Interviu cu Ion Cristoiu: „Blestemul Romaniei post decembriste este Ion Iliescu”. Pus la zid nu odata, Ion Cristoiu dezvaluie ce crede el ca a fost “O lovitura de stat prost mascata” si afirma: “FSN-ul seamana uluitor cu PDL-ul”

PROMO: Nu ratati in curand, aici: Ce se ascunde in spatele lapidarii post-mortem a lui Adrian Paunescu de catre cioclii GDS

Interviu realizat de Florin But

În „Găina fără bilet”, volum lansat în primăvară la Târgul de carte Bookfest, Ion Cristoiu şi-a probat recunoscutele calităţi de degustător al ironiei în proză. Odată cu noul volum, scriitorul se întoarce la vechea dragoste, jurnalismul. „O lovitură de stat prost mascată” – care va fi lansata sambata, la ora 13.00, la Targul de carte “Gaudeamus” –  poate fi numită o carte a întoarcerii în timp, a nostalgiei după perioada imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989, când evenimentele politice s-au succedat cu o repeziciune care nu putea fi surprinsă decât de un condei curajos şi atent la orice transformare, fie ea politică, economică, socială sau de altă natură. În paginile ei, cititorul va regăsi perioada postdecembristă, când soluţiile alese de conducerea de atunci, în frunte cu fostul preşedinte Ion Iliescu, au influenţat negativ viitorul ţării prin pseudoreformele democratice pe care a ales să le pună în practică. Cartea cuprinde editorialele jurnalistului din perioada ianuarie 1990 – octombrie 1991, şi este un preambul la un al doilea volum, care va cuprinde perioada octombrie 1991 – octombrie 1992.

Domnule Cristoiu, cât de mult şi în ce fel s-a schimbat România faţă de perioada 1990 – 1991?

Faţă de anii respectivi, România s-a schimbat numai la suprafaţă. Eu mă ocup în carte de perioada ianuarie 1990 – octombrie 1991. Temeliile României postdecembriste au fost puse între 1990 şi 1992, iar aceste temelii au fost strâmbe. Echipa perestroikistă venită la putere cu Ion Iliescu a procedat cam în felul următor: s-au întrebat ce înseamnă democraţia? Democraţie înseamnă ONG-uri, partide politice şi justiţie independentă. Şi atunci au creat şi ei justiţie independentă, care de fapt nu era independentă pentru că includea foşti nomenclaturişti. Ca partide, s-au creat 230 până în octombrie 1991, iar în toate aceste partide erau tot oamenii lor. Până şi ONG-urile erau politizate.

Cum se făcea meseria de ziarist în anii aceia de după revoluţie? E diferită faţă de ceea ce facem astăzi?
Dacă ar trebui să-mi scriu memoriile, aş spune că se făcea în condiţii materiale sărace, condiţii care erau însă contracarate strălucit de talent şi entuziasm. „Expres”, de exemplu, îşi avea redacţia unde fusese biroul comitetului de partid al tipografiei Informaţia. La „ZigZag Magazin”, unde am fost director, toată redacţia era într-o singură cameră. Această publicaţie avea un tiraj de 700.000. A fost revista cu care mă mândresc cel mai mult, mai mult decât cu „Expres Magazin“.

Despre Ion Iliescu, cum vă raportaţi în vremurile acelea la el şi cum vi se pare astăzi?
Recitindu-mi editorialele din acea perioadă, constat că blestemul României postdecembriste este Ion Iliescu. Editorialele mele urmăreau bătălia din interiorul puterii, al FSN, dintre echipa reformistă a lui Petre Roman, guvernamentală, şi echipa conservatoare, perestroikistă, a lui Ion Iliescu. Se vede din aceste editoriale că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat dată de Moscova pentru înlocuirea fostului secretar general al partidului cu unul nou, care era Ion Iliescu.

În cadrul echipei venite în decembrie prin lovitură de stat, treptat, treptat se degajă echipa Petre Roman, care ajunge la concluzia că trebuie să fie anticomunistă şi că trebuie să fie chiar democratică. Numai că această echipă, care e asemănătoare PDL-ului de azi şi lui Traian Băsescu, în sensul că voia să facă reforme, dar nu avea instrumentele, nu putea să administreze reforma. Trece aşadar la reforme tipice economiei de piaţă, dar toate aceste reforme erau făcute pulbere de structurile feseniste în frunte cu Ion Iliescu. Fostul preşedinte a dus o politică tipică personalităţii sale. În loc să-şi asume, împreună cu Petre Roman, riscurile reformei, el pluteşte un timp în ambiguitate, apoi trece hotărât de partea echipei neocomuniste. Este, dacă nu autorul, atunci complicele mineriadei din septembrie 1991, lovitura de stat prost mascată care duce la înlăturarea Guvernului Roman şi, cu acest prilej, la întoarcerea României cu 50 de ani în urmă.

Singurul răspunzător pentru acest regres este fostul preşedinte?
Singurul răspunzător este oportunismul lui Ion Iliescu. Toată viaţa lui s-a străduit din răsputeri să rămână la putere. Cea mai bună dovadă este următorul fapt: în momentul când, în ianuarie ’90, a văzut că societatea românească şi Occidentul vor de la noua putere şi altceva decât neocomunism, şi că există o tendinţă şi către prăbuşirea comunismului, domnia sa, în calitate de comunist, pentru că era comunist din 1948, trebuia să demisioneze, să spună că nu este de acord ca sub preşedinţia sa ţara să devină capitalistă. Asta dacă era un comunist autentic. Poate nu atât credinţele domniei sale sunt de vină, ci această nevoie a domniei sale de a rămâne cu orice preţ la putere. Ce e mai grav însă e faptul că Ion Iliescu a introdus în politica românească luarea deciziilor şi ducerea bătăliei politice în boscheţi.

Aţi anticipat felul de a fi al domnului Iliescu?

Da. A preferat această aparenţă, în care Iliescu era împotriva lui Roman, dar nu spunea făţiş. Lucra prin intermediul altora, or, acest gen de politică a fost catastrofal pentru România.

Pentru jurnalistul Ion Cristoiu a fost, aşa cum spuneţi în deschiderea cărţii, „o epocă interesantă”.
Da, păi, gândiţi-vă că românii, care timp de 50 de ani văzuseră slavă, cântări în presă la adresa partidului şi a lui Nicolae Ceauşescu, vedeau acum atacuri foarte dure în presă. Românii se confruntau şi cu enigme de nedezlegat, şi am încercat să contribui la dezlegarea lor. Dacă a fost sau nu a fost lovitură de stat, cine se află în spatele mineriadelor etc. Şi aceasta mi-a dat posibilitatea şi, în general, jurnaliştilor, să trăim nişte evenimente pe care dvs. n-o să le mai trăiţi. Din nefericire pentru jurnalişti, visul lor este să fie lovituri de stat, revoluţii, răscoale, dar nu se mai poate. România este în UE şi în NATO şi această fixare în două structuri occidentale nu mai creează posibilitatea unor fenomene sociale imprevizibile.

Românii de azi s-au deşteptat, spre deosebire de cei din anii ’90?
Nu, românii sunt foarte uşor de manipulat. Dacă atunci, în decembrie, cu fenomenul terorist sau, mai apoi, cu mineriadele, probabil că se pot explica prostia, naivitatea poporului român prin faptul că nu cunoştea mecanismele diversioniste ale democraţiei, întrebarea este de ce şi acum cad în capcane? Cad pentru că românii reprezintă un popor isteric, un popor care se aprinde repede, uşor de manipulat. Este uşor de creat o presiune isterică a opiniei publice pe fondul căreia se iau decizii de ultim moment, iar după asta românii uită.

Se întrezăreşte acum perspectiva unor adevărate reforme?
Nu. Această carte trebuie citită pentru că nu putem înţelege dezastrul reformelor de azi decât citind despre dezastrul reformelor de atunci. Pentru a putea lua bani de la FMI, a trebuit să se facă reforme, dar aceste reforme nu au fost bine administrate, adică Petre Roman, ca şi Traian Băsescu, a prezentat reformele şi a lăsat impresia că sunt produsul voinţei sale şi nu al necesităţilor. Guvernul de atunci, ca şi Guvernul Boc de acum, nu le-a administrat bine. Nişte măsuri de austeritate prost administrate sunt mai rele decât dacă nu le faci.

Înseamnă că nu avem nicio şansă, ne învârtim într-un cerc vicios…
O să vedeţi că FSN-ul de atunci seamănă uluitor cu PDL-ul de acum. FSN câştigase alegerile nu cu un program de dreapta. PDL, să fim clari, nu a câştigat nici el alegerile din 2008 cu un program de dreapta, ci tot cu un program de stânga. În momentul de faţă trebuie să avem un adevărat partid de dreapta în România. La noi veţi descoperi că, exceptându-l pe Traian Băsescu, toţi ceilalţi lideri PDL nu au curaj să susţină un program de dreapta, şi atunci asta se vede. Se observă că ei fac aceste reforme aşa cum le-a făcut FSN sub conducerea lui Petre Roman. Se vede lipsa de fermitate, pentru că ei nu cred în aceste reforme. Aşa cum Ion Iliescu din 1990 până în 1996 nu credea în reforme capitaliste, pentru că el era comunist în adâncul sufletului, aceşti tipi sunt şi ei la rândul lor oameni de stânga în adâncul sufletelor lor. Reforme de dreapta nu pot fi făcute decât de nişte politicieni care cred în reformele de dreapta.

Pregătiţi un al doilea volum? Când o să apară?
Va fi un al doilea volum care va cuprinde perioada octombrie 1991 – octombrie 1992, când se formează Guvernul Văcăroiu şi nu se mai întâmplă nimic interesant. Cine va citi va observa că în octombrie 1992 se termină cu neliniştile mele. Aceste editoriale sunt şi o fişă de temperatură a jurnalistului Ion Cristoiu. Veţi vedea în ele şi neliniştile lui. Trebuie înţelese, deoarece eram un om care nu putea ghici ce va fi în viitor. E uşor să vii acum şi să spui: „Dar stai puţin, că te înşelai, pentru că erai neliniştit atunci!” Dacă mă întrebaţi care este viitorul, eu nu cred, ca om sceptic, în istoria care curge liniştit.

Ce conţine „fişa de temperatură” a jurnalistului Ion Cristoiu din anii ’90?

Această credinţă că în orice moment istoria nu este, să spunem, o autostradă pe care poţi să mergi în viteză, deoarece nu ştii niciodată ce te-asteapta, fiind, de fapt, o potecă cu hăţişuri. Pe de altă parte, trebuie să vă mărturisesc că, recitindu-mi editorialele, constat că scriam mult mai bine decât acum. Este constatarea care mă întristează cel mai mult. Scriam mai bine, eram mai tânăr, eram mai entuziast şi era pentru prima dată când făceam comentariu politic.

Ziarul Ring

Vezi si Adevărat s-a cedat Basarabia?

Ce cadou si-a facut Ion Cristoiu de ziua lui: O lovitură de stat prost mascată. FOTO/DOC

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova