Biserica mănăstirii de la Palatul Cotroceni şi-a sărbătorit ieri hramul, aceasta fiind aproape neîncăpătoare pentru credincioşii care au venit să se închine Sfinţilor Serghie şi Vah, ale căror sfinte moaşte se află aici spre închinare. Chiar dacă sărbătoarea celor doi sfinţi a fost în zi de lucru, credincioşii din Bucureşti, dar şi angajaţi ai Administraţiei Prezidenţiale au venit de dimineaţă la Sfânta Liturghie, informeaza ziarul Patriarhiei, Lumina. Lăcaşul de cult, ctitorie din secolul al XVIII-lea a domnitorului Şerban Cantacuzino, a fost demolat în anul 1984 de Ceausescu, fiind reconstruit după căderea regimului comunist. Prea Fericitul Patriarh Teoctist l-a rugat zadarnic pe Ion Iliescu, cat a fost presedinte, sa deschida sfantul lacas. Nici Emil Constantinescu nu a considerat acest lucru o prioritate. Anul trecut, pe 11 octombrie, biserica a fost sfinţită de Patriarhul Daniel, în prezenţa presedintelui Romaniei Traian Basescu si a oficialităţilor centrale şi locale. Pe lângă hramul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, Biserica Palatului Cotroceni mai are şi hramul “Adormirea Maicii Domnului”.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, având în frunte pe părintele Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar răspunsurile la strană au fost date de corul Evloghia, cor misionar. Acesta este primul hram al bisericii după “actul de dreptate civică, de demnitate politică şi spiritualitate creştină” de a reda credincioşilor biserica din incinta Administraţiei Prezidenţiale. Sărbătoarea hramului a început miercuri seara, când a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar ieri a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii, precum şi Parastasul pentru cei adormiţi. Corul Evloghia al Patriarhiei Române a susţinut un concert de muzică bizantină, cântările fiind prezentate şi explicate credincioşilor.
La finalul slujbei, părintele vicar administrativ a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a ţinut un cuvânt de învăţătură celor prezenţi. Părintele a vorbit despre viaţa celor doi sfinţi, Serghie şi Vah, cum au avansat în viaţa publică ajungând importanţi dregători în administraţia imperială. Părintele a explicat cum cei doi sfinţi, cei doi mari demnitari i-au ajutat pe semenii lor să avanseze în funcţii, însă aveau să îşi găsească sfârşitul chiar din cauza unuia dintre cei avansaţi de ei. “Este o pildă ce trebuie reţinută şi asupra căreia trebuie să ne aplecăm cu mai multă atenţie. Aceştia s-au debarasat de onorurile, distincţiile şi funcţiile vremii. Au acceptat umilinţa, fiind îmbrăcaţi în haine de femeie, desculţi, dar s-au îmbărbătat şi au ajuns să preamărească mai mult pe Cel ce este Lumina, Calea şi Adevărul. Trebuie mai multă atenţie pentru că aceia care ar fi trebuit să îşi arate recunoştinţa pentru ajutorul primit au fost cei care au participat la martiriul sfinţilor, arătându-şi reversul recunoştinţei”, a arătat părintele Ioan Iordache.
O biserică vie
La final, arhimandritul Irineu Dogaru, slujitor al bisericii cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului” şi “Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah” – duhovnicul SPP – , a mulţumit părintelui Iordache pentru bucuria de a săvârşi împreună Sfânta Liturghie şi aceea de a transmite binecuvântarea Părintelui Patriarh, invitând în acelaşi timp atât pe părinţii care au slujit, cât şi pe credincioşi în fiecare duminică şi sărbătoare la biserică pentru că se slujeşte Sfânta Liturghie. “Noi săvârşim aici slujbe tot timpul şi aşteptăm pe credincioşi în fiecare duminică şi în fiecare sărbătoare la Sfânta Biserică la Sfânta Liturghie şi pentru a se închina moaştelor Sfinţilor Serghie şi Vah, ce sunt la noi în biserică. Această biserică nu este un muzeu, ci una vie, în care se face Sfânta Liturghie şi credincioşii pot veni să ia binecuvântarea celor doi sfinţi”, a spus părintele Irineu Dogaru, citat de reporterul Lumina.
Escrocul ala de Iordache e singurul care poate sluji la slugoii din Politia Politica a lui Base? Vai si amar! Amar de tara, de Biserica, de popor….
BISERICA COTROCENI ESTE A TUTUROR ROMANILOR. AICI, SE FAC SLUJBE DE EXCEPTIE, INTR-UN CADRU COLEMN. MULTUMESC DIN SUFLET PARINTELUI IRINEU DOGARU PENTRU ATMOSFERA INALTATOARE PE CARE O CREEAZA.
GABRIELA-ELENA COTARTA
BISERICA COTROCENI, ESTE A TUTUROR ROMANILOR. AICI, SE FAC SLUJBE DE EXCEPTIE, INTR-UN CADRU SOLEMN. MULTUMESC DIN SUFLET PARINTELUI IRINEU DOGARU PENTRU CALDURA SUFLETEASCA, DARUIREA SI ATMOSFERA INALTATOARE PE CARE O CREEAZA.
GABRIELA-ELENA COTARTA