Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

In 1990, dupa ce adusese Zig-Zag-ul pe culmile presei, cu un tiraj de 700.000 de exemplare si un profit gigant, Ion Cristoiu isi da prima demisie dintr-un lung șir de demisii. Toate provocate de încercările patronilor de a se amesteca în treburile redacționale: de la Evenimentul Zilei – creat de Ion Cristoiu de la zero, apoi de la Cotidianul, singurul ziar din Romania care a relatat adevarul despre bombardamentele din Iugoslavia, Realitatea Tv (a lui Prigoană) – lansata de Ion Cristoiu ca televiuziune de stiri in timpul razboiului din Irak, si pana la Antena 3. Tot Ion Cristoiu este unul dintre foarte putinii ziaristii de renume din Romania (poate singurul) care l-au refuzat pe Vintu cu sutele lui de mii de euro. Propunerea lui Vintu pentru Cristoiu: 100.000 de euro “prima de instalare” si 30.000 de euro pe luna. “Bine, bine” – si-a zis maestrul – “inseamna ca de banii astia trebuie sa omor un om… Atunci, nu!”
L-am intrebat acum pe Ion Cristoiu ce crede despre tot scandalul Vintu si cum isi explica tacerile rusinoase ale faimosilor “deontologi” si “moralisti” din solda lui, de la Hurezeanu la CTP.
Ion Cristoiu: “Atitudinea lui Vântu confirma teza lui Lenin potrivit căreia în capitalism intelectualul e dependent de sacul cu bani. Ca mulți alți cârnățari (termenul e folosit deja în presă fără a se menționa că eu l-am lansat), Vântu lucrează cu o gașcă de jurnaliști apropiați – toți oameni bogați -, jurnaliști cu care trăncănește la telefon, se bate pe burtă cu ei, pescuiește și bea împreună cu ei. Mulți dintre aceștia sunt fericiți că atotputernicul Vântu îi bagă în seamă”. Sa fie si cazul lui Patapievici, fostul sau angajat la “Idei in Dialog”. Ramane de vazut cand vor aparea stenogramele Vintu – Patapievici.
Despre bombele politice de “master-mind” ale lui Vintu, maestrul Cristoiu considera ca “Vântu e un fanfaron! Iși asumă acțiuni care au aparținut, totuși, Opoziției politice. Cei din Opoziție ar fi trebuit să iasă cu declarații prin care să arate că suspendarea, formarea Coaliției politico-mediatice nu sînt rodul unui om de afaceri. N-o fac, și știi de ce? pentru că le tremură pantalonii de teamă că nu vor mai fi seară de seară la Realitatea, colivia de aur a mogulului.”
Despre “sclavii lui Vintu” din Stenogramele Rusinii, Cristoiu considera ca “nu e adevărat că acestea arată sclavagismul jurnaliștilor în lumea mogulilor. Cei care îi înghit bădărăniile o fac, pentru că au fost mituiți prin salarii mult peste valoarea și prestația lor. Ca toți cîrnățarii, Vântu e complexat de cei care nu mușcă din momeala lui. O spun din experiență. Îi disprețuiește- și are acest drept!- pe cei care acceptă să fie mituiți” Vorba lui Vintu despre ei: “Revista 22? Jenant!”.
Cand se va face bine presa romana?, intreb naiv.
Ion Cristoiu: “Presa noastră se va însănătoși în clipa în care va trăi exclusiv din  piață. Atunci, patronul, disperat că nu va putea obține bani decît din vînzare și publicitate, va face orice pentru a lucra cu profesioniști. Cîtă vreme patronul obține bani din comenzile de stat, el va putea spune oricînd jurnaliștilor: în definitiv, eu vă plătesc!”. Ca orice carnatar.
Dar ce facem cu organizatiile de presa, gen CRP, complet compromise, care nu pot ajuta absolut deloc la imbunatatirea starii presei romane, ci dimpotriva?!
Ion Cristoiu crede ca “europenizarea presei n-are nevoie nici de stenograme, nici de Codul deontologic”.
In doua puncte, maestrul crede in interviul pe care mi l-a acordat in urma cu trei zile ca presa romana are nevoie de ceva ce tocmai s-a impus prin lege – chiar ieri! – pentru presa din Bulgaria: transparenta totala.
“- Așezarea gazetelor și televiziunilor pe temeliile economiei de piață.
– Adoptarea unei legi prin care orice publicație să fie obligată să-și tipărească pe prima pagină numele proprietarului, iar la sfărșitul anului să-și publice bilanțul contabil: cît a plătit și cît a încasat din vînzare și publicitate”.
Pai asta cerea Cristoiu si in 1990. Cititi mai jos despre ce ar trebui sa faca “deontologii” si “intelectualii” lui Vintu:

– Domnule Cristoiu, vă întreb, pentru început, cu ce gînduri vă despărţiţi de „Zig- Zag”, o publicaţie pe care aţi făcut-o cunoscută cititorilor din România, dar şi cititorilor de peste hotare.

– Cu un sentiment de melancolie faţă de o operă aflată încă în construcţie. Revista a crescut ca tiraj într-un termen scurt de la 200.000 la 700.000 de exemplare. Începusem să realizăm, acolo în redacţie, o atmosferă, un spirit de echipă între gazetarii mai tineri şi cei experimentaţi, între noi şi colaboratori.

– În ce măsură „Zig-Zag”-ul a fost rezultatul Şcolii de presă pe care aţi creat-o încă din luna ianuarie?

– Cred că într-o proporţie de 75 la sută rezultatele acestei publicaţii se datorează acestei şcoli de presă, pe care ziarele pro-guvernamentale au ridiculizat-o de atîtea ori. Este o modalitate cît se poate de practică de a forma din mers gazetari, depistînd ta­lentele, învăţîndu-i pe cei tineri să-şi canalizeze în direcţia potrivită însuşirile. Peste tot în lume aşa se face. Dacă _„Zig-Zag^”-ul a fost o gazetă bună, aceasta se datorează generaţiei foarte tinere, care s-a format, căutînd zi de zi fapte, încercînd să afle adevărul şi să le transmită în forme cît mai atractive cititorilor.

– Dvs. v-aţi dat demisia. Ce vor face ei?

– Deocamdată sînt descumpăniţi. Unii au plecat la alte gazete, alţii sînt în expectativă. Va fi foarte greu pentru că după cum am aflat, noul director, Adrian Păunescu, nu intenţionează să lucreze cu ei direct. Şi-a instalat biroul acasă revenind la un stil al lui mai vechi.

– Nu este păcat că v-aţi dat demisia?

– Nu era altă soluţie. Eu am avut o convenţie scrisă cu patronul, încheiată în urmă cu mai multe luni, conform căreia el nu avea dreptul să se amestece în conţinutul publicaţiei şi în problemele redacţionale. În ceea ce priveşte linia politică, ea era cunoscută şi acceptată de ambele părţi. Rolul patronului era să se ocupe de sediu, de utilaje, de problemele mari, de ordin administrativ. A existat un singur moment de criză, înainte de 20 mai, cînd patronul a fost surprins de atitudinea noastră care nu era nici pro-FSN-istă şi nici pro-Iliescu. În ultima lună însă, pe neaşteptate a început să ne şicaneze.

– De exemplu?

– Oprea redactorii şi le dădea sarcini. Mi-a devenit din ce în ce mai clar că se va întîmpla un lucru pe care eu îl numesc „complexul U.T.C.”. Vă amintiţi? Secretarii Comitetului Central aveau o adevărată voluptate de a se juca cu ziarele. Nu se pricepeau, dar asta pentru ei nu avea nici o importanţă. Conflictul a fost declanşat de asemenea ingerinţe care perturbau ziarul, diminuîndu-i valoarea de conţinut. La aceasta s-a adăugat şi un uşor dispreţ pentru munca de gazetar. I-am atras patronului atenţia de cîteva ori că ziariştii sînt oameni mai complicaţi, că nu-i totul să le dai bani.

– În ce direcţie se va îndrepta, după opinia dvs., „Zig-Zag-ul?

– Dacă recitiţi articolul lui Adrian Păunescu, publicat în primul număr (de cînd este el director), veţi intui cu uşurinţă. El afirmă că mie mi-au fost reproşate de către patron atacurile împotriva d-lui Bîrlădeanu şi împotriva preşedintelui lliescu. Tot Adrian Păunescu a pledat în cîteva rînduri pentru preşedintele ţării şi pentru lărgirea prerogativelor acestuia. Nu-l văd orientînd revista spre o poziţie independentă şi mai ales critică faţă de unele erori ale celor care conduc ţara.

– Este primul conflict acut semnalat in România între patronat şi redacţie. Este un precedent care trebuie să ne dea de gîndit.

– Exact. Fie Asociaţia Ziariştilor Profesionişti, fie Societatea Ziariştilor din România va trebui să găsească o soluţie de viitor. Mă gîndesc la negocierea unor contracte colective de muncă. Deja este limpede că există riscul ca anii patroni să se comporte ca nişte capitalişti sălbatici. Va trebui să impunem, în România, patronatului obligaţii foarte clare.

Interviu realizat in 1990

(Zig–Zag, 2 octombrie 1990)

• Share
• Tweet
• Pin
• Email