!
    De ce vetrele străbune, zac în neagră pustiire,
    De ce voi aveţi palate, noi nici loc în cimitire ?!
    Şi de ce Moldova Voastră e cea mai săracă-n lume ?!
    Oare cine-i vinovatul, oare dinsul n-are nume ?!!!
    Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, ***
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

    *, **, *** – Scrisoarea III M. Eminescu

    21 noiembrie 2010 Chisinau

    Iurie Osoianu

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova