January 27th, 2011 
VR 
Cei trei care “au speriat Vestul”: un evreu, un cyborg si un rus, toti KGB-isti 🙂
Serviciul de spionaj rus însoţeşte fiecare acţiune politică de proporţii cu un val de minciună declanşat în presa internaţională. Acesta este creat de Serviciul de dezinformare “A”. El creează teze false şi le aruncă în presă prin intermediul jurnaliştilor mituiţi/cumpăraţi, care sunt agenţii săi (daca sunt si jurnalisti si calugari cu atat mai bine 🙂 – nota mea). Apoi oamenii oneşti le reproduc în articole şi interviuri, luandu-le de bune.
Poţi să recunoşti semnătura serviciului de spionaj, fie şi numai după repetarea frecventă a tezelor. Pentru fiecare repetare, Serviciul “A” oferă o plată suplimentară. În operaţiunea “Biserica din străinătate” există două astfel de teze.
1. Patriarhia Moscovei este gata să rupă cu ecumenismul şi va ieşi imediat din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Problema părăsirii CMB s-a discutat deja pe larg în eparhii.
2. Putin are nevoie de patriarhul “său”. Stalin l-a avut pe Serghei, Hruşciov pe Aleksii, Brejnev pe Pimen, iar Putin vrea să-l vadă ca patriarh pe mitropolitul Lavr. Însă pentru aceasta iniţial trebuie să unească BRS (Biserica Rusă din Străinătate) cu Patriarhia Moscovei.
Ambele teze sunt destinate emigranţilor ruşi, oameni care îşi iubesc cu sinceritate patria istorică, însă necunoscători ai multor legi nescrise ale acesteia. Tezele sunt false. La o analiză atentă, ele se prăbuşesc ca un castel de nisip.
Legenda Nr.1. Rusia rupe legătura cu ecumenismul.
Din păcate, această problema nu reprezintă la noi un subiect de interes public. Măcar din simplul motiv că majoritatea credincioşilor noştri sunt babele de la ţară, care nici nu cunosc cuvântul “ecumenism”. Ele au încredere în părerea preoţilor.
Ierarhii recunosc uneori, oftând, că au fost obligaţi de KGB să intre în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar nu explică cu ce scop. Deşi timpurile sovietice se pare că au trecut, Rusia se află în continuare în CMB. Înseamnă că serviciul actual de spionaj are nevoie de această calitate de membru. Dar pentru ce? Răspunsul este simplu: pentru ca, prin intermediul clerului străin racolat, să influenţeze orientarea oamenilor politici din Occident.
Dar, în multe ţări, printre enoriaşii înflăcăraţi există şi parlamentari, şi miniştri ai apărării, şi şefi ai serviciilor de spionaj/informaţii. Atunci de ce serviciul rus de informaţii să nu încerce să-i racoleze prin intermediul unuia dintre episcopi sau cardinali? Această idee este destul de reală. Doar că iniţial trebuie făcut în aşa fel încât aceşti ierarhi să devină agenţii noştri. Anume cu aceasta se ocupă marea misiune a Patriarhiei Moscovei de sub conducerea rezidenturii serviciului de spionaj de la Geneva.
Adunarea la un loc a unui număr mare de clerici îi scuteşte pe spionii ruşi de a face cheltuieli de călătorie. Dar şi motivul este destul de convingător: chipurile, mă interesez de activitatea dumneavoastră din Consiliul Bisericilor. Povestiţi-mi despre dumneavoastră, daţi-mi un interviu! Şi episcopul străin poate fi de acord să poarte o discuţie sinceră cu prietenul rus: doar predica este obligaţia sa de preot. Iar celălalt îi înmânează un cadou scump. Sau, în mod contrar, îi arată o fotografie, a cărei publicare pe paginile ziarelor va frânge cariera sa de episcop. După aceasta, racolarea decurge ca unsă.
Se întâmplă şi altfel. Episcopul străin îl racolează pe spionul nostru şi îl converteşte la credinţa sa. Au fost astfel de cazuri. În racolare obţine victoria cel ce este mai puternic din punct de vedere spiritual. Şi nu este chiar atât de uşor să stabileşti primul contact cu un episcop, în ţara sa de origine. Daca îi va cere o audienţă un jurnalist rus, care dintr-un motiv anume a devenit extrem de interesat de religie, reacţia episcopului va fi foarte precaută: “De ce anume vă interesez eu, şi nu un alt confrate de-al meu?”.
Reprezentanţii PM (Patriarhiei Moscovei) din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor) au foarte mult de lucru. Serviciul de Informaţii Externe îi foloseşte în calitate de mijlocitori în relaţiile cu clerul străin.
“Este un prieten de la ambasada rusă! Este un om foarte cumsecade! Vi-l recomand din tot sufletul!” – spune preotul moscovit, cu o voce convingătoare, prezentând unui pastor luteran pe diplomatul puţin cunoscut, cu ochii alergând de colo-colo. Şi pastorul, crescut în condiţiile de seră ale democraţiei burgheze, crede cu sfinţenie cele spuse. Doar nimeni nu l-a minţit vreodată: în Occident minciuna este considerată drept semn de proastă educaţie. Pastorul, pur şi simplu, nu e învăţat s-o recunoască.
Iar în Rusia minciuna este o normă de viaţă. Oamenii sovietici au fost educaţi în condiţii de minciună generalizată. Este mai greu să nu minţi.
Pastorul zâmbeşte măgulit, auzind propunerea de a continua discuţia la restaurant. Acolo el roşeşte, văzând numărul extrem de mare de feluri de mâncare. Şi, evident, este de acord să îndeplinească micuţa rugămintea a partenerului său de discuţie, să nu vorbească la telefon, ci să fixeze timpul şi locul următoarei întâlniri chiar acum. Iar acest lucru este primul semn de spionaj. Spionul ştie că telefonul său este ascultat de serviciul de informaţii elveţian şi încearcă să ascundă acestuia relaţia sa cu pastorul.
Însă, ceea ce a făcut acum spionul rus cu pastorul, poate face şi un cleric din Patriarhia Moscovei. Dacă, evident, el este un agent experimentat al KGB-ului. În timpurile sovietice doar aceştia erau trimişi la Consiliul Mondial al Bisericilor.
Însă clerul se înnoieşte. După anul 1991 nu s-a mai făcut racolarea în masă a preoţilor. Împiedică oare acest lucru activitatea serviciului nostru de informaţii? Nu, deoarece el ştie că orice preot, care lucrează în străinătate, trebuie să îndeplinească sarcinile ambasadei ruse. Patriarhia Moscovei a luat o hotărâre de sprijinire a statului în toate. Chiar şi în ceea ce nu poate fi acceptat de conştiinţa creştină. De aceea, chiar nefiind racolat, preotul moscovit va face totul aşa cum i-a ordonat spionul rus.
Şi, la ordinul acestuia, el îl va invita singur pe pastor la restaurant şi va iniţia discuţii pe subiecte delicate, căutând locurile vulnerabile. Apoi vor urma ordine mai riscante, spre exemplu de a-l îmbăta criţă pe pastor şi a-i lua amprentele digitale. Sau ale cheilor. Astfel, treptat tânărul preot rus devine un agent al serviciului de spionaj. El nu va avea dubii, el va semna recipisa de colaborare si va lua pseudonimul politic corect de “Patriot”. Iar spionul de la ambasadă primeşte de la Moscova o recompensă dublă.
Nu întâmplător Soljeniţin a denumit Consiliul Mondial al Bisericilor “destul de mult sovietizat”. Acest lucru reprezintă rezultatul colaborării de mulţi ani dintre KGB şi Patriarhia Moscovei.
Participarea Bisericii Ortodoxe Ruse la mişcarea ecumenică nu este altceva decât o acoperire pentru serviciul rus de spionaj. Activitatea din Consiliul Mondial al Bisericilor este cea mai importantă sarcină pe linia SP (spionajul politic) a rezidenturii de la Geneva a Serviciului de Informaţii Externe. În jur de cinsprezece ofiţeri se ocupă doar de îndeplinirea ei. Fiecare are un plan-sarcină pentru câţiva ani înainte şi un înlocuitor la Moscova, care visează să petreacă în Elveţia patru ani fericiţi. Păi cum, vreţi să se lipsească de toate acestea doar pentru a face pe plac Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate? Oare nu este mai simplu de mers pe altă cale: dizolvarea acesteia în Patriarhia Moscovei, aşa cum cândva cekiştii l-au dizolvat într-o baie cu acid pe generalul alb Kutepov ? Iar la răpirea sa de la Paris au ajutat aceiaşi generali albi!
Clerul rus nu are nimic împotriva călătoriilor în Elveţia. Oamenii care trăiesc în Occident cu greu îşi imaginează, ce bucurie le face însuşi gândul unei călătorii în străinătate. Iar să trăiască acolo timp de câţiva ani, în condiţii confortabile, pentru mulţi pare a fi un moment de fericire nemaiauzită.
Imaginaţi-vă că sunteţi un preot la o biserică de la ţară din zona de nord a Rusiei, unde primăvara şi toamna sunt noroaie de netrecut, iar la biserică vin doar copiii, deoarece părinţii nu se trezesc din beţie. Şi brusc, întruna din zile episcopul vă dă de înţeles că a apărut posibilitatea de a face o plimbare până în Elveţia, şi cu toată familia, şi pentru câţiva ani… Iar de acolo nu este chiar obligatoriu să revii la sat. Aici lacrimi de fericire încep să curgă pe faţa dumneavoastră extenuată.
Să ne amintim că mulţi preoţi au fii, care au urmat profesia tatălui. Activitatea în Consiliul Mondial al Bisericilor nu va strica carierei lor. De aceea Patriarhia Moscovei va continua, la modul serios, să convingă Biserica din străinătate despre ieşirea Bisericii Ortodoxe Ruse din Consiliul Mondial al Bisericilor, nefăcând niciun pas în acest sens.
Din acest motiv, cred, ea va restabili foarte curând relaţiile cu Biserica Episcopală (ramura americană a Bisericii Anglicane – n.n.), întrerupte, la sfârşitul anului 2003, din cauza alegerii ca episcop a unui homosexual.
De Biserica Episcopală are nevoie spionajul rus! Ea este prea puternică în SUA, printre adepţii ei sunt prea mulţi generali americani, mari politicieni, savanţi cu acces la documente secrete şi alte persoane, care reprezintă interes pentru racolare.
Iar episcopi-homosexuali există cu prisosinţă şi în Patriarhia Moscovei. Doar că ei tac despre aceasta. Aici homosexualismul este numit “păcatul lui Nicodim”. Pe parcursul a 70 de ani de comunism, KGB-ul propulsa în cele mai înalte funcţii bisericeşti în mod special homosexuali. Se spune că însuşi patriarhul Serghei era unul dintre aceştia. Având permanent deasupra capului sabia lui Damokles, a ameninţării demascării, homosexualii erau uşor de manevrat.
În acelaşi timp, KGB-ul practica acuza falsă de homosexualitate împotriva episcopilor nesupuşi. Iată ce scrie episcopul Grigorii (Grabbe) în cartea « Biserica Rusă în faţa stăpânirii răului”, povestind despre Adunarea locală a Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 1971: « Despre episcopul Novgorodului, Pavel, unul dintre arhierei a menţionat : Toată vina lui Pavel constă în faptul că el atrage tinerii, şi iată că vor să-l acuze de pederastie. Îl vor nenoroci pe Pavel, îl vor nenoroci. Din moment ce cineva trece pe calea cea dreaptă, îl vor nenoroci!”. Aşa şi s-a întâmplat. L-au scos din treapta ierarhică şi mai mult nimeni nu a auzit de el.
Scandalurile homosexuale se declanşează la Patriarhia Moscovei doar atunci când vin din afară. Un erou al unui astfel de scandal, declanşat în anul 1999, a fost episcopul de Ekaterinburg Nikon. Patriarhia a ignorat timp îndelungat plângerile multiple ale preoţilor, însă nu a putut să nu reacţioneze în faţa informaţiilor apărute în ziare. Prin decizia Sfântului Sinod, el a fost trimis “la odihnă” la mânăstirea Pecersk din Pskov. În anul 2002, episcopul Nifon a apărut la Moscova în calitate de paroh al bisericii din Veşniaki, una dintre cele mai bogate din capitală. (…)
Mitul Nr.2.Un străin poate deveni patriarh.
Seminţele acestei minciuni cad pe pământ mănos. Doar la Kremlin într-adevăr încă nu s-au hotărât cu noul patriarh!
Kremlinul nu era prea încântat de mitropolitul Kirill, care şi-a dispersat pe toţi concurenţii şi a devenit recent unicul candidat pentru scaunul patriarhal. Cred că motivele sunt departe de problemele credinţei. Mai degrabă este vorba de lupta clanurilor influente.
În locul mitropolitului Kirill, Kremlinul dorea să vadă un alt mitropolit – Mefodii. Se spune că el nici măcar nu este agent KGB, ca toţi ceilalţi episcopi sovietici, ci ofiţer cu state de plată al Principalei Direcţii de Informaţii a Ministerului Apărării. Ceea ce, de altfel, nu-l împiedică să fie un agent al KGB-ului, deoarece Armata de asemenea se află sub controlul acestuia. La noi astfel de oameni sunt numiţi “ofiţeri cu acoperire profundă”. La Patriarhia Moscovei sunt puţini din aceştia, însă ei sunt foarte influenţi, deoarece au o agentură în rândul clerului.
Pentru Putin mitropolitul Mefodii este omul său de încredere. Între patru ochi cu acesta poţi comunica fără nici un fel de etichetă, în baza dreptului de Comandant Suprem.
Dar ce nenorocie, mitropolitul Kirill a reuşit să-l expedieze pe Mefodii în îndepărtatul Kazahstan. Cu toate că acela era respectat de credincioşi pentru faptul că a reuşit să ridice din ruină eparhia Voronejului şi a Lipeţkului.
Acum anturajul mitropolitului Kirill răspândeşte zvonuri că el, devenind patriarh, va ridica prestigiul Bisericii, o va egala cu statul. Adică va repeta experimentul patriarhului Nikon, din secolul XVII. Care s-a terminat cu un eşec.
Dar chiar şi mai înainte, mitropolitul Kirill n-a ieşit prin nimic în evidenţă. În mod contrar, pentru acesta este caracteristic un alt lucru: neglijarea administrării ecleziastice de dragul afacerilor plăcute inimii lui.
Şi nici nu trebuie să supraevaluăm gradul de nemulţumire al Kremlinului faţă de mitropolitul Kirill. Doar şi el este un agent KGB! Porecla sa este “Mihailov”. Iar acest lucru înseamnă că Putin cunoaşte toată viaţa sa privată. În safeurile Liubiankăi se păstrează o mulţime de dosare cu documente, care îl compromit pe mitropolitul Kirill. Este obligatoriu să ai astfel de dosare despre fiecare agent. Aşa cer regulile KGB-ului.
Dacă un om curat ca lacrima a devenit agent, atras prin minciună, materialele compromiţătoare sunt create în mod intenţionat sau sunt fabricate, obligând alţi agenţi să scrie rapoarte, sau atrag omul cinstit în situaţii dubioase, îl forţează să comită o infracţiune. Apoi i se pun în faţa dovezile, şi îi spun aşa: “Acum eşti agăţat de cârligul nostru! Să nu îndrăzneşti să dai dovadă de individualism!”. În limbajul KGB-ului aceasta se numeşte “consolidarea colaborării”. Punctul cu privire la necesitatea obţinerii unor “materiale de consolidare” noi şi noi, se află în planul anual de lucru cu fiecare agent.
Iar pentru mitropolitul Kirill nu trebuie inventate nici un fel de materiale compromiţătoare! Este suficientă căsătoria sa civilă, despre care ştie toată lumea. Iar în ceea ce priveşte legea laică, este suficient ca Kirill să facă un pas greşit şi cu el vor proceda aşa cum au procedat cu Hodorkovsky: îl vor băga la închisoare pentru escrocherii financiare. Legile ruseşti sunt concepute astfel încât întotdeauna poţi să fii tras la răspundere penală. Iar jurnaliştii ruşi, aflaţi în slujba serviciilor vor exclama cu bucurie: “Vedeţi, în faţa legii ruseşti toţi sunt egali! Chiar şi mitropoliţii!”. În aceasta constă esenţa “justiţiei putiniene”.
De aceea mitropolitul Kirill, devenind patriarh, nu se va abate din drum şi va îndeplini toate indicaţiile Kremlinului. Alegerea omului de afaceri Kirill pe scaunul patriarhal va provoca dezamăgirea profundă a ruşilor. O parte importantă a acestora ar putea trece la alte biserici ortodoxe, inclusiv la Biserica Rusă din Străinătate. De aceea, mitropolitul Kirill a trecut în rândurile prigonitorilor înfocaţi ai acesteia. Da, da, anume a acelei Biserici din Străinătate, cu care Patriarhia Moscovei visează să se unească!
În luna martie 2004, Kirill l-a chemat la Moscova pe episcopul Işim-ului şi al Siberiei Evtihii, care aparţinea Bisericii din Străinătate şi i-a dat un ultimatum – sau devine vicar patriarhal, sau se cară din Rusia.
Cât de ciudat se combină aceasta cu principiul separării Bisericii de stat! Apropo, cine acordă sau anulează vizele la noi? Ministerul Afacerilor Străine, mi se va răspunde. Este adevărat, după o verificare, pe care o efectuează FSB-ul. FSB-ul, şi nu MAE, acordă vizele în realitate. Cu aceasta îl ameninţa mitropolitul Kirill pe episcopul Evtihii.
FSB-ul este KGB-ul recreat din perioada sovietică. După reformele democratice ale anilor’90, cekiştii au reuşit să aducă totul înapoi. În FSB-ul actual intră toate direcţiile KGB-ului sovietic, în afară de două: Prima, de spionaj, şi a Doua, care se ocupa de paza membrilor Biroului Politic.
Dar şi ele păstrează legături strânse cu FSB-ul. De pe vremea KGB-ului sovietic le-au rămas organele vitale comune cu acesta – policlinicile, spitalele, casele de odihnă, sistemul de pensii şi – ce este mai important – telefoanele de comunicare operativă. Prin intermediul acestora, cekiştii pot să vorbească despre toate, fără a se teme că sunt ascultaţi. Cu toţii consideră că Ziua Cekistului, serbată în data de 20 decembrie, este sărbătoarea lor profesională comună.
Fosta Prima Direcţie Generală a KGB-ului (Directoratul I) se numeşte acum Serviciul de Informaţii Externe (SVR). Aceasta efectuează cu succes operaţiunea “Biserica din Străinătate”. Iar fosta Direcţie a Noua se numeşte acum Serviciul Federal de Pază. Ea îl păzeşte pe Putin, un şir de demnitari şi pe Patriarhul întregii Rusii…
“Şi ce este rău în asta?, mă vor contrazice unii, preşedintele are grijă de viaţa lui Aleksii al Doilea…”. Nu, paza prezidenţială are o cu totul altă destinaţie! Ea funcţionează după un alt principiu – gradul de acces al persoanei păzite la documentele de stat. Cu cât mai multe ştie, cu atât este mai mare probabilitatea ca el să fie răpit şi să se scoată din el toate secretele prin intermediul torturii sau a preparatelor psihotrope.
Dar nu viaţa persoanei păzite, ci secretele, pe care le ştie, aceasta este subiectul grijii reale a pazei prezidenţiale. Iar viaţa? Aceeaşi pază poate să-i ia viaţa.
Atunci când un demnitar cade în dizgraţie, arestarea sa este încredinţată pazei. Cât de greu este, probabil, să simţi că mâinile, care, cu un minut în urmă te susţineau cu grijă, te apucă în mod trădător din spate şi te îndeasă într-o maşină.
Creatorul navelor spaţiale sovietice, academicianul Serghei Korolev, a petrecut mulţi ani în lagărele staliniste. Devenind din nou glorios, el recunoştea prietenilor că nicidecum nu poate să se obişnuiască cu paza sa. “Întinzându-mă să dorm, aştept când ei vor pătrunde în dormitor şi vor striga: “Adună-ţi lucrurile, javră!”. Toate acestea el le-a trăit odată.
Pentru pază principalul lucru este să nu admită scurgerea secretelor. Din acest motiv ea ascultă discuţiile persoanei păzite şi o urmăresc zi şi noapte. Deci, paza de la KGB nu este o fericire foarte mare!
Patriarhul Aleksii al Doilea este păzit la cel mai înalt nivel, de parcă ar fi şeful celui mai secret serviciu de informaţii. Pentru că ştie cel mai important lucru – secretele curţii de la Kremlin, deseori scârboase şi îngozitoare. Oricare dintre aceste secrete poate provoca un scandal internaţional.
De deservirea medicală a patriarhului se ocupă Kremlinul. Aleksii al Doilea se tratează la spitalul Kremlinului, împreună cu cei mai înalţi demnitari. Şi într-adevăr acolo eşti tratat în mod excelent. Există o singură problemă: tratarea pacienţilor cu funcţii înalte nu este unica sarcină a medicilor din spitalul Kremlinului. Mai există una: lichidarea lor la ordinul venit de sus.
Această parte a vieţii spitalului este o taină de nepătruns. Doar Dumnezeu ştie câţi miniştri şi secretari de partid şi-au terminat existenţa pământeană în mâinile experimentate ale medicilor de la spitalul Kremlinului! Se ştie doar despre Frunze, ministrul aparării lui Stalin. La ordinul lui Stalin i-au făcut o operaţie care nu era necesară.
Acolo au fost lichidaţi şi reprezentanţi ai clerului. Doar conducerea Patriarhiei Moscovei ţinea de spitalul Kremlinului, încă din timpurile lui Stalin. Nu este clar ce valoare avea viaţa ierarhilor pentru autorităţile comuniste, care în mod deschis şi-au pus ca scop anihilarea religiei şi a bisericii.
Episcopul Grigorii (Grabbe) scrie în cartea sa “Biserica Rusă în faţa stăpânirii răului”: “Sfântul Sinod i-a excomunicat şi i-a anatemizat pe toţi “foştii ortodocşi”, care în mod deschis au blestemat numele Domnului. Apoi, la începutul anului 1963, Patriarhul Aleksii a ţinut un discurs la şedinţa Congresului Unional de la Kremlin, în care el dat de înţeles destul de clar că Biserica este persecutată de guvern.
Pentru aceste două acţiuni mitropolitul Krutiţky Nikolai (Yaruşevici) a plătit cu viaţa. A fost prima victimă a persecuţiei hruşcioviste”.
Şi mitropolitului Nikolai i-au venit de hac în spitalul Kremlinului, provocându-i un atac cardiac.
Oare Aleksii al Doilea, în mod evident cunoscând toate acestea, nu a găsit în el forţa necesară pentru a refuza serviciile spitalului de la Kremlin ? Reiese că nu a găsit. Şi, în general, oare el trebuia să folosească vreo pază? Nu este mai bine să te laşi în voia Domnului?
Şi dacă mitropolitului Lavr, în cazul în care va deveni patriarh, nu-i va fi pe plac că este păzit zi şi noapte de paza lui Putin ?
Dacă el va decide să folosească serviciile medicilor privaţi în loc să se culce supus pe masa de operaţii din spitalul Kremlinului?
Şi, ceea ce este important, dacă va refuza să-i îndemne pe ruşi să voteze pentru Putin, aşa cum a făcut recent Aleksii al Doilea?
Ce este de făcut cu mitropolitul Lavr, dacă el va argumenta că la noi Biserica este separată de stat?
În limbajul KGB-ului astfel de oameni se numesc « imposibil de controlat ». În schimb, mitropolitul Kirill, în mod contrar, este destul de controlabil. Şi din acest motiv este mai bine ca el să devină patriarh. Toate celelalte ţin de partea tehnică!
Capitolul “Ecumenismul şi serviciul de spionaj” din cartea “Biserica spionilor”, scrisă de fostul locotenent-colonel KGB Konstantin Preobrajensky
Preluat de la Romania Uneste-te! si reprodus de Ziaristi Online
More from my site
- Pleasca-Paleologu, promovat de Biserica KGB de la Chisinau. Patriarhul Kirill ataca Biserica Ortodoxa Romana, Mitropolia Basarabiei si pe Ghimpu, este felicitat de Lupu si Lukasenko si premiat de Medvedev. FOTO/VIDEO
- Ce a uitat Savatie Bastovoi sa ne spuna din emisiunea sa de PR pentru superiorul sau, colonelul Vladimir Cantarean “al intregii Moldove”. Atacul Rusiei la adresa Romaniei, pe linie bisericeasca. TRANSCRIPT
- Ziaristi Online: Regrete masonice pentru Radu Vasile. Profesorul Constantin Barbu: “Toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci”. ICR-Chisinau recidiveaza: Falsuri istorice si propaganda pentru Biserica KGB a “Intregii Moldove”
- Banditul Igor Smirnov, binecuvantat, felicitat si decorat la 70 de ani de sefii lui Savatie Bastovoi de la Tiraspol, Chisinau si Moscova. De ce ar trebui ca MAE de la Bucuresti sa faca o nota de protest catre Vatican si Moscova
- Patriarhul Kirill vine la Chisinau pentru “a purta de grija” robilor sai Marius Lazurca, Petre Guran, Pavel Borsevschi, Vladimir Cantarean si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Savatie Bastovoi
Posted in 
Tags: 
Pe cînd un articol despre căderea celei de-a doua cortine de fier: Tunisia, Algeria, Egipt, etc. ? 🙂
Olga Moss
Feriţi-vă de lupii în piei de oaie
Veşti primite de curând din Rusia şi Serbia vorbesc despre faptul că mitropolitul Patriarhiei Moscovei Antonie de Suroj (Bloom) este considerat sfânt şi ar putea fi canonizat, iar Calendarul Sf. Herman a inclus data morţii sale în ediţia din 2006, acreditându-l astfel ca sfânt. Toate acestea m-au determinat să-i cer soţiei mele, doamnei Olga Moss, să scrie o mărturie personală, întrucât a fost foarte apropiată câţiva ani de acest mitropolit, în anii ’70. Unii ar putea obiecta că nu ar trebui să vorbim morţii de rău. Răspunsul nostru este: dacă, prin necunoaşterea adevărului despre cineva care a murit, cei în viaţă vor fi duşi în greşeală de suflet distrugătoare, prin închinarea la un pseudo-sfânt, a cărei învăţătură era eretică şi a cărei viaţă era necurată, atunci este mai bine ca adevărul să fie spus – mai bine poate chiar şi pentru el, oriunde s-ar afla acum.
Nădăjduim să fim iertaţi de cititori că pentru a pune în context aceste fapte, soţia mea a inclus câteva detalii biografice despre viaţa sa.
Vladimir Moss
M-am născut în Batavia, Indonezia. Tatăl meu era olandez şi lucra la o bancă olandeză. Mama, născută Maria Arsenievna Morozova, era rusoaică albă din Moscova. Cam la fiecare şase luni trebuia să ne mutam în alt oraş. Toate şcolile la care am mers erau protestante. Când războiul a izbucnit, mama şi cu mine am fost închise de japonezi trei luni şi jumătate, 100 de zile mai exact, iar apoi într-un lagăr de concentrare aproape doi ani.
După război am venit în Anglia cu primul meu soţ, un ofiţer englez ce lucra în Gurkhas, Java. Am intrat în anglicanism şi am botezat pe cei patru copii ai mei acolo. Uitându-mă la bisericile frumoase cu vitralii cu apostoli şi sfinţi şi ascultând crezul recitat, credeam că anglicanismul este credinţa apostolească. Însă cam pe la vârsta de 40 de ani, am simţit că ceva lipsea în biserici. Mă săturasem să ascult [atâtea] cuvântări despre sărăcia lumii a treia şi despre politică, dar niciodată despre subiecte duhovniceşti, precum îngerii, moartea, iadul etc sau despre o tălmăcire mai adâncă a Scripturii. Atunci am întâlnit pe cineva care ţinea de Patriarhia Moscovei, în Ennismore Gardens, la Londra. În acea duminică am mers acolo, iar când am intrat şi am auzit cântându-se „Iisus Hristos” am înţeles câtă foame aveam de a mă închina Mielului. Inima mea tânjea după hrana duhovnicească şi închinare.
Dintotdeauna, copil fiind, am crezut în Dumnezeiasca Taină a Trupului şi Sângelui lui Hristos. Mama, ca ortodoxă, obişnuia să mă ducă la liturghiile ortodoxe, în vreme ce tata, protestant, mă ducea în „biserica apostolică”. Când aveam vreo 9 ani, când tata era în permisie, iar noi stăteam cu rudele mamei la Paris, l-am întâlnit pe Vlădica Ioann Maximovici.
Încă de când eram copil, niciodată n-am fost oprită să primesc împărtăşania în Biserica Ortodoxă, deşi eram botezată în luteranism; acum am mers în Ennismore Gardens să mă împărtăşesc fără a mă spovedi înainte. Însă când pr. Mihail Fortunatto mi-a spus că trebuie să mă spovedesc mai întâi, am încuviinţat cu dragă inimă. Atunci mama a atras atenţia că ar trebui să fiu mai întâi primită în Biserica Ortodoxă, căci eram botezată în luteranism. Aşa că l-am sunat pe mitropolitul Antonie Bloom, care mi-a spus să vin la el acasă în Upper Addison Gardens, unde m-a miruns. Am rugat-o pe fiica mea cea mai mică, Sonia, să vină cu mine ca să-mi fie martoră.
Atunci mitropolitul Antonie m-a rugat să organizez întruniri duhovniceşti pe care le va conduce el. Aşa că am avut astfel de întruniri la şcoala mănăstirii Sfânta Tereza din Effingham şi în ale locuri.
În 1970 am fost în Liban şi apoi la Ierusalim. După trei săptămâni în Beirut şi una la Ierusalim, m-am alăturat unui minunat grup ortodox din America ce ţinea de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR). Ei m-au dus la Hebron, unde l-am întâlnit pe igumenul cu viaţă sfântă Ignatie. Ei i s-au plâns lui că ţineam de Patriarhia Moscovei. El s-a uitat la mine cercetându-mă atent şi a zâmbit: „Olga nu ştie, dar când va descoperi adevărul despre Patriarhia Moscovei, va lua atitudine şi va ieşi din Patriarhie.” Am rămas uluită! Ce era în neregulă cu Patriarhia Moscovei? Am cerut să mă spovedesc la părintele Ignatie şi deodată, pe neaşteptate, lacrimile au început să-mi curgă din ochi. Apoi s-au oprit la fel de brusc cum începuseră. M-am simţit ca şi cum aş fi fost curăţită de funingine ca un horn. Părintele Ignatie avea darul de a aduce oamenilor lacrimi de pocăinţă. M-am întors la locul meu mirată de cât de mult am putut păcătui.
Întorcându-mă în Anglia, am început să ascult cu atenţie predicile mitropolitului Antonie şi cuvântările lui de la întrunirile pe care le organizam. Am fost şocată când l-am auzit spunând unei fete anglicane care avea un logodnic ce nu accepta că Domnul S-a ridicat cu trupul la cer la Înălţare: „Sigur că nu! Ce ar fi spus Dumnezeu-Tatăl lui Hristos: „Ce-i cu această carne omenească stând lângă mine?” Ea a râs destinsă, gândind că nu este esenţial să crezi că Domnul S-a înălţat la Tatăl cu Trupul său omenesc! Eram în încurcătură şi neştiutoare, dar în inima mea ştiam motivul pentru care Hristos a murit pentru noi: pentru a aduce omenitatea Lui în sânul Sfintei Treimi. Am început să studiez cu râvnă Sfinţii Părinţi, pentru a învăţa cum să răspund ereticilor şi astfel să învăţ adevărul mult mai exact.
În altă împrejurare l-am luat pe mitropolitul Antonie cu maşina până la biserica Woodham din Woking, unde a vorbit despre Biserica Ortodoxă. Un vorbitor a întrebat: „Credeţi că Biserica Ortodoxă este Biserica adevărată?” El răspunse: „Pentru mine este, dar dacă eşti englez, cultura ta este să fii anglican.” Am fost foarte supărată şi am avut un schimb de replici, când l-am condus cu maşina în Ennismore Gardens: „Fără îndoială că există numai o singură Biserică adevărată, care este Mireasa lui Hristos şi că nu pot exista mii de biserici creştine cu credinţe diferite.” Nu mi-a răspuns, ci a schimbat subiectul, zicându-mi doar că trebuie să fim toleranţi cu „începătorii”. M-am speriat şi am gândit în sinea mea: Cum ar fi răspuns Apostolii şi Sfinţii la această întrebare?
Am remarcat de asemenea că mitropolitului Antonie nu-i plăcea niciodată să vorbească despre Biserică în calitatea ei de aleasă a lui Hristos.
La o întrunire Vladimir, care tocmai intrase în scenă la Ennismore Gardens, i-a pus mitropolitului Antonie o întrebare despre Sfântul Duh. A dat un răspuns evaziv, iar Vladimir a rămas nedumerit. Cum eu fusesem în Liban şi vorbisem cu stareţul Ilie şi monahii lui despre Sfântul Duh, m-am dus la Vladimir şi i-am spus: „Dumnezeu Duhul Sfânt este o persoană distinctă – al treilea Ipostas al Sfintei Treimi.” Pentru Vladimir aceasta a venit ca o revelaţie. Am continuat: „Am descoperit că Părintele Antonie nu poate vorbi nici despre Duhul Sfânt, nici despre Biserică.”
Cineva l-a întrebat odată pe mitropolitul Antonie despre cele zece fecioare şi de ce cele cinci fecioare înţelepte nu au dat din untdelemnul lor celor nebune. El a râs şi a zis că în fond fapta celor cinci fecioare înţelepte a fost cam necreştinească. Am cercetat în tâlcuirile Sfântului Ioan Gură de Aur la acest pasaj şi am găsit că izvorul untdelemnului luat de cele cinci fecioare înţelepte este Sfântul Duh, şi că acest untdelemn este harul şi că cineva nu poate împărţi harul său cu altcineva. Ci poate numai să îi spună de unde să şi-l ia singur.
Odată, mama a venit în Anglia şi a vorbit foarte mult timp cu mitropolitul Antonie după liturghie. Părea foarte speriat de ea. Apoi ea mi-a spus: „El nu este ortodox!” şi l-a comparat în mod nefavorabil cu ierarhii şi preoţii Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, pe care ea îi cunoscuse.
Altă dată el mi-a spus că în calitate de episcop el poate încălca sfintele canoane! Când i-am spus aceasta câţiva ani mai târziu mitropolitului Epifanie al Ciprului, acesta a râs şi a zis: „Tocmai noi, episcopii, trebuie să susţinem şi să păzim canoanele!”
Altă dată unui membru al ROCOR care era sodomit vlădica Nicodim al Marii Britanii i-a spus că nu îi este îngăduit să primească Sfânta Împărtăşanie câtă vreme practică acel păcat. El s-a dus la protopopul din Ennismore Gardens, Michael Fortounatto, care şi-a pus braţul în jurul lui şi i-a zis că în Ennismore Gardens îi vor da Împărtăşania, fiindcă Patriarhia Moscovei este o Biserică a Dragostei…
Arhimandritul Varnava, care avea o mică mănăstire în Ţara Galilor, mi-a spus următoarea istorisire: el, Antonie Bloom şi o altă persoană au vieţuit într-un schit din Franţa la scurtă vreme după război. (Trebuie subliniat că mitropolitul Antonie Bloom era cetăţean francez, de formaţie chirurg, care lucrase pentru maquişi, o organizaţie clandestină comunistă din timpul războiului). Odată a venit la schit cineva de la Moscova şi a cerut să vorbească separat cu fiecare din cei trei monahi. Cei trei monahi s-au întâlnit după aceea pentru a-şi împărtăşi impresiile. Antonie Bloom a refuzat să dezvăluie conţinutul conversaţiei cu acel individ, însă arhimandritul Varnava şi celălalt monah au descoperit că li se făcuseră amândurora aceeaşi propunere, şi anume: dacă vor trece în Patriarhia Moscovei, vor deschide o parohie a Patriarhiei în Londra şi vor furniza date şi informaţii despre credincioşii parohiei, adunate de la spovedanie sau din bârfe, atunci şi Moscova va avea multă grijă de ei.
Arhimandritul Varnava şi celălalt monah au refuzat propunerea, însă la scurtă vreme mitropolitul Antonie şi mama lui şi-au făcut apariţia la Londra într-o casă cu o placă pe care scria „Patriarhia Moscovei” şi a început să dezbine parohia Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), ducând pe mulţi în noua parohie a Patriarhiei Moscovei. După câţiva ani a fost avansat la rangul de episcop…
În Vinerea Mare a anului 1975, stăteam în afara catedralei din Ennismore Gardens aşteptând începerea Prohodului Domnului. Două femei au venit la mine pe rând şi au început să vorbească cu mine. Una dintre ele era franţuzoaică. Ea plângea şi zicea că mitropolitul Antonie a siluit-o. Nu mi-a venit să cred! Dar apoi cealaltă femeie, o englezoaică ce a lucrat pentru Church Times, a spus că şi ea a fost siluită de el. Amănuntele date de cele două femei care nu se cunoşteau între ele au fost aproape identice! M-am dus la protopopul Michael Fortounatto şi i-am spus ceea ce auzisem. El s-a uitat la mine arogant şi mi-a zis: „Da’ tu nu păcătuieşti?” Am rămas năucită…
După Paşti am mers la biserică din nou, în locul pentru spovedanie. Mitropolitul Antonie a ieşit şi i-am zis: „N-am venit să mă spovedesc, ci să vă întreb dacă este adevărat că aţi siluit-o pe Françoise şi pe [numele celeilalte femei]?” A zis: „Da! Dar să-ţi spun ceva. Ştiu că atunci când voi muri mă voi duce în iad. Dar nu din cauza păcatelor pe care le-am făcut împotriva femeilor – asta-i nimic! – ci din cauza păcatului pe care l-am făcut împotriva Bisericii.” I-am spus că şi Iuda putea fi mântuit dacă s-ar fi pocăit şi nu şi-ar fi pierdut nădejdea în mila lui Hristos. Dar mi-a răspuns: „Este prea târziu…”
Care ar fi putut fi acest păcat împotriva Bisericii? N-am îndrăznit să întreb. Totul se petrecea prea repede. Era ca un castel de cărţi năruindu-se…
Odată, Mitropolitul Antonie mi-a spus că mitropolitul Nicodim de Leningrad era un bun prieten al lui şi un minunat creştin şi că au mers împreună să reprezinte Patriarhia Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor de la New Delhi din 1961. La acea vreme nu ştiam că mitropolitul Nicodim al Leningradului era „episcop” KGB şi nu scria nimic împotriva lui în presa engleză. Tatăl meu însă, mi-a trimis din Olanda un amplu articol din publicaţia De Telegraaf, ce afirma că mitropolitul Nicodim era general-maior KGB. Ne-am dus să vorbim cu redactorul pentru străinătate de la De Telegraaf şi ne-a spus că mitropolitul Nicodim fusese reperat încă din copilărie ca un bun material pentru KGB. Şi ne-a mai spus: „Cel mai mare vrăjmaş al vostru este Antonie Bloom, întrucât este un arhiecumenist şi roade credinţa ortodoxă din interior.”
Fără îndoială că Antonie Bloom era ecumenist. I s-a dat chiar o decoraţie de către anglicani pentru activitatea lui ecumenistă, iar el o purta cu multe prilejuri.
Altădată, încă fiind în Patriarhia Moscovei, beam nişte ceai după liturghie. Mitropolitul Antonie a venit la mine şi mi-a zis: „Astăzi voi merge în ţara ta.” Vroia să spună Olanda, ţară în care trăiau părinţii mei. L-am întrebat: „De ce?” Mi-a răspuns: „Trebuie să-l văd pe episcopul Dionisie, fiindcă a creat o criză în Biserică.” L-am întrebat, cu naivitatea de atunci: „De ce? Este mason?” Mi-a răspuns: „Mai rău decât atât; trebuie să-l pun la punct.” La acea vreme avea ca şofer al maşinii lui o rusoaică din Cambridge, pe nume Irina, aşa că l-am întrebat: „Irina vă va duce la aeroport?” Mi-a răspuns: „Nu, voi lua un taxi.” L-am întrebat: „Când vă întoarceţi?” Mi-a zis: „Astăzi; mă duc doar în trecere, ca să mă văd cu el.”
Dar în acea zi, care era duminică, nu ştiam că mă voi duce şi eu în Olanda în curând. Tatăl meu mi-a telefonat şi m-a chemat să vin. Când am ajuns şi am stat cu părinţii în camera lor, tatăl meu a zis: „Ce îngrozitor, episcopul Dionisie a murit aşa deodată duminica trecută!” I-am spus că nu citisem nimic despre asta în presa engleză. Tatăl meu mi-a zis că episcopul Dionisie a cerut reporterilor de la toate ziarele olandeze să vină să-l vadă. Ceea ce s-a petrecut vineri. Şi a declarat că a părăsit Patriarhia Moscovei, fiindcă patriarhul Pimen a spus public minciuni la radio şi la televiziune, susţinând că nu există nici un fel de prigoană împotriva credincioşilor în Rusia şi alte minciuni. A doua zi, sâmbătă, ziarele au publicat declaraţia ca ştire principală. Pentru ca apoi, duminică, părintele Arsenie, monahul care locuia cu episcopul Dionisie şi care îl lăsase singur dimineaţa după liturghie, întorcându-se seara acasă, să-l găsească mort. Luni, ziarele au anunţat că episcopul Dionisie a murit de atac de cord. Am rămas şocată.
Am mers apoi cu părinţii să vizităm nişte prieteni, iar părintele Arsenie s-a întâmplat să fie acolo. El mi-a spus cu lacrimi în ochi că nimeni nu a vrut să-l îngroape pe episcopul lui; Patriarhia Moscovei a refuzat să o facă, iar ROCOR de asemenea, fiindcă cu toate că dorea să intre sub omoforul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, nu fusese încă primit oficial de ea. În schimb, a fost îngropat de consiliul local, cu Părintele Arsenie şi credincioşii din parohia lui stând împrejurul sicriului şi plângând. I-am spus monahului: „Ştiţi, desigur, că mitropolitul Antonie l-a vizitat duminică?” „Cum?!”, exclamă părintele Arsenie. I-am spus despre convorbirea pe care am avut-o şi cum el însuşi îmi spusese că se duce în vizită la episcopul Dionisie în acea zi, fiindcă trebuia pedepsit din cauza crizei pe care a creat-o in Biserică. Părintele Arsenie s-a schimbat la faţă şi a zis: „Mai bine dispar din scenă, acum că ştiu toate astea…”
Întorcându-mă în Anglia, după coşmarul tuturor acestor descoperiri despre mitropolitul Nicodim de Leningrad, femeile care afirmaseră că fuseseră siluite de mitropolitul Antonie Bloom şi mărturisirea acestuia că se va duce în iad pentru păcatele lui împotriva Bisericii, m-am sfătuit cu ceilalţi membri ai parohiei noastre şi la praznicul Adormirii Maicii Domnului am hotărât să părăsim Patriarhia Moscovei. Atunci am hotărât să mă duc să-i spun personal că voi pleca.
Mi-a acordat o întrevedere în casa lui din Upper Addison Gardens. Am stat faţă în faţă, amândoi lângă fereastră. Neştiind cum să încep, i-am cerut să se roage Duhului Sfânt să ne călăuzească. A părut surprins, dar a acceptat. Apoi am zis: „De ce m-ai minţit spunând că mitropolitul Nicodim este un creştin minunat? Potrivit ziarelor olandeze este general-maior KGB şi potrivit Kingston College este locotenent-colonel KGB. A fost crescut de mic copil să devină agent KGB.” Mitropolitul Antonie a devenit palid şi a privit îngrijorat: „Şi ce altceva mai ştii?” a întrebat. „Vreau să ştiu pentru cine lucrezi: pentru Hristos sau pentru antihrist? Proorocul Ilie a spus că nu poţi avea un picior în două tabere duşmane.” A sărit în sus: „Ce ai de gând să faci?” I-am spus: „Să te părăsesc, desigur, fiindcă nu eşti episcop.” N-a negat asta, ci a zis: „Unde te duci?” I-am spus: „Probabil în Biserica Rusă din Afara Graniţelor [ROCOR].” Atunci a izbucnit: „La acel grup schismatic?” Am spus: „Mai bine să fiu cu un grup schismatic dacă Dumnezeu este acolo, decât într-o organizaţie bisericească puternică, dar fără Dumnezeu.” „Dar parohia ce va face?” I-am răspuns: „Te vor părăsi, desigur!” „Vreau să veniţi cu toţii la mine acasă săptămâna viitoare după liturghia Înălţării Sfintei Cruci, ca să vorbiţi cu mine. Atunci vă voi arăta documente care dovedesc că greşiţi.” I-am răspuns: „Vom veni acasă la tine, dar nu la liturghie.” „Olga,” – a zis – „nu este nimic în neregulă cu Crucea lui Hristos.” „Nu este nimic în neregulă cu Crucea lui Hristos – am încuviinţat – ci cu omul care o ţine în mâini.”
La praznicul Înălţării, câţiva membri ai parohiei, între care Vladimir şi cu mine, ne-am dus acasă la el. Vladimir a explicat motivele pentru care parohia a luat această hotărâre: serghianismul şi ecumenismul Patriarhiei Moscovei. I-am cerut apoi mitropolitului să ne arate documentele prin care vroia să ne demonstreze că greşim. A spus că nu le-a putut găsi atunci, fiindcă… erau în pod… I-am spus că avusese destul timp să le caute şi am început să plecăm din cameră, fără să-i cerem binecuvântare. Am fost ultima care a plecat. „Dumnezeu să fie cu tine” – mi-a spus, „Va fi” – i-am răspuns – „dacă voi rămâne credincioasă Lui.”
Parohia noastră a trecut sub omoforul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) în 1975, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului. În ianuarie 1977, l-am vizitat pe arhiepiscopul Vitalie în Montreal. Spre uimirea noastră, ne-a spus că mitropolitul Antonie Bloom, a cerut să fie primit de ROCOR, la un an după ce l-am părăsit. Soborul Arhieresc s-a adunat pentru a discuta cererea lui şi s-a hotărât că poate fi primit în Biserică, dar nu ca episcop. Antonie Bloom n-a acceptat această condiţie şi a rămas în Patriarhia Moscovei. Cum ne spunea arhiepiscopul Vitalie, „cum am putea să-l primim ca episcop, când de atâta vreme colabora cu comuniştii?”
Woking,
Martie 4/17, 2006
Cunoastem ca ultima lucratura a Moscovei este primirea in sanul ei a cunoscutului papistas ieromonah Gabriel Bunge, el a fost acceptat in Biserica Rusa fara Botez, Mirungere si fara Hirotonie, calcand in picioare toate Canoanele Sf Parinti ale Bisericii Ortodoxe.
Aceasta, ca sa ne arate ca ei sunt infailibili, si ca le dau peste nas oricui! Cine au fost actorii acestei blasfemii? Mitropolitul Ilarion KGB-ul PR al Patriarhiei Moscovei si episcopul Kalistos Ware de la Oxford! Cine crede ca Patriarhia Moscovei lupta pentru mantuirea sufletelor oitelor docile, se inseala, ei urmaresc acctivitatea ecumenista in favoarea lor, terfelind Biserica lui Hristos in troaca ereticilr. Un manifest de mare ajutor pentru informarea opiniei publice este textul de mai jos, nu de altceva, dar ca sa nu cadem si noi in cursa intinsa de papalitate si moscova!
DE CE NU VENIRII PAPEI IN ROMANIA?
1. CREDINCIOSII SE SMINTESC CREINDU-SE CONFUZIE. MULTI VOR CONSIDERA CA BISERICA ORTODOXA SI PAPISTASII AR FI O BISERICA, PE CAND
BISERICA ESTE UNA SI ANUME CEA ORTODOXA, CEI CARE AU AFIRMAT TEORIA RAMURILOR SUNT ANATEMATIZATI DE SINODUL BISERICII R– USE DIN EXIL PRELUATA DE BISERICA RUSIEI DECI DE BISERICA ORTODOXA IN PLENITUDINEA EI.
2. PAPA ESTE ERETIC SI ACEASTA O SPUN TOTI SFINTII SI SINOADELE ECUMENICE SI LOCALE; (SINODUL 2 ECUMENICvezi Filioque pana la Sinoadele Patriarhilor Rasaritului, Patriarhul Ieremia al 2 lea al Constantinopolului! Sfantul Marcu Eugenicul si Sinodul din Constantinopol!
Sfatul Grigorie Palama si Sinoadele Ecumenice Isihaste-Ecumenice dupa cum spue Pr Gheorghios Metallinos, si multi Teologi contemporani! )
3 NU SE CUVINE CA ORTODOCSII SI ERETICII PAPISTASI SA SE ADUNE IN LOCASURI DE CULT IMPREUNA, CONFORM TUTUROR CANOANELOR BISERICII
4 PAPA VINE CA SEF AL EREZIEI CATOLICE SI E PRIMIT CA EPISCOP CANONIC AL ROMEI CU SUCCESIUNE APOSTOLICA DE CATRE PATRIARHIA ROMANA, CEEA CE ESTE BLASFEMIE, PENTRU CA PAPISTASII ODATA CE AU INTRAT IN EREZIE AU PIERDUT SI SUCCESIUNEA APOSTOLICA SI EPISCOPIA ROMEI!
5 SUNTEM DEACORD CA PAPA SA VINA CA SIMPLU VIZITATOR SAU CA SEF DE STAT DAR SA NU FIE PRIMIT LA SFINTELE SLUJBE IN BISERICILE ORTODOXE SI NICI VREUN IERARH AL BOR SA PARTICIPE LA MESA PAISTASA !
6PARINTELE DUMITRU STALILOAE AFIRAMA IN DOGMATICA CUM CA PAPISTASII SE INCHINA LA ALT DUMNEZEU DECAT CRESTINII ORTODOCSI, SI ANUME UN DUMNEZEU APROPIAT DE CEL AL HINDUSILOR-UN FEL FE BRAHMA VISNU SIVA, PRIN EREZIA FILIOQUE DESFIINTAND PERSOANELE SFINTEI SI DE VIATA FACATOAREI TREIMI!
RESPECTAM PE CREDINCIOSII PAISTASI SI PE PAPA SI LE DORIM INTOARCERE GRABNICA LA BISERICA CEA UNA, ADICA CEA ORTODOXA PRIN BOTEZ, MIRUNGERE , SFANTA IMPARTASANIE SI CELOR NUMITI CLERICI DINTRE EI HIROTONIE ORTODOXA. ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU!
Draga Victor, poti face public textul de mai sus, important este sa cunoasca cat mai multi romani, mai ales cei din Transilvania.
Este o marturisire! Chiar daca papa va veni, Dumnezeu ne va socoti marturisitori!
Doamne ajuta! Nu stiu la ce text va referiti. Poate s-a dus automat in “spam”…
#
DE CE NU VENIRII PAPEI IN ROMANIA?
1. CREDINCIOSII SE SMINTESC CREINDU-SE CONFUZIE. MULTI VOR CONSIDERA CA BISERICA ORTODOXA SI PAPISTASII AR FI O BISERICA, PE CAND
BISERICA ESTE UNA SI ANUME CEA ORTODOXA, CEI CARE AU AFIRMAT TEORIA RAMURILOR SUNT ANATEMATIZATI DE SINODUL BISERICII R– USE DIN EXIL PRELUATA DE BISERICA RUSIEI DECI DE BISERICA ORTODOXA IN PLENITUDINEA EI.
2. PAPA ESTE ERETIC SI ACEASTA O SPUN TOTI SFINTII SI SINOADELE ECUMENICE SI LOCALE; (SINODUL 2 ECUMENICvezi Filioque pana la Sinoadele Patriarhilor Rasaritului, Patriarhul Ieremia al 2 lea al Constantinopolului! Sfantul Marcu Eugenicul si Sinodul din Constantinopol!
Sfatul Grigorie Palama si Sinoadele Ecumenice Isihaste-Ecumenice dupa cum spue Pr Gheorghios Metallinos, si multi Teologi contemporani! )
3 NU SE CUVINE CA ORTODOCSII SI ERETICII PAPISTASI SA SE ADUNE IN LOCASURI DE CULT IMPREUNA, CONFORM TUTUROR CANOANELOR BISERICII
4 PAPA VINE CA SEF AL EREZIEI CATOLICE SI E PRIMIT CA EPISCOP CANONIC AL ROMEI CU SUCCESIUNE APOSTOLICA DE CATRE PATRIARHIA ROMANA, CEEA CE ESTE BLASFEMIE, PENTRU CA PAPISTASII ODATA CE AU INTRAT IN EREZIE AU PIERDUT SI SUCCESIUNEA APOSTOLICA SI EPISCOPIA ROMEI!
5 SUNTEM DEACORD CA PAPA SA VINA CA SIMPLU VIZITATOR SAU CA SEF DE STAT DAR SA NU FIE PRIMIT LA SFINTELE SLUJBE IN BISERICILE ORTODOXE SI NICI VREUN IERARH AL BOR SA PARTICIPE LA MESA PAISTASA !
6PARINTELE DUMITRU STALILOAE AFIRAMA IN DOGMATICA CUM CA PAPISTASII SE INCHINA LA ALT DUMNEZEU DECAT CRESTINII ORTODOCSI, SI ANUME UN DUMNEZEU APROPIAT DE CEL AL HINDUSILOR-UN FEL FE BRAHMA VISNU SIVA, PRIN EREZIA FILIOQUE DESFIINTAND PERSOANELE SFINTEI SI DE VIATA FACATOAREI TREIMI!
RESPECTAM PE CREDINCIOSII PAISTASI SI PE PAPA SI LE DORIM INTOARCERE GRABNICA LA BISERICA CEA UNA, ADICA CEA ORTODOXA PRIN BOTEZ, MIRUNGERE , SFANTA IMPARTASANIE SI CELOR NUMITI CLERICI DINTRE EI HIROTONIE ORTODOXA. ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU!
#
Pr Timotei says:
30/01/2011 at 19:38
Draga Victor, poti face public textul de mai sus, important este sa cunoasca cat mai multi romani, mai ales cei din Transilvania.
Este o marturisire! Chiar daca papa va veni, Dumnezeu ne va socoti marturisitori!