Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Proces verbal la încheierea misiunii

Debutul misiunii mele în Romeinia coincide aproape perfect cu începutul crizei în această provincie îndepărtată. Nu este întâmplător, criza a adus nevoia de FMI, iar eu am devenit salvatorul-şef.

Situaţia a apărut de la început mai grea decât îşi imaginau administratorii provinciei : ei susţineau sus şi tare că pot trece peste criză cu mici ajustări bugetare, noi le arătam că situaţia va evolua din rău în mai rău. Situaţia era complicată de alegerile pentru guvernatorul provinciei, de la finalul lui 2009. Au promis că o să facă anumite reforme, noi ne-am făcut că îi credem, situaţia a continuat fără mari schimbări până în preajma alegerilor.

Atunci situaţia s-a blocat de tot, guvernul a fost demis în urma ruperii coaliţiei dintre cele două mari facţiuni politice. Fără un guvern cu care să putem discuta, am decis să aşteptăm şi să observăm. N-am fost dezamăgiţi. O campanie furibundă s-a declanşat pe aproape toate televiziunile şi în majoritatea ziarelor împotriva guvernatorului Băsescu, un fost marinar de obedienţă occidentală.

Punctul culminant a fost atins cu zece zile înainte de data scrutinului, când, la un interviu în direct la un post de televiziune, Băsescu a fost pus în faţa unei casete din care se părea că ar fi lovit un copil în urmă cu cinci ani.

Părea că totul s-a terminat. Contracandidatul de obedienţă orientală, Geoană, avea deja un avantaj de 8-10 procente în sondaje, iar caseta, prezentată de mii de ori în câteva zile pe toate posturile posibile, părea lovitura decisivă.

Însă atunci am învăţat de ce există termenul « misterele Orientului ». Doar aici prinţul poate ajunge cerşetor, iar cerşetorul prinţ în câteva ore. Chiar aşa s-a întâmplat. Printr-o suită neverosimilă de evenimente, pe care n-o să le descriu aici (fac obiectul unui raport separat, pe care l-au realizat prietenii de la Institul Tavistock , în câteva zile situaţia s-a schimbat complet, iar Băsescu a câştigat un nou mandat cu un avans infim, de câteva zeci de mii de voturi.

Finalul alegerilor a permis reluarea negocierilor, premierul cu nume mic, Boc, fiind convins rapid de echipa noastră despre ceea ce trebuie făcut. Nu înțelegea absolut nimic despre economie, a trebuit să îi facem un desen ca să înțeleagă ce înseamnă deficit bugetar. Nu sunt convins că a înţeles nici acum, dar zicea mai tot timpul : yes, yes (am o vagă impresie că este singurul cuvânt în engleză pe care îl ştie).

Şi noi a trebuit să ne adaptăm, să găsim soluţii flexibile. Bugetul provinciei are în mod tradiţional două părţi : partea de cheltuieli şi partea de furat. Sistemul local nu funcţionează altfel, ne-au trebuit câteva luni să înţelegem asta.

Astfel, partidele locale funcţionează ca o piramidă de oameni cu mâinile în sus, fiecare cu mâna în buzunarul celui de deasupra: ideea e să iei mai mult de la cel de deasupra decât dai celui de dedesubt. Iar noi suntem acum buzunarul gras de pe rândul cel mai de sus; dacă închidem buzunarul, sistemul se blochează, devenind incontrolabil.

Aşa că am găsit soluţia:

Integral la Franck Melen – Cealalta lume Scurt popas intre ceea ce am fost si ceea ce vom deveni

Despre Jeffrey Franks vezi si Boanchis: Franks are colesterolul mai mare decât rata dobânzii!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email