Weekend Story. Alison Mutler: Corespondentă in vreme de război. Clare Hollingworth, Biblia, Shakespeare, hârtie şi multe peniţe
Clare Hollingworth lucra de numai o săptămână ca jurnalistă când a dat lovitura vieţii ei. La numai 26 de ani a transmis ştirea că s-a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial. Noroc chior: Hollingworth se afla de o săptămână la graniţa Poloniei cu Germania, trimisă de ziarul britanic „The Daily Telegraph” să vadă ce se întâmplă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în cazul a câtorva mii de rezerviști, că recalcularea pensiilor militarilor este ilegală, pe motiv că pensia reprezintă un drept patrimonial
Dacă deputaţii s-au învârtit de 225 de milioane de euro de la buget, senatorii s-au ales cu aproximativ 33,5 de milioane. Nu toţi, ci doar cei 24 de parlamentari implicaţi, prin firmele lor sau ale rudelor, în afaceri cu statul.
Întreaga organizaţie primară teritorială din satul Dâmboviţa a anunţat părăsirea rândurilor PCRM şi aderarea la Partidul Democrat. O declaraţie în acest sens a făcut însuşi Gheorghe Zgureanu, fostul secretar al Organizaţiei primare a PCRM Dumbrăviţa, în care a menţionat ”Noi, cei 12 membri ai Organizaţie primare de partid a PCRM ai comunei Dumbrăviţa pe data de 11.01.2011 am participat la ultima adunare de partid unde am adoptat decizia de a părăsi cu toţii rândurile PCRM”.
Presa maghiara: “La graniţa Pământului Secuiesc – Biblia luptei pentru autonomie”
Pământul Secuiesc este patria maghiarilor secui. Ei nu pot simţi că România este patria lor, pentru că, în această ţară, (şi) denumirea de Pământ Secuiesc este stigmatizată. De asemenea, nu poate fi o patrie nici ţara ciuntită a cărei populaţie a votat în defavoarea gândirii într-o naţiune maghiară unitară. Secuilor nu le-a rămas altă patrie decât pământul lor natal, Pământul Secuiesc, pentru a cărui dăinuire trebuie să lupte în fiecare zi, pentru că acesta este destinul lor, nu au cum să procedeze altfel.