„(…) Partidul Comunist din România – partid de tip nou, plămădit în focul marilor bătălii de clasă încinse în ţara noastră sub influenţa Revoluţiei din Octombrie – a luptat din primele clipe ale existenţei sale pentru unitate de acţiune şi unitate organică a clasei muncitoare.
(…) Călăuzindu-se după învăţătura leninistă care arată că tăria partidului constă nu atât în numărul membrilor săi, cât în calitatea lor, în devotamentul lor faţă de interesele clasei muncitoare, că partidul se întăreşte curăţindu-şi rândurile de elementele carieriste, nestatornice, duşmănoase, CC al Partidului Muncitoresc Român a hotărât, în baza indicaţiilor Congresului PMR, verificarea tuturor membrilor partidului.
Acţiunea de verificare a constituit o înaltă şcoală de educaţie revoluţionară pentru întregul popor şi s-a soldat cu scoaterea din rândurile PMR a unui mare număr de elemente necorespunzătoare, necinstite, descompuse moraliceşte sau duşmănoase.
Tăria partidului se verifică în permanenţă în cursul luptei pentru înfăptuirea politicii sale, pentru industria socialistă a ţării ca bază a dezvoltării sale, pentru transformarea socialistă a agriculturii, pentru întărirea continuă a statului de democraţie populară.
Linia sa politică nu poate fi aplicată dacă forţa conducătoare în stat, partidul, nu reprezintă o unitate de voinţă şi acţiune. Partidul Comunist nu poate îngădui ca o parte a membrilor săi să se constituie în vreun grup aparte, într-o fracţiune cu platformă şi program propriu.
(…) Congresul al II-lea al PMR ţinut în decembrie 1955, a făcut un impunător bilanţ al realizărilor poporului nostru, bilanţ cu care partidul şi întregul nostru popor se mândresc. Acest bilanţ dovedeşte fără putinţă de tăgadă că PMR este la înălţimea partidului de tip nou aşa cum l-a conceput Lenin, că poporul nostru are în PMR conducătorul capabil să-l ducă pe drumul vieţii noi. (…) Dar aşa cum arăta Lenin, cucerirea puterii înseamnă doar începutul revoluţiei socialiste. (…) Îndeplinirea sarcinilor măreţe ridicate de Congresul al II-lea al PMR în faţa poporului nostru nu ar putea fi îndeplinite dacă imensa majoritate a membrilor partidului nu ar răspunde la chemările conducerii sale ca un singur om, dacă partidul n-ar avea o disciplină de fier.
Stând ferm pe poziţiile marxismului creator, partidul nostru a respins cu hotărâre tendinţele anarhice ale unor elmente care sub presiunea ideologiei străine şi a propagandei duşmane au încercat, cu prilejul dezbaterilor Documentelor Congresului al XX-lea al PCUS, să stabilească unitatea şi rolul conducător al partidului în viaţa de stat şi obştească, în ideologie şi cultură.
Astfel, însăşi viaţa, înseşi cerinţele de partid şi ale construcţiei socialiste continuă adevăratele învăţăminte marxist-leniniste care demonstrează că lupta consecventă împotriva oricărei varietăţi de oportunism şi curăţirea rândurilor partidului de elementele oportuniste este o lege a dezvoltării partidului revoluţionar al clasei muncitoare.
(…) PMR, ca detaşament al mişcării comuniste internaţionale, ca unic partid de guvernământ al unei ţări care face parte din marea familie a ţărilor socialiste, este conştient de marea răspundere care apasă pe umerii săi şi înţelege să se călăuzească şi pe viitor de atotbiruitoarea învăţătură marxist-leninistă”
(Leonte Tismăneanu, şeful catedrei de socialism ştiinţific de la Universitatea „C.I. Parhon”, Bucureşti, „Drumul înfăptuirii Partidului unic al clasei muncitoare din Romînia”, „Viaţa Studenţească” – unde avea sa lucreze si fiul sau, Vladimir – , anul III, nr. 2, februarie 1958, p. 5).
„Despre predarea diferenţiată a ştiinţelor sociale se vorbeşte de multă vreme însă până astăzi, practic, ea nu a fost realizată. Într-adevăr, predarea diferenţiată prezintă o mare importanţă (…) astfel încât să trezească interesul studenţilor, să-i facă să înţeleagă politica partidului şi guvernului, lupta poporului nostru şi a clasei muncitoare pentru făurirea vieţii noi, să-i facă să înţeleagă sacrificiile şi eforturile eroice depuse de oamenii muncii pentru a le asigura şi lor, studenţilor, o viaţă liberă şi condiţii optime de pregătire. (…)
Mai trebuie spus că greutăţile şi lipsurile care apar în mod inevitabil în opera de construire a scoialismului nu trebuie ocolite de cursurile noastre deoarece atunci vom obţine efecte contrare celor urmărite de noi.
Problemele tratate vor coincide în liniile lor mari, dar felul în care va fi expusă lecţia va varia după posibilităţile şi personalitatea fiecărui cadru de predare în parte. Fără îndoială că acest procedeu nou, la înălţimea cerinţelor actuale de învăţământ nou superior, va influenţa în mod pozitiv eficacitatea cursului de socialism ştiinţific”
(Leonte Tismăneanu, şeful catedrei de socialism ştiinţific de la Universitatea „C.I. Parhon”, Bucureşti, „Viaţa Studenţească” – unde avea sa lucvreze apoi si fiul sau, Vladimir -, anul II, nr. 9, septembrie 1957, p. 6).
Leonte Tismaneanu in viziunea CC al PCR
„PARTIDUL MUNCITORESC ROMAN/COMITETUL CENTRAL – Comisia Controlului de Partid – Bucuresti, 28 ianuarie 1964 – REFERAT cu privire la cererea de reincadrare in partid a lui TISMANEANU LEONTE.
Mentionam ca, in urma acestei declaratii, tovarasii amintiti nu au suferit nicio consecinta din partea autoritatilor. Dupa eliberarea lui din inchisoare a fost implicat intr-un proces la Soroca si condamnat la 6 luni inchisoare. Aceasta condamnare nu a executat-o, deoarece, fiind in ilegalitate, nu a fost gasit de Siguranta. In anul 1937, in cadrul actiunii initiata de partid pentru ajutorarea luptei poporului spaniol, s-a inrolat voluntar in Brigazile Internationale din Spania Republicana, unde a fost primit in Partidul Comunist Spaniol (ceea ce este definit astazi drept terorism). Sustine ca, pe front, fiind ranit, i s-a amputat bratul drept. La inceputul anului 1939 s-a retras impreuna cu Brigazile Internationale in Franta, de unde, in acelasi an, cu un grup de tovarasi, a fost trimis in URSS.
Intre anii 1939-1941 a urmat Institutul de limbi straine din Moscova, apoi a muncit ca redactor si crainic la postul de radio – responsabil pentru emisiunea in limba romana, indeplinind aceasta functie pana in anul 1948, cand a revenit in tara. Dupa venirea lui in tara a muncit in aparatul CC al PMR la Directia de Propaganda si Agitatie, iar din 1952 a fost director adjunct al Editurii Politice si sef al catedrei de marxism la Universitatea „C. I. Parhon”. A fost si sef al catedrei de marxism la Scoala de Stiinte Sociale „A. A. Jdanov”, iar la infiintarea revistei „Probleme ale pacii si socialismului”, un timp scurt a fost reprezentant al PMR in redactia revistei.
In luna mai 1960, adunarea generala a organizatiei de baza de la Editura Politica a hotarat excluderea lui din partid pentru urmatoarele motive: In anul 1960 partidul a cercetat abaterile grave de la principiile si regulile statutare de partid ale lui Kotovschi Grigore, care, in discutiile purtate in cercul sau de prieteni, timp indelungat a ponegrit politica economica a partidului, cadrele sale si a cautat sa justifice activitatea fractionistilor Pauker-Luca. Cu acest prilej, s-a stabilit ca TISMANEANU LEONTE a participat la o serie de asemenea discutii cu Kotovschi Grigore si a impartasit parerile si calomniile antipartinice ale acestuia.
Dupa demascarea fractionistilor Pauker-Luca, TISMANEANU LEONTE, in discutii cu Kotovschi Grigore, a pus la indoiala justetea hotararilor partidului in demascarea grupului antipartinic fractionist. Sub influenta acestora, considera gresita politica partidului privind dezvoltarea cu precadere a industriei grele, adoptand teza antileninista asupra dezvoltarii egale si paralele a sectoarelor A si B. Atunci cand Kotovschi Grigore impreuna cu celelalte elemente in cadrul discutiilor purtate intre ei au incercat sa interpreteze documentele Congresului al XX-lea (al PCUS) in favoarea reabilitarii grupului antipartinic-fractionist, indeosebi a lui Ana Pauker, si TISMANEANU LEONTE s-a asociat parerii acestora.
In timpul cercetarii de catre partid a acestor manifestari antipartinice, TISMANEANU LEONTE nu a lamurit pe deplin abaterile lui, ale lui Kotovschi Grigore si ale acelora cu care a purtat discutii. Dimpotriva, cauta ca in intalnirile cu Kotovschi sa se informeze reciproc si sa se puna de acord in legatura cu declaratiile pe care urmau sa le dea la partid. Pus in fata dovezilor, pana la urma el a recunoscut abaterile avute.
Dupa excluderea din partid, in ultimii ani TISMANEANU LEONTE a adresat mai multe memorii Comisiei Centrale de Partid in care s-a situat pe o pozitie partinica de analiza autocritica a abaterilor avute, pe care le regreta si le condamna. Astfel, el arata: „Ajutorul primit de la tovarasi in timpul cercetarii…, infierarea greselilor si fatarniciei de care au dat dovada, mi-au fost de un real sprijin, au contribuit la intelegerea radacinilor raului de care eram ros, la intelegerea faptului ca, prin activitatea mea antipartinica, cu caracter fractionist, m-am pus singur inafara randurilor partidului… M-am asociat cu elemente antipartinice, purtand discutii si punand in discutie masuri adoptate de conducerea partidului in unele probleme economice, de cadre, deviatori etc. Regret sincer abaterile savarsite care vor constitui o pagina neagra in viata mea”.
Din 1959, TISMANEANU LEONTE munceste la Sfatul Popular al raionului T. Vladimirescu, ca sef al Sectiei Culturale, iar ulterior ca secretar al Comitetului raional pentru Cultura si Arta. Tovarasii din conducerea Sfatului Popular si din biroul organizatiei de baza arata ca TISMANEANU LEONTE in diferite imprejurari a subliniat justetea masurii luata de partid fata de el si cu niciun prilej nu s-a manifestat la el repetarea abaterilor avute in trecut. Totodata, tovarasii apreciaza ca, in cadrul muncii politico-educative de masa, TISMANEANU LEONTE a dovedit partenitate si atitudine justa fata de sarcini si hotararile partidului. A indrumat cu competenta colectivul sau de munca in fata caruia se bucura de prestigiu.
Sectorul condus de TISMANEANU LEONTE a obtinut succese in depasirea planurilor de cititori si carti difuzate, extinderea retelei culturale, au fost premiate pe tara si pe capitala unele biblioteci, echipe artistice de amatori etc. Aceste aprecieri sunt confirmate si de catre organele de partid raional si orasenesc. Din examinarea situatiei lui TISMANEANU LEONTE de la excluderea lui din partid rezulta ca el a depus eforturi pentru reabilitarea sa si a tras invatamintele corespunzatoare din masurile luate fata de el de catre partid.
Tinand seama de pozitia adoptata fata de abaterile savarsite, de munca de reabilitarea pe care a desfasurat-o, cat si de faptul ca de tanar s-a incadrat in miscarea muncitoreasca revolutionara, – Comisia Controlului de Partid supune spre aprobarea Biroului Politic al CC al PMR: – Reincadrarea in partid a lui TISMANEANU LEONTE cu data luarii hotararii; – In cadrele de evidenta sa se mentioneze ca intre anii 1933-1960 a fost membru de partid.